Sentința civilă nr. 55/2013. Asigurări sociale

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ ** cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 55

Ședința publică din data de_ Instanța constituită din: Președinte: C. M.

Asistent judiciar: O. S. Asistent judiciar: D. M.

G. ier: P. Ana C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul S. O., cu domiciliul în B. M., str. C. V., bl. 12, ap. 87, județul M., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M., cu sediul în B. M., str. H.

, nr.1A, județul M., având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamantului

S. O., a pârâtei C. J. de P. M., precum și a chematelor în garanție

C. Națională de Asigurări de Sănătate și C. de Asigurări de Sănătate M. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În urma verificării înscrisurilor de la dosar se constată că în cuprinsul cererii introductive de instanță reclamantul a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș reclamantul S. O. a chemat în judecată C. J. de P. M. restituirea CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei întrucât această reținere este ilegală, se solicită încetarea de a se mai calcula și reține această cotă din întregul cuantum al pensiei și restituirea sumelor reținute fără titlu.

În fapt reclamantul precizează că este pensionar din anul 2005 conform deciziei 2. . Până în decembrie 2010 a primit o pensie de 945 lei.

La primirea pensiei pe luna ianuarie, respectiv_ a observat că reținerile aplicate CASS sunt de 52 lei.

Procentul de 5,5% trebuie aplicat la ceea ce depășește 740 lei, adică la 205 lei și nula cuantumul integral al pensiei.

Modul de calcul este vădit eronat și încalcă dispozițiile OUG nr. 117/2010.

Cauza a fost transpusă la Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal al T. ui M., iar această secție apreciind că nu este competentă să judece dosarul a sesizat președintele T. ui M. care prin proces verbal

stabilește că Secția I Civilă conflicte de muncă și asigurări sociale este competentă să judece această cauză.

Examinând acțiunea tribunalul constată :

Prin OUG nr. 107/2010, a cărei dispoziții au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a completat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul introducerii alin. (2^2) la art. 257, potrivit căruia

"Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)" și modificării art. 259 alin. 2, în sensul că

"Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei";.

Prin deciziile Curții Constituționale nr. 223/2012 și 224/2012, publicate în Monitorul oficial din 18 aprilie 2012, s-a stabilit că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au fost preluate în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2011, "_ sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei".

Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 224/2012 că "În practică, aceste prevederi de lege au fost interpretate de către unele autorități în sensul că persoanele care, potrivit dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, sunt ținute să contribuie, datorează o contribuție egală cu o cotă de 5,5% calculată asupra cuantumului întregii pensii";, precum și faptul că "(…)interpretarea de către autorități a acestor prevederi în sensul arătat are ca efect crearea unei situații discriminatorii între persoanele care au o pensie mai mică decât suma amintită și care nu sunt ținute de obligația de a contribui și cele care au o pensie al cărei cuantum depășește această sumă, obligația de contribuție a acestora nepurtând doar asupra sumei care depășește suma legal dedusă, ci asupra cuantumului întregii pensii. Astfel, în această interpretare, persoanele aflate în această din urmă situație nu ar beneficia de deducerea sumei de 740 de lei din cuantumul sumei asupra căreia se datorează contribuția.";

Drept urmare, a fost adoptată OUG nr. 15 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice publicată în Monitorul oficial nr. 306 din 8 mai 2012, prin care a fost modificat articolul 296^9 alineatul (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că "Pentru persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei, prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 4 și 5, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei";, a fost abrogat alin. 2 al art. 259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, iar articolul 257, alineatul (2^2) a fost modificat în

sensul că "Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare";.

Ulterior a fost adoptată și OUG nr. 17 din 16 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, în cuprinsul căreia la art. 1 alin 1 s-a stabilit că "Sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie (…)";.

Prin adoptarea OUG nr. 15/2012, se constată că a fost înlăturată starea de discriminare, constată anterior de Curtea Constituțională, între persoanele ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei și persoanele care au o pensie mai mică de 740 de lei, astfel încât criticile recurentului nu își mai găsesc fundament.

Față de aceste dispoziții legislative și față de statuările Curții Constituționale în sensul că sunt constituționale prevederile prin care se instituie obligația de plată a CAS numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei și față de dispozițiile legale sus menționate care dispun restituirea sumelor până la_, acțiunea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. O. domiciliat în

B. M., str. C. V., bl. 12, ap. 87, județul M., împotriva pârâtei C. J. de P. M., cu sediul în B. M., str. H., nr.1A, pentru restituire CASS de 5,5%.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte

Asistenți

Judiciari

G. ier

C.

M.

O. S.

D. M.

P. Ana C.

Red.C.M/_

T.red.P.C/_

4 ex.- com. 2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 55/2013. Asigurări sociale