Acţiune în constatare. calitatea procesuală pasivă a casei judeţene de pensii în situaţia în care fostul angajator este radiat
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 2303 din data de 15.06.2017
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2016, reclamanta P. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC TMD SA F. prin lichidator judiciar R. SPRL să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul unității în perioada 10 03 1982- 16 11 1992 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Anexei II a Ord 50/1990, pct 41 , 69 și 79 , iar în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL C. să fie obligată aceasta la eliberarea unei adeverințe în acest sens, conform art 40 alin 2 lit h C muncii.
Prin precizarea scrisă depusă la dosar la data de 10 04 2017 , reclamanta a învederat că solicită în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII D., ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul SC TMD SA F. în perioada 10 03 1982- 16 11 1992 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Anexei II a Ord 50/1990, pct 41 , 69 și 79.
A invocat considerentele deciziei nr 2/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul competent să judece recursul în interesul legii , calitatea procesuală pasivă a casei de pensii fiind justificată de faptul că angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic, SC TMC F. fiind radiată în prezent, iar reclamanta nu a fost preluată de SC TMD SA Filiași.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata SC TMC F.i, societate radiată, desfășurând activitate de sudor, activitate ce presupunea operații de sudură în mediu CO2 și din care rezulta fum toxic ce era inhalat , deoarece nu exista sistem de ventilație .
A precizat că, după sudură, efectua operații de degresare a radiatoarelor și motoarelor sudate cu solvenți organici și soluții alcaline ( triclor, gaz, acetonă) .Toate aceste activități se desfășurau pe durata întregului program de lucru și se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Anexei II a Ord 50/1990, pct 41 , 69 și 79.
In drept a invocat Ordinul 50/1990 Anexa II, poz. 41,69,79.
A depus la dosar în copii certificate pentru conformitatea cu originalul : cartea de identitate, carnetul de muncă.
Pârâta SC A. SRL C. a depus întâmpinare prin care a învederat că reclamanta a fost salariata SC TMC SA și nu a fost preluată prin protocolul de divizare de către SC TMD SA, având încetat contractul de muncă la data de 16 11 1992.
A precizat că meseria și locul de muncă al reclamantei nu figurează a fi nominalizate de angajator în grupa a II a de muncă.
La data de 04 05 2017, pârâta Casa Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare întrucât potrivit primei teze din Decizia nr 2/2016 a ICCJ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art 279 alin (2) din Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru acțiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a CPC actual /același text de lege cu referire la art 32 alin 1 lit b și art 36 CPC , pentru acțiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de a momentul intrării în vigoare a actualului CPC și în continuare; art III din CPC din 1865 pentru acțiunile privind constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și a II a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art 35 cu referire la art 32 alin (1) lit (b) și art 36 din CPC, pentru același tip de acțiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic(lichidat,radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare".
Pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive , arătând că în cauză există documente primare și astfel nu se justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.
Pe fond, a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art 11 alin 2 din Decretul 92/1976 cât și Ordinului 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, unitatea angajatoare avea obligația consemnării în carnet a perioadelor care au fost lucrate în grupe superioare de muncă.
Faptul că reclamanta a cunoscut că angajatorul a efectuat procedura din Ord 50/1990 și nu a făcut nimic în sensul de a solicita angajatorului încadrarea sau de a contesta neîncadrarea sa în grupe superioare de muncă nu este imputabil CJP D., această pasivitate fiind imputabilă reclamantei.
Conform legii 49/1992, angajatorul trebuia să plătească diferențiat contribuții de asigurări sociale pentru persoanele care au beneficiat de încadrarea în condiții de grupă de muncă superioară.
A arătat și faptul că dacă nu se face dovada plății suplimentare pentru condiții de muncă în grupa a II-a se încalcă principiul contributivitații prevăzut de art 2 lit c din legea 263/2010. În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art 205 - 208 Cpc, Legea 263/2010, precum și pe celelalte acte normative prezentate în cuprinsul ei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamantă și pârâta SC Arhiserv SRL și proba testimonială cu martorul B. E. audiat la solicitarea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Asupra celor două excepții invocate de pârâta CJP D., având în vedere decizia 2/2016 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii și împrejurarea că fostul angajator SC TMC SA F. a fost radiat, fiind în situația în care, pentru perioadele deduse judecății nu există documente primare privind nominalizarea sa în grupa a II a de muncă, instanța constată că demersul judiciar al reclamantei este admisibil, iar pârâta C. Județeană de Pensii D. are calitate procesuală pasivă.
Astfel, prin decizia 2/2016 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 279 alin. (2) din Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru acțiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/același text de lege cu referire la art. 32 alin. (l) lit. b) și art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acțiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă și în continuare; art. lll din codul de procedură civilă din 1865 pentru acțiunile privind constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (l) lit. b și art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru același tip de acțiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare".
Susținerea pârâtei în sensul că există documente primare nu poate fi reținută, câtă vreme nu există documente privind încadrarea activității desfășurată de reclamantă în grupa a II a de muncă , deși fostul angajator a parcurs procedura prevăzută de Ord 50/1990 , așa cum rezultă din Tabelul nominal nr 9417/03 06 1992 ( fila 25 din dosar) depus de către pârâta SC A. SRL C..
În consecință, instanța va respinge excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanta, în perioada 10 03 1982-16 11 1992 a fost angajata Î T. M. E. F. în meseria de sudor și a fost preluată prin reorganizare de către S.C. T.M.C. S.A. F. unde a lucrat în aceeași meserie până la data de 16 11 1992 când i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Din declarația martorei B. E. rezultă că reclamanta a lucrat la Atelierul de sudură, Secția Construcții Metalice din Fabrica de Transformatoare T.C.M., ca sudor electric și autogen. Efectua operații de sudură a cuvelor, radiatoarelor, capacelor de transformatoare electrice , cu electrozi de diferite dimensiuni de până la 5 mm grosime . În atelier se degajau fum și praf , iar spațiul în care se suda era neaerisit, cu geamuri sparte , vara fiind foarte cald și iarna foarte frig. Martora a declarat că sudorii au primit în compensare lapte și sifon și că întregul program reclamanta lucra în aceste condiții și efectua operațiuni de sudură.
Martora a menționat că reclamanta a mai efectuat operațiuni de degresare a pieselor cu sodă caustică , acetonă și fosfat.
A declarat că unitatea a acordat grupa de muncă la colegi din aceeași secție care lucrau în aceleași condiții, dar reclamanta plecând din anul 1992 a fost omisă de angajator la nominalizare pentru grupa a II a de muncă.
Din depoziția martorei reiese că activitatea reclamantei s-a desfășurat în condiții grele, în mediu toxic, întregul program de lucru și că unitatea în mod discreționar a încadrat doar pe unii dintre salariații care au ocupat aceeași funcție ca și reclamanta în grupa a II a de muncă.
Astfel, în raport de probele administrate si prevederile legale incidente în cauză, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 41 și 69, urmând a se constata că activitatea desfășurată de reclamantă pentru Î. T. M. E. F., preluată apoi de SC TMC F. în meseria de sudor în perioada dedusă judecății se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% potrivit anexei II , pct. 41 " Crăițuirea electro-pneumatică (arc - aer).Remedierea prin sudură a pieselor turnate din fontă (operație executată pe piese încălzite în prealabil în vederea sudării) (...). "și pct. 69 : " (...) Degresarea chimica cu solventi organici sau cu solutii alcaline. Extractii cu benzen, toluen, xilen. Fabricarea paradiclorbenzenului si a nitroxanului".
Instanța are în vedere și faptul că unitatea a încadrat sudorii în grupa de muncă, astfel cum rezultă din Tabelul nominal cu personalul muncitor și TESA, iar faptul că reclamanta din prezenta cauză ce a îndeplinit aceeași activitate nu se află pe tabelul menționat nu reprezintă un criteriu obiectiv de a nu beneficia de grupa de muncă.
Or, având în vedere că funcția de sudor a fost cuprinsă în Tabelul Nominal cu personalul muncitor și TESA care beneficiază de grupa de muncă, instanța constată că în mod nejustificat unitatea pârâtă nu a încadrat reclamanta în grupa a II-a de muncă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamantă în condițiile de grupa a II-a de muncă , din proba testimonială reiese că activitatea s-a desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
De asemenea, având în vedere că alți salariați care au avut aceleași funcții ca și reclamanta au obținut recunoașterea grupei prin hotărâri judecătorești, Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza BEIAN a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Faptul că reclamanta nu a fost nominalizată de comisia constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate conduce la lipsirea reclamantei de dreptul de a beneficia de recunoașterea desfășurării activității în condițiile grupei a II a , deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării persoanei reclamantei în grupă, nu poate priva salariata de un drept al său, cu atât mai mult cu cât funcția ca atare, deținută de reclamantă, a fost încadrată în grupa a II a de muncă chiar de unitate.
Pârâta SC A. SRL C., în calitate de păstrător de arhivă, administrează arhiva și toate documentele angajatorului reclamantei, așa cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, astfel că acesteia îi revine obligația eliberării adeverinței conform cu mențiunile din prezenta hotărâre și care să îndeplinească condițiile de formă cerute de acelaași norme, obligația rezultând din prevederile art. 125 din normele de aplicare a legii 263/2010, fără să perceapă o taxă de eliberare, dispozițiile legii pensiilor, cu normele sale de aplicare reprezentând norme speciale ce se aplică cu prioritate și exonerează salariații de plata unei taxe pentru obținerea adeverințelor.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea precizată și va constata că activitatea desfășurată de reclamantă în meseria de sudor în perioada 10 03 1982-16 11 1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990, Anexa II, pct. 41 , 69 , în procent de 100% ; va obliga pârâta SC Arhiserv SRL să elibereze reclamantei adeverință în acest sens, conform art 40 alin 2 lit h din C muncii.
Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
← Dreptul cadrelor didactice la decontarea cheltuielilor de... | Constatare nulitate act - respinge apelul . Jurisprudență... → |
---|