ACŢIUNE ÎN REVENDICARE FORMULATĂ PE CALEA DREPTULUI COMUN. INTERPETAREA DECIZIEI 33/2008 A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PRONUNŢATĂ ÎN RECURS ÎN INTERESUL LEGII
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 3894 din data de 26.06.2013
DREPT CIVIL
ACȚIUNE ÎN REVENDICARE FORMULATĂ PE CALEA DREPTULUI COMUN. INTERPETAREA DECIZIEI 33/2008 A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PRONUNȚATĂ ÎN RECURS ÎN INTERESUL LEGII
Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează protecția dreptului de proprietate al unor terțe persoane și nu a Statului Român, în condițiile în care acesta este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001
Decizia civilă nr. 3894/26 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea
(dosar civil nr. 8579/271/2011)
Ca urmare a Deciziei civile nr. 300/A/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care s-a admis apelul declarat de apelantul M.F.V.G., în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, a fost anulată sentința civilă nr. 7214/11.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Prin decizia civilă nr. 31/A din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 8579/271/2011, evocând fondul tribunalul a respins cererea formulată de reclamantul M.F.V.G., în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA.
Fără cheltuieli de judecată.
În evocarea fondului tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul M.F.V.G. pretinde că este moștenitorul legal al defunctului W.E. decedat la data de 09.05.1945 în calitate de strănepot de soră, și că ar face astfel parte din clasa II de moștenitori , ca și colateral privilegiat . Potrivit art.676 din Codul Civil colateralul privilegiat are însă vocație succesorală numai dacă este rudă de gradul IV inclusiv cu defunctul .
Din arborele genealogic depus de către reclamant, reiese că acesta ar putea fi doar un colateral de gradul V în calitate de stră-strănepot de soră, prin urmare nu are vocație succesorală legală la moștenirea defunctului W.E..
Tribunalul a mai reținut că, pe de altă parte, din actele de stare civilă pe care reclamantul le-a depus la dosar, nu reiese faptul că tatăl său M.V.E.G. născut la data de 21.04.1921 și decedat la data de 30.07.1989, ar fi fiul lui H.L., întrucât potrivit certificatului de naștere prenumele mamei sale este L.E.M. și nu L.
Față de cele arătate, s-a apreciat că nu se poate constata că reclamantul ar fi moștenitorul legal al defunctului W.E. decedat la data de 09.05.1945 și că astfel ar fi îndreptățit chiar prin intermediul unei acțiuni comune în revendicare la restituirea imobilului în litigiu.
De asemenea, imobilul în litigiu reprezintă spațiul comercial nr. VIII în suprafață de 118,75 mp. cu cota de 55/1466 mp.teren. În prezent, în CF 1819 Oradea, CF individual 81340 Oradea este înscris Statul Român ca fiind proprietar cu titlu de prescripție, iar anterior acestei înscrieri figurează ca fiind proprietar antecesorul reclamantului.
Conform adresei comunicate de Consiliul Local al Municipiului Oradea pentru imobilul în litigiu situat în Oradea, str. republicii nr. 5, există un contract de închiriere înregistrat sub nr. 201041/4 decembrie 2004 încheiat cu SC Arena România SRL, valabil până la data de 30 aprilie 2013.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii sale Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Potrivit acestei decizii concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant și doar în cazul în care există neconcordanțe între legea specială, respectiv legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În prezenta cauză, s-a reținut că reclamantul sau antecesorul acestuia nu au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, deci nu a uzat de dispozițiile legii speciale pentru a se putea prevala de acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun și în consecință nu se poate vorbi de o neconcordanță între legea specială - Legea 10/2001 și cea generală.
Având în vedere atât considerentele cât și dispozitivul Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărora nu se poate da posibilitatea în toate situațiile de a se opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării pentru a nu se încălca principiul specialia generalibus derogant, tribunalul a apreciat că reclamantul nu are deschisă calea dreptului comun și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată.
S-a mai subliniat faptul că neutilizarea legii speciale nu încalcă art.6 din Convenție întrucât calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins a fost efectivă. Formularea direct în fața instanței a unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun ar însemna eludarea dispozițiilor legii speciale care au prevăzut un termen de formulare a notificării, termen care a fost pierdut de către reclamant.
Așadar, s-a apreciat că este irelevant faptul că imobilul nu a fost înstrăinat de către Statul Român, dar pe de altă parte nici nu se poate afirma faptul că o recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nu ar aduce atingere securității juridice a raporturilor civile, devreme ce imobilul este administrat de Statul Român prin Consiliul Local Oradea, fiind încheiat un contract de închiriere.
Față de considerentele expuse, tribunalul, evocând fondul, ca urmare a admiterii apelului, în temeiul art. 297 alin.1 c.pr.civilă a respins cererea.
S-a constatat că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs, reclamantul-recurent M.F.V.G., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În cuprinsul cererii de recurs au fost formulate următoarele critici:
-așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond, recurentul este moștenitorul legal al defunctului W.E., decedat la data de 09.05.1945 în Ungaria; mai precis rezultă din acte că tatăl recurentului a fost în viață la deschiderea succesiunii lui W.E. (05.05.1945), moștenindu-l pe acesta, transmițându-i apoi reclamantului cota lui de moștenire prin efectul retransmisiunii succesorale, recurentul deținând de altfel, certificat de calitate de moștenitor după defunctul W.E.; cu privire la neconcordanțele care ar exista în ceea ce privește prenumele mamei recurentului, se arată că la prima instanță s-a făcut dovada cu certificatul de căsătorie emis de autoritățile maghiare din Budapesta că, numita H. L. și-a schimbat numele la căsătorie în acela de L.E..M., astfel că sub acest aspect, rezultă fără dubiu că părinții acesteia au fost H. J. și W. L.;
-referitor la acțiunea în revendicare a imobilelor preluate abuziv de Statul Român, a apreciat că o astfel de acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil este admisibilă și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, aspect analizat și prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; astfel potrivit acestei legi, acțiunile în revendicare sunt admisibile în măsura în care nu s-ar aduce atingere unor drepturi de proprietate ale unor terțe persoane, respectiv securității raporturilor juridice; ori, sub acest aspect, instanța de apel nu a analizat îndeplinirea cerințelor de admisibilitate mai sus evocate, deși s-a învederat că imobilul nu a fost înstrăinat de Statul Român, situație în care recurentul are un titlu preferabil în calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Administrația Imobiliară Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat:
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În mod greșit instanța de apel a soluționat cauza pe excepție apreciind că întrucât reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea specială (Legea nr. 10/2001), acțiunea acestuia întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, mai precis art. 480 Cod civil, este inadmisibilă.
Astfel, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - pronunțată în interesul legii - s-a statuat într-adevăr că în cazul acțiunilor întemeiate pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul între legea generală și legea specială, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant", chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.
Prin aceeași decizie s-a statuat însă că, în cazul în care există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Referitor la această din urmă dispoziție este de menționat faptul că deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște unele îngrădiri ale accesului la justiție, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenție și că statele dispun de o marjă de apreciere în îngrădirea unui astfel de drept, instanța consideră că în astfel de spețe, a aprecia că acțiunea este inadmisibilă echivalează cu o îngrădire absolută a dreptului prevăzut de art. 6, deși se recunoaște că modalitatea de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea Statului a avut un caracter abuziv.
Cu referire expresă la prezenta cauză, Curtea apreciază că instanța de apel -în exercitarea rolului activ-, avea obligația să verifice susținerile reclamantului, potrivit cărora imobilul în litigiu este liber, în sensul că nu a fost înstrăinat de Statul Român, respectiv că, prin acțiunea în revendicare de față nu s-ar aduce atingere unor drepturi de proprietate stabilite în favoarea unor terți, ori securității raporturilor juridice.
În acest sens este de observat că decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus evocată, vizează protecția dreptului de proprietate al unor terțe persoane și nu a Statului Român, în condițiile în care acesta din urmă este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 .
Față de cele ce preced și având în vedere că atât instanța de apel cât și instanța de fond au soluționat cauza pe excepție, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă a admis recursul și a casat hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cu ocazia rejudecării, pe lângă aspectele mai sus reținute, instanța a dispus reanalizarea problemei vocației succesorale a reclamantului după fostul proprietar de carte funciară W.E., decedat la 09.05.1945, respectiv a calității acestuia de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu.
În acest sens a dispus a fi avute în vedere înscrisurile depuse în recurs, mai precis certificatul de calitate de moștenitor nr. 28/03.04.2013, actul autentic nr. 1952/1946, precum și copia extrasului nr. 11468/2011 eliberată de Arhiva Capitalei Budapesta privind pe H. L. E. M.
| ← RECTIFICARE DE CARTE FUNCIARA. Art.888, art.907-915 Cod civil. | REVIZUIRE. TERMENUL ÎN CARE POATE FI EXERCITATĂ → |
|---|
