Acţiunea formulată împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza Legii nr. 290/2003; aplicarea prevederilor HG nr. 1120/2006. Admisibilitatea acţiunii pe bază de probe raportat la prevederile legale – plata tranşelor de despă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2152 din data de 23.04.2013
Asupra recursului de față constată că:
La data de 3 decembrie 2009 reclamantul M M din C, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București, solicitând admiterea acțiunii formulate și în consecință să dispună plata celei de-a doua tranșe a compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr.16/15.12.2006 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr.290/2003, actualizate conform legii, sub sancțiunea plății unei penalități de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului inițial nr. 894/64/2009 al Curții de Apel Brașov.
În acest dosar instanța a pronunțat sentința civilă nr. 84/F/22.04.2010 a Curții de Apel Brașov.
Prin această hotărâre s-a dispus admiterea acțiunii reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București, ce a format obiectul dosarului nr. 894/64/2009 a ÎCCJ.
În acest dosar instanța de recurs a pronunțat Decizia nr. 800/10.02.2011 a ÎCCJ București prin care s-a dispus admiterea recursului pârâtei și casarea sentinței civile atacate cu nr. de mai sus și trimiterea cauzei spre competență soluționare la Tribunalul Brașov - secția contencios administrativ și fiscal.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată în urma soluționării contestației în anulare din dosarul cu nr. 1551/1/2011 a ÎCCJ (Decizia nr. 2443/29.04.2011) la Tribunalul Brașov sub nr. 4704/64/2012. În acest dosar instanța de fond în rejudecare pe fond după casare a pronunțat sentința civilă nr. 4803/CA/19.09.2012 a Tribunalului Brașov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea reclamantului M M în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 București și, în consecință:
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 București a fost obligată să dispună plata celei de-a doua tranșe a compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr.16/15.12.2006 a Comisiei Județene B de Aplicare a Legii nr.290/2003, actualizate conform legii, sub sancțiunea plății unei penalități de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile după data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești.
De asemenea, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 București a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Din probele administrate în cauză rezultă că prin Hotărârea nr.16 din 15.12.2006 a Comisiei județene Brașov de Aplicare a Legii nr.290/2003 au fost acordate compensații bănești în sumă totală de 137.759,61 lei RON pentru bunurile abandonate în anul 1944 în Basarabia, orașul Chișnău, str. …, reprezentând casa de locuit cu terenul aferent, despăgubiri acordate numitului M V, tatăl reclamantului, refugiat care a formulat cererea inițială de acordare a despăgubirilor, înregistrată cu nr.2197/19.03.2004. Din înscrisurile de stare civilă rezultă legătura de rudenie de gradul 1 dintre titularul defunct menționat în hotărâre și reclamant, alături de reclamant figurând ca moștenitoare și M M. Reclamantul a solicitat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, la data de 18.06.2007, plata compensațiilor, conform prevederilor legale aplicabile, depunând Hotărârea 16/2006 împreună cu documentele anexe ale acesteia. HG nr.1120/2006 conține normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, norme pe baza cărora este detaliată procedura de plată a compensațiilor stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, stabilindu-se că plata se face eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, tranșa 1 fiind de 40% din sumă, iar tranșa 2 restul sumei, anume 60%. În cauză, instituția pârâtă a plătit prima tranșă în data de 20 iulie 2007, prin virament bancar în contul pus la dispoziție de reclamant. În privința celei de-a doua tranșe, instituția pârâtă a refuzat să mai facă plata, motivând că documentația depusă de reclamant este incompletă, împrejurare care ar împiedica plata celei de-a doua tranșe și care ar afecta valabilitatea hotărârii nr.16/2006 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003.
Din demersul de plată a primei tranșe a compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr.16/2006 emisă de Comisia județeană Brașov de specialitate se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe pertinente și concludente, că la momentul efectuării plății pentru prima tranșă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat și validat întreaga documentație anexată hotărârii comisiei județene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul civil, și-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată ori revocată de autoritatea publică abilitată de legea specială (Legea nr.290/2003), fiind așadar aplicabile la starea de fapt din cauză prevederile art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Din interpretarea logică și sistematică a acestui text de lege rezultă că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral poate revoca actul administrativ emis numai dacă acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. Raționamentul juridic este valabil pentru orice act administrativ unilateral, cu prerogativa logică a dreptului revocării actului pentru orice autoritate publică de pe verticala de deasupra autorității emitente, cum este cazul pârâtei ANRP față de Comisia județeană de aplicare a Legii nr.290/2003.
Dimpotrivă, în cauză s-a constatat că pârâta a dat forță juridică efectivă, a pus în practică hotărârea comisiei județene menționată mai sus, plătind prima tranșă a compensațiilor, pas care obligă instituția publică pârâtă să urmeze restul etapelor din procedura de acordare a compensațiilor bănești așa cum a fost aceasta stabilită de legiuitor. Dacă ANRP apreciază că Hotărârea nr.16/2006 nu a fost emisă cu respectarea procedurilor legale, atunci pârâta ar fi trebuit să urmeze procedura legală de obținere a revocării unui act administrativ unilateral care a produs consecințe juridice, anume procedura revocării pe cale judecătorească prevăzută de art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004. Însă, după cum reiese din probatoriul cauzei, instituția pârâtă a ales varianta de a refuza să mai execute restul obligațiilor sale legale de plată a compensațiilor în integralitatea lor, anume tranșa a doua în cuantum de 60%, astfel încât refuzul său apare ca fiind un refuz discreționar și abuziv, fără acoperire legală, ceea ce determină concluzia că acțiunea reclamantului este întemeiată, neexistând impediment legal pentru acordarea/plata celei de-a doua tranșe a compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr.16/2006 a Comisie Județene Brașov de aplicare a Legii nr.290/2003.
Potrivit dispozițiilor HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii 290/2003, suma cu titlu de compensații urma a fi achitată reclamantului eșalonat, în două tranșe.
Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata va fi efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termen prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen oricând în funcție de sumele alocate, așa cum neîntemeiat susține pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în întâmpinare.
Instanța a reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este tocmai o instituție a Statului Român care trebuie să asigure respectarea hotărârilor emise în aplicarea legii nr. 290/2003 și plata despăgubirilor bănești stabilite prin aceasta, în caz contrar respectivele hotărâri consfințind drepturi teoretice șu iluzorii și nu concrete și efective.
Față de aceste aspecte, instanța a reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei, ca instituție a Statului Român care asigură respectarea hotărârilor emise în aplicarea legii nr. 290/2003, în sensul lipsei fondurilor bănești.
Având în vedere argumentele menționate, instanța a admis cererea astfel cum a fost formulată iar temeiul art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004, a constatat că este întemeiat și petitul referitor la obligarea instituției pârâte la plata unor penalități de 10 pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, ca sancțiune legală în cazul neplății celei de-a doua tranșe legal cerută de către reclamant.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 București - Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței civile atacate în totalitate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive de recurs privind nelegalitatea acestei hotărâri:
Instanța și-a motivat sentința considerând că, din demersul de plată a primei tranșe a compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 emisă de Comisia Județeană B se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe pertinente și concludente, că la momentul efectuării plății pentru prima4ranșă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat și validat întreaga documentație anexată hotărârii comisiei Județene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul civil, și-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată sau revocată de autoritatea publică abilitată de lege.
În temeiul art. 299 și următoarele, art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, se consideră Sentința civilă nr. 4803/CA/2012 pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2012 de către Tribunalul Brașov, ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
În fapt, în data de 15.12.2006 Instituția Prefectului Județului B - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului M M Hotărârea nr. 16.
Prin Hotărârea nr. 16/2006 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 137.759,61 lei compensații bănești pentru bunurile autorului M V abandonate și sechestrate în orașul Chișinău, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Astfel, odată cu emiterea H.G. nr. 1120/2006. privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. la art. 17 au fost stabilite atribuțiile A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Se poate constata că, deși A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 este organ de specialitate al administrației publice centrale, ierarhic superior comisiilor județene sau a municipiului București de aplicarea Legii nr. 290/2003, nu avea din punct de vedere legal nici o posibilitate să intervină împotriva hotărârilor emise fără respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003.
Deoarece s-a constatat că, la nivelul întregii țări, sunt numeroase hotărâri emise pe baza Legii nr. 290/2003 care nu respectă: prevederile legale, iar solicitările adresate Instituțiilor Prefectului din întreaga țară de reanalizare a acestora s-au dovedit ineficiente, Serviciul pentru Aplicarea Legi nr. 290/2003 a propus modificarea prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1120/2006.
În speța în cauză, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a solicitat Instituției Prefectului Brașov comunicarea unui document din care să rezulte motivele care au fost avute în vedere atunci când au pronunțat Hotărârea nr. 16/2006, ce îi are ca beneficiari pe reclamantul Munte Ml și petenta M M. Aspectele care urmau a fi lămurite punctual erau privitoare la dovada filiației față de autorul M V, dovada refugiului autorului și dovada calității de proprietar a acestuia.
Din analiza "Referatului" întocmit de Comisia Județeană Brașov pentru Hotărârea 16/2006, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P., a constatat că Hotărârea nr. 16/2006 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003 deoarece nu a fost făcută dovada proprietății bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri. Recurenta și-a întemeiat această constatare pe următoarele considerente:
Deoarece nu dețineau "acte doveditoare" pentru a confirma dreptul de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, petenții au apelat la prevederile art. 2 alin (4) teza II și (5) din H.G. și 1120/2006, ce permite solicitanților "în situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se ia dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica Moldova, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz". în acest sens au fost depuse la dosar: declarații pe proprie răspundere însoțite de declarațiile a 2 martori și dovada demersurilor efectuate către Arhiva Națională a Republicii Moldova.
Având în vedere că Arhiva Națională a Republicii Moldova nu a putut să confirme că autorul M V a deținut în proprietate bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri, în condițiile prevăzute de art. 2 alin (5) din HG 1120/2006, reclamantul M M sau petenta M M trebuiau să inițieze o corespondență și cu primăria localității de unde s-a refugiat autorul și în care se află bunurile abandonate, respectiv Primăria localității Chișinău. Această instituție este într-adevăr abilitată să producă unul din următoarele documente: chitanță de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, ețc.:
Astfel, Comisia Județeană V a emis Hotărârea nr. 16/2006, fără a respecta prevederile Legii nr. 290/2003.
Aceste aspecte au fost transmise reclamantului M M, prin adresa nr. 8567 din 23.10.2009.
Însă, reclamantul în loc să inițieze demersuri pentru a-și completa dosarul au ales să depună prezenta cerere de chemare în judecată împotriva A.N.R.P.
Având în vedere că Legea nr. 290/2003 urmărește acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia; fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat; dispunerea plății în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat;
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat instanței, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 16/2006 emisă de Comisia Județeană Brașov de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În cazul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, a solicitat, în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Recurenta a invocat faptul că acordarea unor cheltuieli de judecată de 3.500 lei este neîntemeiată și față de obiectul cauzei.
Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea recurentei pârâte la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată
Nu în ultimul rând, a precizat că, în sentința recurată, nu sunt indicate probele în baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată.
Prin urmare, a apreciat că, față de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care a solicitat reducerea lor corespunzătoare.
Astfel, în temeiul art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4803/CA/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Brașov și modificarea sentința atacata în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamantul M M, ca fiind neîntemeiată.
Recursul a fost declarat în termen legal și scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Față de recursul declarat în cauză intimatul reclamant M M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele expuse pe larg în întâmpinare la filele 12 - 15 dosar recurs.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului sentința civilă nr. 4803/19.09.2012 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București - Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, și față de prevederile acestei legii incidente în cauză și prevederile HG nr. 1120/2006 de aplicarea acesteia, față de prevederile Legii nr. 554/2004 și având în vedere prevederile art. 304 Cod procedură civilă, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului material probator de la dosar, raportat la obiectul cauzei, obiectul acțiunii reclamantului constând în obligarea pârâtei să dispună plata celei de-a II tranșă a compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16/15.12.2006 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii, sub sancțiunea plății unei penalități de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere și cu cheltuieli de judecată ocazionate cu acest proces, văzând dispozițiile Legii nr. 290/2003, ale Hotărârii nr. 1120/2006 de aplicare a legii HG nr. 57/2008 care de fapt nu se aplică în speță (întrucât pârâta a efectuat plata I - a tranșe) raportat la considerentele sentinței civile atacate, și ținând cont de criticile recurentei privind nelegalitatea sentinței civile atacate, instanța de recurs constată că în mod corect și legal a reținut instanța de fond situația de drept și de fapt dedusă judecății, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conform cu probele de la dosar.
În ceea ce privește criticile de recurs instanța reține că în fapt recurenta a formulat două critici esențiale privind nelegalitatea hotărârii atacate și anume:
1. Hotărârea nr. 16/15.12.2006 emisă de Comisia Județeană B este nelegală deoarece la baza emiterii sale nu stă și corespondența purtată cu primăria Chișinău, în opinia sa, aceasta fiind singura instituție din Republica Moldova abilitată să producă unul din documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului abandonat. În atare situație, susținut că întrucât recurenta-pârâtă, pentru că despăgubirile acordate conform Legii nr. 290/2003 provin din fondurile alocate de la bugetul de stat, efectuarea unor plăți în temeiul unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, motiv pentru care a solicitat instanței a se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a sus-menționatei hotărâri; iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului
Astfel, în subsidiar, respectiv în situația în care se apreciază că nu se impune respingerea capătului său de cerere privind nelegalitatea Hotărârii nr. 16/15.12.2006, recurenta-pârâtă solicită micșorarea cheltuielilor de judecată admise de prima instanță, pe care le apreciază ca fiind prea mari față de "obiectul cauzei";. În plus, după cum se susține, "nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată"; - aspect ce "nu vizează o împotrivire … la acțiune";. Pe de altă parte, se mai arată, "nu sunt indicate probele în baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată";.
În drept a invocat incidența prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă și art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă cu privire la recucerea cheltuielilor de judecată ca și cuantum raportat la obiectul cauzei și faptul că acesta se achită de pârâtă, fără a avea buget alocat în acest sens.
Cât privește critica de la pct. 1, referitor la chestiunile de fond, în sensul că acțiunea reclamantului ar fi neîntemeiată și nelegală instanța de recurs reține că această critică dezvoltată pe larg de recurentă este nelegală atât în ce privește faptul că reclamantul nu ar fi depus întreaga documentație pentru obținerea titlului de creanță și că hotărârea Comisiei Județene Brașov ar fi nelegală, deoarece din probele de la dosar rezultă contrariul. Astfel, instanța de recurs constată, că acest aspect nu a fost atacat în dosarul de fond de pârâtă.
Hotărârea nr. 16/15.12.2006 a Comisiei Județene B de Aplicare a Legii nr. 290/2003 este definitivă.
Mai mult s-a și făcut executarea ei, fiindu-i plătită reclamantului prima tranșă din compensațiile cuvenite conform legii sus menționat.
În ce privește lipsa disponibilităților din buget, aspecte invocate de recurentă și volumul mare de cereri în acest sens, procedura de urmat, aceste aspecte (critici de recurs), nu pot fi reținute de instanță, având în vedere data emiterii titlului de creanță, și prevederile Legii nr. 290/2003 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1120/2006 de aplicare a acesteia, care prevede plata în tranșe într-un termen de 2 ani consecutiv.
Or, în speță recurenta nu s-a conformat prevederilor legale nici până la data acționării în judecată inițial, nici până la pronunțarea hotărârii de fond la 19.09.2012 și nici până la declararea recursului la data de 16.10.2012.
Ca atare, se justifică cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei să dispună plata celei de a II-a tranșă, sumă ce va fi actualizată conform legii.
În esență, critica de la pct. 1 din recurs va fi înlăturată ca nelegală. Cât privește excepția de nelegalitate invocată direct în recurs, a actului ce a stat la baza titlului de creanță nu mai poate fi analizată acum în recurs.
Referitor la a II-a critică de recurs, întemeiată pe prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța văzând obiectul cauzei, prestația avocatului ales în cauză, termenele - mai multe la număr din anul 20120, 2011, 2012, 2013/13.04.2013-, data pronunțării prezentei, apărarea formulată de reclamant - prin avocat în toate fazele procesuale în cele 5 dosare (atașate la prezentul dosar), constată că și această critică de recurs cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la fond nu este justificată și va fi înlăturată ca nelegală.
În concluzie pentru considerentele expuse se vor înlătura toate criticile de recurs, iar recursul se va constata ca nefondat.
În ce privește apărarea formulată de reclamant în recurs prin întâmpinare, aceasta va fi reținută ca justificată și legală în sensul respingerii recursului.
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia civilă nr. 2152/23.04.2013, dosar civil nr. 4704/62/2012- redactat - judecător IM
| ← Interpretarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 335/2007, legea... | Acţiune formulată de instanţa de contencios administrativ... → |
|---|
