Acţiune în contencios administrativ având ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Prin sentința civilă nr. 245/CA/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este nefondată, deoarece, chiar dacă această pârâtă nu este emitenta deciziei de impunere, executarea debitelor stabilite prin decizii emise de Casa de Asigurări de Sănătate B. este făcută de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.. În aceste condiții, această pârâtă trebuie să aibă cunoștință despre eventualele hotărâri care pot influența debitele pe care le execută, pentru a nu fi puse în executare decizii de impunere anulate în tot sau în parte. În plus, tribunalul a mai reținut că reclamantul, față de modificarea de acțiune, nu mai solicită anularea deciziei emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., ci să se constate că nu datorează sume de bani față de niciuna dintre pârâte.
Pe fond, tribunalul a constatat că cererea reclamantului, astfel cum a fost modificată, este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că, urmare a modificării cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl reprezintă constarea unui fapt negativ, acela că reclamantul nu mai datorează nicio sumă de bani pârâtelor. Reclamantul nu a motivat în drept această modificare de acțiune.
Tribunalul a mai reținut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reglementează constatarea unui fapt negativ, iar art. 111 Cod Procedură Civilă prevede că "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului";.
Așadar, dispozițiile citate se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu a unui fapt, iar reclamantul are deschisă calea realizării dreptului, prin contestarea ultimei decizii de impunere emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., cu nr. 90770/17.04.2013.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C.A. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare, a arătat că obiectul acțiunii în contencios administrativ l-a constituit cererea de anulare a deciziei de impunere nr. 41011/05.06.2012 emisă de către intimata CASJ B., dar, datorită intervalului de timp scurs de la data emiterii deciziei și data ultimului termen de judecată - 20.01.2014, era necesară lămurirea situației sale referitor la obligația de plată a CAS, astfel că pentru termenul respectiv a formulat și depus la dosar o precizare a acțiunii. Recurentul a arătat că prima instanță, fără a comunica precizarea de acțiune celorlalte părți, fără a pune în discuția părților punctul său de vedere a respins acțiunea astfel modificată.
Recurentul a arătat că prima instanță a refuzat judecarea cererii sale, deși nici o instanță de judecată nu poate refuza dreptul unui justițiabil de a soluționa o cerere de chemare în judecată, față de prevederile art. 1 NCC, care prevede explicit că "în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar, în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului";.
Recurentul a mai arătat că prima instanță putea pune în discuția părților caracterul sau clasificarea acțiunii, competența instanței, dar nu putea respinge cererea motivat de faptul că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sau art. 111 Cod procedură civilă nu o prevăd.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin întâmpinare (filele 14-15), a invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta nu este motivat în condițiile art. 302 ind. 1 Cod procedură civilă, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul C.A..
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că, în mod legal, prima instanță a respins acțiunea promovată de către reclamant, cât timp acesta avea deschisă calea realizării dreptului prin contestarea ultimei decizii de impunere emise de către CASJ B. - 90770/17.04.2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantul C. A., Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de către intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin întâmpinare, Curtea constată că aceasta nu este fondată.
Astfel, hotărârea recurată este o sentință definitivă, supusă numai căii de atac a recursului, astfel că devin incidente dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, conform cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele";.
Prin cererea de recurs recurentul a invocat, pe de o parte, nerespectarea principiului contradictorialității în procesul civil, iar, pe de altă parte, încălcarea art. 1 cod civil de către instanța de fond, care, în opinia sa, a refuzat să judece cauza dedusă judecății. Or, aceste motive se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, încadrare care, deși nu a fost efectuată de către recurent, poate fi făcută de către instanța de recurs în condițiile art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de recurs va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de către intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. prin întâmpinare.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat de către recurentul reclamant - prima instanță nu a comunicat precizarea de acțiune celorlalte părți și nu a pus în discuția părților punctul său de vedere referitor la acțiunea astfel modificată - se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât invocă nerespectarea principiului contradictorialității în procesul civil, dar nu este fondat.
Pe de o parte, Curtea reține că necomunicarea modificării cererii către pârâte reprezintă un motiv de nulitate relativă, ce poate fi invocat numai în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv "numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor";. Altfel spus, această neregularitate nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată prin nerespectarea dispoziției procedurale respective.
Or, în cauză, necomunicarea modificării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant către pârâte nu a produs nici un prejudiciu recurentului reclamant, astfel că acesta nu are îndreptățirea de a invocat această neregularitate. Singurele părți care puteau invoca acest aspect erau pârâtele, care, însă, nu au avut interes să promoveze calea de atac a recursului, soluția pronunțată de către instanța de fond fiindu-le favorabilă.
În plus, deși invocă faptul că nu s-a pus în discuție punctul de vedere al instanței asupra modificării acțiunii, Curtea constată, pe de o parte, că la termenul la care instanța de fond a soluționat cauza recurentul reclamant a fost legal citat, primind personal citația (fila 20 dosar fond), dar nu s-a prezentat la judecată. Pe de altă parte, instanța nici nu ar fi putut indica modul în care urmează să soluționeze cauza, fiind interzis judecătorilor să se antepronunțe în cauzele deduse judecății.
Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat de către recurentul reclamant - instanța de fond, în opinia sa, a refuzat să judece cauza dedusă judecății - se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Principiul invocat de către reclamant - instanțele judecătorești au obligația de a soluționa cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul acestora - este un principiu general de drept, consacrat de Codul civil, dar acest principiu trebuie interpretat și prin prisma celorlalte norme de drept procesual civil reglementate de Codul de procedură civilă.
În cauză, nu se poate reține susținerea recurentului că instanța a refuzat să îi soluționeze cauza, deoarece tribunalul a analizat pretenția dedusă judecății - cererea de constare a unui fapt negativ, acela că reclamantul nu mai datorează nicio sumă de bani pârâtelor, deci o acțiune în constatarea unei stări de fapt - prin prisma prevederilor Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă.
Altfel spus, prima instanță a constatat, în mod corect, că nici legea specială a contenciosului administrativ, nici prevederea generală a art. 111 Cod procedură civilă, nu permit soluționarea unei acțiuni care are ca obiect constatarea unei stări de fapt, ci doar stabilirea existenței sau inexistenței unui drept, respectiv existența unei vătămări printr-un act sau un refuz nejustificat al unei autorități publice.
Această situație nu echivalează, așa cum susține recurentul, cu refuzul de a judeca, în sensul principiului invocat anterior, deoarece recurentul reclamant are deschisă calea unei acțiuni în realizare în situația în care intimatele pârâte, contrar opiniei sale că nu mai datorează nicio sumă de bani acestora, vor emite noi decizii de impunere.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant C.A. împotriva sentinței civile nr. 245/CA/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
| ← Dreptul de autor. Admisibilitate despăgubiri | Vechiul cod de procedură civilă - Recurs respins.... → |
|---|
