Sentința civilă nr. 15663/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15663/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier L. C.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul M. V.

I. în contradictoriu cu pârâții C. J. DE P. C., C. N. DE P.

P. - C. C. DE C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Negru L. P., lipsă fiind reprezentanții pârâților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar chitanța nr. 6466110/1/_ reprezentând achitarea diferenței de onorariu expert în cuantum de 1225 lei și arată că nu are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. V.

I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., a solicitat anularea Deciziei nr. 276849/_ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, emisă de pârâta C. J. de P. C. și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să cuprindă:

  • recalcularea pensiei prin luarea în calcul a tuturor veniturilor (drepturile salariate + sporurile) reprezentând sporurile de 15% pentru vechimea în muncă pe perioada_ —_, sporurile de 25% pentru vechimea în muncă pe perioada_ -_, care au fost omise de intimată din baza de calcul a pensiei, conform Adeverinței nr. 303/20629/_, emisă de angajator și depusă la intimată;

  • recalcularea pensiei prin luarea în calcul a remunerația pentru orele lucrate în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale - care în

    domeniul său de activitate au fost stabilite prin contractul colectiv de muncă, dar și prin lege, zile de lucru cu caracter permanent;

  • recalcularea pensiei prin utilizarea unui spor corect de vechime anterior perioadei_, precum si sporul pentru salariul de merit, spor de fidelitate, spor condiții grele (altitudine izolare), spor funcție suplimentara (șofer), compensație conform HGR nr. 542/1996) prime acordate de angajator cu ocazia sărbătorilor religioase (Paște, Crăciun), din care i s-a reținut si virat contribuția la asigurările sociale, conform prevederilor legale incidente la acea perioada, respectiv Legea nr. 3/1977, în prezent abrogată, respectiv art. 160 și art. 161 din Legea nr. 19/2000, în prezent abrogată;

  • recalcularea pensiei prin luarea în calcul a sumei de 73.574 lei acordata de angajator în luna septembrie, anul 2011, în baza contractului colectiv de muncă si a normelor legale în vigoare, sumă din care i s-a reținut contribuția la asigurările sociale, dar care nu a fost luată in considerare de pârâtă la data emiterii deciziei de pensionare atacate.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei să determine un punctaj corect prin recalcularea acestuia ca urmare a aplicării corecte a vechimii in muncă de 46 ani, 4 luni și 20 zile, a remunerației și a sporurilor pentru zilele de repaus, sâmbete și duminici și sărbători legale, precum și prin aplicarea corectă a sporului de vechime, începând cu data angajării sale în muncă și până în prezent, respectiv obligarea pârâtei să îi plătească eventualele sumele cu titlu de diferențe la pensie ca urmare a calculării greșite de către aceasta a punctajului și a reținerii acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C., a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamantul a contestat decizia de respingere a cererii de recalculare a pensiei nr. 276.849/_ la C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P., în data de data de_ prin contestația înregistrată la C.J.P. C. sub nr. 28.812, iar în data de_ a înregistrat la Tribunalul Cluj prezenta acțiune. Dosarul de pensie a fost trimis la B. Comisiei Centrale de C. în data de_, la data formulării prezentei întâmpinări nefiind întors, ori în lipsa dosarului de pensie nici instituția noastră nu își poate formula apărările și a apreciat că nici instanța nu se poate pronunța fără a avea cunoștință de actele depuse la dosarul de pensie și datele luate în calcul atât prin decizia contestată.

Pârâta a considerat că se impune respingerea acțiunii, deoarece dacă s-ar judeca înainte de a fi soluționată contestația de către C. C. de C. din cadrul CNPP, hotărârea instanței nu numai că ar fi prematură, dar ar veni în contradicție cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010 "ART. 153 Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: d) hotărârile Comisiei Centrale de C. ". De asemenea, a arătat că susținerea sa este confirmată și de prevederile art. 151 alin. 2 din aceeași lege în care se arată că "Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Raportat la dispozițiile legale de mai sus se observă că legiuitorul a dat în competența instanțelor judecătorești soluționarea contestațiilor împotriva hotărârilor emise de C. C. de C. și nicidecum contestațiile împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 263/2010.A menționat că prin emiterea deciziei nr. 276.684/_ nu se poate invoca refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri.

Pârâta a apreciat că dacă Tribunalul Cluj ar soluționa contestația împotriva deciziei nr. 276.684/_ emisă în condițiile Legii nr. 263/2010

ar încălca competența generală dată de legiuitor Comisiei Centrale de C. și nu instanței de judecată, astfel încât o eventuală sentință prin care Tribunalul Cluj ar soluționa contestația împotriva deciziei de pensie ar fi

lovită de nulitate.

În acest context a invocat excepția necompetenței generale și a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii.

Mai mult decât atât, procedura administrativă prealabilă gândită de legiuitor prin art. 149 din Legea nr. 263/2010 ar rămâne fără conținut, iar rolul Comisiei Centrale de C. unul de fațadă deși este consacrată în Legea nr. 263/2010, căci Tribunalul Cluj nu mai poate judeca ulterior contestația împotriva hotărârii Comisiei Centrale de C., căci se va invoca autoritatea de lucru judecat, aceasta în condițiile în care reclamantul trebuie să respecte posibilitatea conferită de Legea nr. 263/2010 de a contesta la instanța judecătorească hotărârea Comisiei Centrale de C. ,

în situația în care nu este mulțumită de soluția dată.

Pârâta a subliniat faptul că nu este în măsură să depună copia solicitată de instanță deoarece dosarul se află la C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P., condiții în care a solicitat să i se pună în vedere acesteia să transmită actele solicitate.

Ulterior, prin precizarea acțiunii introductive, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 3787 din data de_, emisă de C. N. de P.

P. - C. C. de C. ca nelegala si nefondata, respectiv anularea Deciziei nr. 276849/_ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, emisă de pârâta C. J. de P. C., și a reiterat susținerile formulate în cadrul acțiunii introductive.

S-a administrat proba cu înscrisuri si cu raportul de expertiză contabilă.

Analizând probele administrate, instanța retine următoarele:

Reclamantul a fost pensionat prin Decizia nr. 276849/_ începând cu data de_, reținându-se că are un stagiu total de cotizare de 46 ani, 4 luni, 20 zile, vârsta standard de pensionare este redusă cu 6 ani pentru perioada lucrată în condiții speciale iar vârsta la data pensionării este de 62 ani, 6 luni (f.6-7).

Prin raportul de expertiză efectuat de expertul C. Ana s-a stabilit că stagiul complet de cotizare precizat în decizia de pensionare este corect stabilit, zilele pentru care s-a precizat că s-a lucrat sâmbăta, duminica si în sărbătorile legale nefiind evidențiate la dosar printr-o adeverință care să ateste plata unui spor salarial sunt considerate a fi fost avute în vedere ca muncă suplimentară și operând compensarea în timp liber corespunzător. Totodată, s-a menționat că sporul de vechime anterior datei de_ a fost corect reținut la stabilirea pensiei, sporul pentru salariul de merit nu este

înscris în carnetul de muncă si nu există o adeverință doveditoare, sporul de fidelitate a fost avut în vedere la calculul pensiei. Sporul pentru condiții grele si cel pentru funcția suplimentară de șofer au fost adăugate la salariul de bază în carnetul de muncă, aceeași fiind si situația în privința compensației acordată în perioada 1996-1997, primele acordate pentru sărbătorile religioase fiind adăugate în salariile sau veniturile brute ale angajaților cuprinse în carnetul de muncă sau în declarațiile depuse de angajator începând cu_, în mod corect fructificând pârâta adeverințele nr. 303/20629/2011 și nr. 4669/2011.

De asemenea, experta a constatat că pârâta a avut în vedere la calculul pensiei suma acordată reclamantului în luna septembrie 2011.

Instanța nu poate reține recalcularea pensiei reclamantului pe baza adeverinței nr. 303/18764/_ predată de către reclamant expertului în timpul lucrărilor de expertiză întrucât potrivit legii C. J. de P. C. este obligată să ia în calcul la stabilire a pensiei numai veniturile evidențiate în adeverințe înregistrate la registratura instituției. Astfel, potrivit art. 103 alin.2 si art. 104 alin.2 din Legea nr. 263/2010, pensia se calculează si se stabilește prin decizii a casei de pensii emise după depunerea de către persoana interesată la casa de pensii în raza căreia domiciliază, a actelor prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege iar conform art.107 alin.3 si 5 din Legea nr. 263/2010, în cazul recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea. Or, solicitarea privind valorificarea adeverinței nr. 303/18764/_ a fost adresată direct expertului.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, reținând că pensia reclamantului a fost corect stabilită, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulata si precizata de reclamantul M. V. I.

,

dom. în C. -N., N. P., nr.9, ap.59, jud.C., împotriva pârâtei C.

J. DE P. C.

, cu sediul în C. -N., str. G. C. nr.2, jud.C. . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.

Președinte,

I. P.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG 4 ex. 02.12.13

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15663/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale