Sentința civilă nr. 11823/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 11823/2013

Ședința publică de la 12 August 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamanta M. F. împotriva pârâtelor CASA DE PENSII S. A M. A.

N., M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezint ă reprezentantul reclamantei avocat I. V. de la Baroul Cluj cu delegația la dosar si reprezentantul paratelor consilier juridic Rândașu Costică cu delegația la dosar, lipsa fiind reclamanta

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul, verificându-și din oficiu la primul termen de judecata potrivit art.

131 N. C. P. C competența, constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 95 pct. 1 NCPC și art. 154 raportat la 153 lit. f si g, Legea 263/2010 .

Constată ca procedura de citare este legal îndeplinită, parata a formulat întâmpinare, și reclamanta a formulat in scris răspuns la întâmpinare și cauza fiind in stare de judecata acorda cuvântul părților prezente pe fondul cauzei .

Reprezentantul reclamantei susține acțiunea cum este formulata si motivată solicitând admiterea ei, anularea absoluta a deciziei nr. 77044 din02.03.m 2012 emisa de parata, precum si a Hotărârii nr. 16535 din_ emisa de Comisia de contestații din cadrul M . Ap. N, cu consecința restabilirii situației anterioare in sensul menținerii in plata a pensiei stabilită prin decizia nr. 0108157 din_ privind pensia de serviciu emisa de Direcția financiar contabila a M.. Ap.N așa cum a fost actualizata succesiv pana la nivelul din luna decembrie 2010, obligarea paratei Casa de pensii sectorială a A. Ap. N la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 si cuantumul pensiei revizuite cu dobânda legala aferenta fără cheltuieli de judecată .

Reprezentantul pârâtelor solicita respingerea acțiunii pentru motivele din întâmpinarea depusa la dosar .

Tribunalul reține cauza in pronunțarea fata de actele de la dosar .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul M. F. a chemat în judecată pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. UI A. N. și M.

A. N. și a solicitat, în principal constatarea nulității absolute/anularea Deciziei nr. 77044/_ emisă de pârâta de rd.1 precum si a Hotărârii nr. 16535/_ emisă de Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N cu consecința restabilirii situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin Decizia nr. 0108157/_ privind pensia de serviciu, emisă de Direcția financiar-contabilă a M.Ap.N., așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010, obligarea pârâtei C. de P. S. a M.Ap.N. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă și n subsidiar, anularea Deciziei nr. 770440203/2012 și a hotărârii nr. 16535/_ și obligarea pârâtei de rd.1 la emiterea unei noi decizii de revizuire pe baza tuturor veniturilor reale si cu aplicarea Ordinului M.Ap.N. nr. M116/2002 completat prin Ordinul M.Ap.N. nr. MS 132/2010, iar dacă în urma revizuirii rezultă un cuantum mai mic decât cel din luna decembrie 2010 să fie păstrat în plată cuantumul din luna decembrie 2010 si obligarea pârâtei de rd.1 la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei stabilite conform celor arătate la punctul 1 si cuantumul pensiei revizuite prin decizia contestată cu dobânda legală aferentă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul susține următoarele:

Prin revizuire cuantumul pensiei a fost stabilit în mare măsură pe baza unor date incomplete și în funcție de "norocul"; pe care l-a avut în identificarea datelor privind veniturile, încălcându-i-se dreptul său la apărare si dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O.

Decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită tot de nulitate absolută si astfel nu poate să producă nici un efect.

Prin diminuarea cuantumului pensiei, s-au încălcat prevederile art. 7 ali.1 din Legea nr. 119/2010 si art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000 care se referă la procedura de stabilire si la cuantumul mai avantajos al pensiei.

Nu s-a făcut încadrarea corectă în condițiile de muncă în conformitate cu cele două ordine ale M.Ap.N. privind încadrarea în condiții deosebite, speciale si alte condiții specifice cadrelor militare în activitate, recalcularea si revizuirea pensiei încalcă flagrant art.1 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O. coroborat cu art. 14 din Convenție în sensul că revizuirea s-a făcut cu nerespectarea condiției legalității ingerinței în dreptul de proprietate, cu nerespectarea condiției existente unui scop legitim si cu nerespectarea condiției proporționalitate.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea cererii reclamantului motivând în esență că revizuirea pensiei s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Cererea reclamantului este nefondată si urmează să fie respinsă pentru următoarele motive:

La dosarul cauzei există dosarul de pensie al reclamantului care cuprinde situația veniturilor realizate lunar si fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamantul, documente ce au stat la baza întocmirii tabelului anexat deciziei contestate. Aceste înscrisuri sunt înscrisuri originale si au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei potrivit metodologiei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 1/2011.

Reclamantul nu a probat că a solicitat eliberarea unei adeverințe necesare dovedirii pretențiilor sale în sensul contestării faptului că înscrisurile care au stat la

baza deciziei de revizuire sunt neconforme cu documentele deținute de pârâtă, solicitare potrivit prevederilor art. 3 alin.1 din OG nr. 33/2011.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 din OUG nr. 1/2011 reclamantul poate solicita direct pârâtei de rd.1 revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta din care să rezulte alte date si elemente decât cele utilizate la revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade referitoare la vechimea în serviciu/muncă utile în sistemul public de pensii până la data de_ .

Potrivit prevederilor art. 29 alin.1 din Legea nr. 263/2010, sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor si metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora iar la alin.2 se prevede că în domeniul apărării naționale încadrarea în condiții deosebite, speciale si alte condiții se realizează pe baza criteriilor si metodologiei de încadrare prevăzute de HG nr. 1294.

În cuprinsul Legii nr. 263/2010 nu se regăsește nicio dispoziție referitoare la cadrele militare trecute în rezervă înainte de intrare în vigoare a legii care să fie similară cu prevederile art. 9 alin.5 din Legea nr. 164/2001 care prevedea acordarea respectivelor condiții si cadrelor militare trecute în rezervă înainte de data de_ .

H.G. nr. 194/2001 este aplicabilă numai cadrelor militare în activitate cărora trebuie să li se aplice legislația în vigoare la data încadrării acestora.

Ordinele M.Ap.N. invocate de către reclamant ca acte subsecvente aceste hotărâri de guvern nu prevăd că aceste ordine se pot aplica si cadrelor militare trecute în rezervă până la intrarea în vigoare a acestora.

Decizia contestată de către reclamant are ca temei legal O.U.G. nr. 1/2011 și u

H.G. nr. 735/2010 care a fost în vigoare până la data de_ și care a produs efecte față de reclamant întrucât prevederile acestei hotărâri de guvern nu au fost suspendate în privința sa prin hotărârile judecătorești indicate în cerere întrucât reclamantul nu a fost parte în respectivele procese.

Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost supusă controlului de constituționalitate.

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a constatat că dispozițiile respectivei legi cu privire la prevederile art. 44 din Constituție cât și cu privire la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, sunt constituționale.

Ulterior prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea deciziilor Legii nr. 119/2010 referitoare la respectarea principiului neretroactivității legii si la respectarea bunurilor prevăzute de C.E.D.O. Această decizie a fost confirmată în mod repetat de către Curtea Constituțională, ultima decizie fiind nr. 75/2012.

În ce privește nerespectarea principiului proporționalității invocate de către reclamant, C.E.D.O. în Hotărârea Aizpurua Ortiz si altii, împotriva Spaniei a reținut că raportul de proporționalitate este compromis dacă acei reclamanți suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă care ex cedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica socială. Asemenea concluzii sunt stabilite când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestui i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În speță, în luna decembrie 2010, reclamantul avea o pensie de 3806 lei iar prin Decizia de revizuire contestată i s-a stabilit o pensie de 3741 lei, astfel că nu poate fi vorba de suprimarea beneficiului social si nici de suprimarea mijloacelor de subzistență.

În cauza Abăluță si alții împotriva României, C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Satul Român a art. 1 d Protocolul nr. 1 C.E.D.O. sub aspectul transformări pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 reținând si faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de reclamantul M. F., CNP 1., domiciliat în C. -N., str. Louis P. nr. 59, ap. 36, jud.C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. C. nr. 5-7, ap. 6, jud.C. împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. UI A. N., cu sediul în B., str. D. T. nr. 7-9, sector 6, CIF 28735088 și M. A. N., cu sediul în B., str. I. nr. 3-5, sector 5, CIF 11424532 având ca obiect asigurări sociale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 12 August 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/VAM 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11823/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale