Sentința civilă nr. 925/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 925/2013

Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. I. ASISTENT JUDICIAR: I. R.

ASISTENT JUDICIAR: C. E. P. GREFIER: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect contestație decizie de pensionare formulată de reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâților, c.j. Rândașu Costică, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul pârâților depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri în probațiune și având cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. invocată de acesta, solicită instanței admiterea excepției.

Instanța, în baza art. 137 Cod proc. civ., unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N., invocată de acesta.

Reprezentantul pârâților arata că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul pârâților solicită instanței respingerea acțiunii pentru motivele din întâmpinare.

Instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N., cât și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la data de_ și precizată la data de_, reclamantul T. I. a contestat decizia de revizuire a pensiei nr. 44219/_ emisă de C. de P.

S. a M. A. N., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâții C. de P. S. a

  1. A. N. și M. A. N., să dispună constatarea

    nulității absolute a deciziei de revizuire a pensiei, menținerea deciziei nr. 089852/_ de stabilire a cuantumului pensiei, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu și pensia revizuită, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii precum și anularea Hotărârii nr. 5925 din_ a Comisiei de Contestații din cadrul M. A. N. .

    În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă formulând contestație în termenul legal, însă, în termenul legal de 45 de zile, comisia de contestații nu a soluționat contestația depusă, astfel că, în lipsa unui răspuns la contestația formulată de acesta, este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.

    Reclamantul a arătat că datele menționate în tabelul anexat deciziei contestate sunt eronate și incomplete, nefiind evidențiate premiile, sporurile și indemnizațiile acordate de-a lungul carierei militare.

    S-a mai arătat că decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută, având în vedere împrejurarea că modifică decizia de recalculare emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, precum și luând în considerare cele dispuse prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 38/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, s-a mai arătat că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor realizate, că pensiile militare nu pot fi recalculate/revizuite pe baza principiului contributivității și nu pot fi incluse în sistemul unitar de pensii publice, că fondul total alocat pensiilor militare a crescut și că decizia de revizuire a pensiei a fost emisă după expirarea termenului legal.

    Se învederează că decizia de revizuire este nelegală, întrucât s-au încălcat legislația in vigoare, Constituția României, principiile nediscriminării și dreptului la proprietate conținute în tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Reclamantul menționează că revizuirea pensiei sale s-a făcut prin încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.2 din Constituția României.

    Contestația este motivată în drept pe dispozițiile art. 112 Cod Procedură Civilă, O.U.G. 1/2011, Legii 119/2010, Legii 19/2000, cele ale Legii nr.263/2010 și tratatele privind drepturile omului.

    Pârâtul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de P. S., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere prevederile art. 1 alin.1 din HG nr. 233/2011 si a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

    În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamantul solicită obligarea la plata pensiei militare stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 abrogată, pensie plătită și în decembrie 2010 si nu solicită emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010 conform metodologiei de calcul prevăzută a OUG nr. 1/2011, iar prin capătul subsidiar de cerere solicită, de fapt, menținerea în urma revizuirii a cuantumului celui mai avantajos al pensiei adică cel din decembrie 2010, ceea ce este contrar prevederilor art. 171 din Legea nr. 263/2010.

    Se mai arată că, potrivit prev. art.125 din HG nr. 257/2011, angajatorul sau alt deținător de arhivă sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în baza documentelor deținute în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii recalculării sau revizuirii drepturilor

    de pensie. Decizia atacată este emisă în conformitate cu aceste prevederi legale, iar afirmațiile reclamantului cu privire la incorectitudinea și caracterul incomplet al acestora este nedovedită.

    Se învederează că cererea reclamantului de repunere în plată a unei pensii care nu mai există, nu poate fi admisă. Procedura de revizuire și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie. Reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire și menținerea deciziei de pensie emisă în temeiul Legii 164/2001 încălcând dispozițiile legale în vigoare, respectiv OUG nr. 1/2011, Legea nr. 19/2011 si Legea nr. 263/2010.

    Din dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2010. Decizia de revizuire contestată nu are ca temei decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2010.

    În continuare, pârâtul arată pe larg motivele pentru care nu a fost încălcat principiul dreptului câștigat și al speranței legitime consacrat în Protocolul nr. 1 adițional la CEDO coroborate cu art. 14 din Convenție.

    În drept, întâmpinarea formulată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 115- 118 din Codul de procedură civilă, Legii nr. 119/2010, Legii nr. 263/2010, art. 1 alin. 1, art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011.

    Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

    Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A.

  2. invocată de acest pârât prin întâmpinare, instanța constată că atribuțiile M. A. N., astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr. 346/2006, nu cuprind și mențiuni privitoare la stabilirea și plata drepturilor de pensie, acestea fiind atribute specifice casei de pensii sectoriale, care, deși a fost înființată în subordinea ministerului, are personalitate juridică proprie (art. 132 din Legea 263/2010).

Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 lit. i din HG nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea si funcționarea caselor de pensii sectoriale, pentru angajatorii din instituțiile în subordinea cărora se află și pentru cei din instituțiile cărora le asigură stabilirea și plata pensiilor sau a altor prestații, casele de pensii sectoriale au și atribuția de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010.

Ori, în raport de aceste dispoziții legale care instituie în sarcina caselor de pensii sectoriale un drept propriu de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, se constată că M. A. N. nu are legitimitate procesuală pasivă în cauză, urmând a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta fiind întemeiată.

Pe fondul cauzei

, instanța reține, în fapt, că prin Decizia nr.089852/_, reclamantului i s-a stabilit pensia militară de stat în cuantum brut de 4818 lei (f. 17), acest cuantum fiindu-i plătit și în luna decembrie 2011, astfel cum reiese din cuponul de pensie depus la dosar la f. 18.

În baza OUG nr. 1/2011, prin Decizia nr. 44219/_, reclamantului i s-a revizuit pensia raportat la situația reală a veniturilor obținute și avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat, stabilindu-i-se un cuantum brut al pensiei de 4046 lei (f. 8).

Împotriva Deciziei nr. 44219/_, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul M. A. N., care

a fost soluționată prin Hotărârea nr. 15925/_, în sensul admiterii în parte a contestației, fiind obligată C. de P. S. a M. A. N. să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei reclamantului prin care să valorifice integral datele înscrise în "Situatia veniturilor realizate lunar";,

înregistrată sub nr. 4006/_, eliberată de Unitatea Militară nr. 02426 C.

-N. (f. 58-60).

În drept, reținem că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a si b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Asupra alegațiilor reclamantului privitoare la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, instanța reține că acestea sunt neconforme realității, pensia reclamantului fiind revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile OUG nr. 1/2011, astfel cum reiese din chiar titlul deciziei analizate, respectiv metodologia de calcul prevăzută de anexa 3 la acest act normativ, iar nu metodologia de calcul prevăzută de HG nr. 735/2010.

Mai mult, referitor la suspendarea aplicării H.G. nr. 735/2010 prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta își poate produce efectele numai între părțile litigante, neavând însă nicio relevanță în prezenta cauză, având în vedere că nu acesta este actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată.

Instanța reține că reclamantul a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare și la încălcarea principiului drepturilor câștigate.

Privitor la afirmațiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, tribunalul reține că instanța de contencios european al drepturilor omului a avut recent posibilitatea de a analiza acest aspect, în cauzele Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat principiul statuat în jurisprudența sa anterioară în sensul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui

echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți suplimentare din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea principiului neretroactivității legii și al principiului drepturilor câștigate, instanța reține că prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-

5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

Astfel, s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, întrucât, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.

S-a mai reținut de către instanța de contencios constituțional că, această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia, art. 47 alin. 2 din Constituție referindu-se distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizează.

S-a menționat că, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare, Constituția instituind mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.

Curtea Constituțională a concluzionat că singurul drept câștigat al beneficiarilor pensiilor de serviciu îl reprezintă doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, însă legiuitorul s-a conformat acestor dispoziții legale, întrucât textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nefiind afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind

instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge nici asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Ori, în raport de aceste considerații de drept reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională a României, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul criticilor de neconformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și neconstituționalitate invocate de acesta.

Chiar efectuând analiza de proporționalitate reținută, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, se constată că în cauza de față reclamantul, prin diminuarea pensiei sale de la cuantumul brut de 4818 de lei la 4064 de lei ca urmare a revizuirii, nu suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă), reclamantul nefiind lipsit total de beneficiu social al pensiei, ci doar de acel supliment acordat de stat în virtutea calității sale de fost militar, iar pensia contributivă a acestuia are un cuantum care nu poate conduce la concluzia că, prin măsura revizuirii pensiei sale de serviciu, i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Astfel, suma de 4064 de lei este superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în mai 2012 în cuantum de 947 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de

  1. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei afectări grave a asigurării existenței materiale a reclamantului.

    Reclamantul a înțeles să conteste și corectitudinea stabilirii cuantumului pensiei, arătând că decizia de revizuire nu are la bază o evidență reală a veniturilor, că pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integralității veniturilor și a încadrării în condiții de muncă.

    Instanța reține că aspectele concrete invocate de reclamant privitoare la cuantumul veniturilor sale au fost avute în vedere la emiterea Hotărârii nr. 15925/_ a Comisiei de contestații, în sensul că a fost obligată C. de P. S. a M. A. N. să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei reclamantului prin care să valorifice integral datele înscrise în

    "Situatia veniturilor realizate lunar";, înregistrată sub nr. 4006/_ ,

    eliberată de Unitatea Militară nr. 02426 C. -N. (f. 58-60), astfel că sub acest aspect pretențiile reclamantului sunt nefondate.

    O altă probă depusă de reclamant în ceea ce privește cuantumul veniturilor sale, avute în vedere la stabilirea drepturilor la pensie, a fost un tabel în care evidențiază veniturile sale lunare care sunt mai mici decât veniturile minime specificate în anexa 1 la OUG nr. 1/2011, iar acest aspect ar proba, în opinia reclamantului, incorectitudinea veniturilor luate în calcul, întrucât veniturile reale nu puteau fi mai mici decât cele menționate în anexă (f. 33).

    Asupra acestor alegații, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011, în cazul pensiilor pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie. Prin urmare, prin prevederea acestei anexe de către legiuitor s-a urmărit instituirea unui criteriu unitar ce urmează a fi avut în vedere în situația în care nu se pot identifica veniturile realizate lunar de către destinatarii prevederilor OUG nr. 1/2011, aceasta neputând servi drept criteriu de comparație și cenzură în situația în care aceste venituri, cu privire la care există acte doveditoare, sunt mai mici decât cele menționate în anexa 1.

    Prin urmare, deși potrivit regulii actor incumbit probatio reclamantul era ținut să își probeze afirmațiile, acesta nu a înțeles să își îndeplinească obligația, susținerile privitoare la anexa 1 din OUG nr. 1/2011 neputând constitui o probă în sensul legii, astfel că se constată că, și sub acest aspect subsidiar, acțiunea formulată apare ca neîntemeiată.

    Pentru toate aceste motive, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantul T. I. împotriva pârâtei C. S. de P. a

    1. A. N., atât asupra celor solicitate în principal, cât și asupra capătului de cerere subsidiar, ca neîntemeiată.

      PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

      Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. A.

    2. , cu sediul în B., str. Izvor, nr. 3-5, sector 5, si respinge actiunea ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge actiunea formulata de reclamantul T. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Coastei, nr. 5-7, ap. 6, județul C., impotriva paratei C. de P. S. a M. A. N., cu sediul în

B., str.Drumul T., nr. 7-9, sector 6, avand ca obiect drepturi de asigurari sociale ca neintemeiata.

Definitivă.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din_ .

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar,

A. M. I.

I. R.

C. -E. P.

Grefier,

R. B. M.

Red./Dact. IAM 5 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 925/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale