Sentința civilă nr. 940/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.940

Ședința publică 18 februarie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător

V. V., grefier Completul este asistat de asistenții judiciari :

P. R.

S.

V.

R.

I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. I. cu domiciliul în SS ,str. O. ,nr. 6, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., cu sediul în B. ,

str. G. G., nr.3, având ca obiect constatarea deciziei de pensionare, anularea hotărârii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

La întrebarea instanței, reclamantul arată că nu solicită efectuarea unei expertize în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în scris, respectiv anularea Deciziei nr.1. din_ emisă de către pârâtă, menținerea în plată a pensiei de serviciu și restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei stabilite în luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite. Susține faptul că pârâta la stabilirea punctajului nu i-a luat în calcul două înscrisuri, respectiv adeverința emisă de SC Construcții Bihor și adeverința nr.8485.

Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, contestatorul P. I. a solicitat instanței anularea Deciziei nr.1. din 0_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011 emisă de C. de P. S. a M. A. și I. și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin Decizia nr.1. din_ privind pensia de serviciu, emisă de C. de P. din Ministerul Administrației și Internelor

și drepturi sociale, așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010, obligarea pârâtei la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă.

În subsidiar solicită anularea Deciziei nr.1. din 0_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și obligarea la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă.

În motivarea contestației se arată că având în vedere că nu are posibilitatea de a verifica realitatea datelor privind veniturile cuprinse în tabelul anexat la decizia de revizuire a pensiei, ar fi trebuit ca emitentul acestei decizii să facă dovada indubitabilă privind realitatea cuantumului veniturilor lunare care au stat la baza determinării punctajului mediu anual.

Intimata C. de P. S. a M. A. și I. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea ca neîntemeiată a contestației, motivat de faptul că în urma recalculării pensiei reclamantului acesta avea un cuantum al pensiei mai mic decât cel pe care l-a obținut în urma revizuirii conform

O.U.G. nr.1/2011, considerând în acest mod faptul că acesta n u este lipsit de mijloacele de subzistență.

Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de_, reclamantul

P. I. în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a M. A. și

I. a solicitat anularea Deciziei nr.1. din 0_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011 emisă de C. de P. S. a M. A. și I. și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin Decizia nr.1. din_ privind pensia de serviciu, emisă de C. de P. din Ministerul Administrației și Internelor și drepturi sociale, așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010, obligarea pârâtei la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă, iar în subsidiar anularea Deciziei nr.1. din 0_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și obligarea la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă.

În temeiul art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost abrogată Hotărârea de Guvern nr.735/2011.

Astfel, procedura de revizuire a pensiilor recalculate a vizat toate acele pensii care au fost calculate parțial său integral pe baza salariului mediu brut pe economie, urmând ca, pentru identificarea actelor necesare instituțiile cu atribuții în domeniu să depună toate diligențele în acest scop fără ca persoană să fie împiedicată să contribuie la această operațiune.

În conformitate cu prevederile art.6 alin.1 ,, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.

Întreaga Lege nr. 119/2010, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibila, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea în discuție nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar dobândite în temeiul reglementarilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie este o faptă constitutivă a unei situații juridice realizate înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câștigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare și momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Doar dacă prezența lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plata pe perioada menționată, aceasta cu siguranță ar fi fost retroactiva, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât ar fi desființat o facta praeterita.

Pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment tine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

Având în vedere că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauza o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea să, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confrunta statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel,

aceasta măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora li se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.

Mai mult, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea platii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seama atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă.

Astfel, prin decizia nr. 44/2012 Curtea Constituțională a constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementata de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitata). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimina un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 și Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problema, pensia contributivă nefiind în nici un fel afectată sau restrânsă.

Prin urmare cuantumul pensiei reclamantului nu a fost diminuat ca efect al emiterii deciziei contestate.

Având în vedere aceste considerente instanța va respinge cererea reclamantului ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul P. I.

, cu domiciliul în SS, str.O., nr.6, județul Sălaj, împotriva pârâtei C. de

P. S. a M. A. și I., cu sediul în B., str.G. G., nr.3, sector 4, pentru anularea deciziei nr.1. din_ emisă de către pârâtă și menținerea în plată a pensiei de serviciu și pentru restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei stabilite în luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică la sediul Tribunalului Sălaj.

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

C. N. C.

P. R.

S.

V. R. I. V.

V.

Red.CNC/_

Dact.VV/_

Com.2ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 940/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale