Acţiunea formulată de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata tranşelor prevăzute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea acţiunii în condiţiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr.2689/CA din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr. 13748/62/2011, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G I în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, și în consecință: pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 256.835,15 lei contravaloarea celei de-a doua tranșe din suma de 428.058,59 lei acordată reclamantului prin Hotărârea nr. 28/2007 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 28/2007 a Instituției Prefectului Județului B -Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003 s-a stabilit acordarea de compensații bănești către reclamant în sumă de 428.058,59 lei pentru bunurile abandonate de autoarea acestuia B E în com. S….
Din acestea pârâta a achitat prima tranșă în cuantum de 171.223,44 lei prin OP nr. 805/07.11.2007 și cea de-a doua tranșă trebuia să fie achitată până la sfârșitul anului 2008.
Potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006, compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata a fost efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termenul prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen oricând în funcție de sumele alocate, așa cum neîntemeiat susține pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în întâmpinare.
Pe cale de consecință, refuzul reclamantei de a achita cea de-a doua tranșă este nejustificat în sensul prev. art. 2 alin. 1 litera i din Legea nr. 554/2004 .
Față de aceste considerente, în temeiul prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegală.
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate a hotărârii atacate:
În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, Sentința civilă nr. 2689/CA/2012 pronunțată în ședința publică din data de 25 aprilie 2012 de către Tribunalul Brașov, este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
În fapt, în data de 15.02.2007 Instituția Prefectului Județului B - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamantului G l, Hotărârea nr. 28.
Prin Hotărârea nr. 28/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 428.058,59 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii M M și A, abandonate și sechestrate în localitatea M, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 07.11.20.07, plata tranșei I, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art.18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.
Față de speța dedusă judecății, conform art. 18 alin. (5) din H. G. nr. 1120/2006 privind aprobarea - Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în Urnita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)."
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:
- 52.911.909,15 lei în anul 2007;
-17.567.560,94 lei în anul 2008;
- 20.389.425,80 lei în anul 2009;
- 38.849.328,80 Iei în anul 2010;
- 39.635.644 lei în anul 2011.
Se precizează că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza:
- Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării, Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940;
- Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente;
- Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Conform art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/Rec/C.M./2007/7, unde se stabilește că, "având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
Există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește recurenta nu angajează responsabilitatea.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot Atanasiu și alții împotriva României:
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O. În susținerea apărărilor formulate recurenta a atașat la cerere ultimul extras de cont al A.N.R.P.
În susținerea recursului recurenta a depus un extras de cont (fila 7 dosar) privind plata sumei de 3.000 lei din 3.07.2012.
La recursul declarat, pârâta a formulat Precizări la recurs (fila 17 dosar) invocând faptul că potrivit Ordonanța de Guvern nr. 10/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 114/28.02.2013 "plata tranșelor din titlurile de plată neachitate integral până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se face începând cu data de 1.01.2014.
În cauză, creanța reclamantului a fost stabilită prin Hotărârea nr. 28/15.07.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată în anul 2012, astfel încât intră sub incidența Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 10/2013, și urmează a fi achitată tranșa și actualizată începând cu 1.01.2014 conform art. 1 alin. 4 din aceasta.
În concluzie, a solicitat să se constate că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Cu privire la actualizarea acestei sume a precizat următoarele:
"Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlu de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe";.
În concluzie a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și să se aibă în vedere prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 10/2013(filele 17 - 21 dosar).
În recurs alte cereri nu au fost formulate.
Recursul a fost declarat în termen legal și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.2689/CA din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor Legii nr. 290/2003, a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2013, a Legii nr. 554/2004 republicată și având în vedere dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu de la dosar raportat la obiectul acțiunii reclamantului, la temeiul de drept aplicabil, și față de argumentele reținute de instanța de fond ce au stat la baza emiterii hotărârii atacate în cauză de pârâtă, se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
În ce privește criticile de recurs, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 15.02.2007 Instituția Prefectului Județului B - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului G l, Hotărârea nr. 28.
Prin Hotărârea nr. 28/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 428.058,59 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii M M și A, abandonate și sechestrate în localitatea M, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 07.11.20.07, plata tranșei I, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art.18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.
Ca atare, hotărârea favorabilă și care a stabilit creanța reclamantului este din data de 15.02.2007, iar acțiunea reclamantului este din data de 28.11.2011.
Tranșa I din despăgubiri a fost dispusă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în procent de 40% în data de 7.11.2007.
Ori, de la această dată și până la data pronunțării acțiunii de față au trecut mai mult de cei 2 ani consecutivi prevăzuți în dispozițiile art. 18 alin. 5 din Hotărârea de Guvern 1120/2006.
Ca atare, acțiunea reclamantului este justificată în fapt și în drept, fiind vorba de aproape 6 ani de când s-a emis hotărârea de stabilire a creanței (respectiv 5.01.2007, aproape peste 5 ani și 5 luni de la plata primei tranșe, până la data pronunțării deciziei de recurs în prezentul dosar.
Sub aspectul termenului rezonabil de plată a acestei despăgubiri instanța de recurs apreciază că este vorba de un termen peste cel definit ca rezonabil (din 2007 - 2013).
În esență, criticile de recurs privesc imposibilitatea efectivă de plată a celei de a doua tranșă, pe motivul numărului mare de cereri, în acest sens și pentru limitarea sumelor acordate anual pentru a face aceste plăți.
Ori, aceste aspecte nu-i pot fi imputate reclamantului care are un drept de creanță certă, lichidă și care trebuie onorat de pârâtă într-un termen rezonabil.
Pentru aceste motive nu se poate reține susținerea recurentei și criticile aduse sentinței civile atacate.
Referitor la Precizarea de recurs (filele 17-21 dosar) în sensul că sunt incidente prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2013, instanța de recurs apreciază că în cauză nu se poate reține aceste aspect, deoarece titlul de creanță este vechi din 2.01.2007, iar acțiunea reclamantului a fost formulată în 2011, și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 10/1013 a fost publicată în 28.01.2013.
Ca atare, actul normativ fiind adoptat ulterior pronunțării hotărârii atacate și ulterior formulării acțiunii reclamantului, aceasta nu poate conduce la ideea că se impune admiterea recursului pârâtei și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, aspect solicitat de recurentă deoarece legea civilă nu retroactivează.
Prevederile legii noi reprezintă o chestiune de punere în executare și de executare efectivă a hotărârii instanței rămase definitivă și irevocabilă și nu reprezintă un argument pentru a admite recursul și pentru a modifica sentința civilă atacată, deoarece tranșa a - II-a conform legii trebuia achitată în cei doi ani consecutiv, termen prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006 de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În concluzie, toate criticile de recurs formulat și precizat de recurenta pârâtă se vor înlătura ca nelegale.
Ca atare, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat, și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia nr. 1653/R din 2 aprilie 2013, Dosar nr. 13748/62/2011, redactat judecător MI
| ← Contestarea deciziei de impunere emisă de CASJ B. Decizia de... | Intimata reclamantă este îndreptăţită la achitarea... → |
|---|
