Încheierea civilă nr. 843/2013. Suspendare provizorie a executării. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA NR. 843/2013

Ședința publică de la 10 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. M. I.

Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.

Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale privind pe reclamant C. J. DE P. C. și pe pârât T. L., având ca obiect suspendare provizorie a executării silite.

Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art.718 alin.7 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Procedura este în mod legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că nu se impune administrarea de noi probe la dosar, nu este necesară prezența părților, urmând a reține cauza în vederea pronunțării asupra erorii materiale.

T R I B U N A L U L

Prin contestația la executare înregistrată la data de_ sub nr. _

, contestatoarea C. J. de P. C. a menționat că înțelege să formuleze contestație la titlu și a solicitat suspendarea provizorie a executării silite și anularea întregii executări silite.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esență, că împotriva sa a fost începută o executare silită de către intimata T. L. cu privire la o diferență de pensie aferentă perioadei septembrie 2011 - februarie 2013, în sumă de 57426 de lei.

Se arată că dosarul civil nr._ care a stat la baza executării silite a fost soluționat irevocabil la data de_ în sensul admiterii recursului Casei Județene de P. C. și respingerii acțiunii intimatei T. L., astfel că demersurile sale de executare silită sunt lipsite de efect.

S-a mai precizat că, potrivit art. 7 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, contestatoare este scutită de plata cauțiunii.

Instanța, procedând la verificarea cererii reclamantei, potrivit art.200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, și constatând necesară, printre altele, lămurirea obiectului cererii formulate, a solicitat contestatoarei să își precizeze acest obiect, aceasta înaintând instanței poziția sa procesuală în

sensul că cererea sa vizează lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, fiind o contestație la titlul emis de Tribunalul Cluj.

Asupra cererii de suspendare provizorie formulată de contestatoare, instanța reține următoarele:

Asupra competenței de soluționare a prezentei cereri, instanța reține că, potrivit art. 713 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare, aceasta fiind, potrivit art. 650 alin. 1 din același act normativ, judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, potrivit art. 713 alin. 3, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.

În cererea ce formează obiectul principal al prezentului dosar, contestatoarea a indicat atât împrejurarea că înțelege să formuleze o contestație la titlu, cât și faptul că solicită anularea actelor de executare, petit ce nu poate forma obiect decât al unei contestații la executare obișnuite, de competența judecătoriei.

În precizările oferite la solicitarea instanței în acest sens, reclamanta a arătat că cererea sa principală are ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu emis de Tribunalul Cluj.

Ori, în raport de obiectul cererii astfel precizat, Tribunalul Cluj este competent să soluționeze contestația la executare formulată, astfel că această competență atrage și competența de a soluționa cererea de suspendare provizorie a executării silite.

Pe fondul cererii de suspendare provizorie a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 7 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Din analiza acestor dispoziții legale incidente în cauză, rezultă că măsura suspendării provizorii a executării silite este una excepțională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, iar pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții legale :

  1. să se justifice existenta unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri;

  2. să se facă dovada consemnării unei cauțiuni în cuantumul prevăzut de

    lege;

  3. să se facă dovada formulării unei contestații la executare, în cadrul

căreia să se fi cerut și suspendarea executării silite.

Cu privire la condiția legală constând în plata anterioară a cauțiunii, instanța reține că reclamanta a invocat cu privire la acest aspect prevederile art. 7 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

Ori, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că, în situația particulară a contestatoarei, care se încadrează în categoria instituțiilor și autorităților publice, condiția de plată a cauțiunii pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării nu este necesar a mai fi îndeplinită.

Cât privește condiția existenței dovezii formulării unei contestații la executare, în cadrul căreia să se fi cerut și suspendarea executării silite legale, instanța reține că cererea adresată instanței de judecată obiect al dosarului nr._ este o contestație la executare, respectiv o formă specială a acesteia de contestație la titlu, în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea luării oricăror măsuri de executare silită până la soluționarea irevocabilă a cauzei, astfel că și această condiție legală este îndeplinită în cauză.

Referitor la cerința privitoare la existenta unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri, instanța reține că, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei civile nr. 498/R/_, sunt reale susținerile contestatoarei în sensul că sentința civilă nr. 2385/_ a fost modificată în ceea ce privește pe intimata T. L., în sensul că s-a dispus respingerea acțiunii formulate de aceasta.

Ori, astfel cum reiese din somația depusă la dosar la fila 8, titlul executoriu menționat ca fiind obiect al executării silite derulate în dosarul execuțional nr. 4/2013 este chiar sentința civilă nr. 2385/_ .

Prin urmare, fără a antama fondul cauzei și a face aprecieri asupra acestuia, se constată că, în raport și de cuantumul sumei ce se dorește a fi executată silit, respectiv o sumă totală de 64055,28 de lei, contestatoarea justifică urgență în solicitarea sa de suspendare provizorie a executării silite, fiind real că, în raport de contradicția evidentă existentă între sentința și decizia mai sus menționate, este necesar în prealabil să se procedeze la lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, astfel cum solicită C. J. de P. C. .

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulate de contestatoarea C. J. de P. C. în contradictoriu cu intimata T. L. și va dispune suspendarea provizorie a executării silite obiect a dosarului execuțional nr. 4/2013 până la soluționarea cererii de suspendare, astfel cum dispune art. 718 alin. 7 din Legea nr. 134/2010. Totodată, în temeiul art. 718 alin. 8 din Legea nr. 134/2010, se va dispune comunicarea de îndată și din oficiu a prezentei încheieri executorului

judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulate de contestatoarea C. J. de P. C. în contradictoriu cu intimata T. L. și în consecință:

Suspendă provizoriu, până la soluționarea cererii de suspendare, executarea silită obiect a dosarului execuțional nr. 4/2013.

Prezenta încheiere se va comunica de îndată și din oficiu biroului executorului judecătoresc L. R. .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.

Președinte,

A. M. I.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

O. -R. L.

Red./Dact. IAM 3 ex. - _

Dosar nr. _

MINUTA

Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulate de contestatoarea C. J. de P. C. în contradictoriu cu intimata T. L. și în consecință:

Suspendă provizoriu, până la soluționarea cererii de suspendare, executarea silită obiect a dosarului execuțional nr. 4/2013.

Prezenta încheiere se va comunica de îndată și din oficiu biroului executorului judecătoresc L. R. .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.

Președinte Asistenți judiciari

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 843/2013. Suspendare provizorie a executării. Asigurări sociale