Decizia civilă nr. 4588/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4588/R/2013
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. L. împotriva sentinței civile nr. 13802 din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 decembrie 2013, în ședința publică de azi, recurenta a transmis prin fax la dosar o cerere de judecată a cauzei în lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13802 din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T. L. împotriva pârâtei C. J. de P. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a orelor festive menționate în adeverința nr. 41/Fa/412/2009 și adeverința nr. 233/_ emise de Regionala CFR C. -Serviciul Comercial.
Mai reține instanța că la data de_ reclamanta a formulat o cerere la pârâtă prin care a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverințelor depuse.
Prin decizia nr. 1. /_ s-a respins cererea de recalculare a pensiei, decizie care nu a fost contestată de reclamantă potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 la comisia de contestații.
A fost reținut că pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie stabilită de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, respectiv nu a formulat contestație la comisia de contestații în termen
de 30 de zile de la comunicare, reclamanta prin răspunsul la întâmpinare solicitând respingerea excepției inadmisibilității deoarece ";Decizia de pensionare care face obiectul prezentei cauze este emisă sub imperiul Legii nr. 19/2010, respectiv la data de_ .";
În aprecierea instanței dacă s-ar considera că decizia care face obiectul prezentei cauze este decizia emisă sub imperiul Legii nr. 19/2000, respectiv cea emisă la data de_, atunci acțiunea formulată de reclamantă este tardivă, având în vedere că potrivit prevederilor art. 87 din Legea nr. 19/2000 decizia de pensie putea fi contestată în termen de 45 de zile la instanța judecătorească competentă, decizia necontestată în termen rămânând definitivă potrivit art. 88 din Legea nr. 19/2000.
Instanța a considerat că întrucât reclamanta a solicitat recalcularea pensiei, pe baza adeverințelor depuse, în data de_, incidente în cauză sunt prevederile Legii nr. 263/2010, aplicabile începând cu data de_, care la art. 116 din Legea nr. 263/2010, orice modificare a drepturilor de pensie se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii.
Instanța a reținut că urmare a cererii formulate de către reclamantă pârâta a emis decizia nr. 1. /_, decizie care putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia centrală de contestații, potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, însă reclamanta nu a contestat, în termen de 30 de zile, decizia emisă de pârâtă la Comisia Centrală de Contestații.
Instanța a apreciat că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
A fost avut în veder ecă potrivit art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010: Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Având în vedere că decizia în discuție, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost contestată, în conformitate cu dispozițiile art.149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 instanța a apreciat că aceasta a devenit definitivă inclusiv cu privire la punctajul mediu anual avut la data recalculării, acțiunea formulată ulterior având ca obiect recalcularea pensiei pe baza adeverințelor, nemaiputând fi primită, deoarece ar însemna coexistența a două decizii inconciliabile din punct de vedere al punctajului.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului si, in consecința în principal, casarea hotărârii atacate,
respingând ca neintemeiata excepția inadmisibilitatii cererii pentru lipsa procedurii prealabile si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; în subsidiar, casarea hotărârii atacate si sa se rețineă cauza spre rejudecare, respingând ca neintemeiata excepția inadmisibilitatii cererii pentru lipsa procedurii prealabile si, analizând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulata.
În motivare se arată că decizia de pensionare ca face obiectul prezentei cauze este emisa sub imperiul Legii nr. 49/2000, respectiv in data de_ . Prin urmare, calea de atac si instanța competenta este cea stipulata prin aceasta lege si nu prin Legea nr. 263/2010, care este o lege ulterioara si care se aplica situațiilor născute sub imperiul ei, incepand cu data de_ .
În aprecierea reclamantei a admite ca, in speța de fata, era in mod necesar si obligatoriu parcurgerea procedurii jurisdictionale prealabile, prin contestarea deciziei la Comisia Centrala de Contestații, ar echivala cu aplicarea retroactive a legii si situațiilor născute sub imperiul altei legi, ceea ce contravine flagrant principiului neretroactivitatii legii, consacrat in Constituitia României la art. 15 alin. 2.
În raport de aceste considerente reclamanta a arătat că dreptul ei la pensie s-a născut sub imperiul Legii nr. 19/2000, așadar dispozițiile Legii nr. 263/2010 nu pot fi aplicate retroactiv.
Paralizarea acțiunii ei, pe motiv ca o lege noua prevede o procedura administrative prealabila obligatorie, pe care nu a urmat-o, nu poate fi posibila fara încălcarea dreptului de liber acces la justiție. Prevederile legii noi, respectiv ale Legii nr. 263/2010 nu pot stabili decât limitele si condițiile de exercitare a controlului jurisdictional si doar asupra deciziilor emise in temeiul ei.
A apreciat reclamanta că o corectă aplicare a regulii tempus regit actum s-a făcut în practica Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 3 din februarie 1993 statuează astfel: "Pentru soluționarea conflictului legilor în timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă sa fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin.2 din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naște, cum ar fi în cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, noua lege nu poate desființa modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusă regulii "tempus regit actum".
Dezvoltându-și ideea privind aplicarea regulii tempus regit actum, reclamanta a arătat că, conflictul rezultat din succesiunea în timp a legilor implică două aspecte, și anume: dreptul și efectele sale sub imperiul legii anterioare, pe de o parte, respectiv efectele dreptului constituit pe baza legii anterioare în curs de desfășurare sub regimul legii posterioare, pe de alta parte. Prima ipoteza este guvernată exclusiv de legea anterioară, deoarece orice alta soluție implică aplicarea retroactiva a noii legi. în cea de-a doua ipoteză, însă, este necesar să se deosebească constituirea dreptului care, pentru același motiv, al neretroactivității legii, nu poate fi decât pe temeiul vechii legi legata de efectele sale după intrarea în vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta.
Concluzia reclamantei a fost că, in cauza nu s-ar fi impus cu necesitate parcurgerea procedurii prealabile, obligatorii, intrucat dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu prevăd aceasta cale.
O altă critică adusă hotărârii se referă la greșita calificării obiectului acțiunii, sens în care a arătat că obiectul acțiunii nu il constituie contestarea deciziei de pensionare in baza dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000, ci acțiunea introductiva promovata are ca obiect obligația de a face, intemeiata pe dispozițiile art. 89 din Legea nr. 19/2000;
Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000: "(1) în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați."
Acțiunea promovata de reclamantă vizează modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie la recalculare si plata diferentelor cuvenite;
Cu toate ca, cererea introductive în instanța este formulata ulterior abrogării OUG nr. 4/2005, în baza căreia a operat recalcularea drepturilor de pensie și Legii nr. 19/2000, ale cărei prevederi au fost avute in vedere la determinare pensiei, norma aplicabila raportului substanțial dintre părțile litigiului este norma in vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecații, aceasta fiind exprimarea principiului potrivit căruia faptele
creatoare, modificatoare ori extinctive de situații juridice sunt guvernate de legea in vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecații.
Astfel, operațiunea de recalculare a pensiei poate fi declanșata oricând, la cererea pensionarului, asa cum a statuat si Curtea Constituționala prin Decizia nr. 151/2010. Textul legal menționat consacră obligația Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) de a opera revizuirile și modificările legale atunci când se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie.
Față de aceste precizări reclamanta a considerat că, textul nu consacră o procedură administrativă de contestare a unui act administrativ. Este vorba de sesizarea din oficiu a organului competent să stabilească și să plătească drepturile de pensie în cazurile în care prin orice mod constată că aceste drepturi au fost greșit stabilite.
Referindu-se la aceeași decizie a Curții Constituționale a arătat că aceasta constată că ,,orice persoană poate să aducă la cunoștința CNPAS orice problemă ridicată de calculul pensiei sale în baza dreptului la petiționare consacrat de art.
51 din Constituție. Efectul petiției este încunostintarea organului în cauză de problema ridicată, obligația acestuia de a verifica aspectele sesizate, precum si formularea unui răspuns persoanei în cauză". Rezultă în opinia reclamantei că persoanele interesate se pot adresa CNPAS cu solicitări sub forma petițiilor, distinct de procedura judiciară de contestare prevăzută de art. 87 din lege, în vederea sesizării acesteia din oficiu, atunci când este cazul, pentru a corecta erorile constate.
În aprecierea reclamantei, dreptul de a solicita revizuirea drepturilor de pensie nu este supus niciunui termen de prescripție, instanța de fond era datoare sa verifice, cu titlu prealabil, dacă: reclamantul a înregistrat la casa de pensii o cerere de revizuire având ca obiect calcularea pensiei in raport de aceste venituri suplimentare; daca a fost depășit termenul prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia sau daca cererea a fost soluționata nefavorabil; iar, mai apoi, daca sunt îndeplinite condițiile pentru a aprecia ca parata a refuzat in mod nejustificat să soluționeze cererea reclamantului; si să facă aprecieri asupra fondului cauzei.
A mai precizat că a intentat prezenta acțiune in justiție ulterior formulării cererii de recalculare a pensiei in fata Casei Județene de Pensie C. (primita de aceasta la data de_, conform confirmării de primire depusa la dosarul de fond), cerere rămasa fara răspuns, deoarece nu i s-a comunicat niciun răspuns in aceasta privința, in termenul legal. In plus, din actele anexa depuse la dosarul cauzei rezulta ca parata a emis Decizia nr. 1. /_ prin care respinge cererea de recalculare a pensiei formulata de reclamantă
Cu privire la cererea de recalculare a pensiei a precizat că a fost inregjstrata la C. J. de P. C. la data de 25 iulie 2012, dupa cum rezulta si din actele anexa depuse de aceasta o data cu introducerea acțiunii, respectiv confirmarea de primire prin posta a pererii de recalculare pensie; răspunsul intimatei la cererea reclamantei vine insa, practic cu 5 luni mai târziu,
respectiv la data de_, depășind, deci, termenul legal de 30 de zile; lipsa raspunsului echivalând cu un răspuns negativ, motiv pentru care in mod temeinic si legal a promovat acțiunea la data de_, dată, care oricum, mult ulterioara datei de_, la care intimate trebuia sa răspundă cererii ei. A evidenția că în același sens sunt si dispozițiile art. 95 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora: ,,cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea si contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare", textul de lege făcând trimitere la art. 86 din aceeași lege, care la alin. 1 prevede ca: "admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisa de casa teritoriala de pensii in termen de 30 de zile de la data
depunerii cererii"; totodată, coroborând dispozițiile art. 95 alin. 2 cu cele ale art. 86 alin. 3 din Legea nr.19/2000, rezulta ca decizia Casei Județene de P. C. prin care s-a respins cererea reclamantei de recalculare a pensiei trebuia sa îi fie comunicata in termen de 5 zile de la data emiterii.
Având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ,,orice persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat public, cat si privat",astfel că se poate aprecia că prin acțiunea înregistrata la data de_ pe rolul Tribunalului C., ea a solicitat recunoașterea dreptului pretins, in speța, recunoașterea dreptului de recalculare a pensiei prin luarea in considerare si a orelor festive menționate in Adeverința nr. 41 /Fa/412/2009 si Adeverința nr. 233/_ emise de Serviciul Comercial al fostei societăți angajatoare.
Consideră reclamanta că acțiunea ei corespunde in totalitate din punct de vedere al obiectului cerințelor stabilite prin Legea contenciosului administrative, deoarece este persoana vătămata in sensul legii, deoarece și-a dovedit dreptul prin adeverințele mai sus amintite, vătămata fiind de către o autoritate publica prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri. C. Naționala de P. si alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit art. 144 lit. a) din Legea nr. 19/2000, indruma si controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii iar acestea, in virtutea principiului subordonării ierarhice, au obligația sa se supună indrumarilor primite. Astfel, parata reprezintă o autoritate publica in sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2004.
Examinând hotărârea atacată c u luarea în considerare a criticilor aduse
prin motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat.
Critica se circumscrie motivului de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., având în vedere că se referă la aplicarea greșită a legii.
Prima instanță a apreciat că față de actele dosarului, reclamanta nu a făcut dovada urmăririi procedurii prealabile administrative obligatorie de a contesta la Comisia Centrală de Contestații, decizia nr.1. din_ reținută de instanță ca fiind atacată de reclamantă în prezentul dosar.
A mai reținut instanța că decizia a fost dată în urma cererii reclamantei de recalculare a pensiei pe baza adeverințelor depuse la_ .
Se reține că prima instanță în mod corect a calificat obiectul acțiunii reclamantei ca fiind contestație împotriva Deciziei nr.1. din_ emisă de pârâtă.
În acest sens se constată că la_ reclamanta s-a adresat cu o cerere pârâtei în vederea recalculării pensiei stabilită prin decizia nr.1. din_, prin luarea în calcul a adeverinței nr.233/_ .
Pârâta nu soluționează cererea decât la data de_ când emite decizia nr.1. prin care îi respinge cererea.
Reclamanta se adresează instanței cu o cerere de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a adeverinței invocată și în cererea adresată pârâtei, cererea fiind înregistrată la instanță la_, anterior soluționării cererii de reclaculare înaintată pârâtei.
În acest context nu se poate susține că cererea de recalculare adresată instanței ar avea un caracter autonom, față de demersul început la pârâtă. Dimpotrivă apare doar ca un demers reieșit din lipsa de reacție instituțională a pârâtei vis-a-vis de cererea ce i-a fost formulată, care însă nu-l autonomizează, ci
îl integrează demersului început, cu toate consecințele prevăzute de lege privind procedura de urmat.
Nu s-ar putea susține că obligația parcurgerii procedurii prealabile ar încălca accesul liber la justiție, întrucât așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia 1/1994, dispozițiile dreptului intern referitoare la modurile de sesizare a instanțelor judecătorești sunt pe deplin aplicabile, dar aceasta nu înseamnă dreptul de acces la toate structurile judecătorești și nici la toate cărțile de atac, prin lege pot fi constituite reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite.
Or, tocmai în considerarea unor asemenea situații prin dispozițiile art.149 din Legea nr.263/2010 s-a instituit procedura prealabilă.
Pe de altă parte, este de competența pârâtei să stabilească pensia, așa cum rezultă din dispozițiile legale, instanțele având competența de a soluționa litigiile privind modul de stabilire și plată a pensiei și a altor drepturi de asigurări sociale.
În raport de cele arătate nu se poate reține ca întemeiată critica reclamantei, potrivit căreia prima instanță a modificat obiectul acțiunii.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica potrivit căreia litigiul dedus judecății ar cădea sub incidența Legii 19/2000, având în vedere contextul arătat al formulării cererii introductive.
Argumentul potrivit căreia, cadru legal aplicabil ar fi cel al nașterii dreptului la pensie, în situația reclamantei, Legea 19/2000, nu poate fi reținut, întrucât momentul formulării cererii alături de cadrul legal în care a fost emisă decizia atacată, sunt cele ce determina legea aplicabilă. În acest sens sunt dispoz.art.24 din N.C.P.C.și art.6 alin.5 din N.C.C.
Decizia nr.3/1993 a Curții Constituționale invocată se referă la aplicarea în timp a legii civile privind dreptul subiectiv și nu la procedura de realizare a dreptului subiectiv, cum este cazul în speță.
Cu toate acestea, sesizarea instanței este justificată și nu poate rămâne fără efecte.
Este justificată întrucât prin nesoluționarea cererii de către pârâtă în termen de 45 de zile, potrivit art.75 din H.G.257/2011, reclamanta era îndreptățită să considere această împrejurare drept un refuz de soluționare a cererii sale.
Drept consecință, fiind ivit litigiul, i s-a deschis calea de sesizare a instanței în temeiul art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010.
Emiterea ulterioară a deciziei de pensionare, urmare a soluționării cererii reclamantei, respectiv în timpul judecării cauzei, nu mai prezenta relevanță îndeplinirea procedurii acțiunii prealabile de contestare la Comisia Națională de
P. P. e, instanța fiind deja investită cu soluționarea pe fond a cererii.
Aspectul caracterului definitiv al deciziei emise de pârâtă era actual doar în cazul respectării de către pârâtă a termenului de soluționare a cererii reclamantei și înainte de sesizarea instanței.
În raport de cele arătate și având în vedere că prima instanță a respins cererea prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și nu a cercetării fondului, Curtea constată că sunt incidente dispoz.art.312 alin.5 C.pr.civ. și în consecință, urmează să admită recursul și să caseze hotărârea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
În cadrul rejudecării, instanța va cerceta și tranșa pe fond litigiul dedus judecății, prin administrarea probelor ce le apreciază necesare, cu respectarea cerințelor de legalitate, pertinente și utilizate, cu luarea în considerare, a actelor despre existența la dosarul cauzei, urmând a realiza dezideratul prev.la art.129 alin.5 din C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta T. L. împotriva sentinței civile nr. 13802 din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
red.N.M./A.C.
2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 520/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2545/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
