Sentința civilă nr. 15412/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15412/2013

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâta C. T. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Retine că prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta C.

E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. T. de P. C. anularea Deciziei nr. 657/_ care i-a fost transmisă de către pârâtă și exonerarea sa de plata sumei de 16.824 lei.

In motivarea cererii sale reclamanta arată că prin decizia atacată s-a dispus constituirea în sarcina sa a unui debit în cuantum de 16.824 lei, cu titlul de drepturi încasate necuvenit în perioada 01.01-_ cu motivarea că în intervalul amintit i s-a plătit si a încasat necuvenit drepturi de asigurări sociale.

Reclamanta ține de asemenea să învedereze instanței că nu consideră drepturile solicitate de către pârâtă ca fiind primite necuvenit, calcularea sumei de 16.824 lei datorându-se faptului că după emiterea Deciziei nr. 261906/_ a continuat să desfășoare activități de servicii de îndrumare contabilă, fiind expert contabil.

Aceasta tine de asemenea să învedereze instanței că într-adevăr în cursul anului 2011 a realizat venituri din activități independente, depășind plafonul de patru salarii medii brute ( 8083 lei), însă acest prag a fost depășit de abia la

sfârsitul lunii aprilie, iar potrivit art. 114 din Legea nr. 263/2010, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei care a intervenit cauza de suspendare.

Interpretând prevederile art. 6 alin.1 pct.IV din aceeași lege, rezultă fără dubiu că sancțiunea suspendării plății pensiei putea să fie aplicată numai începând cu luna mai a anului 2011.

În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 263/2010.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei deoarece debitul a fost stabilit si calculat în mod legal conform art. 118 alin.1 si 2 din Legea nr. 263/2010.

În speță, au fost realizate venituri, trecerea la pensia pentru limită de vârstă producându-se doar la data de_ (f.25).

In drept sunt invocate prevederile art. 205 Cod Procedură Civilă și Legea nr. 263/2010.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine in fapt următoarele:

Prin Decizia nr.261906/_, reclamantei i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 1742 lei (f.26-27).

Conform Deciziei nr. 657/_, reclamantei i s-a stabilit un debit de 16.824 lei provenit din încasarea, pe perioada 01.01-_, a unor venituri de asigurări sociale necuvenite (f.3-4).

Așa cum rezultă din prevederile art. 118 alin.1 lit.a-d din Legea nr. 263/2010, în sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu veniturile provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, următoarele categorii de personal: pensionarii pentru limită de vârstă, nevăzătorii, pensionarii inclusi în gradul III de invaliditate, precum si copiii pensionari de urmași încadrați în gradul III de invaliditate, copiii pensionari de urmași prevăzuți la art. 84 lit.a si b și sotul supraviețuitor beneficiar al unei pensii de urmaș.

Această cumulare se poate face dacă nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut. În speța de față, chiar reclamanta recunoaște că a realizat venituri din activități independente si că a depășit plafonul de patru salarii medii brute (f.2).

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin.1 si alin.2 din Legea nr. 263/2010 în situația în care,ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie,se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează din oficiu sau la solicitarea reclamantului,modificările care se impun,prin decizie de revizuire. Sumele se recuperează în termenul general de prescripție,calculat de la data constatării diferențelor, prin decizia emisă în acest sens care constituie titlu executoriu.

Valorificarea drepturilor casei județene de pensii de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către asigurat este adevărat că trebuie să se înscrie în termenul legal de 3 ani de la data plății sumei necuvenite, calculat însă pentru fiecare lună în parte.

Intimata a depus la dosarul cauzei copii ale documentelor scrise, respectiv copia buletinului de calcul debite din care rezultă că în perioada de referință aceasta a încasat necuvenit suma de 16.824 lei (f.4).

Față de cele ce preced, instanța, in baza art. 153 lit.f si lit.g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, va respinge acțiunea formulata de reclamantă, acțiunea ce a avut ca obiect anularea Deciziei nr. 657/_ prin care s-a stabilit în sarcina sa un debit de 16.824 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamanta C. E. domiciliata in C. -

N., str. Ș. nr. 19, ap. 17, jud. C., CNP 2., împotriva paratei C. Judeteana de P. C. cu sediul in C. -N., str. G. C. nr. 2, jud. C. avand ca obiect drepturi de asigurari sociale.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj.

Pronuntata in sedinta publica din_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

O. -R. L.

Red.EB/VAM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15412/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale