Dreptul de autor. Admisibilitate despăgubiri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 259/R din data de 21.05.2014
Constată că prin sentința civilă nr. 430/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș au fost respinse ca nefondate excepția prescripției materiale a dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâții S.C. P. S.R.L. și C.J.C..
A constatat că reclamantul este autor al fotografiilor din Albumul Județului C., apărut în anul 1999, cu ISBN 973-97321-8-6, astfel cum au fost identificate în planșele nr.1-5 (filele 339-343).
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale.
A obligat pârâta S.C. P. S.R.L. să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 20.000 lei.
A obligat pârâta S.C. P. S.R.L. la publicarea în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în două cotidiene de circulație națională a unei erate în care să se precizeze că reclamantul este autor al fotografiilor din Albumul Județului C., apărut în anul 1999 cu ISBN 973-97321-8-6, astfel cum au fost identificate în planșele nr.1-5 (filele 339-343).
A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată față de pârâtul C.J.C.
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.D. și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 25.10.2011 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. P. S.R.L. și C.J.C. ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, la plata în solidar a sumei de 510.000 lei (120.000 euro) daune interese reprezentând drepturi patrimoniale de autor și a sumei de 170.000 lei (40.000 euro) daune morale; să dispună obligarea pârâților la publicarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în două ziare cotidiene de circulație la nivel național, a unei erate în care să menționeze numele reclamantului ca autor a celor 135 de fotograme publicate în albumul de prezentare al Județului C.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că la data de 23.12.1996 între C.J.C. și S.C. P. S.R.L. în calitate de executant a fost încheiat contractul de executare de lucrări poligrafice nr.4349/23.12.1996 a albumului de prezentare al județului C., ocazie cu care pârâta S.C. P. S.R.L. a adus și 180 de diapozitive dintre care 130 aparțin reclamantului, fără să se solicite consimțământul acestuia în vederea cesionării drepturilor sale materiale sau morale asupra fotogramelor aduse la cunoștință publică. S-a mai susținut de asemenea că la data de 2.10.1997 pârâții aveau cunoștință de faptul că autorul celor 135 de fotograme era reclamantul. De asemenea s-a mai arătat că faptele pârâților de însușire a operei reclamantului au făcut obiectul unei cercetări din partea Oficiului Român pentru Drepturi de Autor care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, ocazie cu care s-a realizat și o expertiză judiciară prin care s-a stabilit fără tăgadă că dispozitivele reproduse în albumul de prezentare al Județului C., au autor pe reclamantul G.D..
În drept au fost invocate dispozițiile art.1387 alin.1, art.139 alin.1 din Legea nr.8/1996.
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
I. În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.7 alin.1 lit. b din Decretul nr. 321/1956 cu privire la dreptul de autor al unei serii fotografice, care instituie un termen de 10 ani, pentru folosința patrimonială a acestora, termen care este unul de decădere și nu de prescripție. S-a reținut că prin noțiunea de "apariție"; legiuitorul a avut în vedere, aducerea operei la cunoștința publică prin reproducere sau difuzare, iar acest lucru care s-a realizat în anul 1999 prin editarea albumului de prezentare a Județului C. La acea dată era în vigoare Legea nr. 8/1996 și actul normativ invocat de parte respectiv Decretul nr. 321/1956. Prin această ultimă lege nu s-a mai instituit un termen de decădere pentru valorificarea drepturilor patrimoniale de autor.
II. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul este autorul fotografiilor ce fac obiectul prezentului litigiu. S-au avut în vedere probele administrate, respectiv adresa nr. 25/2013 emisă de Muzeul civilizației Gumelnița - Oltenița care atestă faptul că imaginile din album de la filele 118 - 125 aparțin reclamantului G.D., care le-a realizat cu acordul acestei instituții în decursul anilor 1984 - 1985. De asemenea s-a mai avut în vedere o declarație de martor extrajudiciară, din care rezultă că fotografiile cu tema pescari și pescuitul au fost realizate tot de reclamant. Instanța de fond a mai avut în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală nr. 873/2006 finalizat prin referatul din 21.03.2005, în ce privește calitatea de autor a reclamantului.
Totodată s-a ținut cont și de concluziile exprimate de un specialist în domeniu artistic fotografic, al cărui punct de vedere s-a coroborat cu restul probelor, concluzii din care rezultă că autorul fotografiilor din Albumul de prezentare al Județului C., apărut în anul 1999, identificate în planșele 1-5 (filele 339-343) în număr de 49 aparțin reclamantului.
În concluzie această excepție a fost respinsă.
III. Legat de excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S.C. P. S.A., instanța de fond a reținut că între C.J.C. și S.C. P. S.R.L. a fost încheiat un contract prin care acesta din urmă, se obliga printre altele să furnizeze imagini fotografice pentru editarea Albumului de prezentare a Județului, fiind perceput ca autor al acestor imagini.
În adoptarea acestei soluții s-au avut în vedere probele administrate în cauză, respectiv mai multe declarații extrajudiciare și înscrisurile depuse la dosar.
S-a mai reținut de instanța de fond că nu s-a făcut dovada existenței unui contract de cesiune a drepturilor de autor având ca obiect fotogramele prezentate la editarea albumului.
IV. În ce privește fondul cauzei s-a reținut că prin probele administrate nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului material. Astfel potrivit procesului verbal de adjudecare nr.4349/23.12.1996 (fila 111) în vederea editării Albumului C. s-a adjudecat oferta făcută de S.C. P. S.R.L., încheindu-se contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr.4363/27.12.1996 (fila 113) având ca obiect editarea "Albumului de prezentare a Județului C.";, într-un tiraj de 490 de exemplare. Prin actul adițional nr.1/17.12.2007(fila 115) s-a stabilit că valoarea tirajului este de 2000 exemplare, iar conform notei de calcul costul fotografiilor de pe macheta Kodak color era de 5.000.000 lei (ROL). De asemenea conform adresei nr.469/2.12.1997 a S.C. P. S.R.L. (fila 122) rezultă că potrivit contractului mai sus menționat au fost predate către C.J.C. un număr de 180 fotograme. Conform facturii fiscale nr.2950696/5.05.1999 (fila 130) a fost achitată suma de 315.351.000 lei (ROL) pentru întreaga activitate de editare a celor 1000 de exemplare ale albumului de prezentare a Județului C.. Or, având în vedere că potrivit punctului de vedere al d-nei V.G. reclamantul este autorul doar a 49 de fotografii din albumul de prezentare al Județului C. și faptul că prețul fotografiilor predate C.J.C. a reprezentat doar o parte din costul de producție, precum și faptul că în vederea editării albumului au fost predate un număr de 180 de fotograme, Tribunalul a reținut că nu se poate determina cu exactitate care este prejudiciul material efectiv suportat de reclamant prin editarea celor 49 de fotografii ale sale, fără a exista consimțământul acestuia.
În ceea ce privește daunele morale solicitate Tribunalul a reținut că este adevărat că în cazul acestor daune, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onorarea, suferința fizică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciabilă evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestuia îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă o sumă de bani și în ce cuantum este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
În speță, Tribunalul a reținut că avându-se în vedere că editarea albumului de prezentare al Județului C. nu s-a realizat în scop de comercializare de către C.J., ci în scop de protocol, precum și faptul că fotografiile au fost realizate în anii 1984, precum și faptul că o reparare importantă a prejudiciului se realizează prin recunoașterea calității de autor a reclamantului G.D., ceea ce contribuie la creșterea notorietății acestuia, este suficientă acordarea unei sume de 20.000 lei, cu titlul de daune morale.
În ceea ce privește cererea formulată împotriva C.J.C. Tribunalul a reținut că în speță există o cauză exoneratoare de răspundere, respectiv fapta unei terțe persoane, respectiv a pârâtei S.C. P. S.R.L., care astfel cum s-a arătat și-a arogat calitatea de autor al fotogramelor, calitate care a fost cesionată către pârâtul C.J.C., iar acesta nu a cunoscut și nici nu putea să cunoască în mod obiectiv faptul că autor al fotogramelor era reclamantul G.D..
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelantul reclamant G.D. și de apelanta pârâtă S.C. P. S.R.L. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ce privește apelul declarat de apelantul reclamant G.D. sentința este criticată pentru următoarele aspecte:
I. Într-o primă critică din apel se arată că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 reținând în mod eronat că nu se poate cuantifica prejudiciul. S-a omis a se avea în vedere că reclamantului nu îi sunt opozabile convențiile încheiate între părți cu privire la prețul plătit pe fotografii și costurile editării albumului și nici nu a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 nu prevede că drepturile patrimoniale ale autorului a cărui operă a fost publicată fără acordul său ar fi condiționată de nivelul beneficiilor pe care autorul unei asemenea fapte ilicite le-a obținut.
Apelantul reclamant arată că este de profesie artist fotograf și la dosar a depus dovezi din care rezultă că a vândut către firma S.C. R.C.P.C. S.R.L. fotografii de la sol la prețul de 250 de euro bucata și cu 900 euro bucata pentru fotografii executate în aer. Instanța de fond a ignorat aceste probe în mod eronat reținând că prejudiciu nu poate fi cuantificat.
În continuarea motivelor de apel se mai arată că din conținutul raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal nr. 873/2005 s-a stabilit că aparțin reclamantului un număr de 87 de fotografii și nu 49 cum a reținut instanța de fond. Ținând cont de faptul că o fotografie s-a vândut în cursul anului 2008 cu prețul de mai sus, înseamnă că cele 87 de fotografii a câte 250 de euro ar valora 27.750 euro.
II. Cea de-a doua critică din apel vizează cuantumul daunelor morale acordate pentru acoperirea prejudiciului moral. Se arată că reclamantul este suspus unui stres continuu datorită procesului care durează de mai bine de patru ani așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Prejudiciul moral suferit de reclamant constă și în faptul că prin prezentul proces i s-a adus atingere prestigiului său profesional. Dovezi în acest sens stau notificarea depusă la dosar, prin care editura Cuvântul i-a comunicat reclamantului că modifică oferta de cumpărare a unor fotografii executate de reclamant, reducând prețul de la 480.000 euro la 240.000 euro datorită nesoluționării prezentului dosar pe care îl are cu S.C. P. S.R.L.
III. În mod greșit a fost respinsă ca nefondată acțiunea față de C.J.C., care nu a dovedit cu nici un mijloc de probă că a depus minimum de diligențe pentru a afla cine este autorul acestor fotografii.
IV. Într-o ultimă critică apelantul reclamant arată că în mod greșit nu a fost obligat pârâtul C.J.C. să publice un anunț în care să precizeze numele autorului celor 89 de fotografii întrucât el este beneficiarul operei.
În ce privește apelul declarat de pârâtul S.C. P. S.R.L. sentința este criticată pentru următoarele motive:
I. Modul de soluționare al excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 321/1956. Potrivit acestui text "autorul are dreptul de folosință a drepturilor patrimoniale decât pe termen de 10 ani de la apariție, cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice";. După împlinirea acestui termen, autorul nu mai are folosința drepturilor patrimoniale de autor, opera căzând în domeniul public, astfel că nu mai poate valorifica eventualele pretenții morale cu privire la opera respectivă. Din probele administrate în cauză rezultă că fotografiile au luat forma materială concretă în anul 1984, când au căpătat forma materială a unor negative care așa cum rezultă atât din susținerile reclamantului cât și din declarația martorului au fost predate Editurii Sport Turism, care le comandase în baza unui contract de colaborare cu reclamantul. În consecință termenul de protecție a dreptului de autor s-a împlinit în anul 1994, înainte de apariția Legii nr. 8/1996. Termenul de zece ani curge de la data la care fotografiile au dobândit un suport material concretizat în negative și de la acea dată este protejat de lege. După împlinirea acestui termen drepturile de autor nu mai pot fi valorificate întrucât titularul dreptului de autor devine statul.
II. Al doilea motiv de apel se referă la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual active a reclamantului. În acest sens din raportul de expertiză efectuat în cauză nu se poate preciza cu exactitate dacă negativele prezentate reprezintă o operă originală de creație artistică. Se mai arată în continuare că în mod nelegal prima instanță a înlăturat raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru că expertul a răspuns în mod exact la obiectivele expertizei, obiective admise de instanța de judecată.
III. Cea de-a treia critică din apel vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a apelantei pârâte S.C. P. S.R.L., arătându-se că între aceste părți nu s-au stabilit raporturi juridice, iar în temeiul contractului încheiat cu C.J.C. drepturile de autor revin în mod expres acestuia care deține cu titlu de autor fotogramele în discuție.
Prin urmare calitatea de autor, exprimată în mod public și de necontestat o deține C.J.C., singurul pârât care are calitate procesual pasivă în cauza de față.
Sub acest aspect operează chiar autoritatea de lucru judecat așa cum s-a statuat prin decizia civilă nr. 3063/2011 pronunțată de ÎCCJ.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate se rețin următoarele:
În legătură cu apelul declarat de apelatul reclamant G.D..
I. Instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate fi determinat cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, pentru cele 49 de fotografii publicate în albumul editat de C.J.C.
Varianta de calcul pe care o oferă reclamantul pentru evaluarea fotografiilor este una comparativă cu valoarea altor fotografii pe care partea le-a vândut către S.C. R.C.P.C. S.R.L. B.. Se mai arată de către apelantul reclamant că potrivit contractului încheiat între aceste părți, o fotografie normală (luată de la sol) a fost evaluată la suma de 250 euro bucata iar o fotografie executată din aer, a fost evaluată la suma de 900 euro bucata. După estimările reclamantului, pornind de la aceste valori, și apreciindu-se că pârâtul a folosit un număr de 87 de fotografii și nu 49 cât a reținut instanța de fond, cuantumul real al prejudiciului se ridică la suma de 27.750 euro.
Metoda comparativă propusă de reclamant nu poate fi primită de instanță. Se poate observa cu ușurință că tranzacția încheiată între reclamant și S.C. R.C.P.C. S.R.L. a avut loc în anul 2008, după aproape nouă ani de la editarea albumului ce face obiectul prezentei discuții. Or, prețul la care reclamantul ar fi putut să își valorifice fotografiile în anul 1999 nu poate fi același și nici chiar comparabil, cu cel la care și-a valorificat drepturile de autor în anul 2008. Această variantă de calcul nu poate fi primită și pentru faptul că nu există suficiente elemente care să permită compararea fotografiilor folosite la albumul editat în anul 1999 cu fotografiile pe care reclamantul pretinde că le-a vândut în anul 2008 către societatea susmenționată. Nu se poate aprecia cu exactitate despre ce fel de fotografii face vorbire reclamantul cât amintește de contractul încheiat cu S.C. R.…, și dacă acestea sunt la fel cu cele ce fac obiectul prezentei cauze.
Chiar dacă s-ar admite că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată, împotriva faptului că nu îi este opozabil reclamantului contractul încheiat între cei doi pârâți, cuantumul acestor daune se circumscrie, cu certitudine, valorii obținute în urma vânzării drepturilor de autor.
Este adevărat că reclamantului nu îi sunt opozabile contractele intervenite între pârâta S.C. P. S.R.L. și C.J.C., însă acest aspect este irelevant în raport de faptul că lipsește o bază reală de evaluare a acestor fotografii, un calcul concret care să se raporteze și la cuantumul beneficiului obținut de pârâta unu în urma editării albumului.
Prin urmare, în lipsa unor elemente certe care să permită evaluarea fotogramelor folosite de pârâtă la editarea albumului în discuție, instanța nu poate agrea sistemul de evaluare propus de reclamant și în consecință va fi respinsă prima critică din apelul reclamantului.
În ce privește numărul de fotograme folosit de S.C. P. la editarea albumului, acela de 87 cum pretinde reclamantul și rezultat din raportul de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală, instanța de fond în mod corect nu a considerat această probă ca fiind relevantă în cauză.
În dosarul de urmărire penală s-a administrat proba cu expertiză judiciară, însă acesta nu va fi avută în vedere în prezenta cauză, întrucât obiectivele stabilite pentru efectuarea raportului nu au fost discutate în contradictoriu iar părțile nu au avut posibilitatea să formuleze în contradictoriu eventualele obiecțiuni.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară și de asemenea s-a luat în considerare punctul de vedere al d-nei V.G., punct de vedere mai plauzibil, fundamentat pe concluzii științifice mai solide și consistente, care se coroborează cu restul probelor din dosar, potrivit căruia doar un număr de 49 de fotograme au fost folosite în acel album.
Prin urmare nici acest argument nu poate fi primit urmând a fi respins.
II. În ce privește critica referitoare la cuantificarea daunelor morale, instanța de fond a procedat la o evaluare corectă a daunelor morale, suma pretinsă de reclamant fiind în total dezacord cu prejudiciul moral suferit și cu mult peste limitele rezonabile impuse în astfel de situații. A acorda suma cerută de reclamant ar echivala cu o îmbogățire nejustificată, depășindu-se limitele prejudiciului moral suferit de reclamant. Apelantul reclamant nu a dovedit cu probe suplimentare că ar fi suferit un prejudiciu moral mai mare decât cel cuantificat de instanța de fond.
În speță la determinarea cuantumului prejudiciului moral s-a avut în vedere faptul că fotogramele au aparținut reclamantului, că acestea au fost folosite fără drept de pârâta S.C. P. S.R.L., că albumul a fost publicat într-un număr limitat de exemplare cu scop de prezentare a județului C. și nu în scop de comercializare. S-a mai reținut în mod corect de instanța de fond că prejudiciul moral este acoperit și prin simpla recunoaștere a dreptului de autor.
Prin urmare nici această critică nu este întemeiată și în consecință va fi respinsă.
III. În ce privește critica din apel legată de modul de soluționare al cererii de chemare în judecată față de pârâtul C.J.B., instanța de fond în mod corect a adoptat soluția de respingere. Între reclamant și pârâtul C.J.C., nu s-au stabilit raporturi juridice directe chiar dacă proprietarul albumului de prezentare a Județului C. este acesta din urmă. Nu poate fi stabilită o obligație solidară între cei doi pârâți chiar dacă așa cum am arătat mai sus drepturile de autor au fost cedate pârâtei de rang doi, pentru că nu ne aflăm în prezența unei solidarități legale sau convenționale. Potrivit dispozițiilor art. 1034 - 156 din codul civil, solidaritatea se naște numai prin lege sau prin convenția părților, ori în speța de față nu ne aflăm în prezența unei astfel de solidarități.
IV. În ce privește obligarea C.J.C. la publicarea unui anunț din care să rezulte că reclamantul este autorul celor 89 de fotograme, pentru considerentele expuse mai sus, întrucât nu ne aflăm în situația unei solidarități pasive, acestui pârât nu îi revine nicio obligație în acest sens. Obligația de recunoaștere a calității de autor a reclamantului revine potrivit legii, pârâtului care a uzat de drepturile de autor ale reclamantului. Desigur că publicarea în cele două ziare de largă răspândire se va face numai în condițiile în care sentința este irevocabilă, pentru a preveni producerea de erori, ca urmare a posibilelor soluții ce pot fi adoptate în căile de atac.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta S.C. P. S.R.L. instanța reține următoarele:
I. Legat de modul de soluționare al excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile art.7 din decretul nr.321/1956. Prin noțiunea de "apariție"; avută în vedere de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 2 din decretul nr.321/1956 s-a avut în vedere aducerea la cunoștința publicului a operei sau valorificarea acesteia prin reproducere sau difuzare. Or, publicarea fotogramelor s-a realizat în anul 1999 odată cu editarea albumului, iar la acea dată era în vigoare Legea nr. 8/1996.
Prin urmare nu a intervenit termenul de 10 ani pentru protecția dreptului de autor instituit de dispozițiile susmenționate așa cum pretinde apelantul pârât și în consecință acest motiv de apel este nefondat urmând a fi respins.
II. În ceea ce privește cea de-a doua critică din apel, referitoare la modul se soluționare al excepției lipsei calității procesual active a reclamantului, din toate probele administrate pe parcursul soluționării cauzei rezultă că autorul celor 49 de fotograme este reclamantul și reprezintă o operă originală de creație artistică (concluziile coraportului de expertiză fila 392). Față de aceste concluzii nu se mai poate susține că există mari dubii cu privire la caracterul de operă artistică a fotografiilor. Așa cum am arătat mai înainte, acest aspect este atestat și de concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală, concluzii ce au fost avute în vedere de instanța de fond.
III. Legat de cea de-a treia critică din apel în care se arată că în mod eronat a fost soluționată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.C. P. S.A., nici acesta nu este întemeiată și pe cale de consecință va fi respinsă.
Faptul că între pârâta de rang unu și pârâta de rang doi a intervenit un contract pentru executarea și publicarea prin editura "P..."; a unui album de prezentare a Județului C., iar în cuprinsul acestui contract s-a înserat că drepturile de autor revin în mod expres C.J.C., nu înseamnă că acesta, este debitorul obligației principale.
Contractul a fost încheiat între cele două pârâte și nu dă naștere niciunei obligații a Consiliului Județean față de reclamant. Fapta culpabilă pentru care s-a formulat prezenta acțiune, aceea de a folosi în mod nedrept și injust, în interes personal, fotogramele create de reclamant, a fost săvârșită de pârâta S.C. P. S.R.L. Prin urmare, chiar dacă în prezent deținătorul dreptului de autor este C.J.C., răspunzătoare pentru fapta culpabilă este pârâta S.C. P. S.R.L.
Nu se contestă faptul că în prezent drepturile de autor revin C.J.C., lucru constatat și prin decizia civilă nr. 3063/2011 pronunțată de ÎCCJ, însă acest aspect nu o exonerează pe pârâta de rang doi, de răspunderea personală pentru fapta proprie.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că ambele apeluri sunt nefondate și în consecință în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă urmează să fie respinse iar sentința primei instanțe să fie menținută ca legală și temeinică.
| ← Noul cod de procedură civilă - Recurs CASJ. Nivelul... | Acţiune în contencios administrativ având ca obiect cererea... → |
|---|
