Acţiune în instanţă pentru constatarea rezilierii unui contract de concesiune. Hotărârea instanţei de judecată bazată pe probe. Aplicarea prevederilor O.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice la încheierea contractului de concesiune şi a prevederilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1714 din data de 04.04.2013
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 30 ianuarie 2012 reclamanta S.C. H-S R S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T, solicitând:
- să se dispună anularea HCL nr. 19 și 20 emise la data de 08.02.2011;
- să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor;
- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor în cuantum de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată;
- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 183.200,34 euro, în echivalent în lei (795.089,49 lei), reprezentând daune const5ituite din investiția realizată cu prilejul participării la licitația organizată de UAT T.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 328/119/2012 al Tribunalului Covasna. În acest dosar, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 1924/30.05.2012 a Tribunalului Covasna.
Prin această hotărâre, instanța de fond a dispus următoarele:
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC H S R SRL în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Mun. T și Municipiul T și, în consecință dispune anularea HCL nr. 19/2011 și 20/2011.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantei având ca obiect să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor în cuantum de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată și a sumei de 183.200,34 euro, în echivalent în lei cu titlu de daune constituite din investiția realizată cu prilejul participării la licitația organizată de UAT T.
Pârâtele au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 541 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,m prima instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
La data de 08.09.2009 a fost adoptată de Consiliul Local al mun. T Hotărârea nr. 127/2009 privind aprobarea regulamentului activității de blocare, ridicare, transport, depozitare și eliberare/deblocare a autovehiculelor și/sau a remorcilor staționate neregulamentar, expuse în scopul vânzării sau abandonate pe domeniul public și/sau privat al mun. T și concesionarea prin licitație publică a activității (f.133-134). S-a aprobat și caietul de sarcini al licitației precum și a instrucțiunilor pentru ofertanți iar anexa 1 la această HCL l-a constituit Regulamentul de aplicare (f. 22-28).
La data de 27.10.2009 a fost adoptată de Consiliul Local al mun. T Hotărârea 168/2009 privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public sau privat al mun. T f.189-190).
Prin HCL 104/08.06.2010 s-a aprobat înlocuirea anexelor 2 și 3 la HCL 127/2009 cu anexa 1 - caiet de sarcini și anexa 2 - documentație de atribuire (f.33-36,41).
În cuprinsul caietului de sarcini s-au evidențiat condițiile și obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească agentul economic care solicită atribuirea contractului pentru prestarea activităților de blocare, ridicare transport și depozitare a autovehiculelor (condiții tehnice ale autovehiculelor folosite în activitatea de ridicare și transport, condiții privind spațiul de depozitare a autovehiculelor și remorcilor ridicate, condiții organizatorice, etc.).
În conformitate cu prevederile art. 9 din OUG 34/2006 a fost aleasă procedura de licitație deschisă pentru atribuirea activității menționate în HCL 127/2009 iar singurul ofertant a fost societatea reclamantă, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 13707/16.09.2010 (f. 191-192).
Oferta societății reclamante a fost declarată câștigătoare și s-a încheiat între partea reclamantă și mun. T contractul nr. 4212/18.10.2010, modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 29.10.2010 (f. 120-131).
Contractul de delegare a gestiunii a avut a avut ca obiect dreptul și obligația de a presta activitatea de blocare, ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor staționate neregulamentar în parcările cu plată, a celor abandonate, lăsate pe spații verzi și a celor staționate neregulamentar pe domeniul public din mun. S.
Contractul a intrat în vigoare la data de 03.01.2011 și durata acestuia a fost convenită la 5 ani.
La data de 08.02.2011 a avut loc ședința consiliului local al mun. T iar pe ordinea de zi au fost incluse propunerile de modificare a HCL 127 și 168/2009.(f.54-59)
În ceea ce privește HCL 168/2009, instanța a reținut că proiectul de modificare viza doar înlocuirea sancțiunilor contravenționale din amendă în avertisment (f.40). Cu toate că în ședința consiliului local din data de 08.02.2011 s-a constatat că proiectul pentru modificarea HCL 168 avea aviz nefavorabil din partea Comisiei pentru amenajarea teritoriului și urbanism, s-a propus, în loc de modificare, revocarea acestei HCL, propunere adoptată și astfel a fost emisă HCL 19/08.02.2011(f.45).
Referitor la HCL 127/2009, instanța a constatat că proiectul de modificare viza art. 2 din HCL în sensul înlăturării redevenței și anexele 1 și 2 - schimbarea tarifelor (f. 50). Totuși, în ședința consiliului local din data de 08.02.2011 doi consilieri locali, în numele grupurilor de consilieri pe care îl reprezentau și-au ,,cerut scuze de la locuitorii municipiului deoarece consideră că hotărârea a fost adoptată în grabă fără a se gândi la consecințele aplicării ei";. De asemenea s-a mai menționat în cuprinsul procesului verbal faptul că ,,societatea care se ocupa cu ridicarea și blocarea autovehiculelor nu a respectat regulamentul activității și nici prevederile contractului. Art. 13 al. 2 din Regulament prevede ca în cazul în care proprietarul autovehiculului este prezent la fața locului înainte să se termine activitatea propriu - zisă de ridicarea vehiculului, trebuie să plătească numai taxa de blocare.
Acest fapt însă nu s-a aplicat, deoarece au fost mai multe reclamații din cauză că autovehiculul a fost transportat în toate situațiile și s-a perceput achitarea tuturor cheltuielilor privind manoperelor efectuate.
Din aceste considerente propune ca și hotărârea în cauză să fie revocată. ";
I. În legătură cu primul petit al acțiunii introductive și anume cererea de anulare a HCL 19 și 20/08.02.2011, instanța a constatat că reclamanta a invocat prevederile art. art. 6 din Legea 52/2003, art. 44 alin. 1 și art. 45 alin. 6 din Legea 215/2001 iar la termenele de judecată din data de 28.03.2012 și 11.04.2012 (f. 139, 196) s-a solicitat pârâtei Consiliul Local al mun. T să comunice dacă la adoptarea acestor hotărâri s-au respectat aceste prevederi legale și să înainteze actele doveditoare în acest sens dar pârâta nu s-a conformat.
În consecință, la termenul de judecată din data de 09.05.2012 s-a comunicat ambelor pârâte câte un interogatoriu, pentru pârâta Consiliul Local interogatoriu cuprinzând puncte de întrebări referitoare la îndeplinirea prevederilor legale privind revocarea HCL 127 și 168/2008 dar nu s-a comunicat răspuns la interogatoriu în termenul acordat în acest scop.
Principala problemă de drept asupra căreia instanța s-a pronunțat a fost în ce măsură hotărârile nr. 127 și 168/2009 adoptate de Consiliul Local erau susceptibile de revocare.
Principiul revocabilității actului administrativ este esența acestuia, cu excepțiile prevăzute de lege. Una dintre aceste excepții este circumscrisă dispozițiilor art. 1 al. 6 din Legea 554/2004 conform căruia ,,autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului";..
Prin decizia 638/2006 Curtea Constituțională a statuat pe marginea controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 1 al. 6 că "acestea reglementează un caz de contencios administrativ obiectiv, care se referă la analizarea în abstract a unei chestiuni de legalitate, având în vedere realizarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate și impersonalitate.
Justificarea constituțională a unui asemenea text apare cu claritate în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora, ,,în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a reținut că posibilitatea autorității publice emitente a unui act administrativ nelegal să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, este o expresie a textului art. 1 alin. (5) din Constituție. Curtea a constatat că un act administrativ emis cu nerespectarea legii este nul, iar în lipsa art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 s-ar putea ajunge la menținerea în sistemul normativ a unor acte nelegale care, în lipsa unei persoane interesate în mod direct și personal sau vătămate, nu ar putea fi atacate în justiție, rămânând definitive și putând pe această cale să pericliteze anumite interese de ordin public";.
Astfel fiind, în situația în care actul administrativ nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, este susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare în temeiul și în condițiile procedurale prevăzute de art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.
Că actul administrativ irevocabil pentru autoritatea emitentă este susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ, s-a decis și de către jurisdicția de control constituțional printr-o altă decizie prin care a examinat constituționalitatea prevederile art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.
În acest context prin Decizia nr. 478/2011 jurisdicția de contencios constituțional a statuat în esență că, ,,…susținerea autorului excepției de neconstituționalitate în sensul că aceste prevederi încalcă principiul separației puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție, prin faptul că se dă posibilitatea instanțelor judecătorești de a anula un act administrativ intrat deja în circuitul civil, este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, iar, pe de altă parte, principiul separației și echilibrului puterilor în stat presupune exercitarea atribuțiilor specifice de către fiecare putere în parte, în mod independent. Or, dispozițiile de lege criticate dau expresie acestui principiu constituțional, prevăzând că, în cazul în care actul administrativ unilateral nu mai poate fi revocat de autoritatea publică emitentă întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, anularea acestuia se poate dispune numai de instanțele judecătorești.";
Din cele ce precedă, a rezultat că, atunci când actul administrativ este irevocabil pe considerentul că a intrat pe circuitul civil și a produs efecte juridice nu poate fi supus reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării sale chiar dacă aceasta apreciază că este nelegal, ci această autoritate are obligația legală de a sesiza instanța competentă în vederea examinării legalității actului administrativ pretins nelegal și nesusceptibil de revocare.
În plus de acesta instanța a constatat că nu s-au invocat în ședința Consiliului Local din data de 08.02.2011 argumente de nelegalitate a HCL 127 și 168 ci argumente ce ține de temeinicia și oportunitatea acestor acte administrative cu caracter normativ - după cum rezultă din argumentele consilierilor locali care au propus revocarea și care și-au cerut scuze cetățenilor pentru modul în care au fost reglementate activitățile de ridicare a autovehiculelor pe raza mun. T.
Cu atât mai mult și din această perspectivă se poate reține că actele administrative unilaterale cu caracter normativ materializate în HCL 127/2009 și 168/2009 nu mai puteau fi revocate unilateral de către autoritatea emitentă oricât pare de nelegal în optica acesteia ci legalitatea acestora ( nu temeinicia) este susceptibilă de a fi analizată exclusiv pe calea acțiunii în anulare în contencios administrativ în condițiile prevăzute de art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.
Posibilitatea de a revoca un act administrativ individual care, prin intrarea în circuitul civil, a produs efecte juridice specifice altei ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiție garantat de art.6 C.E.D.O.
În consecință, actele de revocare și anume HCL 19 și 20/2011 au fost emise cu încălcarea art. 9 al. 6 din Legea 554/2004 și vor fi anulate potrivit dispozitivului de mai jos.
Față de acesta, instanța nu a mai fost necesar să cerceteze dacă s-au respectat prevederilor art. 6 din Legea 52/2003, art. 44 alin. 1 și art. 45 alin. 6 din Legea 215/2001 la adoptarea HCL 19 și 20/2011.
II. Reclamanta a mai solicitat prin cererea formulată să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor, în conformitate cu prevederilor art. 11 lit. f și art. 15 lit. c din contract.
Potrivit acestor clauze contractuale ,,art. 11: delegatarul are următoarele obligații...f) să nu modifice în mod unilateral contractul de delegare, în afară de cazurile expres prevăzute de lege... art. 15: prezentul contract de delegare a serviciului încetează în următoarele situații...c)în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către părți, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri pentru partea în culpă";(f.130-131).
La art. 19 din contract s-a stipulat faptul că ,,modificarea prezentului contract de delegare a gestiunii se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante";.
Din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că doar în cazurile expres prevăzute de lege modificarea contractului se poate face unilateral iar în celelalte situații doar prin act adițional.
Din starea de fapt expusă anterior rezultă că partea reclamantă a desfășurat activitatea în baza contractului menționat începând cu data de 03.01.2011 - data intrării în vigoare a contractului potrivit actului adițional și data de 10.02.2011 - astfel cum rezultă din copia Registrului de casă în care s-au evidențiat încasările (f.186-188), coroborat cu copiile registrelor de evidență a activității desfășurate (f.69-76).
S-a mai constatat că, potrivit art. 11 din contractul nr. 4212/2010 ,,delegatarul are următoarele obligații:...e) să nu îl tulbure pe delegat în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de delegare...g) să notifice delegatului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor acestuia";.
În consecință, față de motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii de constatare a rezilierii instanța a considerat că este necesar mai întâi a constata:
- dacă prin revocarea HCL 127 și 168/2010 care și-au produs efectele, așa după cum s-a arătat la pct. I, intrând în circuitul civil, s-a modificat implicit și contractul nr. 4212/2010 prin reducerea duratei contractului prevăzut în art. 4 de la 5 ani la 2 luni sau acest contract a fost revocat ori desființat în alt mod;
- în caz afirmativ dacă această situație este una dintre cele ,,prevăzute expres de lege"; - situație în care pârâta mun. T - parte contractantă - și nu Consiliul Local putea modifica unilateral contractul conf. art. 11 lit. f teza II;
- dacă era obligatorie în orice caz notificarea părții reclamante de către pârâta mun. T cu privire la modificarea contractului pentru ca aceasta să poată opera.
Instanța a constatat că parte contractantă a fost mun. T, prin Primar, nu pârâta Consiliul Local T (f.126) iar societatea reclamantă nu a fost notificată de către pârâta mun. T, în condițiile art. 11 lit. g din contract în legătură cu desființarea contractului ca efect al revocării HCL 127 și 168/2010 sau cu modificarea art. 4 din contract - durata contractului.
Pe de altă parte, revocarea HCL 127 și 168/2009 nu a avut ca efect revocarea sau încetarea contractului nr.4212/2010 prin reziliere sau în alt mod și aceasta deoarece revocarea, în sensul Legii nr. 554/2004 privește numai actele administrative unilaterale ori contractul de delegare nr. 4212/2010 este un act juridic civil bilateral și nu poate fi revocat numai de una dintre părți, ci doar prin acordul părților contractante, conform dispozițiilor art.969 alin.2 Cod civil, în vigoare la data încheierii acestuia.
Consiliul Local T nu avea temei de fapt sau de drept pentru a lua o decizie în legătură cu contractul încheiat de reclamantă cu mun. T, nefiind parte contractantă. Chiar dacă în ședința Consiliului Local din 08.02.2011 s-a invocat faptul că nu s-au respectat de către reclamantă prevederile Regulamentului nr. 127/2009, nu s-au depus la dosar dovezi în acest sens din partea nici unei pârâte și de altfel propunerea consilierului local a avut drept temei "mai multe reclamații"; fără să se prezinte documente scrise în acest sens.
Ca urmare, contractul încheiat între părți este încă în vigoare dar reclamanta nu a mai desfășurat activitatea de ridicare a autovehiculelor din data de 10.02.2011. Așa după cum a arătat și reclamanta prin acțiunea introductivă (f.4 pct.3) și în precizarea de acțiune formulată (f.67), nu a existat nici o acțiune inițiată de Consiliul Local T prin care să se solicite constatarea de drept a unei rezilieri în temeiul HCL 19 și 20/2011.
În consecință, contractul fiind în vigoare, nu a fost modificată durata acestuia, în mod unilateral, de către pârâta mun. T, aceasta nu a avut nici o intervenție în derularea contractului.
Potrivit prevederilor art. 969 din vechiul cod civil ,, Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege";.
În consecință, reținând că pârâta mun. T nu a modificat unilateral contractul și nu a încălcat prevederile art. 11 lit. f și art. 15 lit. c din contract s-a respins ca nefondată cererea reclamantei de reziliere.
III. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 392.000,00 lei cu titlu de daune pentru reziliere (f. 68 alin. final din precizarea de acțiune) reprezentând venitul nerealizat pentru perioada contractată, sumă determinată prin înmulțirea sumei reprezentând media veniturilor lunare realizate (6535,00 lei) cu durata contractului (60 luni).
Cum contractul nr. 4212/2010 nu a fost modificat și nici desființat, societatea reclamantă a încetat să-și desfășoare activitatea cu toate că drepturile legitime ale acesteia, ce s-au configurat în urma încheierii contractului 4212/2010 nu au fost încălcate.
Încetarea activității de ridicare a autovehiculelor în condițiile stipulate în contract a fost determinată, în susținerea reclamantei, de emiterea HCL 19 și 20/2011, în mod nelegal, după cum s-a arătat la pct. I.
Totuși, conform prevederilor art. 10 pct. p din contract ca ,,în cazul în care sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activității ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt autorității publice în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității sau serviciului public";
Reclamanta nu a făcut dovada că a notificat pârâta mun. T cu privire la existența unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activității ori serviciului public.
Daunele pentru reziliere nu pot fi așadar acordate reclamantei, cererea de reziliere fiind respinsă.
IV. Reclamanta a mai solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 795.089,49 lei reprezentând contravaloarea investiției realizate pentru participarea la licitație - condiție impusă prin caietul de sarcini și cuprinsă în contract.
Această cerere a fost nefondată deoarece partea reclamantă a ales în mod liber să participe la licitația organizată în vederea atribuirii contractului de delegare și în acest scop trebuia să îndeplinească toate condițiile din caietul de sarcini. Nu i s-a impus reclamantei de către pârâte obligația de a participa la licitație însă, odată ce a ales să participe, reclamanta a trebuit să facă dovada că îndeplinește condițiile referitoare la dotare, condiții tehnice ale autovehiculelor folosite în activitatea de ridicare și transport, condiții privind spațiul de depozitare a autovehiculelor și remorcilor ridicate, condițiile organizatorice, etc.
Bunurile a căror contravaloare o pretinde reclamanta sunt proprietatea acesteia, dobândită anterior încheierii contractului cu mun. T și au rămas în folosința acesteia și ulterior datei de 08.02.2011.
Pârâtele nu au fost părți în contractele încheiate de reclamantă cu terți pentru dobândirea proprietății sau folosinței asupra unor bunuri din patrimoniul său deci pârâtele nu și-au asumat obligații referitor la contravaloarea acestor bunuri; achiziționarea bunurilor de către partea reclamantă a avut loc anterior încheierii contractului 4212/2010, când nu exista nici un raport juridic cu vreuna dintre pârâte.
Contractul nefiind reziliat produce în continuare efecte între părți și deci nu se poate pune problema daunelor pentru reziliere.
Reclamanta a dovedit că a suportat suma de 1622, 5 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut și prevederile art. 272 și 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. H S R S.R.L. Botoșani, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată în contradictoriu cu cei doi pârâți.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Recurenta a considerat netemeinică și nelegală hotărârea atacată netemeinică și nelegală doar în ceea ce privește constatarea rezilierii contractului de concesiune (completare obiect cerere în temeiul art. 132 alin. 1 Cod Procedură Civilă la termenul din 28.03.2012) precum și cererea de acordare daune atât pentru încetarea contractului din culpa exclusivă a pârâtelor înainte de termen cât și a daunelor rezultate din investiția realizată.
În fapt, recurenta reclamantă a formulat și depus la data de 30.01.2012 pe rolul Tribunalului Covasna o cerere prin care a solicitat instanței:
- să dispună anularea HCL 19/2011 și 20/2011 emise de Consiliul Local T la data de 08.02.2011 - fila 2 dosar fond;
- să constante instanța rezilierea contractului de concesiune 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor - fila 66 dosar fond;
- obligarea pârâtelor în solidar la plata daunelor în cuantumul sumei de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată - fila 66 dosar fond;
- obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 183.200,34 EURO echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune constituite din investiția realizată cu ocazia participării la licitația organizată de Unitatea Teritorial Administrativă T.
Având în vedere capetele de cerere arătate mai sus, recurenta reclamantă a arătat instanței de fond că, în cursul anului 2010 ca urmare a participării și adjudecării licitației organizate de Unitatea Teritorial Administrativă T, societatea reclamantă a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect activitatea de blocare, ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public din municipiul T.
De asemenea, pentru participarea la licitație în vederea atribuirii acestui contract, societatea a efectuat o serie de investiții pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate impuse de caietul de sarcini, utilaje și aparatura necesară în vederea desfășurării în bune condiții a activității contractate.
În ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la revocarea HCL 19/2011 și 20/2011, admis de instanța de fond prin anularea acestora, recurenta nu a avut critici de formulat, Tribunalul Covasna apreciind corect necesitatea anulării acestora pentru considerentele expuse în motivarea hotărârii.
Legat de respingerea celorlalte capete de cerere, și anume, constatarea rezilierii contractului de concesiune din culpa exclusivă a pârâtelor precum și obligarea pârâtelor în solidar la plata de daune, recurenta a precizat că instanța de fond a apreciat în mod eronat solicitarea acesteia de reziliere, considerând că aceasta nu poate fi admisă atâta timp cât recurenta nu a notificat și nici nu a fost notificată de către pârâte printr-un înscris cu privire la reziliere, mai mult decât atât instanța a considerat că recurenta reclamantă nu s-a încadrat în condițiile exprese stabilite de legiuitor sau de către contractul a cărui reziliere o solicită.
Dat fiind aceste considerente, recurenta reclamantă a mai arătat că, Consiliul Local T este forul legislativ care prin încălcarea flagrantă a normelor imperative de drept administrativ prevăzute de art. 1 aliniat 6 din Legea 554/2004, art. 44 aliniat 1 și art. 45 aliniat 6 din Legea 215/2001 a dispus revocarea HCL 127/2008 și 168/2008 urmând o cale nelegală, așa cum a constatat și instanța de fond prin admiterea în parte a acțiunii - anularea HCL 19/2011 și 20/2011, cauzând astfel prejudicii irecuperabile recurentei reclamante din punct de vedere financiar.
Prin adoptarea celor două HCL-uri, respectiv 19/2011 și 20/2011, societatea reclamantă a fost pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea conform obiectului de activitate stabilit prin contractul de concesiune, or s-a aflat în situația în care nu e imperios necesar ca pentru o reziliere să se încadreze doar în cele două situații reținute de instanță și anume cea expres prevăzut de lege și rezilierea prin act adițional cu acordul părților caz în care nu mai putem vorbi de o eventuală culpă a pârâtelor legată de desființarea contractului.
În cazul contractelor de concesiune, ca și în dreptul privat, acestea pot înceta prin voința ambelor părți contractante (atunci când ambele cad de acord asupra acestui fapt) ceea ce nu este cazul în speța de față sau prin efectul legii, ceea ce iarăși nu este cazul, însă în ceea ce privește acest tip de contract, ca o particularitate trebuie avut în vedere că, încetarea mai poate opera și prin reziliere pronunțată de instanța de judecată în caz de culpa gravă a administrației, ceea ce de altfel s-a întâmplat în cazul de față - culpa gravă fiind stabilită chiar de către instanță prin anularea HCL-urilor emise abuziv prin încălcarea normelor imperative din materia dreptului administrativ.
În situația descrisă mai sus este necesar a preciza că, prin emiterea abuzivă și nelegală a HCL 19/2011 și 20/2011 au încetat să-și producă efectele juridice și HCL 127/2009 și 168/2009 care au stat la baza desfășurării licitației (temei al încheierii contractului de concesiune) precum și la baza desfășurării obiectului de activitate al contractului de concesiune, recurenta reclamantă fiind pusă astfel în situația de nu își mai putea desfășura activitatea concesionată tocmai din culpa gravă a Consiliului Local Tg. S, culpă care în mod indubitabil trebuia sancționată cu rezilierea ca sancțiune contractuală, urmată de plata daunelor solicitate, acestea reprezentând prejudiciu cauzat societății dovedit prin înscrisurile atașate dosarului de fond.
De asemenea, recurenta reclamantă a solicitat instanței prin cererea de recurs să țină cont și de faptul că, recurenta, în calitate de concesionar al serviciului de blocare, ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public din municipiul T, s-a achitat de obligația ce i-a revenit de a exploata eficace în regim de continuitate și permanență a activității arătate mai sus, și pe cale de consecință nu i se poate reproșa o eventuală neîndeplinire a clauzelor contractului, la dosar fiind atașate copii după întreaga activitate desfășurată până la momentul opririi activității prevăzut în obiectul de activitate a contractului de concesiune.
În condițiile admiterii recursului și implicit a constatării rezilierii contractului de concesiune din culpa exclusivă a pârâtelor, recurenta reclamantă a mai solicitat să se dispună și admiterea obligării acestora la plata daunelor solicitate cu titlu de despăgubiri ce i se cuvin conform Notei de Concluzii atașată dosarului de fond la data judecării fondului - 23.05.2012.
Recursul a fost declarat în termen legal și timbrat conform legii - fila 11 dosar.
Față de recursul declarat în cauză, intimatul UAT Municipiul T prin primar B T a formulat întâmpinare - filele 23-33 și 34-39 și a depus copie de pe sentința civilă nr. 863/11.04.2011 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr. 875/119/2011 - filele 40-44 privind respingerea cererii de suspendare a executării HCL nr. 19 și 20 din 08.02.2011 ale Municipiului T, hotărâri ce fac obiectul prezentului dosar, cu acțiune în anularea acestora.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei aflată în insolvență și excepția puterii lucrului judecat.
Față de poziția intimatului, recurenta a formulat un răspuns la întâmpinare - filele 50-51 și a solicitat respingerea celor două excepții pentru argumentele expuse în acest răspuns la întâmpinare.
În sensul respingerii excepției și a apărării, recurenta a depus copie de pe procesul verbal al adunării generale extraordinare a asociaților SC H S R SRL - filele 52-53 și copie de pe sentința civilă nr. 692/37.11.2012 a Judecătorului Sindic - filele 54-58 dosar.
În cauză, intimata UAT Municipiul T a formulat concluzii scrise - filele 64-68 (pe fax și cu corespondența - filele 69-73 și 74-78).
Recurenta reclamantă a depus diferența de taxă judiciară de timbru - filele 60 și 80 dosar.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 1924/30.05.2012 a Tribunalului Covasna prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor legale aplicabile respectiv prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, OUG nr. 34/2006 republicată și modificată, Legii nr. 554/2004 cu modificările ulterioare și având în vedere prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul declarat de reclamanta SC H S R SRL este nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu administrat în cauză, raportat la obiectul acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată și precizată, față de prevederile legale aplicabile și față de argumentele de fapt și de drept reținute de instanța de fond, rezultă că în mod corect și legal a apreciat instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății, admițând în parte acțiunea reclamantei și dispunând anularea celor 2 HCL nr. 19/2011 și 20/2011 emise de intimatul Consiliul Local al Municipiului T.
Cât privește criticile de recurs invocate de reclamanta SC H S R SRL, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate și nelegale, urmând a fi înlăturate pentru următoarele argumente:
În fapt, reclamanta a criticat nelegalitatea sentinței civile atacate, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de constatare a rezilierii contractului de concesiune nr. 4218/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor.
Ori, sub acest aspect, instanța de recurs constată că în mod corect a soluționat acest capăt de cerere și a argumentat respingerea acestei cereri.
Dată fiind respingerea acestei cereri, desigur că și petitul cu privire la plata daunelor nu poate fi admis, fiind o consecință a respingerii cererii de reziliere a contractului de concesiune astfel că se impune și respingerea acordării acestor daune pretinse de recurenta reclamantă.
Nu se poate reține faptul invocat de recurentă, în sensul că prin anularea celor două HCL emise de intimatul Consiliul Local al Municipiului T atacate în cauză se impune și rezilierea contractului de concesiune încheiat între părți. Rezilierea contractului respectiv presupune îndeplinirea mai multor condiții juridice și mai ale notificarea de către reclamantă a pârâtelor, aspect nedovedit de reclamantă în dosarul de fond și nici în recurs iar acest aspect a fost soluționat în mod corect de instanța de fond prin hotărârea dată, clauză cuprinsă la art. 10 punctul p) din contractul de concesiune depus la dosarul de fond.
În concluzie, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va înlătura criticile de recurs formulate la punctele 1-3 de recurentă ca nelegale și netemeinice.
De altfel, se reține că recurenta nu a indicat nici un motiv expres de drept prevăzut la art. 304 Cod procedură civilă cu privire la nelegalitatea sentinței civile atacate..
Așa fiind, se va reține ca justificată apărarea intimatei în sensul respingerii recursului recurentei reclamante ca nefondat.
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia nr. 1714/R/4 aprilie 2013, dos nr. 328/119/2012 - redactat judecător I.M
| ← Admisibilitatea acţiunii unor persoane fizice care dovedesc... | Exigenţa motivării măsurii luate printr-un act administrativ... → |
|---|
