Decizia civilă nr. 4373/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4373/R/2013

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 11931 din 22 august 2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C., privind și pe intimata pârâtă CASA DE PENSII S. A M.

A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat Iepure V. și reprezentantul pârâtelor intimate - consilier juridic mr. A. Mirel.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimații au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 31 octombrie 2013. I se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului reclamantului care arată că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimatelor, de asemenea, arată că nu are cereri prealabile.

Instanța pune în discuția reprezentantului reclamantului dacă pentru a putea preciza exact care sunt locurile de muncă în care a funcționat reclamantul, a făcut demersuri legale pentru a obține desecretizarea Ordinului MS 132/2010 și HGS 1019/2010 sau dacă a sesizat instanța de contencios administrativ prin promovarea unei acțiuni directe prin care să se constate eventuala nelegalitate a unor astfel de acte normative cu efecte erga omnes.

Reprezentantul reclamantului răspunde că într-o altă cauză similară s-a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 pct.1 C.proc.civ. până la soluționarea unui litigiu având ca obiect excepția de nelegalitate cu privire la caracterul secret al Ordinului MS 132/2010 și HGS 1019/2010 și nu înțelege să reitereze cererea și în prezenta cauză, întrucât ar avea aceeași soartă. Nu a sesizat instanța de contencios întrucât a solicitat desecretizarea actelor normative amintite pe cale de excepție și apreciază că dacă în acea cauză se va dispune desecretizarea, aceasta va avea efecte asupra tuturor.

Nefiind formulate alte cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatelor solicită respingerea recursului. Susține întâmpinarea formulată în scris, arătând în esență că reclamantul contestă în principal legea iar pârâții nu au făcut altceva decât să o aplice.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 11931 din 22 august 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *

s-a respins acțiunea formulată și completată de reclamantul

C. G., în contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. A. N. și M. A. N. .

S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite prin Decizia nr. 0118097/_ emisă de M. A. N., într-un cuantum de 4173 lei la nivelul lunii decembrie 2010.

S-a reținut că ulterior, pensia reclamantului a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum de 3174 lei prin Decizia emisă la data de_ de C. S. de P. din cadrul MApN, decizia a fost contestată la Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N, contestația fiind respinsă prin Hotărârea nr. 16155/_ . La data de_ a fost emisă o nouă decizie prin care au fost stabilite drepturile de pensie ale reclamantului în cuantum de 3664 lei RON, prin Hotărârea nr. 16155/_ a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva acestei din urmă decizii emise de C. S. de P. din cadrul M.Ap.N..

În privința susținerilor reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu a avut la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada integralității și realității acestor venituri, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";

Din această dispoziție legală instanța a reținut că nu reclamantului îi revenea obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.

S-a mai reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, însă nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu au fost de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare. S-a mai reținut că reclamantul, acesta nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu au fost conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumba acestuia. Mai mult, s-a observat că nu a făcut dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 172 C.proc.civ..

Au fost reținute dispozițiile art. 1 alin.4 din același act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, potrivit cărora "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea

punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.

Raportat la ceste dispoziții legale instanța a apreciat că nu pot f reținute susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG 1/2011, atât timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 4 alin.4 din OUG nr. 1/2011.

În ceea ce privește motivul de nulitate absolută invocat de reclamant pentru că decizia ar revizui o altă decizie lovită de nulitate absolută, instanța a reținut că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, apoi în temeiul OUG nr. 1/2011, astfel că nu a prezentat relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. De asemenea, față de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, potrivit cărora "recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, instanța a apreciat că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. . Nici faptul că termenul de revizuire pensiilor prevăzute de OUG nr. 1/2011 a fost depășit nu a putut fi reținut ca un motiv de nulitate a deciziei de revizuire emise în temeiul acestui act normativ.

Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al dreptului câștigat, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatându-se că aceste dispoziții sunt constituționale, în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-

i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.

Instanța fond a reținut totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum a rezultat în mod expres din considerentele deciziei. Astfel, instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a arătat

însă că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din

31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.";

Referitor la argumentul privind discriminarea invocat de reclamant, prin aceeași decizie pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuar că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";. În cuprinsul aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o analiză de compatibilitate a prevederilor legale în discuție cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, concluzionând asupra compatibilității prevederilor din legea națională cu dispozițiile art. 1din Protocolul 1 la Convenție.

Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța reține că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).";

În aceeași ordine de idei s-a mai arătat că Curtea EDO a statut că "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei

societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș

c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11), Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor, și că în această privință, reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari,instanța a avut în vedere că Curtea Europeană a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

În fine, instanța a reținut și concluziile Curții de la Strassbourg în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată l adat de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care se acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea

inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea

nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Instanța a mai observat că, Curtea a reținut, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, instanța a avut în vedre că, Curtea a reiterat argumentele expuse în Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.

Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, instanța a reținut că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 4173 lei RON la nivelul lunii decembrie 2010, iar în urma recalculării, cuantumul acesteia s-a redus la suma de 3174 lei RON, apoi a fost recalculată la cuantumul de 3664 lei RON cuantum care este apropiat față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această reducere nu a putut avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele de trai și nici a atingerii substanței dreptului reclamantului. De asemenea, acesta nu a dovedit că se află într-o situație specială, iar reducerea cuantumului pensiei este de natură a-l lipsi de mijloacele de trai.

Totodată, referitor la modificarea legislativă recentă intervenită pe parcursul judecății (Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica si siguranța naționala, publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_ ), cu privire la revenirea cuantumului drepturilor de pensie ale la nivelul cuantumului în plată în luna decembrie 2010 pentru viitor, instanța a apreciat că această măsură nu este de natură a invalida măsurile legislative anterioare care au condus la diminuarea cuantumului pensiei, ci se înscrie în marja de apreciere a statului recunoscută și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, ca urmare a modificărilor survenite în contextul economic, statul român a apreciat că are capacitatea de a plăti beneficiarilor din domeniul în discuție pensie într-un cuantum mai mare, respectiv egal cu cel plătit anterior revizuirii, recalculării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. G.

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că respingerea acțiunii este nelegală și netemeinică.

În acest sens reclamantul a arătat că instanța de fond i-a respins în mod nelegal cererea prin care a solicitat ca pârâții să depună actele originare privind veniturile sale (statele de plată și ordinele de zi pe unitate) și nu i-a admis cererea prin care a solicitat ca pârâții să facă dovada încadrării corecte în condiții de muncă.

În aprecierea reclamantului prin respingerea cererii privind proba cu înscrisurile deținute de pârâtul M.Ap.N., prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere ca nu deține nici un înscris cu care să-și pot dovedi veniturile, sarcina probei acestora revine pârâtului M.Ap.N. întrucât el este

deținătorul singurelor înscrisuri cu care se pot dovedi veniturile reale: statele de plată și ordinele de zi pe unitate.

A considerat reclamantul că temeiul legal în baza căruia cererea trebuia admisă îl constituie art. 172 al. l C. pr. civ., conform căruia instanța poate ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-1 înfățișeze, iar conform al.2 al aceluiași articol "cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ...";

A precizat reclamantul că deși instanța de fond a reținut, citând prevederile art. l al.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2011 că "nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare",, în continuare a motivat că reclamantul " nu a arătat în concret care sunt veniturile omise…"; și "nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumbă acestuia";, precum și că nu a făcut " dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente disp. art. 172 C. proc. civ.";

A apreciat reclamantul, față de argumentele instanței că este evident că dacă unităților în care a lucrat le revine obligația de a depune la casa de pensii sectorială

înscrisurile doveditoare cu privire la venituri, demersurile de a obține de la aceleași unități adeverințe privind veniturile ar fi inutile întrucât aceste adeverințe ar conține aceleași date ca și înscrisurile depuse la emitentul deciziilor de revizuire, astfel că proba veniturilor nu a putut fi răsturnată (trecută în sarcina recurentului) prin depunerea înscrisurilor doveditoare de către unitățile unuia dintre pârâți (M.

A. N. ) la celălalt pârât (C. de P. S. a M.Ap.N.).

În aprecierea reclamantului instanța de fond trebuia să aibă în vedere și să sancționeze faptul că nici casa de pensii sectorială nu a probat realitatea veniturilor cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire (tabelele atașate acestor decizii nici măcar nu sunt semnate!) și nici M. A. N. nu a făcut această probă în

instanță.

Aprecierea instanței de fond conform căreia sunt suficiente adeverințele din dosarul de revizuire a pensiei a fost apreciată de reclamant greșită întrucât nu pot fi considerate satisfăcute exigențele art. 172 C.proc.civ. prin depunerea unor adeverințe, textul de lege impunând înfățișarea a însuși înscrisului "privitor la pricină", adică a înscrisului originar (primar). A admite că în locul înscrisului originar pot fi depuse acte derivate din el (adeverințe) înseamnă a goli de conținut textul de lege.

Pe de altă parte, a arătat reclamantul că legea nu condiționează depunerea înscrisului privitor la pricină de efectuarea unor demersuri prealabile de către partea care solicită prezentarea înscrisului, astfel că, motivarea instanței de fond conform căreia nu a făcut "dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 172 C.proc.civ.", nu are un temei legal.

În ce privește situația cu cele 102 luni în care veniturile menționate în tabelele atașate deciziilor de revizuire sunt mai mici decât veniturile minime specificate în Anexa nr. l la O.U.G. nr.1/2011, instanța de fond a motivat ca "nu-i pot fi reținute susținerile cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG 1/2011, atât timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. l al.4 din OUG nr.1/2011".

Față de aceste rețineri ale instanței, reclamantul a precizat că dincolo de faptul că sarcina probei revine pârâtului M.Ap.N. întrucât el deține înscrisurile

privitoare la pricină, problema care se pune este aceea a interpretării corecte a art. l al.4 din O.U.G. nr.1/2011, interpretare care nu poate fi decât aceea că veniturile reale nu puteau fi mai mici decât cele din Anexa nr. 1 întrucât acelea reprezintă "cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut". Or, din moment ce veniturile aferente celor 102 luni sunt mai mici decât cele din Anexa nr. l, adică sunt mai mici decât cele "minime corespunzătoare gradului militar deținut", înseamnă că nu sunt cele reale.

"Situația veniturilor realizate lunar", emisă de U.M. 02426 C. -N. și depusă la dosarul cauzei, a fost considerată că nu este un înscris originar opozabil "angajatorului" și "angajatului" și, prin urmare, nu poate face dovada indubitabilă a veniturilor sale. U.M. 02426 C. -N. nu este deținătoarea înscrisurilor originare (state de plată și ordine de zi pe unitate) în baza cărora să poată elibera adeverințe, în plus, nu există nici o garanție că datele din statele de plată și din ordinele de zi pe unitate au fost preluate în mod corect și complet de către unitățile care dețin aceste înscrisuri originare. Eliberarea situației privind veniturile - act care trebuie să ateste indubitabil (să adeverească) o stare de fapt - trebuie să respecte prevederile legale privind eliberarea adeverințelor. Astfel, art.5 din O.G. nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale prevede că: "Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea. " Respectarea strictă a imperativelor impuse de lege se impunea cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba de stabilirea unui drept fundamental: dreptul la pensie.

A mai arătat reclamantul că deși a solicitat ca pârâții să depună Ordinul M.Ap.N. nr. M. 116/_ emis în baza art.7 din H.G. nr.1294/2001 modificat și completat prin Ordinul nr. MS.132/_ emis în baza H.G. nr. S1019/_, instanța nu i-a admis această cerere iar pârâții nu au făcut dovada încadrării corecte în condiții de muncă (ultima coloană din tabelul atașat deciziilor de revizuire).

În privința revizuirii pensiei a precizat că s-a făcut în temeiul O.U.G. nr. 1/2011 și a Legii nr. 119/2010. Ori, în ambele acte normative, atunci când se face referire la aplicarea prevederilor legale privind condițiile de muncă se face și precizarea "cu modificările ulterioare" sau "potrivit legii". Astfel de precizări se regăsesc în art.3 al.3 și art.14 din Anexa nr.3 (Metodologia de calcul) la O.U.G. nr.1/2011 precum și în art.8 din Legea nr. 119/2010. Chiar dacă s-a admis că sunt aplicabile (și) prevederile Legii nr. 263/2010, și în această situație ar trebui aplicate condițiile de muncă modificate prin H.G. nr. S.1019/2010 și Ordinul nr. M.S.132/2010 deoarece art. 29 al.2 din Legea nr. 263/2010 prevede că în domeniul apărării naționale încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, speciale și alte condiții se realizează pe baza criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de "Hotărârea Guvernului nr._ privind stabilirea locurilor de muncă și a activităților cu condiții deosebite, condiții speciale șialte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare... ".

Reclamantul a considerat că refuzul aplicării completărilor la normele de încadrare în condiții de muncă și în favoarea militarilor în rezervă sau în retragere constituie o discriminare între aceștia și militarii pensionați ulterior, discriminare aflată sub incidența art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

În acest sens a arătat că ceea ce trebuie să primeze este principiul nediscriminării între persoane care s-au aflat în aceeași situație. Dincolo de orice "argument" juridic speculativ, este moral logic și echitabil ca două persoane care - desfășurând aceeași activitate - au lucrat în același timp, în același loc și în aceleași condiții de muncă, să fie tratate în mod egal sub aspectul recunoașterii drepturilor

aferente acelor condiții de muncă, indiferent dacă s-au pensionat anterior sau ulterior unei modificări legislative care schimbă nivelul de încadrare în condiții de muncă al activității sau locului de muncă respectiv.

Concluzionând reclamantul a arătat că, depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare la care a făcut referire mai sus este absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale a căror administrare a solicitat- o, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și l-a privat de dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.

A arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată că deciziile de revizuire sunt lovite de nulitate absolută întrucât revizuiesc o altă decizie care este lovită de nulitate absolută.

Față de acele motive, consideră - contrar celor arătate în considerentele hotărârii atacate - că suspendarea și anularea H.G. nr.735/2010 prezintă relevanță în sensul că determină inclusiv nulitatea deciziilor de revizuire, nu doar a celor de recalculare.

Reclamantul a arătat că în considerentele hotărârii recurate nu se face nici o referire la motivul invocat de el în cererile de chemare în judecată conform căruia prin diminuarea cuantumului pensiei sale s-au încălcat dispozițiile ărt.7 al. 1 din Legea nr.119/2010 coroborate cu cele ale art.180 al.7 din Legea nr.19/2000.

Cu referire la adoptarea pe parcursul judecății a Legii nr. 241/2013, instanța de fond a motivat că măsura luată prin această lege (revenirea pensiilor militare la cuantumul din decembrie 2010) "se înscrie în marja de apreciere a statului recunoscută și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului".

Cu privire la acest aspect reclamantul a arătat că motivul principal care a impus adoptarea acestei legi 1-a constituit imposibilitatea dovedirii în totalitate a veniturilor, adică motivul principal invocat și în susținerea acțiunilor de anulare a deciziilor de revizuire a pensiilor militare. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 241/2013 se arată că: "Din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării acestora în timp, nu au putut fi identificate, în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011, documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare sau revizuire, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestor acte normative ".

Reclamantul a concluzionat în sensul că, situându-se în "marja de apreciere" pe care o are, statul a adoptat noul act normativ nu pentru că, "urmare a modificărilor survenite în contextul economic,... a apreciat că are capacitatea de a plăti beneficiarilor... pensie într-un cuantum mai mare..." - cum motivează instanța de fond - ci pentru că "apreciază" că recalcularea și revizuirea pensiilor militare pe principiul "contributivității" nu a fost temeinic fundamentată. Prin adoptarea Legii nr. 241/2013 statul nu face însă decât o reparație parțială.

În cadrul criticilor reclamantul a apreciat că limitându-se la evocarea unor argumente de principiu care ar putea justifica revizuirea pensiilor de serviciu în general, instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O. sub aspectul incidenței lor asupra revizuirii pensiei sale, ajungând astfel la concluzia greșită că acestea nu au fost încălcate.

A mai precizat reclamantul că, invocând deciziile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele "Ana M. Frimu s.a. contra României" si "Abălută

s.a. contra României", instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a considerentelor acestora pentru a putea trage o concluzie corectă cu privire la incidența lor în prezenta cauză. În acest sens trebuie avut în vedere că esențial în motivarea soluțiilor date în cauzele invocate este că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil, condiții a căror îndeplinire în cauză instanța de fond nu a analizat-o.

Astfel reclamantul a arătat că prima condiție este aceea ca intervenția să aibă drept scop stabilirea unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, cu alte cuvinte reducerea, în condițiile crizei economice, a cheltuielilor bugetare, în speță a fondului total de pensii. Or, se cunoaște că această condiție nu este

îndeplinită întrucât fondul total necesar plății pensiilor militare, ca urmare a revizuirii lor, a crescut, iar cea de-a doua condiție impune ca mijloacele folosite să nu se dovedească în mod evident lipsite de un temei rezonabil. Or, lipsa temeiului rezonabil în cazul revizuirii pensiilor militare este evidentă din moment ce nu pot fi identificate toate veniturile realizate, calculul pensiei revizuite făcându-se în mare parte pe baza unor date nereale, prin luarea în considerare a unor venituri mai mici decât cele reale.

În aprecierea reclamantului, asemănarea cu aceste cauze nu poate fi decât una limitată, pentru că:

În cauza "Ana M. Frimu ș.a. contra României" este vorba de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești; or, revizuirea acestora, spre deosebire de revizuirea pensiilor militare, a dus la scăderea fondului total de pensii și nu a ridicat problema imposibilității dovedirii veniturilor. Prin urmare, în cazul revizuirii pensiilor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești ambele condiții enunțate mai sus sunt îndeplinite.
În cauza "Abăluță ș.a. contra României", C.E.D.O. a arătat doar că, de principiu, și pensiile militare ar putea fi incluse în sistemul unitar de pensii însă cu respectarea condițiilor mai sus enunțate. Curtea s-a pronunțat însă fără să cunoască faptul că efectul revizuirii pensiilor militare a fost unul contrar scopului declarat inițial (reducerea cheltuielilor) și fără să poată cunoaște dacă veniturile foștilor militari activi — venituri obținute în cea mai mare parte în urmă cu mulți ani și pentru care nu s-a ținut o evidență opozabilă și accesibilă ambelor părți - mai pot sau nu să fie dovedite. De altfel, cei 307 reclamanți s-au adresat Curții înainte de parcurgerea procedurilor judiciare interne de contestare individuală a deciziilor de revizuire a pensiei.

De asemenea, reclamantul a considerat că o concluzie corectă cu privire la incidența celor două decizii asupra revizuirii pensiei sale, impune verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor reieșite din considerentele acestor decizii. Altfel, invocarea "de plano" a celor două decizii pentru a putea argumenta convenționalitatea revizuirii pensiei și oprirea firul logic al raționamentului înainte de analizarea îndeplinirii condițiilor impuse, conduc la o concluzie total eronată.

Intimata pârâtă M. A. N. a formulat întâmpinare p

rin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 11931/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că raportat la motivele de recurs formulate de reclamant, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la sarcina probei și respectarea dreptului la apărare, pârâta a arătat că prin ambele capete de cerere, reclamantul a solicitat de fapt revenirea la situația anterioară, respectiv obligarea la plata pensiei militare stabilite în temeiul Legii nr.

164/2001, abrogată, pensie care a fost plătită și în decembrie 2010, el nesolicitând emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010, conform metodologiei de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, ci menținerea pensiei militare calculate în baza Legii nr. 164/2001.

Sub acest aspect apreciază că este relevant faptul că modului de calcul și a documentele care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a fost contestat numai pentru a motiva cererea de anulare a deciziei de revizuire în scopul vădit declarat de a se reveni la pensia militară, calculată conform Legii nr. 164/2001, fără a aduce argumente privind greșita aplicare a modalității de calcul, întregul conținut al acțiunii fiind întemeiat doar pe supoziții neprobate, conform cărora documente atașate deciziei de revizuire conțin date vădit incomplete și incorecte.

În fapt, în susținerea cererii sale, reclamantul invocă o așa zisă incertitudine generală, solicitând instanței, ca pe baza acestei incertitudini, neprobate, să admită acțiunea, reclamantul având posibilitatea, pentru a face eventuala dovadă a datelor incorecte, pe anumite perioade și ani, să solicite adeverințe de la unitățile în care a fost încadrat, înscrisurile - decizia de revizuire și actele aflate în dosarul de pensie - se bucură de prezumția relativă de legalitate până la proba contrarie.

În acest sens, pârâtul a arătat că decizia atacată a fost emisă cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, art. 1, art. 3 și Anexei 3- art. 8 din această ordonanță, lege specială în materia revizuiri pensiilor, în ceea ce privește metodologia de calcul, adică s-au luat în calcul toate veniturile expres prevăzute la art. 8 din Anexa 3 din O.U.G. nr. 1/2011, prin art. 8 și art. 18 din anexa nr. 3 la

O.U.G. nr. 1/2011 se instituie o prezumție de corectitudine a datelor existente în evidența casei de pensii sectoriale.

Or, contrar afirmațiilor reclamantului, conform cărora pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integrității datelor cuprinse în tabelul anexat deciziei, la dosarul cauzei a fost depus dosarul de pensie al reclamantului, dosar ce cuprinde

"Situația veniturilor realizate lunar" și Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamatul și completarea acesteia, documente ce au stat la baza întocmirii tabelului anexat deciziei.

S-a apreciat că în fapt, reclamantul încearcă să răstoarne sarcina probei, inadmisibilă în materia asigurărilor sociale.

Pârâtul a considerat că, întrucât reclamantul nu a probat că a solicitat eliberarea unei adeverințe, necesară dovedirii pretențiilor sale, în sensul contestării

faptului că înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire sunt neconforme cu documentele deținute de pârâtă, solicitare aflată în sarcina sa, potrivit prevederilor art. 3 alin.(l) din O.G. nr. 33/202l("Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.) instanța de fond corect a reținut că acesta nu și-a probat afirmațiile. În plus s-a arătat că, reclamantul, potrivit prevederilor art.2 alin.(l) din O.U.G. nr. 1/2011, poate să solicite direct Casei de pensii sectoriale revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la revizuire, perioade referitoare la drepturi caracter salarial, perioade referitoare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, până la data de 1 ianuarie 2014, pensia fiind revizuită tot începând cu data de 1 ianuarie 2011.

În ceea ce privește Ordinul M. apărării naționale M.S.132/2010, clasificat, pârâtul a precizat că acesta se aplică numai cadrelor militare în activitate, nu și pensionarilor, în acest sens fiind disp. Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede expres la art. 29 alin.(l) că "sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei

prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora", iar la alin.(2) că "în domeniul apărării naționale încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții se realizează pe baza criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate ".

Pârâul a mai reținut că în cuprinsul Legii nr.263/2010 nu se regăsește o dispoziție referitoare la cadrele militare trecute în rezervă/retragere înainte de

intrarea în vigoare a legii, respectiv_, similară art.9 alin.(5) din legislația anterioară, respectiv Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, articol care prevedea expres că respectivele condiții de muncă (mai favorabile), se acordă și pentru cadrele militare trecute în rezervă înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv_ .

De asemenea s-a afirmat că pe baza principiului legal al ierarhiei actelor normative, orice modificare sau completare (favorabilă sau, eventual, nefavorabilă) a

locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.1294/2001 este aplicabilă numai cadrelor militare în activitate cărora trebuie să li se aplice "legislația în vigoare la data încadrării acestora", așa cum solicită, imperativ, textul susmenționat din lege.

În aceeași ordine de idei s-a mai subliniat și faptul că potrivit art.74 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele și celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Ca urmare, nici în Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010, ca act subsecvent Hotărârii Guvernului nr. S. 1019/2010, nu se putea prevedea că acesta s-ar aplica și cadrelor militare trecute în rezervă/retragere, până la data intrării în vigoare a acestuia, această prevedere ar putea fi inserată, eventual, numai în situația completării/modificării de către legiuitor a art.29 din Legea nr.263/2010 în sensul precizat anterior.

Pe baza acestor aprecieri pârâtul a concluzionat că, raportat la aplicarea Ordinului M.S nr. 132/2001 în cazul său, precizează că M. A. N. a fost obligat să respecte și să aplice întocmai prevederile legale în materie, fără a face speculații și interpretări eronate și personale ale acestora, fiind relevant și faptul că Legea nr. 263/2010 este suverană si impune aplicarea celor două acte normative numai cadrelor militare în activitate așa după cum rezultă și din titulatura acestora), fără a exista și o excepție. Nu Ordinul ministrului apărării naționale nr.

M.S. 132/2010 impune aplicarea numai cadrelor militare în activitate, ci legea.

Or, Legea nr. 263/2010 este aplicabilă și reclamantului, în situația în care Legea nr. 164/2001 a fost abrogată expres, iar potrivit art. 171 din Legea nr. 263/2010 la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi.

În ceea ce privește susținerea reclamantului conform căreia există diferențe între veniturile prevăzute în Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 1 și cele înscrise în tabelul anexat deciziei, pârâtul a precizat că prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2011 (potrivit cărora, în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de

funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei 1, dar nu

mai puțin de salariu brut/net pe economie) sunt aplicabile doar în cazul perioadelor pentru care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate.

Or, în cuprinsul Situației veniturilor realizate lunar este stipulat faptul că

"Veniturile tipărite cu litere aldine (stil italic) sunt introduse în baza art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2011 în locul veniturilor neidentificate ca urmare a consultării exclusiv a bazei de date unice la data eliberării prezentei situații", iar din analiza datelor înscrise în situație rezultă că au fost identificate venituri pentru întreaga perioadă de activitate, în acest caz nefiind incidente prevederile art. 1 alin(4) din

O.U.G. nr. 1/2011.

Mai mult, O.U.G. nr. 1/2011 se aplică tuturor beneficiarilor preveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, prevăzut în Anexa nr. 1 reprezintă un criteriu unitar ce se are în vedere exclusiv în situația în care nu se pot identifica venituri realizate lunar, fiind cunoscut că nu cadrele militare din cadrul M. A. N. aveau cele mai mari solde.

În ceea ce privește susținerea reclamantului conform căreia "decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, a arătat că din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza metodologiei de calcul prevăzute de H.G. 735/2010. Așa cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 18 din anexa nr. 3 a actului normativ menționat, determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarul de pensionare și nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în baza H.G. nr. 735/2010. Nici în cuprinsul O.U.G. nr. 1/2011 și nici în preambul sau în anexe, nu se face vreo referire la deciziile de recalculare.

În aceste condiții,pârâtul a precizat că decizia de revizuire contestată de reclamant nu are ca temei decizia de recalculare emisă potrivit metodologiei de recalculare prevăzute de H.G. nr. 735/2010, pentru ca un eventual viciu al acestora din urmă, să aibă drept consecință nulitatea absolută a celor dintâi, fiind de remarcat și faptul că procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare are ca singur temei Legea nr. 119/2010 și nu metodologiile de calcul prevăzute de H.G. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2011.

Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, decizia de recalculare a pensiei din decembrie 2010, emisă potrivit metodologiei de calcul prevăzute de H.G. nr. 735/2010 nu mai produce efecte, fiind menținută în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii unei noi decizii de revizuire (contestate în prezent).

Raportat la afirmația reclamantului conform căreia contestația sa vizează motive de nelegalitate a aplicării unui act normativ cu efecte retroactive, încălcarea principiului dreptului câștigat și speranței legitime și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționat la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu art. 14 din Convenție, au fost arătate următoarele:

În primul rând, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor a fost supus controlului anterior de constituționalitate, iar prin Deciziei nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (M.Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art.1 din Primul Protocol adiționat la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate,

dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.

Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d) -i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Această decizie a fost confirmată în mod repetat, ultima fiind Decizia nr. 75 din_, decizie prin care Curtea Constituțională a statuat că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 119/2010 prin raportare la critici de constituționalitate similare, în acest sens fiind Decizia nr.

1.286 din 29 septembrie 2011.

S-a arătat că în aceste decizii, Curtea a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facla praeterita. Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii,

Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 119/2010 nu permit ca, în urma recalculării, titularul pensiei să poată opta pentru cuantumul mai avantajos, Curtea Constituțională a reținut că un asemenea drept a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv

cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat. Se impune a fi amintite, în acest context, cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a statuat în privința cuantumului pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, în sensul că acesta se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea lui nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea ca principiu este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanța dreptului la pensie. Aceasta nu înseamnă că legea nu poate, în viitor, să reașeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se însă tot pe principiul contributivității, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a acestui domeniu.

S-a mai arătat că aceeași Curte a constatat că, în jurisprudența sa, s-a pronunțat și cu privire la critica de neconstituționalitate privind neretroactivitatea legii civile, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, arătând că legiuitorul a menținut într-adevăr în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că "Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege.

Această situație neproducând efecte neconstituționale, întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutelor speciale pe care Ie au; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.

Pârâtul a făcut referire și la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 29/_ dată în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat ta art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, a reținut, în ceea ce privește critica adusă neretroactivității legii și discriminării, că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății, deoarece, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. republicată.

Pârâtul a menționat în susținerea celor mai sus prezentate că prima instanță corect a reținut si considerentele deciziei de inadmisibilitate pronunțată la data de_ în cauza Albălută si alți 306 pensionari militari împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Roman a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public* în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, s-a arătat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acei reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

Cu privire la același principiu s-a arătat în cadrul recursului în interesul legii (Decizia nr. 29/201 l) Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, respective dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației). În aprecierea pârâtului este esențial a se reține că raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, cu aceeași forță, dacă nu mai mare, și alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum și cuantumul obținut de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat, raportul dintre acest cuantum și venitul minim pe economie, pensia medie de asigurări sociale de stat.

S-a arătat că, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 800 lei, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 947 lei în mai 2012, astfel că raportat la aceste valori nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate, iar valoarea cuantumului pensiei stabilită în favoarea reclamantului prin decizia de revizuire, începând cu ol.0l.2011, nu este în mod evident infimă și de natură a-l pune pe acesta în situația de a fi total lipsit de mijloace de subzistență.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat, hotărârea fiind legală și temeinică, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește criticile referitoare la respectarea dreptului la apărare a recurentului raportat la administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de aceasta în fața instanței de fond Curtea reține următoarele:

Din datele depuse în dosarul de pensionare al reclamantului, rezultă că stabilirea cuantumului pensiei acestuia s-a făcut pe baza înscrisurilor emise de unitățile în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Curtea va înlătura criticile recurentului vizând nelegalitatea acestor înscrisuri pentru motivele ce urmează.

Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1 din OUG 1/2011.

Potrivit acestui text legal: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.

În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";

Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în înscrisurile emise a unor venituri mai mici decât cele din Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011 ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care art. 1 alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luate în considerare doar în cazul limitativ indicat, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capătă consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, acesta are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul adeverinței, singurul care are competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.

Nefondat este și motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare nelegală în condițiile în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor

H.G. nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a

României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.

Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.

Trecând la analiza ingerinței Statului

prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).

În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).

De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.

Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.

Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.

Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor

asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.

Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.

În cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.

Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într- un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1

iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna

c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.

În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că pensia revizuită a reclamantului, în cuantum de 3664 lei, este și în prezent mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în România, fiind foarte apropiată ca nivel de pensia militară pe care o solicită în final reclamantul, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.

Chiar dacă, așa cum arată recurentul, în urma revizuirii pensiilor militare a crescut fondul destinat plății acestora, nu se poate reține acest argument ca fiind de natură a demonstra că statul nu a avut un interes legitim în luarea măsurii contestate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, schimbarea regimului juridic nu a avut ca premisă doar existența crizei economice, ci, așa cum rezultă din expunerea de motive, a urmărit eliminarea sistemelor speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale. O astfel de măsură ce are ca scop crearea unui sistem unitar de pensii este pe deplin

legitimă și aflată în marja de apreciere a statului, fapt de altfel subliniat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile mai sus citate.

Nici faptul că pensia militară de stat nu a avut o parte contributivă nu este un argument în măsură să răstoarne raționamentul mai sus menționat, tocmai pentru că, așa cum s-a arătat, statul are deplina libertate de a modifica pentru viitor sistemele de pensionare, utilizând procedee de calcul care să îi permită integrarea fostelor pensii militare în sistemul unitar al pensiilor de stat. Or, la fel ca și în cazul celorlalți contribuabili, se au în vedere veniturile efectiv realizate, chiar

dacă, în cazul special al militarilor, acestea nu au avut un caracter contributiv, aceștia beneficiind de un statut special față de restul categoriilor profesionale.

Un alt argument al recurentului în motivarea recursului constă în aceea că CEDO nu a avut în vedere, la pronunțarea deciziei în cauza Abăluță contra României, anumite detalii care disting prezenta cauză de cele cu care a fost sesizată CEDO, anume, că nu există o evidență certă a veniturilor militarilor și că nu a fost atins scopul pe care legiuitorul și l-a propus. Or, Curtea de apel constată că nu este în situația de a cenzura o măsură legislativă prin raportare la neconvenționalitatea afirmată a unei dispoziții legale în vigoare, în măsura în care chiar CEDO, sesizată cu spețe similare, nu a constatat o încălcare a drepturilor reglementate prin Convenție, iar argumentele în plus care sunt înfățișate nu erau imposibil de previzionat la data pronunțării e către CEDO a deciziei menționate. În plus, aceste argumente, care nu au fost analizate în decizia CEDO menționată, nu au, în opinia

instanței de recurs, o greutate atât de mare încât să facă probabil un reviriment al practicii CEDO în materie: eficacitatea unei măsuri legislative nu este cea care să determine convenționalitatea acesteia; încălcarea sau nu a garanțiilor din Convenție se raportează la scopul urmărit, deci la momentul promulgării legii în discuție, iar nu la cel ulterior, al punerii în operă a acestei măsuri. Este un raționament similar celui de aplicat în verificarea unei cauze de nulitate, care este operabilă în funcție de momentul întocmirii actului juridic în discuție, deci la momentul contemporan nașterii actului, iar nu în funcție de împrejurări ulterioare.

Totodată, nu se poate reține o totală imposibilitate de identificare a veniturilor unui militar pe parcursul carierei, ci, pentru situațiile în care anumite state de plată nu se regăsesc, legiuitorul a prevăzut o măsură de asemenea proporțională și legitimă, anume, luarea în considerare a soldei de grad și a soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut.

Cu privire la corecta încadrare în condițiile de muncă, pe care de asemenea o contestă recurentul, Curtea constată că deși invocă, drept cauză de nelegalitate a modului în care i s-au revizuit drepturile de pensie, neaplicarea în cazul său a dispozițiilor Ordinului nr. MS 132/_, cu caracter secret, ce completează Anexa nr. l la Ordinul nr. M. 116/_ (cuprinzând locurile de muncă și activitățile din M.Ap.N. care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții), recurentul nu indică în concret care anume activități consideră că ar trebui încadrate în alte condiții de muncă decât cum au fost încadrate prin decizia de revizuire contestată și nici nu înțelege a efectua demersurile legale pentru a obține desecretizarea acestui act și astfel, a putea indica în concret aspectele pe care le invocă în favoarea sa. așa fiind, nu se poate constata o încălcare a legalității din această perspectivă, prin decizia de revizuire contestată, și care să conducă la repunerea în plată a pensiei militare de care a beneficiat reclamantul anterior recalculării acesteia în temeiul Legii nr. 119/2010.

Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 la care art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 180 din Legea nr. 19/2000 este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 nu se face trimitere la acest articol.

În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 11931 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _

* pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE					JUDECĂTORI
I. T.	D.	C.	G.	N.	M.

GREFIER

N. N.

Red.N.M./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond: R. -M. V.

#Jurisprudenta Contestatie Decizie de Pensionare

← Decizia civilă nr. 3627/2013. Contestație decizie pensionare....		Sentința civilă nr. 11935/2013. Contestație decizie... →

Decizia civilă nr. 4373/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4373/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale