Sentința civilă nr. 6092/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6092/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. M. I.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. SI I. și M. A. SI
I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind
pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înaintat dosarul de pensie al
reclamantului și a fost comunicat, prin citație acestuia.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind legală, pertinentă și utilă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI, invocată prin întâmpinare și pe fond.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției, iar pe fondul cauzei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 9_ , reclamantul B.
V. a solicitat instanței constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 1. /_ privind recalcularea pensiei sale de serviciu în baza Legii nr. 119/2010 și a Deciziei nr. 1. /_ privind revizuirea pensiei sale de serviciu în temeiul OUG 1/2011, obligarea pârâților C. de
P. S. a M. A. și I. și Ministerul Administrației și Internelor la plata diferenței dintre pensia de serviciu și pensia recalculată/revizuită, precum și la plata cheltuielilor de judecată. S-a solicitat și păstrarea în plată a cuantumului pensiei stabilit prin Decizia nr. 1. din_ în temeiul Legii nr. 164/2001 și Legii nr. 179/2004.
Reclamantul a argumentat pe larg faptul că deciziile de recalculare și revizuire a pensiei sale de serviciu sunt nelegale, întrucât s-au încălcat legislația in vigoare, Constituția României, principiile nediscriminării, dreptului la proprietate și principiul drepturilor câștigate conținute în tratatele privind drepturile omului la care România este parte, precum și principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.2 din Constituția României.
S-a mai arătat că decizia de revizuire este nelegală, având în vedere împrejurarea că modifică decizia de recalculare emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, precum și luând în considerare cele dispuse prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de
Apel C. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 38/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Contestația este motivată în drept pe dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de penii publice, Legii 164/2001, OUG 1/2001, Constituției României și Protocolului nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
La data de_, respectiv_, pârâții C. de P. S. a M. A. și I. și Ministerul Administrației și Internelor au depus la dosarul cauzei întâmpinări , prin care au solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, indicând pe larg motivele pentru care solicită instanței de judecată să pronunțe această soluție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. și I., invocată din oficiu, instanța constată că atribuțiile acestei instituții publice, astfel cum acestea sunt stabilite prin OUG nr. 30/2007, nu cuprind și mențiuni privitoare la stabilirea și plata drepturilor de pensie, acestea fiind atribute specifice casei de pensii sectoriale, care, deși a fost înființată în subordinea ministerului, are personalitate juridică proprie (art. 132 din Legea nr. 263/2010).
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 lit. i din HG nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea si funcționarea caselor de pensii sectoriale, pentru angajatorii din instituțiile în subordinea cărora se află și pentru cei din instituțiile cărora le asigură stabilirea și plata pensiilor sau a altor prestații, casele de pensii sectoriale au și atribuția de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
Ori, în raport de aceste dispoziții legale care instituie în sarcina caselor de pensii sectoriale un drept propriu de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, se constată că Ministerul Administrației și Internelor nu are legitimitate procesuală pasivă în cauză, urmând a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta fiind întemeiată.
Pe fondul cauzei
, instanța reține, în fapt, că reclamantului i s-a stabilit pensia militară de stat prin decizia nr. 1. /_ în cuantum de 3106 de lei (f. 7), acest cuantum suferind ulterior modificări, reclamantului cuvenindu-i-se, în luna decembrie 2010, suma brută de 4414 de lei (f. 8).
Prin decizia nr. 1. /_ (f. 9), reclamantului i-a fost recalculată pensia în baza Legii nr. 119/2010, rezultând un total brut al pensiei de 2096 de lei.
Reclamantul a înțeles să conteste această decizie, contestație ce i-a fost respinsă ca lipsită de obiect, prin hotărârea Comisiei de contestații nr. 1260/_ (f. 14).
În baza OUG nr. 1/2011, prin decizia nr. 1. /_, reclamantului i s-a revizuit pensia raportat la situația reală a veniturilor obținute și avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat, stabilindu-i-se un cuantum brut al pensiei de 4088 lei (f. 16).
Împotriva deciziei nr. 1. /_, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul M. A. și I., care a fost soluționată prin hotărârea n. 3710/_, în sensul respingerii acesteia(f. 66).
În prezenta cauză, reclamantul înțelege să conteste atât decizia de recalculare a pensiei nr. 1. /_, cât și decizia de revizuire a pensiei 1. /_, cererea sa de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanței la data de_ .
În ceea ce privește decizia de recalculare a pensiei nr. 1. /_, instanța reține că, în raport de data emiterii acestei decizii, acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 87 alin. 1 și 88 din acest act normativ, deciziile emise de casele de pensii pot contestate la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritoriala se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare, decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, fiind definitivă.
Instanța reține că cererea de chemare în judecată obiect al prezentului dosar a fost înregistrată la data de_, cu mult peste termenul de 45 de zile prevăzut de lege, care, indiferent de momentul de la care a început să curgă, respectiv de la data comunicării deciziei
de pensie sau de la data comunicării hotărârii comisiei de contestații, era împlinit la momentul sesizării instanței.
Ori, în raport de împrejurarea că decizia de recalculare a pensiei nr. 1. /_ nu a fost contestată în termen, aceasta este definitivă, astfel că legalitatea și temeinicia acesteia nu mai pot fi analizate de instanțe de judecată, impunându-se respingerea acțiunii reclamantului sub acest aspect ca neîntemeiată.
Cât privește decizia de revizuire a pensiei nr. 1. /_, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a si b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Asupra alegațiilor reclamantului privitoare la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, instanța reține că acestea sunt neconforme realității, pensia reclamantului fiind revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile OUG nr. 1/2011, astfel cum reiese din chiar titlul deciziei analizate, respectiv metodologia de calcul prevăzută de anexa 3 la acest act normativ, iar nu metodologia de calcul prevăzută de HG nr. 735/2010.
Mai mult, referitor la suspendarea aplicării H.G. nr. 735/2010 prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta își poate produce efectele numai între părțile litigante, neavând însă nicio relevanță în prezenta cauză, având în vedere că nu acesta este actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată.
Instanța reține că reclamantul a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare și la încălcarea principiului drepturilor câștigate.
Privitor la afirmațiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, tribunalul reține că instanța de contencios european al drepturilor omului a avut recent posibilitatea de a analiza acest aspect, în cauzele Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat principiul statuat în jurisprudența sa anterioară în sensul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți suplimentare din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea principiului neretroactivității legii și al principiului drepturilor câștigate, instanța reține că prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Astfel, s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, întrucât, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.
S-a mai reținut de către instanța de contencios constituțional că, această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia, art. 47 alin. 2 din Constituție referindu-se distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizează.
S-a menționat că, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare, Constituția instituind mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Curtea Constituțională a concluzionat că singurul drept câștigat al beneficiarilor pensiilor de serviciu îl reprezintă doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, însă legiuitorul s-a conformat acestor dispoziții legale, întrucât textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nefiind afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge nici asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Ori, în raport de aceste considerații de drept reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională a României, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul
criticilor de neconformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și neconstituționalitate invocate de acesta.
Chiar efectuând analiza de proporționalitate reținută, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, se constată că în cauza de față reclamantul, prin diminuarea pensiei sale la cuantumul brut de 4088 lei ca urmare a revizuirii, nu suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă), reclamantul nefiind lipsit total de beneficiu social al pensiei, ci doar de acel supliment acordat de stat în virtutea calității sale de fost militar, iar pensia contributivă a acestuia are un cuantum care nu poate conduce la concluzia că, prin măsura revizuirii pensiei sale de serviciu, i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Astfel, suma de 4088 de lei este superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în mai 2012 în cuantum de 947 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei afectări grave a asigurării existenței materiale a reclamantului.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantul B. V. împotriva pârâtei C. de P. S. a M. A. și I., atât asupra celor solicitate în principal, cât și asupra capătului de cerere subsidiar, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratul M. A. SI I.
, cu sediul în B., P. R., nr. 1A, sector 1, și respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. V., domiciliat în C. -N., str. F.
, nr. 25, județul C., în contradictoriu cu pârâta C. S. DE P. A M. A. SI
I., cu sediul în B., str. G. G., nr. 3, sector 4, ca nefondată. Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .
Președinte, A. M. I. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, O. -R. L. |
Red./dact. IAM 5 ex. - _
← Sentința civilă nr. 310/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 3984/2013. Obligație de a face.... → |
---|