Accesiune imobiliară artificială. Constructor de bună credinţă. Drept de retenţie. Admisibilitate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 494, art. 1021
Deşi prin art. 494 C. civ. se prevede numai ca proprietarul care revendică un imobil pe care s-au făcut plantaţii sau construcţii de o a treia persoană, cu materialul ei şi cu bună credinţă, este dator a plăti acelei persoane preţul materialului şi al muncii sau o sumă egală cu creşterea valorii imobilului revendicat, fără a se prevedea totodată dreptul de retenţie al imobilului, şi cu toate că acest drept de reţinere al imobilului nu este prevăzut prin nici un alt text de lege în mod special, totuşi el trebuie să fie acordat ori
de câte ori posesorul care a făcut construcţiile sau plantaţiile va fi condamnat de a restitui imobilul pe care a făcut acele îmbunătăţiri, căci un asemenea drept rezultă dint-o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiei cuprinse în art. 1021 C. civ.
C.A. Iaşi, secţia I, decizia nr. 74 din 18 iunie 1885 (C. Hamangiu, N. Georgean, voi. I, p. 605)
Deşi prin art. 494 C. civ. se prevede numai ca proprietarul care revendică un imobil pe care s-au făcut plantaţii sau construcţii de o a treia persoană, cu materialul ei şi cu bună credinţă, este dator a plăti acelei persoane preţul materialului şi al muncii sau o sumă egală cu creşterea valorii imobilului revendicat, fără a se prevedea totodată dreptul de retenţie al imobilului, şi cu toate că acest drept de reţinere al imobilului nu este prevăzut prin nici un alt text de lege în mod special, totuşi el trebuie să fie acordat ori de câte ori posesorul care a făcut construcţiile sau plantaţiile va fi condamnat de a restitui imobilul pe care a făcut acele îmbunătăţiri, căci un asemenea drept rezultă dint-o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiei cuprinse în art. 1021 C. civ., dispoziţie care, deşi se ocupă special de îndeplinirea obligaţiilor reciproce din contractele sinalagmatice în sensul că o parte care nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i este impusă prin contract nu poate pretinde ca cealaltă parte sa îndeplinească pe a sa, totuşi, ar fi neexplicabil ca legiuitorul să nu fi înţeles de a se aplica asemenea dispoziţie ca un principiu general în orice alte cazuri în care există între părţi obligaţii reciproce, care nu sunt prevăzute prin contract, ci sunt izvorâte dintr-un fapt oarecare, pe câtă vreme nu există nici un motiv ca să nu fi avut legiuitorul acelaşi spirit în îndeplinirea obligaţiilor reciproce dintre părţi, fie ele prevăzute prin contracte sau izvorâte din fapte.
Apoi dacă în adevăr nu s-a prevăzut de către legiuitor asemenea principiu general printr-un text special, nu este mai puţin adevărat că aplicarea lui reiese din mai multe dispoziţii, precum este cea înscrisă în art. 771 C. civ., după care coeredele care raportează imobilul în natură poate să reţină posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorate pentru cheltuieli sau ameliorări.
De asemenea, după art. 1377 C. civ., cumpărătorul cu pact de răscumpărare poate să reţină imobilul ce se răscumpără de la vânzător până ce acesta îi va plăti preţul, spezele contractului şi valoarea ameliorărilor făcute de dânsul.
Tot astfel au dreptul de reţinere a imobilelor arendate sau închiriate locatarii până la plata despăgubirilor de către acei ce au cumpărat acele imobile sau de către vechii proprietari - art. 1444C.civ.
în fine, după art. 1618 şi 1619 C. civ., acelaşi drept îl are şi depozitarul până la efectuarea plăţii de către proprietar a spezelor şi a daunelor ocazionate prin păstrarea lucrului în depozit.
| ← Drept de retenţie. Caracter. Acordare. Condiţii | Accesiune imobiliară artificială. Constructor de bună... → |
|---|
