Decizia civilă nr. 3911/2013. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3911/2013
Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. împotriva sentinței civile nr. 9275 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată SC HI. IA SRL, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate SC HI. IA SRL, fără delegație la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, Curtea constată că la data de 02 octombrie 2013, pârâta recurentă a depus la dosar Decizia nr. 16 din 22 ianuarie 2013 și Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013.
La data de 02 octombrie 2013, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9275 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. HI. IA SRL, împotriva pârâtei C. DE A. DE S. C. și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1858 lei reprezentând diferența între
indemnizație achitată asiguraților și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări de sănătate datorată de angajator pentru luna iunie 2012.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr.39850/_, reclamanta a solicitat pârâtei să îi vireze suma de 1858 lei reprezentând diferența dintre suma indemnizației cuvenite pentru sarcină și lăuzie și contribuția de concediu și indemnizație de asigurări de sănătate datorată de angajator pe luna iunie 2012 (f.4).
Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și plătitorii de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.
Angajatorul are obligația, conform prev.art.40 al.2 lit. f din Codul muncii de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și de a vira contribuțiile și impozitele datorate de salariat, în condițiile legii. Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor și documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. În cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea
creanțelor bugetare.
În cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform procedurii legale în această materie.
Cotele de contribuții sociale privesc: contribuțiile la sistemul public de pensii, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj, contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Calculul contribuțiilor individuale se realizează prin aplicarea cotelor stabilite de către lege asupra bazei lunare de calcul, corectată cu veniturile specifice fiecărei contribuții în parte. Cotele de contribuții de asigurări sociale, respectiv cota contribuției individuale de asigurări sociale și cota contribuției de asigurări sociale datorată de angajator, sunt prevăzute în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările și completările ulterioare.
Contribuțiile sociale individuale se rețin și se virează la bugetele și la fondurile cărora le aparțin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează, împreună cu contribuția angajatorului sau a persoanelor asimilate angajatorului.
Potrivit dispozițiilor art. 38 alin.2 și art. 40 alin.1 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiilor de asigurări de sănătate, sumele plătite de către angajator cu acest titlu care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă se recuperează în termen de 3 ani, din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului Național Unic de A. Sociale de S. ,din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
Ulterior, prin OUG nr. 36/2010, s-a modificat termenul în care indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, acesta fiind de 90 de zile. Apoi, prin art. II din OUG nr. 36/2010 a fost acordat un termen tranzitoriu de 90 de zile, termen în care se mai puteau depune la Casele de A. de S. cereri de restituire plătite de angajator.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat: "Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
De asemenea, conform art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010: "(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
S-a constatat că normele legale evocate, nu fac referiri la operația de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori
asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea indemnizațiilor de către beneficiari calitate pe care o au angajații.
Astfel, dispozițiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, statuează că "Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: (…)";.
Prin urmare, termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, respectiv angajații și nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, instanța a reținut că raportul juridic dintre părțile în litigiu sunt reglementate de art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005 și art. art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006.
Conform art. 38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005, "(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";, iar art. 77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006 prevede că "(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Cum aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, s-a reținut că în privința acestor cereri este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958, respectiv de art. 2517 din Noul Cod Civil.
În consecință, instanța a apreciat că refuzul pârâtei de restituire către reclamantă a diferențelor aferente lunii iunie 2012 a fost nejustificat, astfel că acțiunea acesteia din urmă a apărut ca fiind întemeiată.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 153 lit. f și g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să îi restituie acesteia suma de 1858 lei reprezentând diferența dintre indemnizație achitată asiguraților și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări de sănătate datorată de angajator pentru luna iunie 2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C.
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală și respingerea acțiunii formulate de reclamanta.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta SC HI. IA SRL și a dispus: 1. obligarea Casei de A. de S. C. la plata sumei de 1858 lei reprezentând diferența între indemnizație achitata asiguraților și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări de sănătate datorate de angajator pentru luna iunie 2012.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut faptul că termenul de 90 de zile menționat la art.40 din OUG nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin OUG. nr.36/2010 se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate care sunt persoanele asigurate, respectiv angajații și nicidecum angajatorilor acestora.
De asemenea instanța de fond a reținut faptul că în speța sunt aplicabile dispozițiile art.38 alin.2 din OUG nr. 158/2005 și art.77 din Ordinul 60/2006, însă face o aplicare greșita a legii și apreciază că dispozițiile sus precizate nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații.
Prin urmare a reținut faptul că în privința cererii reclamantului este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Consideră că în speța sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. l din OUG nr. 158/2005, coroborat cu art. 82 din Ordinul 60/2006 potrivit cărora indemnizațiile vot fi solicitate pe baza actelor justificative în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite, legiuitorul înțelegând astfel să reducă termenul în care vor fi decontate certificatele de concediu medical de la 3 ani la 90 de zile.
În opinia recurentei hotărârea a fost data cu încălcarea legii, nefiind respectate prevederile art.38 alin. 2 și ale art.40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010.
Articolul 38, alineatul (2) modificat din OUG 158/2005 arată: " Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate. " Potrivit dispozițiilor articolului 40 alineatul (1) din OUG 158/2005 modificată și completată, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept
să le solicite.
Conform dispozițiilor legale sus precizate, cererile aferente certificatelor de concediu medical emise ulterior datei de_ se puteau depune la casa de asigurări de sănătate în vederea restituirii sumelor într-un termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept sa le solicite (25 a lunii următoare celei în care s-a născut dreptul).
Prin urmare termenul general de prescripție de 3 ani menționat la art.3 din Decretul Lege nr.167/1958 este un termen cu caracter general, iar în măsura în care prin acte normative cu caracter special sunt reglementate alte termene de prescripție se aplică cu precădere acestea din urmă.
La data de_ reclamanta a depus cerere de restituire a sumelor plătite aferent certificatelor de concediu medical eliberate în luna iunie 2012,
așadar cererea de restituire putea fi depusă de angajator până la 25 Octombrie 2012.
Cât privește aprecierea instanței de fond referitoare la faptul că termenul de 90 de zile menționat la art.40 din OUG nr.158/2005 astfel cum a fost modificat prin OUG. nr.36/2010 se aplică asiguraților nicidecum angajatorilor acestora, precizează faptul că în accepțiunea legii au calitatea de beneficiar atât salariații care beneficiază de indemnizațiile la care se referă OUG 158/2005 cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații, cu precizarea că sumele se recuperează din FNUASS, din credite bugetare prevăzute cu aceasta destinație (art.38 din OUG 158/2005).
Totodată precizează faptul că beneficiarul sumelor cerute de angajator de la C. de A. de S. C. este angajatorul, iar sumele intră în contul angajatorului, cu mențiunea că angajatorul nu le virează angajaților lui ci își recuperează banii pe care el i-a achitat deja angajaților, conform dispozițiilor art.36 alin.2 și 3 lit. a din OUG.158/2005.
Prin urmare și angajatorul are calitatea de beneficiar atâta timp cât aceste sume se suporta dintr-un buget special, respectiv din bugetul FNUASS.
De altfel Noțiunea de beneficiar este definită prin Dicționarul limbii române ca fiind persoană, colectivitate sau instituție care beneficiază de ceva.
Acest fapt rezulta fără putință de tăgadă chiar din preambulul O.U.G. nr.36/2010, unde se menționează că această ordonanță a fost adoptata avându- se în vedere insuficienta sumelor alocate în cadrul FNUASS, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale, se impune implementarea unui mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuala incapacitate de plată către fond a acestor drepturi.
Pentru considerentele mai sus expuse, solicită casarea Sentinței nr.9275/2013 ca fiind netemeinică și nelegală și în urma rejudecării respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
În drept, prevederile: Ordonanță de Urgență nr. 158 din 17 noiembrie 2005 (actualizată) privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, Ordin nr. 60 din 27 ianuarie 2006 (*actualizat*)pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
Pârâta SC HI. IA SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca fiind netemeinic, nelegal și nefondat, și menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Așa cum corect a reținut tribunalul, la baza adresei nr. 39850/_ emisă de pârâtă, au stat considerente legate de nesolicitarea restituirii diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat prin Ordinul nr. 430/2010. Se constată o corectă interpretare a acestor dispoziții legale ce au următorul cuprins:
Art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat:
"Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010:
"(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Din lectura acestor texte de lege se constată că acestea nu fac referiri la operația de recuperare a sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
Textele avute în vedere de pârâta recurentă se referă la solicitarea
indemnizațiilor de către beneficiari, sens în care relevante sunt dispozițiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, unde se arată:
"Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: (…)";.
Apare cu evidență, raportat la aceste texte de lege relevante sub aspect terminologic, faptul că termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, textele legale care reglementează raportul juridic dintre părțile în litigiu sunt:
- art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005
"(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";;
- art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006:
"(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Or, se constată că aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia să fie imperativă solicitarea de către angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate a recuperării diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, în mod corect trebuie aplicat termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Nu poate fi reținut modul de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 158/2005, propus de pârâta recurentă, în condițiile în care acesta nu se bazează pe dispoziții legale din corpul actului normativ, fiind chiar în contradicție cu termenii acestuia. Propunerea pârâtei este în sensul de a se face o interpretare
bazată pe intenția legiuitorului, astfel cum aceasta este transpusă în preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2010.
Curtea notează, raportat la acestea, că potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "(1) Preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul precedă formula introductivă.
Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administrației publice centrale de specialitate sau ale administrației publice locale, în preambul se menționează și avizele prevăzute de lege";.
Rezultă deci explicit, din legislația în vigoare, imposibilitatea de a echivala preambulul unui act normativ cu o normă interpretativă, raportat la principiul separației puterilor în stat, întrucât sarcina de aplicare și interpretare a legilor revine instanțelor, iar nu legiuitorului, care trebuie, conform normelor prescrise de Legea nr. 24/2000, să elaboreze acte normative clare și precise (art. 8), "într- un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc"; (art. 36).
Pentru situația în care legiuitorul dorește să reglementeze mai clar o chestiune a cărei interpretare de către instanțe cunoaște imprecizii din punctul său de vedere, sau care este divergentă la nivelul instanțelor, s-au reglementat, prin art. 69, " (1) Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale";, care "se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat.
(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate";.
Or, nefiind adoptat în speță un atare act normativ interpretativ, interpretarea revine instanței judecătorești.
De altfel, în preambul se specifică faptul că "intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a banului public prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate";, fără nici o referire la categoria din care face parte reclamanta.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice incidente, Curtea constată că dacă nu pot fi impuse prin preambulul actului normativ norme interpretative, cu atât mai puțin se pot deduce acestea din notele de fundamentare a actelor normative. Totuși, acceptând că în această notă de fundamentare este de presupus că se vor regăsi revelate considerentele pe care le-a avut în vedere legiuitorul pentru adoptarea actului în discuție, și deci, prin aceasta, rațiunea legii, raportat la O.U.G. nr. 36/2010, se constată că nici în
acest document nu se regăsesc precizări care să conducă la concluzia că s-ar fi urmărit, prin acest act normativ, reducerea termenului în care angajatorii să depună certificatele de concediu medical spre decontare la casele de asigurări de sănătate județene, întrucât în mod constant, se face referire la "beneficiari de certificate de concediu medical";, aceștia nefiind, în mod cert, angajatorii, ci angajații.
În plus, la rubrica privind impactul măsurii legislative asupra mediului de afaceri, se face mențiunea că acesta nu există, motiv pentru a se considera încă o dată că nu s-a avut în vedere, prin acest act normativ, o operațiune îndeplinită de angajatori, care compun mediul de afaceri.
De asemenea, la rubrica "impactul social";, se face vorbire despre
"Eficientizarea activității de acordare și verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical";, fără nici o mențiune cu privire la angajatori.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care, în fapt, intenția legiuitorului ar fi vizat scopul și consecutiv, mijloacele legale pe care le invocă recurenta, interpretarea legii nu poate fi făcută în vădită contradicție cu termenii legii, întrucât o atare interpretare ar bulversa nepermis stabilitatea legislativă pe care se întemeiază destinatarii actelor normative, punându-i în situația de a suporta consecințe juridice indirect sancționatoare din punct de vedere financiar, fără a se putea indica o încălcare de către aceștia a unor sarcini ipotetic prevăzute pentru ei prin texte de lege clare și neechivoce.
Or, interpretarea textului unui act normativ trebuie făcută în sensul pe care îl indică termenii săi, deci în acord cu litera sa, neputând fi agreată o interpretare bazată pe scopul legii acolo unde acesta nu este în mod evident conturat și când se afirmă că ar fi în contradicție cu litera sa, în detrimentul evident al destinatarilor legii.
Raportat la cele expuse, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din C.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. împotriva sentinței civile nr. 9275 din_ a Tribunalului C.
, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. G. N. M. I. T.
GREFIER
B.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
| ← Sentința civilă nr. 9530/2013. Asigurări sociale | Decizia civilă nr. 1045/2013. Asigurări sociale → |
|---|
