Decizia civilă nr. 322/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 322/R/2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
G.: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 1852 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți CASA DE PENSII A
A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimaților - consilier juridic - căpitan A. Mirel, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 31 ianuarie 2013 intimații au înregistrat la dosar întâmpinare, reprezentantul acestora arătând că înțelege să o susțină.
Se constată de asemenea că reclamantul, prin avocat, a transmis la dosar, pe fax, o cerere prin care solicită judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.proc.civ.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului formulat. Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, aceasta fiind temeinică și legală, pentru considerentele arătate în scris în întâmpinarea
formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, con- testatorul R. V., în contradictoriu cu intimații C. de P. a Ministerului A.
și S. R. prin M. F. Publice a solicitat instanței anularea deciziei privind revizuirea pensiei nr. 54958/_ emisă de intimată în temeiul
O.U.G. nr. 1/2011, menținerea pensiei stabilită anterior prin decizia de pensionare nr. 099978/_, în baza O.U.G. nr. 7/1998, menținerea naturii juridice a pensiei și anume aceea de pensie de serviciu, cu obligarea intimatei la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre decizia nr. 099978/_ și decizia atacată prin prezenta contestație, calculată de la scadență și până la plata efectivă a acesteia.
În subsidiar se solicită admiterea contestației și recalcularea pensiei, având în vedere aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivare se susține că a lucrat în cadrul M.A.N. fiind pensionat pentru limită de vârstă, având lucrată efectiv perioada de 33 ani, 11 luni și 5 zile.
Prin decizia privind revizuirea pensiei care face obiectul contestației, i-a fost revizuită pensia în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație prealabilă la Comisia de Contestații de pe lângă MAN, care nu a fost încă soluționată.
Contestatorul consideră că la emiterea deciziei contestate au fost încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția R. iei privind principiul neretro- activității și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. deoarece a fost privat de un bun, art. 14 din C.E.D.O., art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, s-a încălcat principiul dreptului câștigat.
Cu privire la cuantumul pensiei, apreciază că acesta este incorect stabilit, constituind o eroare în activitatea de revizuire, având în vedere prevederile art. 2 alin. 4 și 5 din O.U.G. nr. 1/2011. În situația în care din vina exclusivă a sta- tului, prin intermediul instituțiilor sale, nu se poate reconstitui venitul lunar pe care contestatorul l-a realizat, acesta este depunctat, utilizându-se cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minimă corespunzătoare gradului militar de- ținut, ceea ce este evident că pe de o parte nesocotește dreptul de proprietate și pe de altă parte încalcă principiul drepturilor câștigate.
Contestatorul că are rezerve în ce privește modalitatea de stabilire a punctajelor anuale și a celor legate de grupa de muncă, înscrise în decizia de revizuire și în buletinul de calcul. Nu este certificată conformitatea cu originalul a următoarelor date: cuantumul lunar al veniturilor obținute și al stagiului de cotizare, vechimea în serviciul militar și vechimea totală în muncă, perioadele suplimentare acordate pentru activitatea desfășurată în grupa I și II de muncă.
Din anexele la decizia de revizuire nu rezultă care sunt documentele care au stat la baza calculului pensiei militare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 33/2002 modificată și aprobată prin Legea nr. 223/2002, care reglementează eliberarea certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale.
Prin întâmpinarea depusă, intimata C. de P. sectorială a MAN a so- licitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor Publice a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive, susținând că nu are raporturi juridice cu contestatorul, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bu- getară revenind Guvernului, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Prin sentința civilă nr. 1852 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul R. V. în contradictoriu cu intimații.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că aceasta a fost întemeiată, în- tre contestator și acest intimat neexistând nici un raport juridic care să justifice chemarea lui în judecată.
Lipsa calității procesuale pasive a M. F. P. este reținută și în decizia nr. 10 din_, pronunțată pe recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție care, potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a inti- matului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în con- tradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, s-a reținut calitatea contestatorului de fost
cadru militar și faptul că a beneficiat de pensia de serviciu, acordată conform O.U.G. nr. 7/1998. După intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pensia de serviciu a devenit pensie în interesul Legii nr. 19/2000, fiind emisă o decizie în acest sens. Ulterior, după intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 1/2011, a fost emisă decizia cu nr. 54958/_ de revizuire a pensiei, prin care a fost efectuată recalcularea pensiei, conform prevederilor acestui act normativ, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 2.964 lei, începând cu data de_ .
Sunt citate dispozițiile art. 1, art. 4, art. 18 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, constându-se că acestea au fost respectate.
Scopul revizuirii, cuprins în preambulul OUG nr. 1/2011, este de a corecta printr-o nouă metodologie de calcul, disfuncționalitățile apărute în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei aprobate prin H.G. nr. 735/2010, pe care o și abrogă.
Cu privire la neretroactivitatea legii și conceptul de drepturi câștigate, ins- tanța constată că dispozițiile Legii nr. 119/2010 și ale O.U.G. nr. 1/2011 se aplică pentru viitor, reglementările cuprinse în aceasta neintervenind asupra prestațiilor sociale deja încasate de contestator, prestații care, într-adevăr, se subsumează ideii de "drepturi câștigate";.
Prin urmare, actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior, reglementările sale fiind aplicate numai de la data intrării în vigoare și doar pentru viitor.
Cât privește încălcarea dispozițiile art. 1 Protocolul 1 la CEDO, în ju- risprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și in- tensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În speță, nu este vorba de o privare de proprietate, chiar dacă contestatorul are un "bun"; în sensul Convenției, întrucât prin recalcularea pensiei sale nu s-a produs o reducere substanțială a cuantumului acesteia.
Din această perspectivă, ingerința statului apare ca fiind proporțională în raport cu interesul particular al contestatorului afectat prin măsura de recalcu- lare a drepturilor de pensie. Instanța apreciază că există o legătură de propor- ționalitate între mijloacele utilizate de stat - reducerea pensiei și scopul legitim urmărit - reducerea cheltuielilor bugetare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale,
"acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum";.
În aceeași cauză, Curtea a decis că "o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bă- trânețe";.
Contestatorul s-a rezumat la aspecte ce evidențiază încălcarea principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, interzicerea discriminării, încălcarea dreptului de proprietate, punând în dezbatere critică dispozițiile Legii nr. 119/2010 și ale O.U.G. nr. 1/2011, care statuează obligația recalculării drepturilor de asigurări sociale stabilite prin legi speciale și integrarea lor într-un sistem unitar de pensii publice.
Or, prin decizia nr. 871 din_, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii 119/2010 sunt constituționale, iar prin decizia nr. 919/06 iulie 2011 s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.1/2011 sunt constituționale.
Cu referire la criticile privind calculul pensiei, se constată că susținerile contestatorului nu au fost dovedite, iar din analizarea comparativă a buletinului de calcul cu înscrierile din carnetul de muncă și celelalte înscrisuri depuse în probațiune, cu mențiunile din deciziile contestate, nu rezultă niciun fel de necon- cordanțe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și de o manieră simplistă.
În mod greșit, a apreciat prima instanță că prevederile legale menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, câtă vreme măsura a vizat revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice.
Sunt citate considerente din cuprinsul deciziei nr. 375/2005, nr. 57/2006 nr. 120/2007 și nr. 830/2008 a Curții Constituționale a R. iei prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legale câștigate anterior.
În avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii se arată că: "În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente"; și că "pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui, implicit, o aplicare retroactivă a legii";, de asemenea, că
"Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. R.
, în vigoare, la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii, care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații, iar a o modifica retroactiv, ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.
Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O.U.G. nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
De asemenea, în mod greșit reține prima instanță că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene care arată că "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse"; și stipulat, în mod expres, în practica CEDO și în opinia Curții Constituționale care a stabilit că "în cazurile în care, din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat va fi mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior";.
Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun; aceasta s-a limitat a reține, superficial, doar că "nu s- a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei, însă a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
Astfel, O.U.G. nr. 1/2011 încalcă Constituția R. iei în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și garantarea dreptului la proprietate privată. S-a
încălcat un drept dobândit de către recurent, identic sau similar dreptului de proprietate, ca urmare a prestației pe care a executat-o și a statutului special care i-a fost conferit de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, care a omis să cerceteze toate argumentele recurentului în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
Fiind vorba despre un drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul Legii nr. 164/2001, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă o adevărată naționalizare sau confiscare, fiind diminuată cu peste 75%.
Recurentul a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci a și primit-o efectiv. Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este invocată pe larg o amplă practică CEDO, citându-se din hotărârile pronunțate în cauzele Muller contra Austriei, Pravednaya ela R. iei, Comisia EDH, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92m X c/Italia, CEDO-M. a Cameră, csassagnou și alții împotriva Franței, Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgia, Sfintele mănăstiri împotriva Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Broniowski împotriva Poloniei, Akdivar și alții împotriva Turciei, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, Jantea împotriva R. iei.
În ceea ce privește existența unei ingerințe, reducerea pensiei prin decizia de revizuire atacată și lipsirea acestuia de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior, reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul lui, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O.U.G. nr. 1/2011 este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, potrivit expunerii de motive a O.U.G. nr. 1/2011 această Ordonanță de urgență a fost adoptată "Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie";.
Preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, aceasta se verifică dacă s-a menținut un "just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Or, prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S. ui R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice atâta vreme cât prin decizia nr. 29/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii (respins) S. are calitate procesuală pasivă raportat la partea necontributivă a pensiei.
Prin întâmpinare, C. de P. a Ministerului A. N. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, arătând în esență că
prima instanță corect a respins acțiunea reclamantului pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia și în întâmpinarea depusă la dosar.
Astfel, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a fost supus controlului anterior de constituționalitate, iar prin decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art.
44 din Constituție cât și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d) -i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010; s-a analizat din nou legea pe temeiul neretroactivității și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (dreptul la respectarea "bunurilor";) și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această decizie a fost confirmată în mod repetat, ultima fiind decizia nr. 75 din_ .
Curtea a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Se fac referiri la dezlegările date de Î. Curte de casație și Justiție, prin decizia nr. 29/_ în interesul legii, în acest domeniu și la decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de_ în cauza A. ălută și alți 306 pensionari militari împotriva R. iei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către S. R. a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.
În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, este invocată practică CEDO, anume, hotărârea Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei în sensul că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă): asemenea concluzii sunt stabilite, de
exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectând beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În cadrul recursului în interesul legii (Decizia nr. 29/2011) Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate";.
Raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum și cuantumul obținut de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat, raportul dintre acest cuantum și venitul minim pe economic, pensia medie de asigurări sociale de stat.
Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu_ este de 700 lei, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 777 lei în trimestrul IV 2011.
Conform informațiilor furnizate de CNPP, în luna decembrie 2011, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 31.30% aveau pensii sub 700 lei (pensia medie fiind de 777 lei), salariul minim brut pe economic era la nivelul lunii decembrie 2011, 670 lei și salariul mediu brut 2.209 lei, pensia medie reprezintă 35,17% din salariul mediu brut și 48.73 % din salariul mediu net (1.604 lei).
Raportat la aceste valori nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate, iar valoarea cuantumului pensiei stabilită în favoarea reclamantului prin decizia de revizuire nu este în mod evident infimă și de natură a-l pune pe acesta în situația de a fi total lipsit de mijloace de subzistență.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis în luna decembrie 2010 decizia 54958 prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s- a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale în cuantum de 2879 lei, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001.
Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, a fost emisă decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 2964 lei.
Se constată, în primul rând, că deși se contestă prin acțiune decizia de revizuire emisă în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, criticile privesc în fond procesul de recalculare derulat în temeiul Legii nr. 119/2010, reclamantul recurent invocând faptul că prin înlocuirea pensiei militare cu pensia de asigurări sociale ar fi pierdut un drept câștigat, acela de a se bucura de pensia specială fără posibilitatea de a i se lua acest drept, în cuantumul ce i s-a stabilit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/1998. În acest sens, solicită anularea deciziei de revizuire și repunerea în dreptul la pensia specială de militar.
Observând, în acest sens, că prin motivele de recurs, nu sunt aduse critici punctuale cu privire la procesul de revizuire a pensiei, sau cu privire la modul în care a fost soluționată cauza în primă instanță sub acest aspect, ci aceste motive de recurs se circumscriu exclusiv la critica măsurii legislative a recalculării pensiilor militare, cu referiri la practica CEDO considerată aplicabilă și la principii constituționale, anume, principiul neretroactivității, al protecției dreptului de proprietate, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter
obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: "(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R. ia, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției
legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim
instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea
inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la
inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări
ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei s-a reținut că:
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect
retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De altfel, o decizie de inadmisibilitate s-a pronunțat și în cauza Constantin Abăluță și alții c. R. ie, chiar cu privire la recalcularea pensiilor cadrelor militare în baza Legii nr. 119/2010, și care reiterează punctul de vedere al CEDO exprimat în cauza Frimu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis,
inclusiv considerentele CEDO din spețele invocată mai sus, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului recurent referitoare la încălcarea principiului neretroactivității și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
În concret, Curtea de Apel reține că în urma revizuirii i s-a stabilit o pensie în cuantum de 2964 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în 2011 în R. ia, care este de 749 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului, care se bucură de o pensie revizuită de patru ori mai mare decât pensia medie pe țară.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a considera că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Referitor la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie apreciată de recurent ca fiind relevantă în cauză, se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Deciziile nr. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
În mod evident, nu poate sta la baza unei hotărâri judecătorești avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind
sistemul unitar de pensii, la care face referire recurentul, în condițiile în care legea este etalonul față de care se raportează situațiile de fapt în procesul de
judecată, iar pe de altă parte, la controlul de constituționalitate și de convenționalitate practicat, conform celor ce preced, asupra acestei legi, nu s-a constatat încălcarea principiilor pe care se întemeiază recurentul.
Față de soluția de respingere a recursului pe fond, apare ca lipsită de eficiență, de finalitate, analizarea motivului de recurs privitor la modul de soluționare în primă instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care va fi omisă ca superfluă cercetarea acestuia.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 1852 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. T. |
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 1192/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 4069/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
