Decizia civilă nr. 55/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1410 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
L., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 ianuarie 2013, prin fax, s-au depus la dosar din partea reclamantului intimat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1410 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâta C. T. de P. M. și în consecință a fost obligată pârâta la recalcularea pensiei reclamantului pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate realizate în acord global și menționate în Adeverința nr. 668/_ emisă de S.C. ICPM S.A.
B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice sau juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar conform art. 78 alin. 4 din același act normativ, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.
Legiuitorul a consacrat astfel, ca principiu fundamental, principiul contributivității la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, inclusiv a pensiilor pentru limită de vârstă. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o
activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege și a fost preluat, tot ca principiu esențial și de Legea 263/2010(art. 2 lit. c) privind sistemul unitar de pensii publice care a abrogat Legea 19/2000.
Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat și prevederile Legii 27/1966 stabileau obligația angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat, iar retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajatului în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise lunar în carnetul de muncă.
Apoi, potrivit art. 164 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă, pe lângă salariile prevăzute la al. 1 avându-se în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de_ au făcut parte din baza de calcul sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.
Prin Decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Decizia nr. 19/2011 este obligatorie și sub imperiul Legii nr. 263/2010, care reia dispozițiile art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 în interpretarea cărora a fost admis recursul în interesul legii declarat.
Conform adeverinței nr. 668/_ emisă de S.C. I.C.P.M. S.A., reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada:_ -_ în acord global conform Legii 57/1974 realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS), fila5 din dosar.
În considerarea celor de mai sus, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat la data de_ recalcularea pensiei cu luarea în calcul a întregului venit asigurat și având în vedere faptul că veniturile realizate de acesta în acord global conform Legii 57/1974 au avut caracter permanent și că pentru sumele respective s-a plătit CAS, în baza art. 1 din Decretul 389/1972, art. 23 al. 1 și 169 al. 1 din Legea 19/2000, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului de mai jos.
Acordarea noilor drepturi s-a dispus a se face cu începere de la data de _
, respectiv din prima lună ulterioară depunerii cererii de recalculare a pensiei, corespunzător prevederilor art. 107 al. 5 din Legea 263/2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. M.
,
solicitând modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului pârâta consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 164 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 19/2000. Conform acestor dispoziții, la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în funcție de modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă; pe lângă salariile înregistrate în carnetul de muncă se au în vedere și sporurile care au
făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare; prin dispozițiile art. 164 din Legea nr.19/2000, articol cuprins în capitolul dispoziții tranzitorii, legiuitorul a înțeles să reglementeze problemele ivite ca urmare a aplicării în timp a legislației de pensii. În acest context, invocăm și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1983: "Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaos ului de acord ...";; în consecință, drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției, și nu sporuri cu caracter permanent.
Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.4 alin. 2 din O.U.G. nr.4/2005 (în sensul că sporul la acord nu figurează printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare) și a mențiunii din anexa la O.U.G. nr.4/2005, unde se prevede în mod expres că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord ...";.
Instanța își motivează hotărârea prin prisma prevederilor art. 78 din Legea nr._, cu toate că aceste dispoziții au intrat în vigoare la data de_, iar perioada în care reclamantul a realizat venituri în acord global este anterioară acestei date.
Prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.19/2000, pentru perioade anterioare intrării ei în vigoare consideră că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României; de asemenea au fost încălcate prevederile art. 1 din Codul civil.
Recurenta înțelege să se prevaleze de considerentele Deciziei nr. 30 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție în care a reținut că "ansamblul dispozițiilor cuprinse în art. 164 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 19/2000 și în OUG nr. 4/2005 stabilește care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie";; de asemenea s-a reținut că "în privința perioadelor anterioare datei de
1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000) sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obținute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare";, precum și că "în privința recalculării drepturilor la pensie, O.U.G nr.4/2005 prevede la pct. VI al anexei că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001";. Prin decizia nr. 30/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că textele de lege enunțate sunt "clare și lipsite de echivoc, fără ambiguități de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele judecătorești
...";.
Consideră că în cauză nu este incidentă nici Decizia 19/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, în sensul că nu este îndeplinită una din cele două condiții menționate în dispozitivul acestei decizii, respectiv în adeverința solicitată a fi luate în considerare nu se menționează că aceste venituri realizate sub formă de spor la acord au făcut parte din salariul brut.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. M. la data de _
, solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. 668/_ emisă de SC I.C.P.M. SA
B. -M. .
Pârâta a emis adresa depusă la fila 6 dosar fond, care nu a fost comunicată reclamantului, neexistând dovezi în acest sens la dosarul cauzei, prin care a arătat că nu va proceda la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a acestor venituri.
Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale "b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.
Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.
Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.
De altfel, în ceea ce privește sumele realizate cu titlu de acord global, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: ";În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că: Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";
Potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Invocarea, prin motivele de recurs, a Deciziei nr. 30/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu prezintă relevanță în condițiile în care asupra aceleiași probleme de drept, instanța supremă s-a pronunțat ulterior prin Decizia nr. 19/2011, în recurs în interesul legii, în sensul luării în considerare, la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, a formelor de retribuire în acord.
De asemenea criticile aduse în raport de neîndeplinirea condițiilor necesare pentru a fi incidentă Decizia nr. 19/2011, nu pot fi primite în condițiile în care, astfel cum rezultă din conținutul adeverinței de care se prevalează reclamantul, venitul realizat în acord a fost forma de retribuire a acestuia în perioada de referință iar angajatorul a plătit aferent veniturilor astfel obținute, sumele datorate cu titlu de contribuții de asigurări sociale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1410 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./_
Jud. fond: G. Brîndușa
← Decizia civilă nr. 2300/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2921/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|