Sentința civilă nr. 129/2013. Contestație calcul CAS. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 129/2013

Ședința publică din data de 07 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. I. ASISTENT JUDICIAR: I. R.

ASISTENT JUDICIAR: A. Ș. GREFIER: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect contestație calcul CAS formulată de reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâta

C. J. DE P. C. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâtei, c.j. Baciu I. Dragoș, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Având cuvântul asupra excepției lipsei de interes, invocată din oficiu, reprezentantul pârâtei solicită instanței admiterea acesteia.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes a acțiunii.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de _

, reclamanta M. S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C.

J. de P. C., restituirea sumelor de bani reținute din pensia acestuia cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, sume ce reprezintă diferența dintre aplicarea procentului de 5,5% asupra întregii pensii și aplicarea procentului de 5,5% asupra sumei ce depășește 740 lei, retroactiv, începând cu data de_ .

Cererea este scutită de plata taxei de timbru judiciar, în temeiul art.

157 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Asupra excepției lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată de către reclamantă, instanța reține următoarele:

Interesul judiciar reprezintă una din condițiile de exercitare a acțiunii civile, nefiind definit de dispozițiile codului de procedură civilă, însă doctrina a arătat că prin ,,interes" se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuind să fie legitim, juridic (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale), născut și actual, personal și direct.

În ceea ce privește cauza de față, instanța reține că, prin art. 259 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel cum a

fost modificat acest articol prin O.U.G. nr. 107/2010, s-a stabilit în sarcina pensionarilor ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei o contribuție la asigurări sociale de sănătate în cuantum de 5,5% aplicată asupra acestor venituri, precizându-se totodată în textul legal că, prin aplicarea acestei cote, nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.

Asupra constituționalității acestor dispoziții legale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 223/_ și 224/_, statuând că acest text legal este constituțional în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.

Urmare a acestor decizii, prin O.U.G. nr. 17/2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, s-a dispus în sensul că sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie din oficiu, de către C. Națională de P. Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și cele aparținând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate in sistemul public de pensii, astfel: pentru sumele reținute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranșe lunare egale în perioada iunie-august 2012, iar pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011-aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013, plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie efectuându-se împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.

Ori, în raport de aceste dispoziții legale, prin care legiuitorul român a recunoscut existența în sarcina statului român a unei creanțe constând în diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, creanță stabilită în favoarea pensionarilor ce au achitat această diferență în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 aprilie 2012, și prin care s-a prevăzut fără echivoc și o modalitatea de executare din oficiu a acestei obligații, executare care să nu conducă totodată la o destabilizare a bugetului grevat de această obligație de restituire, instanța constată că reclamanta M. S. nu justifica un interes actual in promovarea cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată din oficiu și ca respinge acțiunea formulată de reclamanta M. S. împotriva pârâtei C. J. De P.

C. ca lipsită de interes.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată din oficiu de instanță și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. S., dom. în C. -

N., str. Axente S. nr. 29, jud.C. împotriva pârâtei C. J. DE P.

C., cu sediul în C. -N., str. G.Coșbuc nr. 2, jud.C. ca lipsită de interes. Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 07 Ianuarie 2013.

Președinte,

A. M. I.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

R. B. M.

Red./Dact. AMI 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 129/2013. Contestație calcul CAS. Asigurări sociale