Acţiune formulată de instanţa de contencios administrativ împotriva Deciziei de impunere emisă de CASJ B pentru plata obligaţiei la CAS şi majorarea dobânzilor. Admisibilitatea acţiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisă de CASJ – Sancţiunea nelega
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Asupra recursului de față, constată că la data de 16.02.2012, reclamantul G T din B, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună; anularea Deciziei de impunere nr. 118662/19.12.2011, emisă de pârâtă și să se stabilească faptul că reclamantul nu are nicio obligație de plată față de CASJ B.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr. 1516/62/2012 a Tribunalului Brașov.
În acest dosar instanța a pronunțat sentința civilă nr. 4265/CA/4.07.2012 a Tribunalului Brașov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B în dosarul conexat nr.1735/62/2012 și în consecință:
- s-a anulat Decizia de impunere nr.116905/10.11.2011 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B.
- s-a anulat în parte Decizia nr.106/8.02.2012 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B, în ceea ce privește obligația de plată a majorărilor, dobânzilor și penalităților.
- s-a anulat în parte Decizia de impunere nr.118662/19.12.2011 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B, în ceea ce privește obligația de plată a majorărilor, dobânzilor și penalităților și exonerează reclamantul de plata majorărilor, dobânzilor și penalităților calculate prin această decizie de impunere.
S-au respins restul pretențiilor reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.116905/10.11.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumelor de 750,44 lei majorări și 5,27 lei penalități.
Prin Decizia de impunere nr.118662/19.12.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumelor de 588 lei cu titlu de contribuție datorată, 750,44 lei - majorări, 132,57 lei dobânzi și 88,20 lei cu titlu de penalități.
Împotriva Deciziei de impunere nr.118662/19.12.2011 reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.106/8.02.2012.
În privința datelor privind veniturile realizate, pentru care s-a calculat contribuția, pârâta a menționat în deciziile mai sus menționate, la pct. 2, " venituri din chirii, dividende, dobânzi, dr. propr. Intelectuală etc."; și ,,cedarea folosinței bunurilor";.
Argumentele invocate de reclamant și care vizează debitul principal (contribuția de asigurări sociale) au fost apreciate ca nefondate.
Astfel, cu privire la calitatea de organ fiscal a pârâtei, aceasta este recunoscută de dispozițiile art. 267 al. 2 din Legea nr.95/2006, potrivit cărora "casele de asigurări colectează contribuțiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, și gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate"; și ale art. 271 lit. e din același act normativ care prevăd în sarcina caselor de asigurări atribuția de a utiliza "toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contribuțiilor și recuperarea creanțelor restante la contribuții pentru fond";. Față de aceste atribuții stabilite în sarcina caselor de asigurări, este evident că acestora le este recunoscută calitatea de organe fiscale.
S-a apreciat ca nefondat și motivul care vizează lipsa contractului de asigurare dintre reclamant și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B și aceasta deoarece obligația de plată a contribuțiilor la asigurările de sănătate este o obligație legală, nu una convențională, stabilită în baza unui contract. Acest lucru rezultă din dispozițiile art. 208 al. 3 din Legea nr.95/2006, potrivit cărora "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii";, precum și din dispozițiile art. 257. De altfel, interpelat de instanță, reclamantul a arătat că nu a ales o altă casă de asigurări de sănătate.
Soluțiile pronunțate în cauzele având ca obiect ,,contestație la executare"; nu prezintă relevanță în prezenta cauză, în care se pune în discuție valabilitatea și temeinicia titlurilor emise de pârâtă.
Cu privire la accesorii (dobânzi și penalități), instanța a reținut acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată.
Potrivit art. 41 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea și Normelor Metodologice pentru stabilirea documentației justificative pentru dobândirea calității de asigurat: "(2) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatorii și asiguratorii care au obligația plății contribuției, aceștia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale";.
Cu toate acestea pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, așa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr.95/2006: ,,fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.";
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancțiunea pentru lipsa de informare anuală, instanța apreciază că intimata nu poate percepe și impune contestatoarei obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități, care reprezintă sancțiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată principală, pornindu-se de la premisa că, în situația în care reclamanta ar fi avut cunoștință de existența unei obligații de plată, ar fi achitat-o în termenul legal.
De asemenea, instanța a mai reținut și următoarele aspecte:
Potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006, persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția ANAF, respectiv al organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.";
În concluzie, declarația de venituri din profesii liberale care poate fi avută în vedere la stabilirea sumei de plată cu titlu de CASS se putea depune în anul 2006 și la A.F.P. B, aspect care rezultă inclusiv din folosirea conjuncției "SAU".
Așadar, pârâta era obligată să ia în anul 2006 respectivele informații de la A.F.P. B și să emită la timp decizia de impunere pentru anul 2006, cu indicarea sumei de plată și a scadenței, pe care să o comunice, pentru a putea ști cât este de plată și când se poate efectua plata.
Posibilitatea depunerii declarației și la A.F.P. este confirmată ulterior și de art. 35 alin. 1 din Ordinul nr.617/13 august 2007 care dispune: "Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF";.
Respectivul articol, deși apărut ulterior anului 2006, confirmă această posibilitate a contribuabilului.
Așadar, potrivit textului de lege aplicabil în anul 2006, CASJ B trebuia să verifice la timp și în respectivul an, adică 2006, declarațiile de impunere depuse la A.F.P. B și să stabilească suma de plată cu titlu de CASS, precum și scadența, pentru a putea ști cât și până la ce dată trebuie să se plătească.
CASJ B a rămas în mod nejustificat în pasivitate până în 2011, când a emis deciziile de impunere, în care a calculat și inclus în mod nelegal dobânzi și penalități de întârziere, până la data de emiterii.
Așa cum se recunoaște chiar de pârâtă, doar ca urmare a Protocoalelor încheiate în anii 2007 și 2009 între CNAS și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru furnizarea de date privind veniturile impozabile, casele de asigurări au înțeles să facă, abia în anul 2010, verificările pe care legea i le impunea și să emită decizii de impunere pentru anii din urmă, deci și pentru anul 2006, incluzându-se și calculându-se așadar, în mod nelegal și dobânzile și penalitățile de întârziere.
Pârâta nu justifică în nici un fel de ce, deși recunoaște că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF, nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere și a făcut acest lucru abia în 2010.
Lipsa de colaborare în transmiterea informațiilor existentă până în anul 2010 între pârâtă și ANAF nu este imputabilă contribuabilului.
Potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006: "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personala si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale".
Este de principiu că regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscal. Este firesc, întrucât contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat.
În cazul de față, nu revenea contribuabilului obligația de a determina cuantumul obligației de plată ce decurge din art. 257 al Legii nr. 95/2007, întrucât nu s-a prevăzut expres faptul că obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate revine contribuabilului.
Pârâta era obligată să emită în anul respectiv, pentru stabilirea concretă a obligațiilor de plată către această instituție, decizia de impunere, prin care să încunoștințeze efectiv despre sumele datorate și despre termenul de plată, adică despre scadență.
Esențială este emiterea la timp pentru anul în care trebuie plătită contribuția a deciziei de impunere, precum și comunicarea efectivă și în timp util a acesteia către contribuabil, pentru a se putea ști de plătitor care este data limită până la care trebuie să plătească (scadența) și după care încep să curgă dobânzile și penalitățile de întârziere.
În lipsa emiterii unei decizii de impunere care să stabilească în concret suma ce trebuie plătită cu titlu de CASS de fiecare contribuabil și data scadenței, precum și în lipsa comunicării efective către contribuabil, este evident că acesta nu are cum ști cât trebuie să plătească și până la ce dată, astfel încât să i se calculeze ulterior și pretinde să plătească dobânzi și penalități de întârziere.
Din moment ce suma nu fusese determinată în concret și la timp printr-o decizie de impunere, care să prevadă și termenul de plată, nu se putea cunoaște ce sumă trebuie plătită către CASJ B și până la ce dată.
Nefiind imputabilă această situație contribuabilului, nu se poate pretinde acestuia să plătească dobânzi/majorări și penalități de întârziere.
Trebuie menționat că, inclusiv în cazul în care se considera că nu ar fi existat depusă declarația privind veniturile, CASJ B avea obligația stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale.
Însă, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale în cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere.
Pârâta nu a respectat nici această regulă, rămânând în pasivitate în raport de obligațiile pentru anii anteriori până în 2011, când a emis, după cum s-a arătat, deciziile de impunere care fac obiectul prezentei cauze, în care a calculat și inclus în mod nelegal dobânzi și penalități de întârziere.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul art.218 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, au fost admise în parte pretențiile formulate de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B dispunându-se conform dispozitivului sentinței atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B și reclamantul G T, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, fiecare recurent invocând motive proprii de nelegalitate, cu privire la hotărârea atacată, recurenta pârâtă solicitând modificarea sentinței civile atacate și respingerea în tot a acțiunii reclamantului, iar recurentul reclamant solicitând admiterea recursului și anularea în tot a actelor atacate, adică modificarea, în parte a sentinței civile atacate.
În recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B se aduc următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința civilă atacată:
În conformitate cu prevederile art. 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificări și completări,
(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați
Potrivit actului normativ amintit mai sus. Titlul VIII art. 231 (1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casete de asigurări de sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanțele bugetare.
În conformitate cu prevederile art. 219 lit. g din Legea 95/2006, cu modificări și completări, una dintre obligațiile asiguraților este achitarea contribuției datorata fondului.
Reglementările legale privind modalitățile de declarare a veniturilor obținute și de plată a contribuției la FNUASS aferente acestora, aplicabile în interiorul perioadei de prescripție de 5 ani sunt: OUG nr. 150/2002 privind organizarea si funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate; Ordinul nr. 221/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicarea a OUG nr. 150/2002; Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul Președintelui CNAS 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, respective asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUASS.
În ceea ce privește Legea nr. 95/2006, cu modificări și completări aceasta prevede la art. 257: (2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5% (care în timp a fost modificată prin legile anuale ale bugetului de stat), care se aplică asupra:
e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Totodată, se precizează faptul că după republicarea Legii nr. 95/2006 ca urmare a modificări lor si completărilor existente pe parcurs, prevederile de la lit. e se regăsesc la lit. f.
Aceleași acte normative reglementează și obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum și termenele de plată a acestor contribuții și calculul de dobânzi și penalități de întârziere în cazul depășirii acestor termene.
În ceea ce îl privește pe recurentul reclamant G T acesta a obținut în perioada 2005 - 2007 venituri din chirii a căror impunere către fondul de sănătate se supune prevederilor art. 257 al. 2 Ut. e actuala lit. f.
Aceste informații i-au fost puse la dispoziție recurentei pârâte CASJ B de către ANAF.
Mai mult, din acțiunea depusă la instanța de fond, recurentul reclamant G T nu a contestat natura veniturilor realizate.
Având în vedere faptul că recurentul reclamant G T a fost identificat cu venituri din chirii realizate în perioada 2005 - 2007 rezultă că acesta a declarat aceste venituri la administrația finanțelor publice din Brașov în timp ce la CASJ B nu a depus aceste declarații așa cum de altfel avea obligația legală de a o face.
La data de 15.07.2012 recurentul reclamant G T a achitat cu chitanța nr. 18207 suma de 786 lei reprezentând debit către fondul de sănătate tară a achita accesoriile aferente acestui debit.
În acest context recurenta pârâtă a considerat netemeinică afirmația instanței de fond din sentință de la pag. 3 din sentință cum că nu i s-a adus la cunoștință reclamantului G T existența acestui debit.
CASJ B nu i se poate imputa acest fapt deoarece nici această instituție nu a avut cunoștință de aceste venituri realizate decât după preluarea bazelor de date de la ANAF.
CASJ B poate să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006, cu privire la informarea contribuabililor despre nivelul obligațiilor către FNUASS doar în condițiile în care are cunoștință despre aceștia și despre nivelul veniturilor realizate de către ei.
Acest fapt este stipulat de către Legea nr. 95/2006, cu modificări și completări în art. 222, respectiv:
Contribuabilii pot beneficia de dreptul legal de a fi informați și îndrumați în condițiile în care se înregistrează la organul fiscal.
Mai mult, pârâta a considerat că necunoașterea actelor normative și implicit a obligațiilor ce îi reveneau în baza acestora nu poate fi un motiv de neplată a obligațiilor ce îi reveneau conform unui act normativ care a fost adus la cunoștința publică prin publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Excepție face situația în care în conținutul actului normativ în care apare norma juridică se prevede o altă dată de intrare în vigoare, decât publicarea sa. Odată întrată în vigoare, norma juridică guvernează deplin relațiile sociale și din acest moment nimeni nu se poate sustrage prevederilor acesteia pe motiv că nu o cunoaște, neadmițându-se scuza ignoranței. Astfel că, toți cetățenii trebuie să cunoască legile.
Totodată, a precizat faptul că obligația plătii contribuției pe care reclamantul o datorează bugetului FNUASS nu se naște de la data primirii de la CASJ B a scrisorilor/deciziilor prin care este înștiințat asupra acestor obligații, nici de la data semnării vreunui contract, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare invocate mai sus.
A considerat că împrejurările, cum că reclamantul recurent G T nu a fost informat, până la momentul emiterii adresei din anul 2008 cu privire la astfel de obligații, nu au relevanță juridică sub aspectul obligației reclamantului plății la scadență a contribuției către fondul de sănătate, această obligație rezultând din lege.
Mai mult recurentul reclamant G T a procedat la achitarea debitului stabilit de către CAS B încă din data de 15.07.2010 dar a refuzat să achite accesoriile acestuia.
În acest context se consideră că recunoașterea și achitarea debitului principal reprezintă și recunoașterea accesoriilor calculate pentru neplata la scadență a acestui debit conform prevederilor actelor normative amintite mai sus, respectiv art. 21 din Ordinul nr. 221/2005 și art. 41 din Ordinul nr. 617/2007.
De altfel, din sentință reiese foarte clar faptul că instanța de fond a constatat că debitul stabilit este cert, lichid și exigibil și a fost și achitat cu excepția accesoriilor calculate la acesta pentru care nu a fost pus în discuție caracterul cert al acestora ci faptul că nu ar fi exigibile pentru necomunicarea la timp a titlului de creanță. Dar, Legea nr. 95/2006, cu modificări și completări nu conține sancțiuni cu privire la neîndeplinirea obligației prevăzută la art. 222 și mai mult, cum a arătat mai sus instituția recurentă și-a îndeplinit și această obligație. În acest context se consideră că recunoașterea și achitarea debitului principal reprezintă implicit recunoașterea obligației de a achita la anumite scadențe acest debit pentru care au fost calculate accesorii. De aceea se consideră că nu se motivează exonerarea de la plata accesoriilor calculate la debitul principal achitat de către recurentul reclamant G T.
I. În recursul declarat de reclamantul G T, s-au adus următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:
Recurentul reclamant a învederat că a achitat în întregime debitul principal (contribuția de asigurări sociale) prin achitarea sumei de 198 lei din suma totală de 786 lei pretinsă de CASJ B. Este adevărat că inițial a achitat suma de 786 lei Casei de Asigurări Sociale Județul B, drept contribuție de asigurări sociale pe perioada 2005 - 2007, dar ulterior Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 4578/CA din 7 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7898/62/2011 a obligat pârâta CASJ B să îi restituie suma de 588 lei, întrucât a admis justificarea sa că pentru anii 2005 și 2006 nu datorează contribuție de asigurări sociale, deoarece pensia acestuia nu a fost supusă impozitului. Tribunalul a luat în considerare prevederile art. 213 alin. 2 litera h din Legea nr. 95/2006 conform căruia sunt asigurate cu plata contribuției din alte surse pensionarii pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.
Sentința civilă nr. 4578/07.11.2011 a rămas definitivă și irevocabilă, întrucât CASJ B nu a făcut recurs. În urma acestei sentințe irevocabile CASJ B i-a restituit suma de 588 lei prin Decizia de Restituire nr. Ad.116905 din 19.12.2011. Ca urmare Decizia 14.106 din 08.02.2012 emisă de CASJ B prin care a respins contestația formulată de către reclamant care prevede că acesta are obligații restante un debit de 588 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate este ilegală. Din aceste considerente este ilegală și decizia de impunere nr. 118662/19.12.2011.
S-au anexat următoarele înscrisuri, în copie: sentința civilă nr. 4265/CA/2012; comunicarea sentinței din care rezultă că recursul este în termen, decizia nr. 106/2012; decizia de impunere nr. 118662/2011, decizia de restituire nr. Ad.116905/2011 a CASJ B; sentința civilă nr. 4578/CA/2011 a Tribunalului Brașov, irevocabilă și precizare de acțiune formulată de către recurentul reclamant către Tribunalul Brașov în dosarul nr. 7898/62/2011.
În probațiune recurentul reclamant a depus înscrisurile sus menționate la filele 14 - 27 dosar recurs.
În susținerea recursului a depus și concluzii scrise, pentru admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Ambele recursuri au fost declarate în termen legal și scutite conform legii de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Recurenta pârâtă nu a solicitat alte probe în recurs.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 4265/CA/4.07.2012 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. 1516/62/2012, prin prisma criticilor de recurs formulate de recurenta pârâtă și de recurentul reclamant, raportat la obiectul acțiunii reclamantului din dosarul de fond și față de prevederile Legii nr. 95/2006, OUG nr. 150/2002, Ordinul nr. 150/2002, Ordinul nr. 221/2003 privind aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 150/2002, Ordinul CNAS NR. 617/2007, cod procedură fiscală, cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 și văzând prevederile art. 3041 Cod procedură civilă constată:
- recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B ca nefondat, iar recursul declarat de reclamant ca fondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu administrat în dosarul de fond și în dosarul de recurs (acte depuse de reclamant (f12 - 29 dosar recurs și f. 7-22 și f. 30-33 dosar fond) raportat la prevederile legale incidente în speță, sus menționate, și față de obiectul acțiunii reclamat care constă în anularea în întregime a Deciziei de impunere nr. 118662/19.XII.2011 emisă de pârâta Casa de Sănătate a județului B pe numele reclamantului, și să se stabilească prin hotărâre că reclamantul nu are nicio obligație de plată față de CASJ B, la contribuția de asigurări sociale, adică în ce privește creanța principală și accesoriile:
- majorări, dobânzi și penalități, și față de prevederile legale art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 raportat la prevederile art. 257 alin. 2, lit.";e"; din aceeași lege, față, de faptul că reclamantul a achitat la data de 15.07.2010 debitul principal, calculat de pârâtă pentru perioada 2005 - 2007 - apreciate ca venituri din chirii informații primite după preluarea bazelor de date de la ANAF, față de prevederile codului de procedură fiscală, privind calculul accesoriilor aferente debitului principal, văzând argumentele care au stat la baza pronunțării hotărârii atacate prin care i s-a admis, în parte acțiunea reclamantului, doar cu privire la anularea deciziei de impunere nr. 116905/10.XI.2011 emisă de CASJ B, anularea în parte a obligației de plată a accesoriilor cuprinse în Decizia nr. 106/8.02.2012, și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 18662/19.XII.2011 cu privire la majorarea dobânzii, penalităților și exonerarea reclamantului de la plata acestora, acte emise de pârâta CASJ B văzând și Hotărârea definitivă și irevocabilă - sentința civilă nr. 4578/7.XI.2011 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul cu nr. 7898/62/2011 depusă în dosarul de fond și în dosarul de recurs (f.14 - 28 dosar recurs).
Instanța de recurs reține că acțiunea reclamantului este în termen și legală, că în fapt, instanța de fond prin sentința civilă atacată a apreciat în mod legal situația de fapt și de drept doar în parte acțiunea reclamantului dar neluând în considerare toate probele și prin interpretarea parțial legală și aplicarea în parte corectă a legii.
În esență, față de criticile aduse de reclamant în recursul promovat în cauză, și față de probele depuse în dosarul de fond și în cel de recurs filele 14 - 28) - se constată că aceste critici sunt întemeiate și vor fi admise, reținând că reclamantul nu are obligația de plată a contribuție la asigurări sociale urmând a fi exonerat de toate obligațiile cuprinse în Deciziile de impunere atașate în dosarul Tribunalului Brașov nr. 1516/62/2012 și în dosarul conexat nr. 1735/2012 a Tribunalului Brașov.
Ca atare, recursul reclamantului se va admite și se va modifica în parte sentința civilă a Tribunalului Brașov, în sensul că se va admite acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta, iar în consecință se vor anula în tot decizia de impunere nr. 118662/19.XII.2011 și decizia nr. 106/8.02.2012 emise de pârâta CASJ B reținând că acestea în fapt și în drept sunt nelegale și neîntemeiate raportat la actele dosarului și la prevederile legale incidente în speță.
Drept urmare, se reține ca justificată cererea reclamantului de exonerare de la plata creanței principale și a majorărilor de întârziere și a dobânzii legale, a penalităților calculate de pârâtă în mod nelegal și nejustificat.
Restul dispozițiilor sentinței civile atacate se vor menține ca justificate și legale pentru considerentele expuse și raportat la argumentele reținute de instanța de fond în sentința dată și față de cele reținute mai sus și față de prevederile legale sus menționate.
În sensul admiterii recursului și a acțiunii reclamantului se rețin susținerile recurentului din recursul declarat fila 12-13 dosar din concluziile scrise depuse la dosarul de recurs filele 28-29, și probele anexate în recurs și la fond, evidențiate la filele 26-27 recurs, chitanțele de plată , deciziile instanței, copiile cupoanelor de pensie, adresa pârâtei și deciziile de impunere.
În același sens se rețin susținerile reclamantului expuse pe larg în acțiune, în recurs și în concluziile scrise raportat de la probele de la dosar și la prevederile legale incidente.
În concluzie se reține că recursul reclamantului este întemeiat și va fi admis conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, iar acțiunea sa va fi admisă astfel cum a fost formulată în baza art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, fiind probată în fapt și în drept.
II. În ce privește recursul declarat de pârâta CASJ acesta va fi respins ca nefondat față de argumentele expuse mai sus, ce au stat la baza admiterii recursului reclamantului.
Prin urmare, criticile formulate de pârâtă în sensul că reclamantul datorează creanțele stabilite prin cele 2 decizii și accesoriile calculate, nu pot fi reținute întrucât din actele dosarului și din prevederile legale, rezultă contrariul celor susținute de Casa de Sănătate a județului B, așa încât actele emise de aceasta vor fi anulate ca nelegale și netemeinice.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
DECIZIA Nr. 2075/R/17.04.2013, Dosar nr. 1516/62/2012 - redactat judecător IM
| ← Acţiunea formulată împotriva Autorităţii Naţionale pentru... | Audierea unui număr de martori în faza actelor premergătoare... → |
|---|
