Garantarea executării obligaţiilor. Retenţie. Conexiunea dintre creanţa retentorului şi bunul deţinut de acesta. Creanţa ce poate fi opusă proprietarului bunului
| Comentarii |
|
Dreptul de retenţie este recunoscut în toate cazurile în care între lucrul deţinut de creditor şi datoria proprietarului există o legătură.
C.A. Iaşi, decizia civilă nr. 125 din 21 ianuarie 2000 (C.A.I.B.J. 2000, p. 110-111)
în ipoteza anulării contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul bun comun, încheiat de soţul pârât şi o rudă a acestuia care, având identitate de nume cu soţia reclamantă, şi-a declinat calitatea acesteia la încheierea actului, recurenta-pârâtă cumpărătoare nu poate invoca buna sa credinţă pentru atribuirea bunului în lotul pârâtului în scopul consolidării vânzării-cumpărării, atâta vreme cât preţul reprezentând contravaloarea apartamentului cu 4 camere, în sumă de 6.000.000 lei, este derizoriu faţă de
valoarea bunului cumpărat. Pe de altă parte, ca efect al anulării actului de vânzare-cumpărare, recurenta nu îi poate opune reclamantei-intimate nici un drept asupra apartamentului care i-a fost atribuit ca efect al lichidării comunităţii de bunuri. Mai mult, recurentei nici nu i se poate recunoaşte un drept de retenţie având ca obiect contravaloarea îmbunătăţirilor aduse apartamentului şi actualizarea preţului plătit, deoarece aceste aspecte îl privesc pe pârâtul cocontractant şi nu pe reclamantă, căreia recurenta nu îi poate opune un drept de creanţă, cert, lichid şi exigibil.
| ← Garanţiile reale ale executării obligaţiilor. Creanţa... | Drept de retenţie. Condiţii de acordare → |
|---|
