Sentința civilă nr. 12708/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12708/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra hotărârii privind pe reclamant V. L. și pe pârâții
C. DE P. S. A M. A. SI I., M. A. SI I. și S.
R. DE I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată că în data de_ reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_ reclamanta V. L. a chemat în judecata pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. SI I., M.
A. SI I. și S. R. DE I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate nulitatea absolută si în subsidiar, să dispună anularea Deciziei nr. 101370/_ privind revizuirea pensiei de serviciu si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite prin Decizia nr. 118284/_, emisă în temeiul Legii 164/2001 privind pensiile militare de stat.
În motivarea cererii reclamanta susține că decizia contestată este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în baza HG nr. 735/2010, act normativ care a fost suspendat si apoi anulat de către instanța de judecată si că revizuirea pensiei s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate protejat de jurisprudența CEDO cu încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin.2 din Constituția României si cu încălcarea principiului drepturilor câștigate.
Mai arată că decizia a cărei anulare o cere este nelegală întrucât i s-au diminuat drepturile cu titlu de pensie prin aplicarea HG nr. 735/2010 în prezent abrogată, decizia fiind emisă prin aplicarea acestor prevederi care au fost suspendate prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. .
Astfel, deși nu a depus cerere de recalculare si documente doveditoare, pensia i-a fost recalculată, luându-se ca bază de calcul salariul mediu pe economie pentru întreaga perioadă de activitate, în baza unor dispoziții legale care la data recalculării erau lipsite de eficiență juridică. In acest context se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției.
S-au încălcat în acest mod principiile de drept consacrate prin actele internaționale în materia drepturilor omului și deciziile Curtii Constitutionale.
Recalcularea pensiei sale s-a făcut prin încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.2 din Constituția României, art. 7 alin.2 si art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Mai mult, instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat si reprezintă un privilegiu, iar anularea acesteia constituie o nedreptate raportat la obligațiile si la privațiunile care i-au fost impuse pe timpul desfășurării activității dar si la obligațiile pe care le are în calitate de militar în rezervă.
În probațiune reclamanta a depus decizii de pensie si cupoane de pensie.
Prin întâmpinare, pârâții de rd.1 si de rd.2 au solicitat respingerea cererii reclamantei motivând că pensia acesteia s-a revizuit pe baza principiului contributivității, conform adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar transmise de către unitatea/unitățile în care antecesorul reclamantei a lucrat. Mai mult C.E.D.O. a confirmat interpretările succesive ale Curtii Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010 și că jurisprudența C.E.D.O. garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale dar nu garantează acordarea unei anumite sume si a statuat că statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi prin edictarea unor modificări legislative adecvate.
Pârâtul S. Român de I. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prima instanță prin Sentința civilă nr. 7274/_ a admis excepția necompetenței generale invocată din oficiu si a respins acțiunea formulată de către reclamantă (f.81).
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competența Comisiei de Contestații din cadrul M..A.I., potrivit dispozițiilor art. 150 alin.3, art. 151 alin.1 si art. 153 alin.1 lit.b din Legea nr. 263/2010, situație în care nu poate soluționa cauza întrucât ar încălca competența generală.
Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat recurs ce a fost soluționat de către Curtea de Apel C. care, prin Decizia civilă nr.4274/_ l-a admis, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune astfel, instanța de control a avut în vedere faptul că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 155 lit.d din Legea nr. 263/2010 și nu a aplicat în mod corect prevederile art. 109 alin.4 Cod Procedură Civilă.
Cauza a fost reânregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_ . Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 101370/_, reclamantei i s-a revizuit pensia de urmaș, stabilindu-i-se un cuantum de 855 lei (f.15, dosar nr._ ). Anterior, prin Decizia nr. 101370/_, reclamanta avea o pensie de urmaș în același cuantum (f.18).
În prezenta cauză, reclamanta contestă ultima decizie de pensie, respectiv cea emisă în 2011 pe care a contestat-o ulterior înregistrării acțiunii la Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. Această din urmă instituție a emis Hotărârea nr.1668/_ prin care a respins contestația formulată deoarece revizuirea pensiei reclamantei s-a făcut în conformitate cu normele legale în materie (f.30-31 din dosar nr._ *).
Reclamanta solicită punerea în plată a unei pensii inexistente emisă în baza Legii nr. 164/2001, abrogată prin Legea nr. 263/2010, fără să aibă în vedere prevederile Legii nr. 119/2010 prin care respectiva pensie a devenit pensie în sistemul public și prevederile OUG nr. 1/2011 în baza căreia această pensie a fost revizuită.
Potrivit art. 6 alin.l si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri erau mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantei a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei s-a menținut în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
In consecință, reclamantei nu i s-a produs nici un prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are următorul cuprins: "Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la CEDO garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea CEDO a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. CEDO a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de
"bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea/revizuirea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea CEDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 156 din Legea nr. 263/2010 va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R. DE I.
-C. S. DE P. A S.R.I.,reprezentată de Oficiul Juridic-U.M.nr.0198, cu sediul în mun.B., str.General David Praporgescu nr.24-26,sector 2, invocata de către acesta.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta V. L., dom. în C. -
N., str. Aurel V. nr. 3, bl.R2, sc.VI, ap. 171, jud.C. în contradictoriu cu pârâtii CASA DE PENSII S. A M. A. SI I., cu sediul în mun. B., str. G. G. scu nr. 3, sector 4 si M. A. SI I., cu sediul în mun. B., P. R. nr. 1A, sector 1.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 208/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 2305/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
