Decizia civilă nr. 4069/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4069/R/2013

Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 9231 din 29 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. G., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat

  1. G., personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

    S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul intimat depune la dosar întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

    Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

    Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

    Curtea reține cauza în pronunțare.

    C U R T E A

    În urma deliberării, reține că

    prin acțiunea înregistrată la data de_ sub numărul de mai sus reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâta C.

  2. DE P. a solicitat anularea Deciziei nr. 271550/_ emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de plata drepturilor restante reprezentând indexarea pensiei de serviciu conform Sentinței civile nr. 2481/R/2012 a Tribunalului C., definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2821/R/2012 a Curții de Apel C. în dosar nr._, respectiv indexarea pensiei de serviciu aflată în plată luna martie 2009 cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent, 7,85% pentru anii 2009 și 2010, respectiv din_ - și până la_ ; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9231/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._

, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. G.

, în contradictoriu cu pârâta C. T. de P. C. .

A fost anulată decizia de pensionare nr. 271550/_ .

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de plată a drepturilor restante reprezentând indexarea pensiei de serviciu aflată în plata în luna martie 2009 cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent 2008 respectiv 7,85% pentru perioada_ -_ .

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele de bani dintre suma achitată și cea cuvenită, suma actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu în temeiul legii nr.223/2007, drepturile sale de pensie fiind stabilite începând cu data de_ .

Prin decizia din data de_ emisă de către pârâtă pensia sa a fost recalculată ca pensie pentru limită de vârstă în condițiile Legii nr.19/2000.

Ulterior, prin sentința civilă nr.2481/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost admisă acțiunea reclamantului și pârâta a fost obligată să actualizeze cuantumul pensiei de serviciu pentru anul 2009, cu indicele de inflație.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2821/R/2012 a Curții de Apel

C. în dosar nr._ . În cuprinsul sentinței s-a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 223/2007 pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent și că pârâtele nu au procedat la actualizarea pensiei reclamantului cu rata inflației. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea reclamantului de a actualizare a cuantumului pensiei de serviciu pentru anul 2010.

Prin urmare, examinând dispozitivul și considerentele hotărârii judecătorești irevocabile puse în aplicare de pârâtă, rezultă fără urmă de îndoială faptul că pârâta avea obligația de a actualiza cuantumul pensiei de serviciu a reclamantului pentru anul 2009, cu indicele de inflație, în sensul că trebuia să actualizeze pensia aflată în plată în luna martie 2009, cu rata inflației aferente anului 2008, pe întreaga perioadă_ până la_ .

Pârâta a însăși a admis că indicele de inflație aplicabil la_ era de 7,85%, astfel încât acest coeficient era aplicabil perioadei_ -_, pentru o corectă aplicare a art.47 din Lg.223/2007.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.,

solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Învederează pârâta că sentința cuprinde considerente contradictorii, câtă vreme prima instanță a acordat drepturi atât pentru anul 2009 raportat la 2008, cât si pe 2010, raportat la 2009, deși a reținut că acestea au fost anterior câștigate doar pentru anul 2009.

Consideră că nu poate fi avută în vedere la stabilirea pensiei din 2009 inflația de 7, 85 % din 2008 și, în mod similar, nu se poate actualiza pensia din 2009 din_, ci doar din_, respectiv în anul următor pentru anul precedent.

Pensia plătită în 2008 se actualizează în 2009, iar pensia plătită în 2009 se actualizează în 2010, astfel că de drepturile pe un an se beneficiază în anul următor.

În fine, face trimiteri la art. 47 din Legea nr. 223/2007, subliniind că în executarea sentinței a avut în vedere rata inflației din anul 2009 de 5,59% la stabilirea pensiei de serviciu de la 0_, în cuantum de 15.917 lei.

Prin întâmpinarea

depusă, reclamantul intimat S. G. s-a opus admiterii recursului.

Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.

Decizia nr. 271550/_, emisă de pârâta recurentă CJP C. în executarea sentinței civile nr. 2481/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2821/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., este nelegală.

În acest sens, Curtea constată că recurenta a aplicat greșit prevederile art. 47 din Legea nr. 223/2007, procedând la actualizarea pensiei intimatului prin aplicarea unui coeficient al indicelui de inflație diminuat față de cel real.

Conform art. 47 "Pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.";

Potrivit normei evocate, recurenta este ținută să actualizeze pensia cuvenită intimatului pentru anul 2009, în luna martie a anului 2009, prin raportare la indicele de inflație din anul precedent. Cum anul precedent a fost anul 2008, iar indicele de inflație aferent anului 2008 a fost de 7,85%, pensia intimatului trebuia stabilită prin prisma acestei valori.

În mod eronat, recurenta a emis decizia contestată având în vedere un indice de inflație de 5,59%, câtă vreme acest indice privește inflația pentru anul 2009 și a fost stabilită doar în 2010.

Este și firesc să fie așa, în condițiile în care indicele real al inflației pentru un anumit interval de timp, în speță anul 2009, se poate cunoaște doar după încheierea acestuia, o anumită valoare previzionată neputând constitui un temei pentru actualizare. De altfel, acesta este și motivul pentru care legiuitorul a stipulat expres în cuprinsul art. 47 sintagma "care să acopere integral rata

inflației din anul precedent ";.

Emițând decizia contestată prin raportare la un indice de inflație de 5, 59% în loc de 7,85%, recurenta a procedat nelegal, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei contestate în cauză.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea apreciază că prima instanță nu a încălcat autoritatea de lucru judecat prin instituirea în sarcina recurentei a obligației de a indexa pensia de serviciu cu 7,85% pentru perioada_ - _

, dispozițiile din titlul executoriu și cele din sentința recurată în cauză privind aspecte distincte.

Astfel, prin titlul executoriu amintit recurenta pârâtă a fost obligată să recalculeze pensia de serviciu a reclamantului intimat pentru anul 2009 cu indicele de inflație. Prin aceeași sentință a fost respinsă solicitarea acestuia de actualizare cu indicele de inflație pentru anul 2010.

Instanța fondului nu a obligat recurenta să actualizeze pensia intimatului și pentru anul 2010 ( operațiune ce implica actualizarea în luna martie 2010 cu indicele de inflație din 2009, respectiv cu 5,59%, indice care s-ar fi aplicat la

pensia din anul 2009 care deja cuprindea indexarea de 7,85%) ceea ce ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, ci a obligat recurenta să actualizeze pensia intimatului cu același indice de inflație, respectiv 7,85% pentru întreg intervalul_ -_ .

Cu alte cuvinte, recurenta nu a fost obligată la o nouă actualizare a pensiei intimatului și pentru anul 2010 și care trebuia să urmeze rigorile art. 47 din Legea nr. 223/2007, ci a fost obligată să actualizeze pensia de serviciu doar pentru anul 2009, cuantumul astfel stabilit urmând a fi plătit până în_ . Câtă vreme în anul 2009 intimatul era îndreptățit la o pensie de serviciu indexată, este firesc ca și în anul următor până la_, în lipsa unor dispoziții legale contrare, acesta să beneficieze de aceeași pensie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea găsește recursul nefondat urmând a-l respinge ca atare. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 9231 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. G. L.

D.

S.

D. C.

M.

Red.DG/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: R.M.V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4069/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale