Sentința civilă nr. 205/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 205
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE.:M. C.
Asistent judiciar: S. O. Asistent judiciar: D. M.
G. ier: P. Ana C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. V.
M. F., cu domiciliul în localitatea R. C., nr. 184A, județul M., în contradictoriu cu pârâții C. de P. S. a S. R. de I., cu sediul în B., str. A., nr.4, sector1, C. de C. din cadrul S. R. de I., cu sediul în B., str. F., nr. 48-50, sector 3, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantei
A. M. F. și a pârâților C. de P. S. a S. R. de I., C. de C. din cadrul S. R. de I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că în precizarea formulată de reclamantă f. 51 se invocă excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 263/2010 și a OUG nr. 2/2011 solicitându-se trimiterea spre competentă soluționare la Curtea Constituțională.
Văzând că dosarul este în stare de judecată pe fond, pârâtul solicitând judecarea în lipsă,iar potrivit art. 55 din Legea 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendare, întrerupere sau stingerea procesului...";. față de aceste dispoziții legale instanța lasă cauza în pronunțare, iar potrivit art. 29 alin. 4 din legea nr. 47/1992, republicată dispune prin încheiere sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș reclamanta A. V. M. F., a chemat în judecată C. de P.
a S. R. de I. și C. de C. din cadrul S. R. de I. pentru:
Constatarea nulității absolute a deciziei de revizuire nr. 87868 din 02 decembrie 2011, și a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente, emise în baza OUG nr. 1/2011, pe numele subsemnatei, în calitate de tutore a minorelor: A. D. Alexandra și A. D. Mara D., beneficiare a pensiei de urmaș, în urma decesului tatălui lor și soțului meu, A. G. DOREL și să constate că Hotărârea nr. 399 din_ (anexă) emisă de C. de C. a Casei Sectoriale de P. din Serviciul R. de I., (primită de subsemnata în data de_ ) este netemeinică.
Menționez că decizia de revizuire nr. 87868/_ am contestat-o în termen legal, conform prevederilor art. 22, alin. (1), anexa 3, din OUG nr. 1/2011, fiind înregistrată cu nr. 2273209 din_ (anexă) la C. de C. care funcționează în cadrul S. R. de I. .
Restabilirea situației anterioare emiterii deciziei nr. 87868 din 02 decembrie 2011 - restitutio in integrum - în sensul restabilirii și menținerii în plată a pensiei stabilite în conformitate cu ultima decizie emisă în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare), respectiv decizia nr. 87868 emisă la data de_ (copie anexată).
Astfel, solicită instanței să o oblige pe pârâtă să-i plătească diferențele dintre cuantumul pensiei speciale și cuantumul celei revizuite în mod ilegal - conform Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 -, de la momentul emiterii deciziei de revizuire nr. 87868 din 02 decembrie 2011 până în momentul repunerii în plată a drepturilor de pensie dobândite în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare), conform deciziei nr. 87868 emisă la data de 13 februarie 2009.
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, solicită instanței să aibă în vedere următoarele considerente:
Decizia nr. 871/2010 (cu relevanță în materie) a Curții Constituționale este lipsită de relevanță în prezenta cauză;
Decizia de revizuire a fost emisă cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, astfel cum este prevăzut de art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil.
Decizia de revizuire a pensiei a fost emisă cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO.
Lipsa de relevanță a deciziei nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională prin raportare la dreptul de acces la justiție.
Solicită instanței să constate că decizia nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională nu are incidență în prezenta cauză din următoarele considerente :
curtea Constituțională nu face parte din puterea judecătorească în accepțiunea Legii 304/2004; printre instituțiile enumerate la art. 1 si 2 din acest act normativ nu se regăsește și Curtea Constituțională. Singura situație în care o hotărâre a acestei instituții este obligatorie pentru instanțele de judecată este atunci când se pronunță în sensul admiterii unei excepții de neconstituționalitate. Ori, în cazul de față, prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională nu poate fi calificată strict ca fiind un tribunal imparțial și independent, datorită modalității de desemnare a judecătorilor.
De altfel, această instituție a primit în doctrina juridică definiția de:
"autoritate publică politico-jurisdicțională". Chiar dacă s-a arătat că un judecător constituțional provenit din rândurile unui partid politic, va căuta să rupă orice legătură cu acesta, în realitate, va exista mereu suspiciunea că acesta va încerca să mulțumească, într-un fel, pe cel care 1-a propus.
Exigența se referă în special la împrejurarea că judecătorul trebuie să ofere suficiente garanții, spre a exclude în persoana lui orice bănuială legitimă. în această materie chiar și aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere, ori, sub acest aspect, Curtea Constituțională nu este la adăpost de orice suspiciuni. Astfel, în cauza Grieves c. Regatului Unit al Marii Britanii, s-a reținut: "Curtea reamintește că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat independent trebuie să fie avut în vedere printre altele, modul de numire a membrilor săi și dacă organismul prezintă o aparență de independență".
Tot așa, este de neconceput a pretinde necompetența judecătorilor de fond, invocându-se art. 144 din Constituția revizuită, în a statua asupra existenței unor încălcări cu privire la drepturi ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul fondului fiind primul judecător al Convenției. Dacă ar fi așa, ar însemna că, în realitate, justițiabilii nu ar mai avea dreptul ca o instanță imparțială și independentă să hotărască asupra încălcărilor drepturilor și obligațiilor lor civile, pe considerentul că aceasta s-a înfăptuit deja de Curtea Constituțională. În concret, aceasta ar constitui pe bună dreptate o barieră în calea justițiabilului, care, astfel ar fi pus în situația
de a nu-și vedea substanța litigiului tranșată de către jurisdicția competentă.
Pe de altă parte, este adevărat că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, statul având o marjă largă de apreciere în acest sens, însă acesta nu poate proceda la aplicarea unei restricții atât de severe și nerezonabile în raport de scopul legitim al bunei administrări a justiției, încât practic "să scoată" din competența instanțelor de fond dreptul de a statua în fond asupra compatibilității legii interne cu pactele și convențiile internaționale la care R. ia este parte.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală nu dă această competență în sarcina Curții Constituționale.
"Faptul ca Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituțională nu are relevanță sub aspectul posibilității atacării hotărârii date în executarea acesteia. Controlul de constituționalitate realizat pe calea rezolvării excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate, dar unul de strictă conformare a unor dispoziții legale la normele constituționale a căror încălcare se invocă
Controlul de constituționalitate efectuat de instanța de contencios constituțional nu exclude posibilitatea verificării conformității actului administrativ emis în aplicarea legii cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului".
În fața acestor argumente solicită instanței să constate lipsa totală de relevanță în prezenta cauză a deciziei nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
Decizia de revizuire a pensiei a fost emisă cu încălcarea art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil, nerespectându-se principiul neretroactivității legii civile.
Decizia ce formează obiectul prezentei acțiuni a fost emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 și în temeiul OUG nr. 1/2011. Această prevedere echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis de dreptul pozitiv românesc. D. chiar cuprinsul deciziei ce face obiectul prezentei acțiuni se desprinde concluzia că art. 3 din Legea nr. 119/2010 este norma care a stat la baza emiterii acestora, fapt ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil, conform căruia legea are putere doar pentru viitor.
Legea nouă nu poate să aducă atingere raporturilor juridice ce au luat ființă în temeiul unei reglementări anterioare. După cum s-a precizat și în doctrina de specialitate, "subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal și firesc dacă se desfășoară în cadrul ordinii de drept în vigoare. O altă practică legislativă sau
o altă interpretare ar fi de natură a afecta grav stabilitatea și securitatea raporturilor juridice precum și încrederea în lege". In acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cazul Silver si alții vs Marea Britanie) care a stabilit că o normă juridică pentru a avea putere de izvor de drept, trebuie să asigure oricărei persoane posibilitatea de a-și regla în mod rezonabil conduita, cunoscând consecințele juridice ale faptelor sale.
Ori, prin aplicarea retroactivă a Legii nr. 119/2010, exact această condiție nu este îndeplinită deoarece reclamanta, la momentul stabilirii pensiei de urmaș, pentru fiicele sale, nu aveam cum să intuiască că, la un anumit moment, acest drept câștigat va fi alterat și modificat, sfidându-se principiile Constituționale și ale CEDO, printr-un alt act normativ, fiindu-i imposibil să își regleze conduita socială în funcție de acest eveniment viitor și improbabil. Prin urmare, lipsind această garanție procedurală, simpla existență fizică a normei legale - în cazul nostru a Legii nr. 119/2010 - nu este suficientă pentru a se putea vorbi de o lege în sensul Convenției.
Pensia de urmaș, a fiicelor sale, a fost stabilită în conformitate cu prescripțiile Legi nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare). Conform doctrinei de specialitate pensiile sunt definite ca "drepturi bănești acordate salariaților la expirarea unei perioade determinate de activitate și la împlinirea vârstei prevăzute de lege (…). D. această definiție rezultă cu claritate că dreptul la pensie se naște și își consumă toate efectele la momentul îndeplinirii condițiilor legale.
Odată îndeplinite aceste condiții, dreptul la pensie dobândește caracteristica unui drept de creanță pe care reclamanta îl are contra Statului odată născut, acest drept este afectat de două modalități: un termen extinctiv și incert, și anume decesul beneficiarului, la împlinirea căruia dreptul de creanță se stinge; un termen suspensiv și cert, și anume data la care devine scadentă, cu o frecvență lunară, suma prevăzută în decizia de pensionare.
Prin urmare, Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare) se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, cerându-se astfel efecte juridice definitive. Împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executare succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul recalculării pensiilor cu consecința diminuării celor obținute deja, nun poate fi opusă acestor drepturi deja obținute, de oarece s-ar afecta dreptul la speranța legitimă, drept ocroti de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
Așadar, recalcularea/revizuirea pensiei reclamantei, acordate sub incidența prevederilor legale anterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii
nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu este permisă deoarece se încalcă principiul neretroactivității legii.
Pensia fiicelor reclamantei, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare)și care se afla în plată la momentul intervenției Legii nr. 119/2010, constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.
O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispusă prin decizia ce formează obiectul prezentei acțiuni, reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.
Doctrina de specialitate a fixat un criteriu în determinarea existenței sau inexistenței unei situații de retroactivare a legii - criteriul drepturilor câștigate. Astfel, s-a stabilit că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi (în cazul de față Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 aduc atingere dreptului la pensie conferit de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat - cu completările și modificările ulterioare). Deci legea nouă aduce atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche, ceea ce înseamnă retroactivare legislativă.
În situația dedusă judecății este vorba de dreptul fiicelor reclamantei, minore, de a beneficia de o pensie de urmaș, dedusă dintr-o pensie de serviciu, pe toată perioada vieții,în cazul fiicei A. D. Alexandra ( din motive de dizabilități nesoluționabile medical), respectiv până la_ ,în cazul fiicei A.
Mara-D., conform prescripțiilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare).
Totodată, pentru a ne afla în fața unei retroactivări, este necesar ca
"faptul achizitiv" al dreptului subiectiv să fie situat înaintea intrării în vigoare a legii noi. Ori, reclamanta, se află exact în această ipoteză, întrucât "faptul achizitiv" prin intermediul căruia a dobândit dreptul subiectiv la o pensie de serviciu s-a petrecut în perioada activității Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare), fiind consumat prin emiterea deciziilor de calculare a pensiilor de serviciu. D. moment ce însuși acest fapt achizitiv este protejat de art. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 1 din Codul civil, rezultă că prevederile Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 nu pot fi aplicate drepturilor deja câștigate de fiicele subsemnatei fără a încălca în mod brutal principiul neretroactivității legii civile. Prin urmare, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut - dobândirea dreptului la o pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare)- efecte pe care acest fapt nu le putea produce în temeiul legii în vigoare la data realizării faptului.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție, într-un Recurs în Interesul Legii - decizie ce are putere de lege - statuând că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. [...] De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale [...] drepturi care în momentul intrării în vigoare a legii noi erau concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor". Actele de voință despre care face vorbire Decizia CSJ s-au materializat în cazul de față prin emiterea deciziilor întemeiate pe Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare) prin care mi-a fost acordat dreptul la pensie de serviciu.
ÎCCJ, prin deciziile nr. 537/2004 și 1691/2004, a sancționat încercările autorităților publice de a aplica retroactiv legile. Astfel, prima decizie a stabilit că modificarea contractului de muncă încheiat în temeiul unei legi care ulterior a fost abrogată și înlocuită cu o alta, singurul temei al acestei modificări fiind apariția legii noi, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția R. iei, privitoare la neretroactivitatea legii civile. Prin decizia nr. 1691/2004, înalta Curte de C. ție și Justiție a decis că "în ce privește acordarea dreptului de pensie, trebuie avută în vedere data înregistrării cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de pensionare".
Toate aceste decizii de speță sunt confirmate și de Curtea Constituțională care s-a pronunțat în privința inadmisibilității modificării dreptului deja dobândit prin 3 decizii, stabilind că o astfel de conduită încalcă principiul neretroactivității legii:
Decizia nr. 375/2005 -"legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivității legii, care este normă de nivel constituțional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală" (este vorba despre durata mandatelor de membru în cadrul CSM.
Decizia nr. 120/2007 - "Operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanței și are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic,
se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior. "
Decizia nr. 270/2005 - "Noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permite sau impune, după caz, situația economico-financiară a țării și fondurile de asigurări sociale de stat disponibile, iar în oricare dintre aceste ipoteze, dispozițiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite. [...] Pe linia acestor preocupări, dispozițiile legale respective prevăd, pentru o primă etapă, stabilirea punctajului anual și în privința pensiilor anterior stabilite, precum și recorelarea acestora pentru a ajunge la nivelul punctajului mediu, stabilit pentru persoanele care se pensionează după intrarea în vigoare a legii. Sunt exceptați pensionarii ale căror drepturi anterior stabilite sunt mai mari decât punctajul mediu stabilit conform noilor reglementări".
Toate argumentele prezentate mai sus demonstrează că prevederile din Legea nr. 119/2010 și din OUG nr. 1/2011 nu pot fi aplicate pensiei fiicelor reclamantei fără a nesocoti prevederile imperative ale art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 alin. (2) din Codul civil. Cum decizia de revizuire nr. 87868/_ ce face obiectul prezentei acțiuni are ca temei legal tocmai Legea nr. 119/2010 și OUG 1/2011, norme imposibil de aplicat fără a aduce atingere prevederilor imperative mai sus indicate, rezultă că decizia de recalculare a pensiei fiicelor reclamantei este fie inexistentă, fie lovită de nulitate absolută.
Decizia de revizuire nr. 87868 din 2 decembrie 2011 a pensiei fiicelor reclamantei a fost emisă cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO.
În primul rând, solicită instanței să constate inexistența/nulitatea absolută a deciziei de revizuire a pensiei, întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO, norme juridice ce ocrotesc un interes general și obștesc. în al doilea rând, în baza principiului subsidiarității normelor de drept intern în fața celor reglementate de Convenție, solicit onoratei instanțe, în calitatea sa de ,prim judecător al Convenției^, să înlăture de la aplicare prevederile din Legea nr. 119/2010 și din OUG nr. 1/2010, acestea fiind în contradicție flagrantă cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Odată înlăturate aceste prevederi, decizia de revizuire va rămâne lipsită de temei legal, fapt ce va atrage automat sancțiunea inexistenței actului juridic sau a nulității absolute.
4.1. Înlăturarea de la aplicare a prevederilor din Legea nr. 119/2010 și din OUG nr. 1/2011.
Articolul 20 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din Constituția R. iei prevăd că judecătorul național, iar nu Curtea Constituțională are rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care R. ia este parte, acestea având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. În acest sens, judecătorul național are obligația de a
"asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției Europene a Drepturilor Omului), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" .
În plus, menționează că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la data de_, articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană a fost modificat, statuând în noua sa formă că "Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, precum și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar". D. câte se poate observa, această aderare la CEDO a Uniunii Europene are valoare de principiu general al dreptului comunitar.
Prin urmare, poate afirma că CEDO a fost înglobat în normele de drept comunitar pozitiv, ceea ce face aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție care statuează că "prevederile tratatelor constitutive al Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne". în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, în cauzele Simmenthal și Costa Enel, a statuat că judecătorul național din statul membru al UE este obligat să aplice cu prioritate normele comunitare, acolo unde normele de drept intern intră în contradicție cu cele europene. Ori, noi ne aflăm exact în această situație, în sensul că prevederile Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 intră în contradicție cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care, după cum am arătat în cele de mai sus, au fost înglobate în dreptul comunitar prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, începând cu data de_ .
Primul argument oferit de CEJ în cauza Costa Enel este că Tratatele au creat o ordine juridică nouă, distinctă de cele naționale, care a devenit parte integrantă a sistemelor juridice ale statelor membre. în altă ordine de idei, inspirându-se din spiritul și obiectivele Tratatelor, Curtea a statuat că este de neacceptat ca statele membre să acorde prioritate dreptului intern. Tratatul impune ca toate statele să acționeze cu aceeași diligentă pentru a acorda efect deplin legilor comunitare pe care le-au acceptat în mod reciproc.
Astfel, concluzia care se trage este că obiectivele Tratatelor - integrarea și cooperarea - ar fi greu de realizat, dacă nu chiar imposibil, în situația în care orice stat membru ar putea refuza să aplice o lege comunitară, lege care trebuie să oblige toate statele în mod uniform și egal. Ultimul și cel mai puternic argument al Curții este oferit de expresia "aplicarea directă" din art. 249 al Tratatului TCE, actualul art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene, care ar fi lipsită de sens dacă statele ar putea obstrucționa efectele dreptului comunitar prin edictarea unor dispoziții contrare în legislația internă .
În concluzia sa, Curtea a statuat că "dreptul născut din Tratate nu poate fi surclasat, datorită naturii sale specifice (supra naționale, s.n.), de către normele juridice interne, fără a-și pierde în acest fel caracterul comunitar și fără ca însuși fundamentul juridic al Comunității să nu fie pus în discuție. Astfel, transferul de drepturi și obligații corespunzătoare Tratatelor, din cadrul ordinii juridice interne a statelor membre, în beneficiul ordinii juridice a Comunității, implică o limitare definitivă a drepturilor lor suverane asupra căreia nu ar putea prevala un act unilateral ulterior și incompatibil cu noțiunea de Comunitate ".
În cauza Internaționale Handelsgesellschaft, Curtea a reținut că dreptul izvorât din Tratate provine dintr-o sursă autonomă ce nu poate, datorită naturii sale, să fie surclasat de norme de drept național, oricare ar fi acestea. În consecință, invocarea unor atingeri aduse fie drepturilor fundamentale, astfel cum sunt ele formulate de constituția unui stat membru, fie principiilor structurii constituționale naționale, nu poate afecta validitatea unui act comunitar sau efectul său pe teritoriul statului membru respectiv .
În acest sens, înalta Curte de C. ție și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a decis "înlăturarea dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ,_ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului".
Doctrina a stabilit că, din punct de vedere procedural, invocarea contrarietății între o normă internă (în cazul nostru Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011) și un drept câștigat conform prescripțiilor Convenției (dreptul la pensie apărat de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO) se poate realiza, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, în fața oricărei autorități publice, inclusiv în fața instanțelor judecătorești. Sancțiunea aplicabilă într-o asemenea ipoteză este inaplicabilitatea normei interne contrare convenției pentru raportul juridic concret și cu privire la situația conflictuală supusă examinării.
Profesorul Bîrsan subliniază că normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența Curții, un adevărat bloc de convenționalitate, cu consecința impunerii jurisprudenței în fața judecătorului național cu aceeași forță juridică cu care se impun prevederile Convenției. In concret, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept, având forță supraconstituțională și supralegislativă.
Consecința firească a acestui principiu este că autoritățile statale române, confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției, vor fi obligate să țină seama și să aplice jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului indiferent dacă această cazuistică a fost sau nu pronunțată în cauze privitoare la R. ia. Cu alte cuvinte, jurisprudența CEDO este obligatorie pentru instanțele române indiferent de statul împotriva căruia s-a pronunțat Curtea. în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea cu prioritate a CEDO, în concordanță cu cele dezvoltate de doctrina de specialitate, s-a statuat că din cuprinsul art. 20 alin. (2) din Constituție nu rezultă nicio condiție suplimentară pentru aplicarea cu prioritate a normelor internaționale, în afara aceleia de a exista "neconcordanțe" cu "legile interne". Drept urmare, în prezența unor neconcordanțe cu legislația internă, prevederile CEDO trebuie în mod necondiționat aplicate cu prioritate, indiferent de substanța și calitatea legilor interne.
În concluzie, solicită ca, în temeiul art. 148 alin. (2) și art. 20 alin (2) din Constituție, să înlăture de la aplicare prevederile din Legea nr. 119/2010 și din OUG nr. 1/2011, întrucât sunt încălcate prevederile CEDO și ale Tratatului privind Uniunea Europeană.
4.2 Încălcarea art. 1 al Protocolului 1 al CEDO referitor la dreptul la pensie al copiilor subsemnatei în cuantumul deja stabilit conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare).
Este unanim acceptat că pentru a putea fi solicitată protecția conferită de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, reclamantul trebuie să dețină un " bun ". în accepțiunea Curții, noțiunea de "bun" trece dincolo de înțelesul noțiunii de lucru, desemnând nu doar bunuri corporale, ci un ansamblu de drepturi și interese ale unei persoane, cu valoare de active patrimoniale. In noțiunea de
"bunuri" în sensul CEDO, intră și pensia de bătrânețe astfel cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Buchen c. Cehia.
In același sens s-a mai pronunțat CEDO și în :
cauza Andrejeva c. Letonia - Curtea a constatat că există o încălcare a art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul 1 și a art. 6 din Convenție și a obligat statul să plătească despăgubiri reținând că dreptul la pensie, astfel cum a fost stabilit administrativ de autoritățile letone, constituie un " bun " în sensul Convenției, chiar dacă pensia a fost recalculată pentru viitor, iar neluarea în calcul a perioadei cât reclamanta a contribuit în alt stat (URSS) reprezintă o discriminare în protejarea dreptului de "proprietate". Recalcularea pensiei pentru viitor prin înlăturarea acestei discriminări nu este de natură a înlătura prejudicierea sa prin lipsirea de "bunul" său, adică dreptul la pensie calculat prin includerea întregii perioade cât reclamanta a contribuit la fondul de pensii, chiar dacă a plătit contribuțiile fostului stat, URSS.
cauza Muller c. Austriei - Curtea a reținut că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrânețe.
cauza Gaygusuz versus Austria — Curtea a decis că pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenție pentru drepturilor omului.
Chiar în lipsa acestor decizii de speță ale CEDO, consider că pensia de urmaș obținută legal de A. D. Alexandra și A. D. Mara-D. se încadrează întocmai în plaja de "bunuri" protejate de CEDO, întrucât dreptul la pensia de serviciu acordată tatălui lor (în prezent decedat) în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările si modificările ulterioare) are caracteristica unui drept de creanță pe care îl dețin în contra Statului.
O altă condiție impusă de Convenție pentru ca drepturile invocate să fie protejate de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO este ca dreptul/interesul să fie o
"speranță legitimă". Astfel, speranța legitimă, în accepțiunea Curții, trebuie să se bazeze pe o normă legală sau pe o hotărâre judecătorească. In cazul de față, speranța legitimă invocată de subsemnata se bazează pe Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare). Astfel, la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, cunoscând prescripțiile legale în vigoare, subsemnata și soțul meu am avut "speranța legitimă" că în urma manifestării de voință în sensul pensionării vom beneficia, pe toată perioada vieții, de o pensie în cuantumul prescris de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare).
Observând îndeplinirea condițiilor pentru ca dreptul nostru de proprietate reprezentat de pensia de serviciu să fie protejat de prescripțiile art. 1 ale Protocolului 1 la CEDO, solicită a se analiza dacă asistăm sau nu la o privare a dreptului său de proprietate în sensul Convenției.
Pentru a verifica dacă desființarea pensiei de serviciu de care a beneficiat corespunde limitărilor prevăzute de Convenție, consider că trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
ingerința să fie prevăzută de lege - această condiție, la prima vedere, este satisfăcută în cauză întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în fața Parlamentului.
Însă legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă, condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cazul Silver si alții vs Marea Britanie) care a stabilit că o normă juridică pentru a avea putere de izvor de drept, trebuie să
asigure oricărei persoane posibilitatea de a-și regla în mod rezonabil conduita, cunoscând consecințele juridice ale faptelor sale.
Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale. Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Soțul reclamantei s-a pensionat într-un moment și în condiții în care nu se punea problema schimbării legislației în domeniul pensiilor.
Totuși, cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementărilor prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensie, căci nu se poate admite că scăderea acesteia cu 25,40 % nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul 2011.
să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu. Ori, sub acest aspect Guvernul a arătat în expunerea de motive a Legii 119/2010 că "se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010", datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010 precum și acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția Statului.
Ori, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituție deoarece lipsește una din cele doua caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, iar efectul recalculării pensiilor este unul definitiv și nu temporar, nefiind astfel îndeplinită condiția existentei unui scop legitim.
În plus, învederează instanței că prevederile art. 53 din Constituție trebuie să se aplice în concordanță cu prevederile art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează că " (1) In caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în măsura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. Ori pensia de urmaș a două fete orfane nu" amenință viața națiunii".
(2) Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și de la care dispozițiile convenției devin din nou deplin aplicabile".
Cu alte cuvinte, Statul român poate invoca art. 53 din Constituție numai în situațiile reglementate de art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu respectarea notificării prealabile a acestui fapt către secretarul general al Consiliului Europei. Ori, în prezenta cauză, Guvernul României nu a demonstrat că "viața națiunii este amenințată" și nici nu "1-a informat pe secretarul general al Consiliului Europei" în legătură cu luarea acestor măsuri și cu perioada limitată în care vor fi în vigoare.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Aurelia P. contra R. iei în parag. 24 al deciziei că "Statul nu poate justifica lipsa de resurse financiare pentru achitarea unei creanțe", iii) să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Această cerință nu a fost respectată de stat deoarece Guvernul a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei de urmaș a fiicelor subsemnatei cu 25,40% (anexă-copie după taloane de pensie primite anterior și după recalculare).
Pe de altă parte, măsura nu trebuie să atingă însăși substanța dreptului.
În speța de față, micșorarea cu 25,40 % a cuantumului pensiei are fără doar și poate o asemenea semnificație, contrar celor lapidar enunțate de Curtea Constituțională, care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului și nu de o pierdere a dreptului în substanța sa.
Susținerile Guvernului, preluate la indigo de Curtea Constituțională, conform cărora CEDO apără doar dreptul la pensie, iar nu cuantumul acestuia, sunt lipsite de fundament juridic. Un drept nu poate fi apărat la nivel declarativ fără să se asigure inclusiv protecția întinderii sale. în caz contrar, "dreptul" ar fi o simplă ficțiune, un recipient lipsit de conținut. Dacă s-ar da efect juridic susținerilor Guvernului s-ar ajunge în situația complet anormală în care dreptul de proprietate al unui teren de 1.000 mp, de exemplu, să nu fie protejat sub aspectul întinderii sale ci doar ca un "drept lipsit de conținut", împrejurare care ar permite Statului în orice moment să confiște/naționalizeze 999 mp din acel teren, motivând că dreptul de proprietate este garantat doar în ceea ce privește existența, nu și în privința întinderii sale.
După cum a constatat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Sporrong et Lonnroth c. Suedia, limitările aduse dreptului de proprietate de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină "precar" cu consecințe asupra valorii bunurilor ce formează obiectul acelui drept.
În cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că "o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe ".
Curtea a decis și că, dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge și a considerat că este esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa - în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland, Application no. 60669/ 2005.
Este imposibil și totodată injust de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității, după ce acestea și-au încheiat perioada de serviciu. Domeniul în care a activat soțul subsemnatei - cel al siguranței naționale - este unul specializat și restrictiv, care a presupus o serie de incompatibilități/restricții cu alte domenii de activitate, împrejurare care, coroborată cu dizabilitățile fiicei noastre Alexandra, nu a permis dobândirea unor alte aptitudini în virtutea cărora să ne fi putut suplimenta veniturile. în Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, la art. 28, 29, 30 și 31 sunt prevăzute o serie de interdicții ale unor drepturi și libertăți prevăzute în Constituția R. iei.
În acest sens, trebuie observat că principiul solidarității trebuie să aibă ca semnificație și împrejurarea ca, cel care s-a folosit un timp îndelungat de un angajat, este necesar să recompenseze într-un fel limitările pe care i le-a adus drepturilor economice și sociale, printr-o pensie al cărei cuantum să nu-l pună în dificultatea de a-și onora cel puțin obligațiile financiare către furnizorii de utilități și creditori bancari, dacă nu și hrana zilnică.
iv) necesitatea existenței cazului de utilitate publică și obligația indemnizării proprietarului bunului expropriat. Observând îndeplinirea condițiilor pentru ca dreptul de proprietate al fiicelor mele, reprezentat de pensia de urmaș, să fie protejat de prescripțiile art. 1 ale Protocolului 1 la CEDO, este necesar a se analiza dacă asistăm sau nu la o privare a dreptului de proprietate în sensul Convenției. Astfel, condiția primordială a legalității privării de proprietate este existența unei cauze de utilitate publică. Strâns legată de această condiție este și necesitatea indemnizării proprietarului bunului expropriat, Curtea impunând această condiție oricărei situații privative de proprietate. Temeiul legal al obligației de indemnizare a fost găsit de Curte tot în prevederile art. 1 Protocolul 1, ajungându-se la concluzia că în absența unei indemnizări Protocolul 1 n-ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, situație ce ar veni în totală contradicție cu prescripțiile Convenției. Ori, se poate lesne observa din prescripțiile Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011, că fiicele subsemnatei nu au beneficiat de o asemenea indemnizație.
Concluzionând, a rezultat că nu a fost îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative care permit ingerința Statului în dreptul de proprietate al fiicelor reclamantei asupra pensiei de urmaș.
4.3. Încălcarea prevederilor art. 14 din CEDO, prin exceptarea de la efectele Legii nr. 119/2010 a pensiilor de serviciu ale magistraților.
Prin prevederile art. 14 din CEDO, statele au obligația de a nu supune nicio persoană aflată sub jurisdicția sa unei discriminări. Doctrina a stabilit că este necesară îndeplinirea a două condiții pentru a discuta despre discriminare:
existența unei diferențe de tratament și 2) lipsa unei justificări obiective și rezonabile.
În ceea ce privește existența primei condiții - existența unei diferențe de tratament - considerăm că aceasta este pe deplin îndeplinită, întrucât, conform Legii nr. 119/2010, pensiile magistraților nu au fost atinse de procedura de recalculare, fapt ce creează o poziție privilegiată a acestora în comparație cu celelalte categorii socio-profesionale, beneficiare de același tip de pensie de serviciu.
Analizând cea de-a doua condiție - lipsa unei justificări obiective și rezonabile - se poate observa cu multă ușurință că este îndeplinită. Argumentele aduse de Curtea Constituțională în favoarea neconstituționalității diminuării pensiilor magistraților nu pot fi catalogate drept justificări obiective și rezonabile. Curtea Constituțională a motivat dupăcum urmează "Curtea constată că statutul constituțional al magistraților -statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală". Ni se pare normal ca, din cauza riscurilor la care sunt supuși magistrații și responsabilitățile pe care le implică exercitarea profesiei lor, aceștia trebuie să aibă un statut special, dar nu discriminator față de cel al fiicelor subsemnatei și alte persoane cu statut similar.
Această motivare dată de Curtea Constituțională justifică pe deplin și păstrarea drepturilor fiicelor mele, în baza art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, într-adevăr:
Riscuri și responsabilități asemănătoare magistraților au suportat și suportă și lucrătorii din domeniul ordinii publice și siguranței naționale, care, conform jurămintelor militare depuse, și-au riscat și viețile pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în perioada desfășurării activităților profesionale și,uneori, ulterior acestora.
Inconvenientele magistraților rezultate din exercitarea profesiei nu diferă în mod substanțial de cele ale militarilor - lipsa constantă de la
evenimente importante din viața familială (sărbători, zile de naștere, alte evenimente familiale etc.) datorită obligațiilor de serviciu.
În aceeași măsură, inconvenientele magistraților rezultate din exercitarea funcției afectează constant și sănătatea celorlalte categorii socio - profesionale amintite, decesul prematur al soțului său și al altora fiind concludent în acest sens.
Argumentele expuse mai sus conduc la o singură concluzie, și anume că suntem în prezența încălcării prevederilor art. 14 din CEDO care interzice discriminarea.
Această concluzie nu are menirea de a critica faptul că magistrații au pensii speciale (subsemnata este de părere că această situație este una de normalitate), ci critic faptul că Statul nu a aplicat aceeași măsură și în privința subsemnatei.
Nu în ultimul rând, conform doctrinei: "D. colo de discuțiile pe care le poate antrena fiecare categorie profesională în parte, dincolo de considerentele care s-au aflat la baza adoptării unor reglementări speciale în materia pensionării, mi se pare de neacceptat poziția Curții Constituționale prin care se susține " negru pe alb " că magistrații s-ar afla deasupra legii, beneficiind de un statut constituțional. Cu alte cuvinte, suntem invitați chiar de garantul Constituției să ignorăm cu bună-știință conținutul art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege".
În concluzie, solicită instanței să constate că:
Decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale este lipsită de relevanță în prezenta cauză;
Decizia de revizuire a pensiei nr. 87868 din 2 decembrie 2011 a fost emisă cu încălcarea art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil, nerespectându-se principiul neretroactivității legii civile.
Decizia de revizuire a pensiei nr. 87868 din 2 decembrie 2011 a fost emisă cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO.
Și, pe cale de consecință, să admită prezenta acțiune în sensul:
Constatării nulității absolute a deciziei de revizuire nr. 87868 din 2 decembrie 2011 emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 pe numele subsemnatei și a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente și să constate că nu a primit un răspuns legal de la C. de C. care funcționează în cadrul S. R. de I., ca urmare a contestării deciziei de revizuire a pensiei nr. 87868 din 2 decembrie 2011;
Restabilirii situației anterioare emiterii deciziei nr. 87868 din 2 decembrie 2011 - restitutio in integrum - în sensul restabilirii și menținerii în plată a pensiei stabilite în conformitate cu decizia nr. 87868 din 13 martie 2009. Astfel, solicită instanței să o oblige pe pârâtă ca de la momentul emiterii deciziei de revizuire nr. 87868 din 2 decembrie 2011 până în momentul
repunerii în plată a drepturilor de pensie dobândite în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare), conform deciziei nr. 87868 din 13 martie 2009, să îi fie achitate diferențele dintre pensia specială și cea revizuită în mod ilegal conform Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011.
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Anexează: Decizia de pensionare a soțului reclamantei, A. G. Dorel, nr. 87868 din 2 octombrie 2008 emisă în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (cu completările și modificările ulterioare); decizia nr.87868 din_ privind stabilirea pensiei de urmaș pentru A. D. Alexandra și A. D. Mara-D. ; decizia de revizuire nr. 87868 emisă la data de 2 decembrie 2011 în temeiul Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011; dovada depunerii contestației la C. de C. care funcționează în cadrul S. R. de I., împotriva deciziei de revizuire, copie după răspunsul acestei instituții, Hotărârea nr. 399/_, copie după taloanele de pensei primite anterior și ulterior recalculării pensiei de urmaș, copie cărții de identitate.
Pârâta C. de P. S. a S. R. de I. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de constatare a nulității absolute a Deciziei de revizuire nr. 87868 din 02 decembrie 2011, emisă de C. de P. S. a S. R. de I. pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea formulată, contestatoarea A. V. M. F. a chemat în judecată C. de P. solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a deciziei de revizuire a pensiei sale, în acest scop petenta contestând legislația de recalculare a pensiilor militare, rezumându-se la aspecte ce evidențiază încălcarea principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, dreptul de proprietate, interzicerea discriminării, aplicarea prioritară a dreptului comunitar și interpretarea drepturilor și libertăților fundamentale în concordanță cu Declarația Universală Drepturilor Omului, fiind astfel puse într-o dezbatere critică dispozițiile Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011, care statuează obligația recalculării drepturilor de asigurări sociale stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special și integrarea lor într-un sistem unitar de pensii.
Or, prin decizia nr. 871 din_, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 sunt constituționale, iar în ceea ce privește OUG nr. 1/2011 - act normativ ce a fost validat de Parlamentul României prin Legea de aprobare nr. 165/2011 - aceasta produce efecte juridice obligatorii de res- pectat de către toate entitățile implicate în procesul recalculării pensiilor mili- tare.
Totodată arată că decizia contestată a fost emisă de C. de P. secto- rială a SRI cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor și ca efect al intrării în vigoare a OUG nr. 1/2011.
Potrivit art. 132 coroborate cu cele ale art. 193 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale au fost înființate în termen de 3 zile de la data publicării actului normativ menționat, în Monitorul Oficial al R. iei și sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, pensiile au fost recalculate începând cu data de_, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, iar ca urmare a modificării legislației în domeniu, a fost revizuită prin aplicarea prevederilor Anexei nr. 3 la OUG nr. 1/2011.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a legii, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, pensiile militare de stat, iar potrivit art. 2 alin. 3 pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaș.
Art. 3 din aceeași lege prevede că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecă- rei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu mo- dificările și completările ulterioare. În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. 1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.
Referitor la aplicarea retroactivă a Legii nr. 119/2010 față de reclamant și încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 al CEDO arată că, la data de_ a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție privind recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, prin intermediul căreia s-a tranșat problema unei posibile retroactivități a Legii nr. 119/2010, prin recalcularea pensiilor speciale.
În acest sens instanța supremă a stabilit că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii și oricum, nu sunt înde- plinite premisele stabilite prin jurisprudența Curții Europene în problematica retroactivității unei legi.
Argumentând aceste concluzii, instanța supremă prezintă următoarele considerații:
"Astfel cum deja s-a reținut prin decizia nr. 871 din_ Curtea Con- stituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 - neretroactivitatea legii (…).
Având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obliga- toriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, Înalta Curte reține că instanțele ju- decătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstitu- ționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formu- late de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impu- nea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, astfel decât în contextul "ingerinței"; în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omu- lui și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echita- bil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, premisă care, în contestațiile formula- te împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/ 2010 nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a inter- venit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta pro- cesului. Pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legi- le prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituționa- lă fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R. ia, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992.
În mod similar analizării neretroactivității legii, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispoziți- ilor Legii nr. 119/2010, a soluționat și problema pretinsului tratament discrimi- natoriu instituit beneficiarilor pensiilor speciale de către dispozițiile legii anali- zate, stabilind că instanțele judecătorești nu sunt îndrituite a face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție.
"În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva ana- lizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Conven- ția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presu- pus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului con- stituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categori- ile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma
constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/ 2010, în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și li- bertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițio- nal), numai o susținere de tratament inegal, cu o justificare obiectivă și rezona- bilă, între persoane aflate în cadrul aceleași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul sta- bilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții constituțio- nale";.
Privitor la inegalitatea ingerinței, Înalta Curte de casație și Justiție a tranșat și această problemă în cadrul deciziei nr. 29 din_, arătând urmă- toarele:
"D. perspectiva acestor condiții, Înalta Curte constată că în mod una- nim instanțele a reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică, în de- plină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, con- stând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, elimina- rea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză eco- nomică și financiară cu care se confruntă statului, deci atât bugetul de stat cât și cel de asigurări sociale";.
Stabilirea politicilor în materia asigurărilor sociale este lăsată de către CEDO la aprecierea statelor, în funcție de factorii economici și financiari ce in- fluențează sustenabilitatea bugetului de stat la un moment dat, pentru satisfacerea interesului general.
per a contrario, dacă s-ar susține în continuare faptul că evenimentele legislative nu ar trebui să influențeze, pentru viitor, drepturile câștigate, fie ele și la un anumit cuantum al pensiei ar însemna, rezumându-ne în susținere strict la domeniul în care se dezbate cauza, că nici modificările favorabile nu ar tre- bui să se aplice. Or, este de notorietate faptul că dispozițiile legale în materie au determinat actualizări a drepturilor bănești, fără a fi, în mod evident contestate. Statul este garantul dreptului la asigurarea socială, nu al cuantumului prestației care poate varia în timp în funcție de politicile aplicabile, atâta vreme cât Legea nr. 164/2001 nu mai este în ființă, fiind abrogată în mod explicit și decizia de pensie suferă modificări în sensul prevederilor legale în vigoare, actualizându-se în virtutea temeiului legal incident și al algoritmului de calcul
prevăzut de noua reglementare, în speță Legea nr. 119/2010.
În cazul de față, o atare rațiune se reține în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 ca fiind grava situație de criză financiară și economică cu care se confruntă statul, pe de o parte, iar pe de altă parte, necesitatea reformării siste- mului de pensii. Aceleași considerente au fost formulate și de Curtea Constituți-
onală în decizia nr. 871/2010, subliniind condiționarea acordării componentei necontribuitive a pensiei de existența resurselor financiare pentru a putea acor- da și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nomi- nalizează în mod expres.
De reținut este faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, de principiu nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa, pentru viitor, drepturile care decurg din legislația în vigoare.
Având în vedere motivele enunțate se solicită respingerea acțiunii ca ne- întemeiată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de revizuire a pensiei contestată de reclamant.
Examinând contestația formulată de reclamantă, tribunalul constată:
Prin decizia 87868/_, a fost stabilită în baza Legii 164/2001, o pensie de 3.376 lei pe seama soțului defunct al reclamantei.
Decizia 87868/_ ,privind revizuirea pensiei speciale a fost emisă cu respectarea Legii 119/2010 și ca efect a intrării în vigoare a OUG nr. 1/2011, act normativ aflat în vigoare, care până la invalidarea. sau abrogarea sa, produce efecte juridice obligatorii de respectat, fiind de strictă și imediată aplicare.
În conformitate cu dispozițiile Legii 119/2010, pensia a fost recalculată începând cu_ prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei utilizând algoritmul de clacul prevăzut de Legea 19/2000 cu modificările și completările ulterioare iar ca urmare a modificării legislației în domeniu, pensia a fost revizuită prin aplicarea prevederilor Anexei 3 la OUG 1/2011.
Potrivit metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor acordat beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională prevăzut în Anexa 3 la OUG 1/2011 revizuirea pensiei s-a făcut în baza documentelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar, eliberate și transmise de instituțiile în care beneficiarul pensiei și-a desfășurat activitatea și a dovezilor aflate la dosar.
Față de aceste documente reclamanta nu a prezentat alte documente doveditoare, de altfel reclamanta nici nu contestă modul de calcul, ci se con- testă legislația de recalculare și revizuire a pensiei, invocându-se încălcarea prevederilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, dreptul de proprietate, interzicerea discriminării, aplicarea prioritară a dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea reclamantei de menținere în plată a pensiei stabilite în baza Legii 164/2001 tribunalul reține că pensia reclamantei revizuită intră sub incidența art. 171 din Legea 263/2010 " la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări
sociale ... devin pensii în sensul prezentei legi";. La data formulării acțiunii Legea 164/2001 era abrogată expres prin Legea 263/2010, astfel că nu se poate dispune emiterea unei decizii cu menținerea în plată a cuantumului pensiei în baza legii anterioare deoarece nu mai există baza legală pentru plata pensiei militare.
Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din Legea nr. 119/ 2010, s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 53, critici care au fost înlăturate.
Această decizie a fost confirmată în mod repetat prin Decizia nr. 75/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 178/_ și Decizia nr. 1286/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 845/_ .
În esență Curtea Constituțională a reținut că pensia de serviciu este compusă din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea sta- tului care nu are la bază contribuția la sistemul de asigurări sociale. Prin urma- re, dobândirea drepturilor la pensia specială nu poate fi considerat un drept câștigat, reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupră cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 al. 2 din Constituție.
Textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acorda- rea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie nu sunt afec- tate. De asemenea, Legea nr. 119/2010 nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare. Curtea Constituțională a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu din perspectiva art. 1 din Primul Protocol reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea a- cestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Prin Decizia nr. 29/_ dată în interesul legii de Înalta Curte de Ca- sație și Justiție, s-a reținut că în ceea ce privește critica adusă neretroactivității legii și discriminării, instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, deoarece în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 (1) din Convenție ( ca de exemplu Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din_ ), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziei de revizuire a pensiei nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intem- pestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Nu în ultimul rând în cauzele conexate Ana M. Frimu și alții împotriva
R. iei și Cauza Constantin Abăluță și alții împotriva R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/ 2010, reținând și faptul că reformarea sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.
În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spani- ei, reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă reclamanții su- portă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreci- ere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, atunci când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestu- ia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, ceea ce nu este cazul reclamantei în speță, întrucât pensia sa revizuită este de 2.276 lei.
În considerarea celor de mai sus urmează a fi respinsă și cererea de anulare a Hotărârii 399/_ emisă de C. de C. din cadrul SRI în contradictoriu cu această comisie.
Văzând precizările reclamantei ( f. 51) în sensul că, această comisie a fost chemată în judecată pentru anularea Hotărârii 399/_, instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de C. invocată din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamanta A. M. F., domiciliată în comuna R. C., nr. 184A, județul M., împotriva pârâtei C. de P. S. a S. R. de I., cu sediul în B., str. A.
, nr. 4, sector1, pentru constatarea nulității absolute a deciziei de revizuire a pensiei nr. 87868/_, și a tuturor deciziilor de recalculare și revizuire subsecvente, emise în baza OUG nr. 1/2011și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite în baza Legii nr. 164/2001 - decizia nr. 87868 din_ .
Respinge cererea contestatoarei în contradictoriu cu C. de C. din cadrul S. R. de I. pentru anularea Hotărârii nr. 399 din_ emisă de această comisie cu sediul în B., str. F., nr. 48.50, sector 3.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a C. de C. din cadrul S. R. de I. invocată din oficiu.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte | Asistenți judiciari | G. ier | |
C. M. | O. S. | D. M. P. Ana C. |
Red. / C.M./_
Tred. A.P. / _
5 ex.- com. 3 ex.
| ← Sentința civilă nr. 9999/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 4327/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
