Indiviziune. Puterea de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti. Admisibilitatea unor cereri în constatarea unor drepturi de proprietate în lipsa unor cereri în realizarea acestora.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 541/R din data de 16.04.2014
Prin decizia civilă nr.420/A/2013, Tribunalul Brașov a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanții pârâți B.N., B.A., D.G.S. și B.N. împotriva sentinței civile nr. 11321/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care a menținut-o pentru următoarele considerente:
În dosarul conexat având nr. 32299/197/2010 reclamantul BN, în contradictoriu cu pârâții B.I., ML si M.A. să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului casa de lemn și teren în suprafață de 1346,4 mp., înscris in CF nr. 103543 (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2564 S.) S., sub nr. top. 2799, 2800, prin formarea a trei loturi, respectiv: lotul nr. 1, format din casa de lemn si anexe, cu terenul aferent acesteia, in cota de 1/3 părți, urmând ca acesta să fie atribuit reclamantului, cu obligarea la plata sultei compensatorii referitor la casa de lemn; lotul nr. 2, format din teren în suprafața de 457,2 mp, ce urmează a fi atribuit pârâților M.L. si M.A. și lotul nr.3, în suprafața de 457,2 mp, ce urmează a fi atribuit pârâtului B.I.; să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra loturilor nou formate, la numele fiecărui copartajant, cu titlu de ieșire din indiviziune, cu cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, arătând că în realitate partajul efectuat de moștenitori în anul 1977 a vizat întreaga avere succesorală rămasă după decesul tatălui lor B.I., adică atât imobilul din CF 2565, cât și cel din CF 2564 S., cuprinzând trei construcții, evidențiate atât pe schiță cât și în componența loturilor rezultate, aceasta fiind voința părților la acel moment.
Cele reținute de prima instanță au fost statuate cu putere de lucru judecat în sentința civilă nr. 8379/08.10.2004, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. 17625/2002, în care apelantul B.N. a fost parte.
Prima instanță învestită cu soluționarea dosarul conexat având nr. 32299/197/2010 nu putea ignora cele stabilite prin sentința civilă nr. 8379/08.10.2004, pronunțată de Judecătoria Brașov.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) Cod civil).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) Cod civil, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, iar în relația dintre părți și terțe persoane aceasta are un caracter relativ.
Reținându-se că în realitate în anul 1977 părțile au partajat întreaga avere succesorală rămasă după decesul defunctului B.I., adică atât imobilul din CF 2565, cât și cel din CF 2564 S., cuprinzând trei construcții, evidențiate atât pe schiță cât și în componența loturilor rezultate, prima instanță nu putea să mai dispună efectuarea unui partaj judiciar, atât timp cât părțile și autorii lor făcuseră anterior un partaj voluntar.
Din cuprinsul sentinței apelate rezultă că prima instanță s-a pronunțat pe toate cererile cu care a fost investită, motivând detaliat soluția pronunțată.
Instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri nu este ținută de concluziile formulate de expert, în condițiile în care acestea intră în contradicție cu restul probelor din dosar și încălcă puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. Prima instanță a analizat concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul P.R.A., apreciind că acestea sunt contrare atât celor stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 8379/08.10.2004 a Judecatoriei Brasov, cât și modalității în care moștenitorii defunctului B.N.I. au înțeles sa împartă faptic masa succesorală cuprinsă atât în CF 2564 S., cu nr. top. 2799, 2800, cât și în CF 2565 S.,cu nr. top. 2797/2, 2798/2, 2805.
Modalitatea în care a înțeles defuncta B.A. să dispună de partea sa din moștenire nu poate avea vreo consecință asupra a ceea ce părțile, respectiv succesorii defunctului B.I., au convenit în anul 1977 când au încheiat partajul voluntar.
Este neîntemeiată susținerea apelantului B.N. referitoare la cele reținute de prima instanță, deoarece analizând cererea de la fila 26 din dosarul anexat nr. 17625/2002 al Judecătorie Brașov rezultă că prima instanță a reținut corect cele solicitate de apelantul B.N. în respectivul dosar.
Prima instanță a soluționat cu respectarea dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă petitele în constatare din dosarul conexat nr. 29959/197/2010. Cererile în constatare formulate în dosarul nr. 29959/197/2010 erau admisibile deoarece o acțiune în realizare, respectiv un partaj judiciar, nu mai era admisibilă în condițiile în care se constatase prin sentința civilă nr. 8379/08.10.2004, pronunțată de Judecătoria Brașov, că părțile făcuseră anterior un partaj voluntar autentificat sub nr. 8984/1977 (act de CF nr. 4346/1977).
Împotriva hotărârii de mai sus au formulat recurs apelanții BN, BA, DGS și BN iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.6, 8 și 9 Cod procedură civilă, soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Prin acțiune se solicită să se constate că, urmare partajului din anul 1977 și casa cu o porțiune de teren (nu în totalitate, lucru ce se observă și din schița de dezmembrare aferentă actului de partaj, colțul de aproximativ 400 mp nu este inclus în schiță) înscrisă în CF 2564 S., a făcut obiectul împărțelii. Așa a crezut antecesoarea reclamanților când a semnat actul de partaj, așa au crezut reclamanții când au încheiat contractul de întreținere, respectiv de vânzare - cumpărare, așa declară și pârâtul B.I. în declarația sa.
Instanța, trecând peste voința părților, care se presupune că au cunoștință cel mai bine despre situația imobilului, acordă mai mult decât s-a cerut, respectiv acordă reclamantei S.V. întregul imobil din CF 2564 S. deși, soluția ce trebuia adoptată era, după opinia lor, următoarea de admitere în parte a cererii din dosarul conex 29959/197/2010, respectiv petitele I, II, III, V, VI și a celei din dosarul conex nr. 32299/197/2010, în sensul sistării stării de indiviziune conform Raportului de expertiză din dosarul nr. 4740/197/2008 al Judecătoriei Brașov și respingerii celorlalte cereri.
O soluție echitabilă în conformitate cu cererile părților, cu voința lor, cu înscrisurile depuse la dosar, cu voința antecesorilor.
Se observă că în schița de dezmembrare din 1977, limita lotului /1 cuvenită lui BA este chiar la limita imobilului - construcție din str. xxx.
O parte din teren nu a fost cuprins în schița de dezmembrare - probabil considerată a fi întregul imobil din CF 2564 S., pentru care nu se dezbătuse încă succesiunea.
Și matematic, dacă se adună suprafețele din schița de dezmembrare, rezultă diferențe semnificative concret arătate la paginile 6 și 7 din sentința civilă nr.8379/8.10.2004 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr.17625/2002.
Recursul a fost apreciat ca fondat.
Părțile în litigiu sunt succesoarele în drepturi ale defunctului B.I. decedat la data de xxx după care succesiunea a fost dezbătută prin două certificate de moștenitor (470/1968 și 171/1997) și un partaj voluntar (1977).
Primul certificat de moștenitor nr.470/1968 a inclus în masa succesorală doar imobilul din CF nr.2565 S. iar după 29 de ani s-a procedat la completarea masei succesorale prin certificatul de moștenitor nr.171/1997 și pentru imobilul înscris în CF nr.2564 S..
În perioada de timp scursă între cele două certificate de moștenitor, cei trei moștenitori (descendenți direcți cu cote de 1/3) și-au împărțit în mod voluntar imobilul din CF nr.2565 ce a fost dezmembrat în 3 loturi, fiecare alcătuit din câte o casă și teren aproximativ egal (doar lotul lui BN este mai mic - 442 mp față de 784 mp cât au celelalte două loturi).
Unul dintre cei trei moștenitori, respectiv B.A. a înstrăinat către intimații S.V. și M.L., atât nuda proprietate a lotului său dobândit în urma partajului voluntar din 1977 (prin contract de întreținere nr.306/1996), cât și cota de 1/3 dobândită de aceasta prin Certificatul de moștenitor nr.171/1997 asupra imobilului înscris în CF nr.2564 S..
Prin procesul finalizat prin sentința civilă nr.8379/2004 a Judecătoriei Brașov (menținută în căile de atac), cumpărătoarea SV a chemat în judecată pe D.P., soțul supraviețuitor al vânzătoarei B.A. pentru a revendica imobilul înscris în CF 2565 S. sub nr.top.2797/2, 2798/2 totul /1, dobândit prin contractul de întreținere nr.306/1996. În cursul acestui proces au formulat cerere de intervenție B.N. și B.I. prin care au solicitat rectificarea CF 2564 în sensul radierii unei notări de radiere a unei case de lemn. Prin sentința civilă nr.8379/2004 s-a dispus rectificarea CF 2564 S. în sensul radierii înscrierii de sub B2 vizând radierea notării unei case de lemn.
Toate celelalte pretenții au fost respinse. Doar în considerentele hotărârii, instanța a reținut că partajul voluntar din 1977 a vizat atât CF 2565 cât și CF 2564, cele trei case din partaj fiind cele din cele două cărți funciare.
Admițând că autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul unei hotărâri judecătorești, ci și considerentele acesteia, se poate trage concluzia că aprecierea primelor instanțe potrivit căreia partajul voluntar din 1977 a vizat ambele imobile (CF 2565 și CF 2564) a intrat în puterea lucrului judecat și acest fapt nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească decât cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
Cu toate acestea, considerentele acestei hotărâri sunt în opoziție totală cu actele juridice încheiate de părți de-a lungul timpului, respectiv cu certificatele de moștenitor 470/1968 și 171/1997 prin care cele două imobile din cărțile funciare au fost împărțite diferit, precum și cu partajul voluntar din 1977 care a avut în vedere doar CF 2565 și a fost încheiat în formă autentică fiind intabulat în cartea funciară conform dezmembrării convenite de părți.
Toate aceste acte juridice autentice au produs efectele juridice (dezmembrări, intabulări, etc.) și nu au fost niciodată desființate amiabil de părți sau prin vreo hotărâre judecătorească, cum de altfel, nu au fost desființate nici contractele autentice, de întreținere nr.306/1996 și de vânzare cumpărare nr.1758/1998 prin care unul dintre moștenitori, BA, a înstrăinat părțile sale din ambele corpuri funciare.
Pentru dezlegarea situației juridice de mai sus, este necesar a se proceda la compararea forței juridice, pe de o parte, a considerentelor unei hotărâri iar, pe de altă parte, a 5 acte juridice autentice cu privire la care aceste considerente fac aprecieri de natură a schimba în totalitate voința juridică a părților la încheierea acestora. Ori, din acest punct de vedere, este evident că prin considerentele unei hotărâri nu se pot și nici nu au fost desființate 5 acte juridice autentice care au produs efecte juridice ce nu au fost niciodată înlăturate. Acest lucru înseamnă că părțile care erau interesate în desființarea unor acte juridice translative de proprietate ce nu corespundeau voinței reale a părților erau singurele în măsură să solicite și să obțină desființarea acestora mai ales după ce au văzut considerentele hotărârii 8379/2004. Or, nici prin acțiunea ce a fost soluționată prin sentința civilă nr.8379/2004 a Judecătoriei Brașov și nici prin acțiunile conexe deduse judecății, nici una dintre părți nu a solicitat desființarea vreuneia dintre actele juridice menționate, cu petitele subsecvente ce se impuneau, precum desființarea efectelor produse de acestea, rectificări de CF etc., toate aceste neajunsuri au fost întrucâtva relevate prin considerentele sentinței civile nr.8379/2004 și au constituit și motivul pentru care instanța de fond s-a văzut în imposibilitate de a valorifica în vreun fel soluțiile tehnice propuse de experți prin expertizele efectuate la fondul cauzei.
Cu toate acestea, instanța de fond a ales, din multitudinea de petite, din acțiunile din cele trei dosare conexe, două petite în constatare (dosar conex nr.29959/197/2010) pe care le-a admis în mod nelegal pentru următoarele considerente:
Astfel, prima instanță a constatat că prin actul de partaj voluntar nr.8984/1977, în realitate, părțile au împărțit nu doar CF 2565 ci și CF 2564. Această constatare coincide cu cele reținute anterior prin considerentele sentinței civile nr.8379/2004 și este superfluă întrucât, de principiu, potrivit art.111 Cod procedură civilă, o cerere în constatare nu poate fi primită câtă vreme partea are la îndemână acțiuni în realizare. Or, constatarea faptului că un act juridic are ca bază o altă voință reală decât cea declarată de părți, se poate dispune doar în cadrul unei acțiuni în realizare prin care drepturile pretinse să poată fi valorificate efectiv, altfel hotărârea primei instanțe nu poate fi pusă în executare și nu ajută cu nimic la rezolvarea situației juridice a părților, cu atât mai mult cu cât o astfel de constatare s-a realizat și prin considerentele sentinței civile nr.8379/2004.
Prin cel de al treilea petit admis de instanța de fond s-a constatat că loturile formate în urma partajului voluntar sus menționat, în realitate cuprind și CF 2564 și, cum acest imobil are în componența sa 1346 mp teren, prima instanță distribuie acest teren doar către doi dintre cei trei moștenitori beneficiari ai loturilor inițiale care, în acest fel ar trebui să aibă în loturile lor suprafețe de 3 ori mai mari decât cel de al treilea moștenitor (BN), deși voința clară a părților a fost cea a unei împărțeli care să respecte cotele părților. Din considerentele instanței aflăm că acest copartajant trebuie să înțeleagă că el ar fi trebuit să știe ce a semnat în anul 1977 și că nu rămâne decât cu ceea ce a semnat atunci, în timp ce ceilalți doi descendenți primesc în mod egal o parte din noul imobil inclus în masa partajabilă, în detrimentul primului.
Cele două petite în constatare admise de instanța de fond, sunt lipsite de temei legal, întrucât în lipsa soluționării petitelor în realizare subsecvente din cele trei acțiuni conexe, constatarea unor drepturi nu poate fi primită potrivit art.111 Cod procedură civilă. Mai mult decât atât, în mod absurd, printr-un petit în constatare se face o propunere de lotizare ce ar fi respectat presupusa voință a părților, deși o astfel de hotărâre nu ar putea niciodată să fie pusă în executare.
Instanța de fond a respins petitele principale în realizare pe considerentul că părțile nu au solicitat rectificarea cărților funciare, fără a se preciza ce fel de radieri erau indispensabile soluției acțiunilor deduse judecății. Instanțele au îndatorirea de a soluționa cererile părților potrivit actelor încheiate de părți. Respingerea acțiunii de sistare a indiviziunii asupra CF 103543 top 2749, 2800 (dosar conex nr.32299/197/2020) este lipsită de orice motivare în condițiile în care această carte funciară reflectă situația juridică din acte juridice valabile, nedesființate vreodată, iar asupra respectivului imobil sunt trei coproprietari cu cote indivize ce nu pot fi obligați să rămână în indiviziune.
Întrucât respingerea celor trei acțiuni conexate este practic nemotivată, Curta reține că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât, potrivit art.312 Cod procedură civilă, se impune casarea hotărârii atacate, admiterea apelului acelorași părți și desființarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de recurs nu poate dispune dezmembrarea imobilului și formarea de loturi potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul nr.4740/197/2008 al Judecătoriei Brașov așa cum se solicită prin recurs, întrucât, în lipsa soluționării cererilor în primă instanță și în apel, celelalte părți ar fi lipsite de orice cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri date direct în recurs.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va pronunța o hotărâre care să țină cont atât de voința reală a părților dar și de actele juridice încheiate de acestea ce nu au fost niciodată desființate.
| ← Vechiul cod de procedură civilă - Recurs respins.... | ÎNSCRIEREA ÎN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA... → |
|---|
