DREPT PROCESUAL CIVIL. Soluţie de respingere a excepţiei privind tardivitatea apelului, legală din perspectiva dispoziţiilor art.284 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care procedura de comunicare a hotărârii apelate s-a realizat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 4097 din data de 05.09.2013
DREPT PROCESUAL CIVIL. Soluție de respingere a excepției privind tardivitatea apelului, legală din perspectiva dispozițiilor art.284 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care procedura de comunicare a hotărârii apelate s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art.100 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Art.95 din Codul de procedură civilă
Art.100 din Codul de procedură civilă
Art.284 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă
Art.297 din Codul de procedură civilă
Art.129 alineat 5/1 din Codul de procedură civilă
Procedura inițială de comunicare a hotărârii nu s-a realizat în condițiile prescrise de lege, pe actele de procedură specificându-se că destinatarii și-au schimbat adresa, iar la dosar exista menționat noul domiciliu ales la care la care se solicita a se face comunicarea hotărârii, totuși comunicarea acesteia s-a realizat ulterior prin afișare la ușa instanței, procedură prevăzută doar pentru situația expusă la art.95 din Codul de procedură civilă, neincidentă însă în speță.
Apelul declarat împotriva hotărârii a cărei procedură de comunicare s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art.100 alin.3 din Codul de procedură civilă, a fost declarat înăuntrul termenului prescris de lege, ca atare din perspectiva prevederilor art.281 alin.1 și 3 din Cod, dispoziția de respingere a excepției de tardivitate a apelului este legală.
DECIZIA CIVILĂ NR. 4097/2013-R din 05.09.2013 (dosar nr. 1503/268/2007)
Prin sentința civilă nr. 13730 din 06.12.2011, pronunțată de Judecătoria O, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către pârâți, s-a respins ca nefondată cererea principală formulată de către reclamanții P A și P K K cu dom. ales la Cabinet Av. K T în contradictoriu cu pârâții N L și N I, s-a admis excepția caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenționale, excepție invocată din oficiu, de către instanță și în consecință, s-a respins ca neavând obiect determinat cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți reconvenționali N L și N I în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților se caracterizează prin solicitări cu caracter principal și solicitări cu caracter subsidiar, pretențiile cu caracter principal vizând constatarea coproprietății asupra construcției, partajul acesteia, constatarea dreptului de superficie, instituirea unei servituți de trecere, obținerea folosinței pașnice și înscrierea în CF toate acestea din urmă privitoare la dreptul de proprietate exclusivă dobândit în urma partajului.
S-a mai reținut că pretențiile mai sus enumerate cu caracter principal derivă din capătul de cerere privitor la constatarea coproprietății asupra construcției, astfel că soluția asupra acestor pretenții depinde de soluția dată asupra capătului de cerere privind constatarea coproprietății asupra construcției.
În ceea ce privește constatarea coproprietății asupra construcției, s-a reținut de prima instanță că pretențiile reclamanților sunt nefondate. Astfel, pârâții sunt proprietarii tabulari ai terenului pe care este edificată construcția iar în temeiul instituției juridice a accesiunii imobiliare, conform prevederilor art. 482 cod civil sunt prezumați ca fiind și proprietarii construcției. Însă nu doar această prezumție ci și actele emise pentru construirea acestei case atestă dobândirea dreptului de proprietate de către pârâți, sens în care, o deosebită importanță prezintă faptul admiterii în parte a excepției de nelegalitate a autorizației de construire nr.21 din 8 mai 1995 (privind imobilul în litigiu) în sensul constatării nelegalității emiterii acestei autorizații și pe numele P S. Ca urmare a invocării excepției de nelegalitate în prezentul litigiu, cauza a fost suspendată și excepția de nelegalitate a fost soluționată prin sentința civilă nr.2317/30.06.2010 a Tribunalului H. Admiterea în parte a excepției de nelegalitate produce efecte inter partes cu privire la actul administrativ constatat ca fiind nelegal. Prin urmare, în raporturile juridice dintre părți trebuie considerat că autorizația de construire a fost emisă doar pe seama pârâtului. Dobândirea dreptului de proprietate de către cetățenii străini asupra unei construcții în România nu a fost prohibită la momentul edificării construcției în litigiu, astfel că dacă înțelegerea părților ar fi fost în sensul dobândirii coproprietății asupra construcției prin edificare în comun, ar fi avut posibilitatea încheierii unei convenții scrise în acest sens, însă o atare convenție nu s-a întocmit. Întrucât nu s-a relevat această intenție de construire în comun nici la momentul autorizării construirii, ținând cont de efectele admiterii în parte a excepției de nelegalitate mai sus menționate, instanța de fond a apreciat că reclamanții nu sunt coproprietari asupra acestui edificat. În consecință, capătul de cerere privind constatarea coproprietății asupra construcției a fost respins ca nefondat, iar celelalte capete de cerere ce formează solicitările principale ale reclamanților având caracter accesoriu vor urma soarta principalului, fiind respinse ca atare.
S-a mai reținut că acțiunea reclamanților cuprinde și solicitări cu caracter subsidiar, însă aceste solicitări trebuie raportate la temeiul de drept al cererii indicat în mod expres de către reclamanți. S-a subliniat faptul că alegerea temeiului de drept al cauzei unei acțiuni civile reprezintă atributul exclusiv al reclamantului, în virtutea principiului disponibilității, astfel, prima instanța a reținut că nu are posibilitatea schimbării temeiului juridic al acțiunii și nici a-i pune în vedere reclamantului să indice un alt temei juridic decât cel ales, întrucât o astfel de intervenție ar excede rolului activ, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Raportat strict la temeiurile de drept indicate de către reclamanți, pretențiile acestora cu caracter subsidiar au fost apreciate ca nefondate și au fost respinse ca atare, întrucât aplicarea textelor de lege indicate nu justifică temeinicia respectivelor pretenții. Referitor la puterea de lucru judecat a prezentei hotărâri, în condițiile art. 1201 Cod civil, s-a apreciat că operează cu privire la aceste pretenții subsidiare ale reclamanților doar raportat la temeiurile de drept indicate în mod expres în cerere și nu va opera față de un alt temei de drept, cum ar fi eventual instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către pârâți, instanța de fond nu a constatat inexistența unei identități între persoanele chemate în judecată și subiectele pasive din raportul de drept dedus judecății, având în vedere considerentele mai sus expuse și ținând cont atât de pretențiile principale cât și de pretențiile subsidiare ale reclamanților, a respins această excepție.
Referitor la excepția caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenționale, invocată din oficiu, a fost admisă de prima instanță, reținând că potrivit principiilor dreptului procesual civil, orice acțiune civilă trebuie să aibă un obiect ce este necesar să îndeplinească trei cerințe să fie licit, posibil și determinat. Cererea reconvențională trebuie să îndeplinească toate cerințele unei cereri de chemare în judecată, prin urmare și cerințele mai sus amintite, raportat la obiectul acțiunii civile. În speța de față, petitul cererii reconvenționale se caracterizează prin afirmarea generică a unor instituții juridice - petiție de ereditate, drept de creanță etc., fără a se indica pretențiile concrete ale pârâților-reclamanți reconvenționali. Deși instanța în temeiul rolului activ consacrat de prevederile art. 129 C.proc.civ. prin încheierea de ședință din data de 20.09.2011 a pus în vedere pârâților-reclamanți reconvenționali să-și precizeze în concret pretențiile, aceștia nu s-au conformat. Astfel, în lipsa unor pretenții concrete, instanța de fond a constatat caracterul nedeterminat al obiectului cererii reconvenționale, fiind admisă excepția invocată și respinsă ca atare cererea reconvențională.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active și a respins ca nefondată cererea principală, a admis excepția caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenționale și a respins ca atare cererea reconvențională.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și timbrat cu 225 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, au declarat apel reclamanții P A și P K, precizând că motivele de apel le va înainta în termenul prevăzut de lege. Ulterior, prin cererea de recurs reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și retrimiterea hotărârii la instanța de fond în vederea rejudecării și administrării de probe, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 43/A din data de 01.02.2013, pronunțată de Tribunalul B, în dosar nr. 1503/268/2007, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții P A și P K, ambii cu domiciliul procesual ales în O, str. R, nr. 10/A, ap. 3/a, jud. B în contradictoriu cu intimații N L și N I, ambii domiciliați în comuna Z, sat S, nr. 1/A, jud. H împotriva sentinței civile nr. 13730 din 06.12.2011, pronunțată de Judecătoria O, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei în fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții apelanți au solicitat în principal să se constate că au dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra cotei de ½ parte din imobilul casă de locuit și din imobilul teren, înscrise în CF 466/a, nr. top. 7485 Z, rectificarea situației de CF, partajarea imobilului casă de locuit conform folosinței și destinației acestuia și menținerea servituții zidului comun despărțitor, instituirea unui drept de superficie de aproximativ 300-350 mp pe terenul ocupat de imobilul apartament proprietatea reclamanților, instituirea unei servituți de trecere cu piciorul și autoturismul pe o lățime de 3 m și lungime care se va stabili pe baza unei expertize, fără plata de despăgubiri și înscrierea dreptului în cartea funciară, iar în subsidiar să fie obligați pârâții în favoarea reclamanților la despăgubiri ce se vor stabili prin raportul de expertiză, reprezentând cheltuieli efectuate de aceștia cu cumpărarea terenului, edificarea construcției în cotă de ½ parte, amenajarea acesteia și contravaloarea produselor și manoperei efectuate de reclamanți la sistemul de încălzire și alimentarea cu apă potabilă a locuințelor, cu cheltuieli de judecată.
În drept reclamanții și-au întemeiat pretențiile formulate pe dispozițiile art. 480 și următoarele, 577, 590 și următoarele, 616 și următoarele, 644 și următoarele Cod civil, art. 95, 111, 112, 274, 613 și următoarele cod procedură civilă și pe dispozițiile Legii 7/1996 modificată.
Critica principală a apelanților vizează încălcarea de către instanța de fond a prevederilor legale privind dreptul lor la apărare, invocând faptul că au fost privați de posibilitatea de a administra probe și de a-și susține cererea formulată, precum și faptul că instanța de fond a trecut la judecarea cauzei în condițiile în care au fost încuviințate probe, respectiv expertiza de evaluare în construcții și martori.
De asemenea, se mai critică faptul că instanța de fond și-a rezumat motivarea hotărârii doar la capătul principal de cerere, respingând celelalte capete de cerere privind investițiile la imobilul solicitat, pe motivul că temeiul de drept indicat de reclamanți ar exclude posibilitatea constatării și a unor asemenea cereri formulate în subsidiar.
Anterior strămutării prezentei cauze, conform Încheierii pronunțate în ședința publică din 12 noiembrie 2008, au fost încuviințate probe testimoniale, asupra probei cu expertiza tehnică topografică, expertiza de evaluare, instanța a reținut că se va pronunța după audierea martorilor. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria O, fiind păstrate actele de procedură îndeplinite.
În ședința publică din 30 iunie 2009, instanța de fond a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea construcții și în aceeași ședință publică s-a încuviințat cererea de înlocuire a martorilor încuviințați reclamanților punându-se în vedere reprezentantului reclamanților să depună la dosar lista cu martorii ce solicită a fi înlocuiți.
Ulterior, în cauză a fost invocată excepția de nulitate a Autorizației de construire nr. 21 din 8 mai 1995 emisă de Primăria O S, dispunându-se în ședința publică din 16.03.2010 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul H pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate, excepție asupra căreia Tribunalul H s-a pronunțat prin Sentința Civilă nr. 2317 din 30 iunie 2010 în dosar 1503/268/2009*.
Prin sentința apelată prima instanță a analizat pe fond capătul de cerere privind constatarea coproprietății asupra construcției și cu privire la celelalte capete de cerere s-a apreciat că au un caracter accesoriu ce urmează soarta principalului, respectiv au fost respinse în consecință, iar cu privire la capetele de cerere formulate de reclamanți în subsidiar, a reținut că sunt nefondate, raportat la temeiurile de drept indicate de reclamanți, texte de lege care s-a apreciat că nu justifică temeinicia respectivelor pretenții.
Astfel cum rezultă din actul intitulat declarație de denunțare a contractului de asistență juridică din 16.10.2010, reclamanții apelanți au renunțat la serviciile de asistență juridică a avocatului K N T în baza contractului de asistență juridică încheiat în legătură cu dosarul 1503/268/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Este adevărat că acest act nu a fost adus la cunoștința instanței de fond, după repunerea pe rol a cauzei în fața primei instanțe procedura de citare cu reclamanții apelanți s-a realizat la domiciliul ales la avocatul de mai sus, la ședințele publice din 31 mai 2011 și din 20.09.2011, reclamanții fiind lipsă cât și reprezentantul acestora, iar în ședința publică în care a avut loc dezbaterea cauzei pe fond, s-a consemnat că după strigarea cauzei, dar înainte de închiderea ședinței s-a prezentat reprezentantul reclamanților care a pus concluziile acolo consemnate.
Instanța de apel a reținut că procesul civil este guvernat de numeroase principii fundamentale, consacrate, în principal, de Constituția României republicată, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară republicată și Codul de procedură civilă, pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, legat de activitatea lor procesuală. Cele mai importante principii ale procesului civil sunt principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul rolului activ al judecătorului, principiul disponibilității, al publicității și oralității dezbaterilor, nerespectarea lor fiind sancționată cu nulitatea actelor de procedură și atrage desființarea hotărârii judecătorești. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii, sunt nulități ce operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.
În temeiul principiului contradictorialității părțile procesuale pot formula cereri, să propună și să administreze probe și să pună concluzii cu privire la chestiunile de fapt și de drept de care depinde justa soluționare a cauzei. Nerespectarea acestor principii care asigură respectarea principului dreptului la apărare și a principiului aflării adevărului, este sancționat cu nulitatea hotărârii. În speță, prima instanță, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii apelate, în opinia instanței de apel, nu a respectat principiul contradictorialității, acordând cuvântul în fond reprezentantului reclamanților după închiderea dezbaterilor în cauză și în lipsa celorlalte părți sau a reprezentanților acestora. De esența principiului contradictorialității este obligația instanței de a acorda cuvântul tuturor părților din proces, de a discuta verbal concluziile formulate de părți și de a dezbate în atari condiții orice problemă care s-a ivit pe parcursul procesului. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că esențial este ca părțile să participe la modalitățile adecvate, reglementate de dreptul intern, la procedura contradictorie în fața instanței.
Instanța de apel a reținut apoi că prima instanță a trecut la soluționarea cauzei în condițiile în care au fost încuviințate atât proba testimonială cât și proba cu expertiza de evaluare, fără a face nici o mențiune cu privire la probațiunea deja încuviințată în cauză și nici de revenire asupra acesteia, deși în baza rolului activ conferit de art. 129 alineat 51 cod procedură civilă, judecătorul este dator să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor. De asemenea, conform art. 129 alineat ultim cod procedură civilă, instanța de judecată se pronunță în limitele investirii sale, numai cu privire la ceea ce s-a cerut. Dacă formulările sunt improprii, instanța, în baza rolului activ, este obligată să solicite precizarea necesară, însă nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea ca după punerea în discuția părților, să schimbe calificarea juridică și să dea cererii calificarea corectă. Ori, respingerea cererilor formulate în subsidiar de reclamanți cu motivarea că textele legale indicate de aceștia nu justifică temeinicia pretențiilor formulate și că instanța nu are posibilitatea schimbării temeiului juridic al acțiunii și nici a pune în vedere reclamanților să indice alt temei juridic decât cel ales, întrucât o astfel de intervenție ar excede rolului activ și ar contraveni principiului disponibilității, sunt aprecieri eronate în condițiile în care în temeiul rolului activ și al principiului contradictorialității, instanța este obligată să pună în discuția părților și să dea calificarea juridică corectă a cererii formulate, nefiind ținută de temeiul juridic invocat de parte.
Pe fond, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii apelate, instanța de fond a analizat doar capătul de cerere privind constatarea coproprietății, iar cu privire la celelalte capete de cerere formulate în principal de reclamanții apelanți, a apreciat că au caracter accesoriu ce vor urma soarta principală, fiind respinse ca atare, deși s-a solicitat constatarea unui drept de superficie, iar în subsidiar a unui drept de creanță în legătură cu imobilul în litigiu. Procedând în acest mod, instanța de fond nu a cercetat fondul cererilor cu care a fost investită și asupra cărora avea obligația să se pronunțe, cu atât mai mult cu cât a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Consemnarea în considerente că celelalte capete de cerere au caracter accesoriu, vor urma soarta principalului, fiind respinse ca atare, nu echivalează cu o cercetare a fondului cauzei cu care prima instanță a fost investită prin aceste capete de cerere.
Instanța de apel a mai reținut că deși a fost admisă excepția caracterului nedeterminant al obiectului cererii reconvenționale și respinsă cererea reconvențională, reclamanții reconvenționali nu au formulat apel sau cerere de aderare la apel împotriva sentinței apelate.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța de apel a apreciat apelul formulat ca fiind întemeiat, admițându-l în temeiul art. 297 Cod procedură civilă împotriva sentinței apelate pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care la reluarea ciclului procesual va ține seama de considerentele prezentei decizii și anume va pune în discuția contradictorie a părților stabilirea corectă a temeiului juridic al cererilor formulate, probațiunea testimonială și cu expertize de specialitate, încuviințate în cauză și asupra cărora nu s-a făcut nici o mențiune și nici nu s-a consemnat că s-a revenit temeinic asupra acestor probe, va analiza și se va pronunța asupra tuturor cererilor, excepțiilor și apărărilor părților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs N L și N I, solicitând admiterea acestuia, respingerea apelului declarat de P A și P K ca fiind inadmisibil, nefondat și tardiv.
Prin motivele de recurs au fost formulate următoarele:
-cererea de apel este tardivă întrucât instanța de fond la data la care s-a făcut comunicarea avea la dispoziție adresa avocatului K N T și nu pe cea a avocatului R F care a redactat apelul;
-apelul s-a baza pe faptul că avocatul K N T în mod nejustificat nu s-a prezentat în cauză la nici un termen în O, iar faptul că avocatul R F a angajat cauza nu are nici o relevanță dacă nu depune delegație cu precizarea că sediul procedural al reclamanților nu s-a schimbat, apelul fiind nefondat și tardiv.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți, prin reprezentantul acestora, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța a constatat următoarele:
Susținerile recurenților axate pe depunerea tardivă a cererii de apel, nu pot fi acceptate, astfel este de reținut că hotărârea primei instanțe a fost comunicată cu părțile reclamante la domiciliul ales, respectiv în Mun. B, str. K, nr. 10, la domiciliul avocatului K N T.
La data dezbaterii pe fond a cauzei la dosar exista o delegație a unui alt avocat, decât cel al cărui domiciliu fusese indicat ca fiind domiciliul ales al reclamanților, avocat care s-a și prezentat la ultimul termen de judecată și care a solicitat ulterior pronunțării hotărârii comunicarea la sediul cabinetului său.
Deși procedura de comunicare a hotărârii nu s-a realizat în condițiile prescrise de lege, pe procesele - verbale depuse la dosar la filele 144 - 145 specificându-se că destinatarii și-au schimbat adresa, iar la dosar exista menționat noul domiciliu ales la care se solicita a se face comunicarea hotărârii, totuși comunicarea acesteia s-a realizat ulterior prin afișare la ușa instanței, procedură prevăzută doar pentru situația expusă la art. 95 din Codul de procedură civilă, neincidentă în speță.
Prin urmare, se poate conchide că apelul declarat împotriva hotărârii a cărei procedură de comunicare s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 100 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a fost declarat înăuntrul termenului prescris de lege, ca atare din perspectiva prevederilor art. 284 alin. 1 și 3 din Cod, dispoziția de respingere a excepției de tardivitate a apelului este legală.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, axat pe susținerea că nu ar avea nici o relevanță faptul că avocatul R F a angajat cauza câtă vreme nu s-a depus la dosar precizare cu privire la schimbarea sediului procedural al reclamanților, prin urmare nu ar fi fost posibilă desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, trebuie a se reține că altele au fost considerentele în temeiul cărora instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor 297 din Codul de procedură civilă, problema privind modificarea domiciliului ales fiind analizată odată cu rezolvarea excepției privind tardivitatea apelului, corect respinsă de tribunal, date fiind motivele relevate în alineatele de mai sus. Instanța de apel a pronunțat soluția de desființare a sentinței cu trimitere la judecătorie spre o nouă judecare a cauzei reținând încălcarea principiului contradictorialității, ignorarea prevederilor art. 129 alineat 51, respectiv ultimul alineat al aceluiași text, reținându-se și necercetarea pe fond de către prima instanță a tuturor cererilor cu care a fost investită, aspecte care însă nu au făcut obiectul criticilor în cadrul recursului dedus judecății.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, decizia recurată fiind păstrată în totul.
| ← RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LĂMURIRE DISPOZITIV.... | RECTIFICARE DE CARTE FUNCIARA. Art.888, art.907-915 Cod civil. → |
|---|
