Sentința civilă nr. 5115/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5115

Ședința publică din 11 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier

Completul este asistat de asistenții judiciari :

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta T. M. domiciliată în localitatea B., nr.281, județul S., în contradictoriu cu pârâta

C. J. DE P. S. , cu sediul în Z., B-dul. M. V., nr.85, jud.S., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta și reprezentanta acesteia, av. Sas Garofița, cu împuternicire avocațială la dosar,lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța procedează la verificarea de scripte, conf. art.178 Cod procedură civilă, reclamantei luându-i-se probe de scris din poziția "în picioare"; și "șezând"; după care i se prezintă spre vedere Dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f.5 și 12, față de care declară că îi aparțin semnăturile; Dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f.24 - față de care declară că semnătura nu-i aparține, iar referitor la semnătura de pe confirmarea de primire de la f.36,declară că are dubii și că nu recunoaște că ar fi semnătura ei.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantului,av. Sas Garofița, solicită repunerea pe rol a cauzei și respingerea cererii de perimare întrucât nu a fost lăsată cauza în nelucrare din vina reclamantei.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa reclamanta T. M. a chemat în judecată reclamanta C. J. de P. S. solicitând instanței anularea Deciziei nr.415/_, emisă de pârâtă, ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii sale reclamanta arată faptul că în decizia contestată se reține că în perioada_ -_ a încasat necuvenit suma de 1862 lei, dar nu se arată cine este vinovat de crearea acestui prejudiciu.

În cadrul ședinței publice din data de_, reprezentanta pârâtei a solicitat instanței suspendarea soluționării cauzei deoarece reclamanta a contestat decizia de revizuire la Comisia de Contestații București, în conformitate cu prevederile art.149 din Legea nr.263/2010, iar această contestație nu a fost încă soluționată.

1

Prin încheierea din data de_, a fost suspendată judecarea cererii, în temeiul art.244 alin.(1) din Codul de procedură civilă.

La datele de 04.01și_, instanța a efectuat demersuri pentru a afla în ce stadii se află procedura de soluționare a contestației reclamantei deoarece cauza a rămas în nelucrare o perioadă mai mare de un an.

Ca urmare a acestor demersuri pârâta a comunicat instanței faptul că, contestația reclamantei a fost soluționată la data de_ fiind emisă în acest sens Hotărârea nr.1449 a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice.

Având în vedere acest aspect instanța a stabilit un termen pentru constatarea perimării cererii, procedând la citarea părților.

Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta anularea Deciziei nr.415/_ .

Prin Încheierea civilă din data de_ s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244, alin.(1) din Codul de procedură civilă, până la soluționarea contestației împotriva deciziei de revizuire formulată de reclamantă la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice.

Ca urmare a solicitărilor instanței pârâta a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr.1449 din_ a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă (f.18) și dovada comunicării acestei hotărâri la data de_ .

Reclamanta a contestat faptul că i s-a comunicat această hotărâre dar nu a întreprins nici un demers pentru a dovedi că semnătura care confirmă primirea este falsă.

Procedând la verificarea de scripte și analizând semnăturile reclamantei de pe înscrisurile de la filele 1,5,12,24, instanța constată faptul că reclamantei i-a fost comunicată hotărârea Comisiei Centrale de Contestații la data de_ .

În aceste condiții, având în vedere prevederile art.248 alin.(1) Cod procedură civilă instanța constată perimată de drept acțiunea reclamantei datorită faptului că a rămas în nelucrare din vina acesteia mai mult de un an.

Pentru aceste motive,

În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:

În baza art.248 Cod procedură civilă-constată perimată cererea formulată de reclamanta T. M. - în contradictoriu cu pârâta: C. de P. S., privind anularea Deciziei nr.415/_ .

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi, 11 noiembrie 2013.â

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

P. R. M.

P. R. S.

V. R. I. Ș. L.

Red. P.R.S./_

Dact.Ș.L./_ /2 ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5115/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale