Decizia civilă nr. 522/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 522/R/2013

Ședința publică din data de 20 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva sentinței civile nr. 13004 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate C. J. DE P. C. și C.

N. DE P. - C. C. DE CONT. AȚII, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. M. G., lipsă fiind reclamantul și reprezentanții părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și o precizare a motivelor de drept, precizând că solicită luarea în considerare a veniturilor care nu au fost luate în calcul de către C. J. de P. menționate în adeverințele nr. 4361/_, nr. 3905/_ și nr. 9769/2009 eliberate de SC Hidroconstrucția SA.

Instanța pune în discuție faptul că în adeverința nr. 4361/2011 este menționată aceeași perioadă ca și în adeverința nr. 8769/2009.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că dacă se constată astfel de suprapuneri solicită înlăturarea lor.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii extinse și precizate pentru motivele expuse în memoriul de recurs, arătând în esență că reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, după care, neprimind răspuns, a înțeles să se adreseze instanței. Instanța de fond nu a apreciat probațiunea administrată deși a confirmat existența adeverințelor emise de angajator și îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru a profita de sporurile solicitate, astfel că se impune obligarea pârâtelor la recunoașterea acestor sporuri pentru care s- au plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 13004 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul R. A. împotriva pârâtelor C. J. de P. C. și C. N. de

P. P. e - C. C. de Contestații B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Reclamantul a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 2. /2011, emitere unei noi decizii de pensionare care să îi ia în calcul sumele prevăzute la rubrica regim prelungit și plata muncii peste durata normală de lucru.

Reclamantul s-a pensionat începând cu data de_ intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 263/2010.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Adeverința nr. 3905/2011 emisă de SC Hidroconstrucția SA Sucursala Ardeal cuprinde sumele acordate reclamantului pentru plata muncii peste durata normală de lucru, iar adeverința nr. 8769/2009 emisă de SC Hidroconstrucția SA Sucursala Olt Superior cuprinde sumele acordate pentru regim prelungit.

În adeverințe nu se face mențiunea plății contribuțiilor de asigurări sociale pentru sumele cuprinse în adeverințe. Se menționează că s-au plătit contribuțiile conform legislației în vigoare.

Anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.

Întrucât sumele câștigate de către reclamant și trecute la rubrica plata muncii peste durata normală de lucru și regim prelungit sunt prevăzute în anexă ca nefăcând parte din baza de calcul a pensiei, acestea nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 instanța a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. A. , solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată extinsă și precizată, în temeiul art. 3041C.pr.civ., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare recurentul susține că a depus documente justificative din care reiese îndeplinirea condițiilor pentru a profita de aceste sporuri; - adeverința de la angajator care cuprinde plata muncii peste durata normală de lucru și sumele acordate, precum și confirmarea plății contribuțiilor de asigurări.

Deși instanța de fond confirmă prezența adeverinței emise de angajator la dosar și îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru a profita de aceste sporuri, instanța de fond îi respinge cererea, arătând pe de-o parte că nu este suficient confirmarea de către angajator a plății contribuțiilor pentru aceste sporuri, iar pe de altă parte, faptul că, sumele câștigate de recurent și trecute la rubrica "plata muncii peste durata normală de lucru și regim prelungit"; nu sunt prevăzute în anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii.

Recurentul mai arată că potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 și art. 2 lit. c și d din Legea nr. 263/2012, sistemul public de pensii se organizează și

funcționează pe baza principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice

și juridice, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În baza acestui principiu a solicitat recunoașterea dreptului de a beneficia și de a i se recunoaște aceste sporuri și implicit sumele de bani cuvenite în baza acestora.

De altfel, invocă și aici, în recurs, astfel cum a făcut-o și în contestația la decizia de pensionare, și susține faptul că, acest principiu, preluat încă din vechile reglementări (hotărârea nr. 57/1974 a Consiliului de Miniștri; Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005), la care se adaugă și binecunoscutul R.I.L, recurs ÎCCJ - decizia nr. 5/2010, nu poate fi înfrânt, întrucât el stă la baza întregului sistem de pensii și la "temelia existenței însuși a statului";.

Așadar, apreciază că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu prevăzut chiar și în Legea nr. 263/2010 la art. 2, principiu preluat și din reglementările anterioare, și care susțin faptul că statul, care a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului, este obligat să respecte acum asiguraților dreptul de a-și încasa contraprestația ca "respect al echilibrului social";.

Prin precizările depuse la fila 10 din dosarul de recurs, recurentul înțelege să se prevaleze de Decizia nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Drepturile de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, începând cu data de _ , prin decizia nr. 2. .

Prin această decizie C. Teritorială de P. a consemnat neluarea în considerare a sporurilor "regim prelungit"; și plata muncii, apreciind că acestea nu au avut caracter permanent.

Contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 2. /_ a fost respinsă prin Hotărârea nr. 2246/_ a Casei Naționale de P. - C.

C. de Contestații.

Reclamantul a depus la dosarul de pensionare Adeverința nr. 4361/_ emisă de SC Hidroconstrucția SA, din care rezultă faptul că în perioada august 1980-martie 1988, a realizat venituri suplimentare reprezentând "regim prelungit"; pentru care au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale potrivit reglementărilor în vigoare, precum și Adeverința nr. 3905/_ emisă de SC Hidroconstrucția SA., din care rezultă faptul că a realizat în perioada_ -_ venituri suplimentare reprezentând "plata muncii peste durata normală de lucru";, pentru care, de asemenea, s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

În dosarul de pensie al reclamantului se regăsește Adeverința nr. 8769/_ emisă de aceeași unitate, care însă cuprinde aceleași categorii de venituri suplimentare, realizate în aceeași perioadă cu cele menționate în Adeverința nr. 4361/_ .

La art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010 a fost reiterat principiul contributivității instituit prin Legea nr. 19/2000, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, astfel încât doar veniturile care au constituit baza de calcul a contribuțiilor sociale se impun a fi în vedere la calcularea pensiilor, împrejurare ce echivalează cu realizarea scopului avut în vedere de legiuitor.

Curtea reține că în conformitate cu art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de

muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înregistrate în carnetele de muncă sau sunt dovedite prin adeverințe eliberate de unități.

Conform dispozițiilor cuprinse în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Potrivit Deciziei nr. 5/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii "în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilesc că: Sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr._, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.";

De asemenea, conform Deciziei nr. 19/2012 a instanței supreme, pronunțată în recurs în interesul legii, "în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.";

Cum dispozițiile cuprinse în OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost preluate cu același conținut în legislația privitoare la sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciază că efectele Deciziei nr. 5/2010 se impun a fi extinse în privința modului de calcul a punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, și în

cazul cererilor formulate după data de_ și care intră sub incidența Legii nr. 263/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată, astfel că se impune ca la stabilirea drepturilor de pensie în favoarea reclamantului, intimata să ia în considerare veniturile suplimentare menționate în Adeverințele nr. 4361/_ nr. 3905/_ emise de SC Hidroconstrucția SA.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva Sentinței civile nr. 13004 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de pensionare nr. 2. /_ și obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie, cu luarea în calcul a veniturilor constând în

"regim prelungit de lucru"; menționate în Adeverința nr. 4361/_ și "plata muncii peste durata normală de lucru"; menționate în Adeverința nr. 3905/_ emise de SC Hidroconstrucția SA.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

C. M. S. -C. B. I. -R. M.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 522/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale