Sentința civilă nr. 522/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 522
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. C., judecător
: I. -M. O., grefier șef secție penală Completul este asistat de:
Magistrat Asistent: R. S. P. Magistrat Asistent: R. V.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta D. I. cu domiciliul procesual ales în Z., str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, bl.D53, ap.1, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta C. N. DE P. P. - C. C. DE C. ,cu sediul în B., str. L., nr.8, având ca obiect constatarea deciziei de pensionare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, pentru astăzi fiind amânată pronunțarea.
Se constată că cererile, susținerile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, reclamanta D. I. a chemat în judecată pârâtele C. N. de P. P. și C. Județeană de P. Sălaj solicitand instantei anularea hotărârii nr. 2098/_ emisă de comisia de contestații din cadrul pârâtei de rândul 1, anularea deciziei de pensionare nr. 111423/_ emisă de pârâta de rândul 2 și obligarea pârâtei C. Județeană de P. Sălaj la emiterea unei noi decizii în favoarea reclamantului, prin care să-i fie recunoscută activitatea desfășurată în perioada_ -_, ca fiind încadrată în grupa I de muncă.
În motivarea cererii sale reclamanta arată faptul că a fost angajată la S.C. ELCOND S.A. și că a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, acest fapt fiind înscris în carnetul individual de muncă al acestuia, conform Ordinului nr. 50/1990, la poz.75, 76.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta solicită instanței respingerea cererii reclamantului deoarece nu se încadrează în categoria de personal prevăzută de Ordinul nr. 50/1990.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Reclamanta a depus la pârâta C. Județeană de P. Sălaj cerere prin care solicita deschiderea drepturilor de pensionare anticipată parțială în conformitate cu Legea nr. 263/2010, având un stagiu de cotizare realizat de 46 de ani și 6 zile, cerere admisă de pârâtă prin decizia nr. 111423/_ .
1
Reclamanta a contestat această decizie la C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P., care a emis Hotărârea nr. 2098/_, prin care a respins contestația formulată de către reclamantă (filele 4-8).
La emiterea deciziei contestate intimata nu a luat în calcul perioada_ -_, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, deși, in carnetul de muncă al acestuia reiese clar faptul ca în perioada_ -_, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990 (fila 31).
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalului care este în activitate: ingineri, muncitori, subingineri, tehnicieni,personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecția muncii.
În conformitate cu dispozițiile pct. 6 din același Ordin nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din cadru acestora ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupa la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizarea internă a unităților, pârâta nefiind competentă să facă ea încadrarea sau scoaterea unei persoane din grupele de muncă.
Art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
,,perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare,,.
Art. 159 (1) din același act normativ prevede faptul că pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) și art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege,,.
Atâta vreme cât în carnetul de muncă al reclamantului este făcută înscrierea referitoare la încadrarea într-o grupă de muncă, într-o anumită perioadă pârâta era obligată a lua în considerare la calculul pensiei această mențiune atâta timp cât nu a fost anulată sau dovedită ca fiind făcută ca înscriere în fals.
Art 104 (2) din Legea nr. 263/2010 arată că ,,pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii.,,.
2
Având în vedere aceste aspecte instanța va admite cererea reclamantei, și dispune anularea hotărârii nr. 2098/_ emisă de comisia de contestații din cadrul pârâtei de rândul 1, anularea deciziei de pensionare nr. 111423/_ emisă de pârâta de rândul 2, obligarea pârâtei C. Județeană de P. Sălaj la emiterea unei noi decizii în favoarea reclamantului, prin care să-i fie recunoscută activitatea desfășurată în perioada_ -_, ca fiind încadrată în grupa I de muncă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive
În numele LE G I I H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea reclamantei D. I., cu domiciliul în Z., str. A., nr. 4, bl. O1, ap. 19, județul Sălaj și dispune anularea Hotărârii nr. 2098/_ a Comisiei Centrale de C. a Casei Naționale de P. P. B. , cu sediul în
B., sector 2, str. L., nr. 8 și a Deciziei nr. 111423/_ a Casei Județene de
P. Sălaj, cu sediul în Z., B-dul M. Viteazu, nr. 85, județul Sălaj.
Obligă pârâta C. Județeană de P. Sălaj să emită o nouă decizie de pensionare prin care să fie recunoscută reclamantei perioada_ -_ ca fiind desfășurată în grupa I de muncă in procent de 50% incepand cu data de_ .
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică la sediul Tribunalului Salaj.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |||
C. N. C. | P. R. | S. | V. R. I. O. I. | -M. |
Red.CNC/_
Dact.IMO/_ / 4 ex. Com.2 ex.
3
← Sentința civilă nr. 8854/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 15276/2013. Contestație decizie... → |
---|