Exigenţa motivării măsurii luate printr-un act administrativ este necesară pentru verificarea legalităţii acestuia.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Prin sentința civilă nr. 4647/CA/07 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 13918/62/2011 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta H L în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B și în consecință:
S-au dispus anularea Deciziei nr. 8638/11.05.2010 și a Procesului verbal nr. 212/12.05.2010 emise de pârâtă.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1279,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 8638/11.05.2010, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului - verbal nr. 212/12.04.2011 prin care s-au calculat accesorii aferente obligațiilor suplimentare stabilite prin decizia pentru regularizare a situației nr. 19941 din 30.11.2010 și anularea procesului - verbal nr. 212 din 12.04.2010, prin care s-au calculat accesorii aferente obligațiilor fiscale suplimentare stabili te prin decizia pentru regularizare a situației nr. 19941 din 30.11.2010.
În decizia de regularizare sus indicată s-a menționat suma totală de plată de 24.581 lei, sumă achitată integral de reclamantă așa cum se menționează în adresa nr. 4615/15.03.2011 emisă de pârâtă (fila 41 la dosar).
Cu toate acestea, la data de 12.04.2011 pârâta a emis procesul-verbal nr. 212, prin care a calculat dobânzi și penalităti aferente sumelor stabilite în titlul executori (decizia pentru regularizare a situației nr. 19941/30.11.2010, privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal) în cuantum total de 4.334 lei.
Împotriva acestui proces - verbal s-a formulat contestație, care a fost soluționată prin decizia nr. 8638/11.05.2010, contestația fiind respinsă (filele 8 și 29 la dosar).
În procesul verbal sus indicat s-a menționat că accesoriile din acest proces verbal s-au calculat "Pentru neachitarea la scadență/termen de plată a obligațiilor fiscale în sarcina debitorului H L din localitatea V, B-dul M… menționate în titlul executonu emis de D.R.A.O.V.B";.
Așa cum s-a menționat în Decizia nr. 8638/11.05.2011 emisă de pârâtă (fila 5 la dosar) "Decizia de regularizare a situației nr.19941/3011.2010 i-a fost comunicată la
data de 03.12.2010, iar în baza prevederilor art. 111 din O.G. 92/2003 republicată, data scadenței la plată a drepturilor bugetare a fost 05.01.2011"; și că "Accesoriile (dobânzile) au fost actualizate deoarece acestea se datorează inclusiv pentru perioada cuprinsă între data încheierii titlului de creanță și data achitării efective a creanței principale";.
În susținerea afirmațiilor pârâtei s-a indicat dispozițiile art. 120 alin. 2 din OG nr. 92/2003 care prevăd că "Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv";.
Textul legal sus indicat a avut în vedere doar cazurile în care se calculează diferențe de plată pentru o creanță inițială, iar în cauză deși s-a emis o astfel de decizie de regularizare - DRS nr. 19941/30.11.2010 (fila 10 la dosar) nu se știe care este "creanța inițială"; și care este scadența acesteia, în lipsa unor astfel de mențiuni, instanța neputând cenzura actul administrativ fiscal în litigiu, respectiv Procesul verbal nr. 212/12.04.2010 emis de pârâtă.
Procesul verbal sus indicat nefiind motivat în fapt, iar motivarea în drept fiind una extrem de generală - dispozițiile art. 120 fiind indicate doar Decizia nr. 8638/2011 de soluționare a contestației reclamantei -, acest act administrativ fiscal a fost anulabil.
Față de cele arătate mai sus, instanța a constatat că actul supus controlului său nu
este motivat, iar motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act
administrativ și fiscal.
Motivarea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul
unei aprecieri, in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său
este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a
actului.
S-a apreciat în literatura și practica de specialitate că motivarea urmărește o dublă
finalitate. Ea a îndeplinit în primul rând o funcție de transparență în profitul
beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat.
A permis, de asemenea, instanței să îndeplinească controlul său jurisdicțional.
Obligația de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul
controlului puterii discreționare.
Exigența motivării permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul
actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul
actului și să fie realizată de autorul său.
A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care
permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității sale. Importanța acestei exigențe
depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine,
precum și de interesele pe care destinatarii ar putea sa le aibă în primirea acestor
explicații.
În speță, motivarea actului administrativ contestat trebuia realizată în mod
detaliat, întrucât numai în acest mod instanța putea realiza un control al legalității și
temeiniciei acestuia.
Cum pârâta nu a îndeplinit aceste cerințe în procesul verbal în litigiu, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta H L și au fost anulate procesul verbal nr. 212/12.05.2010 și Decizia nr. 8638/11.05.2010 de soluționare a contestației reclamantei, acte emise de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B.
Instanța de fond a ținut cont și de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, reprezentată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că motivarea hotărârii nu corespunde cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de fond reținând doar motivele expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Recurenta a susținut că prevederile legislației vamale sunt clare cu privire la momentul nașterii datoriei vamale și cu privire la calculul accesoriilor.
Recurenta a precizat că procesul verbal de calcul accesorii este un formular tipizat, emis în condițiile legii, în speță OMF nr. 585/2005, care are rubrici referitoare la titlu executoriu, la perioada pentru care se calculează accesorii, etc.
Totodată, se conturează faptul că orice act, indiferent de denumirea acestuia, prin care sunt individualizate accesoriile aferente neachitării în termenul de scadență a titlului de creanță principală nu constituie și nu are caracterul unui act de executare silită ci a unui act administrativ fiscal. S-a subliniat că accesoriile se calculează de drept pentru fiecare zi de întârziere la plata creanței bugetare, conform art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Accesoriile (dobânzile) au fost actualizate deoarece acestea se datorează inclusiv pentru perioada cuprinsă între data încheierii titlului de creanță și data achitării efective a creanței principale. Este o situație cu caracter special, derogatorie de la principiul neretroactivității accesoriilor față de comunicarea titlului de creanță, situație reglementată limitativ și expres de art. 120 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. Astfel, în cazurile în care sunt constatate diferențe de plată pentru o creanță inițială, momentul de la care se calculează dobânzile este reprezentat de data scadenței creanței inițiale, urmând ca acestea să curgă până la data achitării efective, indiferent de momentul comunicării titlului prin care au fost constatate diferențele și indiferent de termenul de plată aferent acestuia.
Intimata H L a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Aceasta a arătat că sentința recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă.
Intimata a susținut că în mod corect au fost anulate procesul verbal nr. 212/12.04.2010 prin care s-au calculat accesorii aferente obligațiilor fiscale suplimentare și decizia nr. 8638/11.05.2010 prin care s-a respins contestația formulată împotriva acestui proces verbal.
Intimata a precizat că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută deoarece nu conțin elementele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice, fiind totodată întocmite și cu încălcarea normelor legale în materie, astfel:
- nu a fost menționată data scadenței la plată, stabilită conform dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în funcție de data comunicării titlului executoriu;
- nu a fost menționat numărul de zile întârziere, calculate în funcție de data scadenței la plată și data plății efective, atât pentru calculul dobânzilor, cât și pentru calculul penalităților de întârziere;
- nu a fost menționat procentul aplicat pentru calculul dobânzilor și nici cel aplicat pentru calculul penalităților de întârziere, cu atât mai mult cu cât procentul pentru calculul penalităților de întârziere este diferit în funcție de numărul de zile întârziere (5% sau 15%);
- nu a fost motivată în fapt și drept calcularea accesoriilor (dobânzi și penalități de întârziere) în condițiile în care, prin adresa nr. 4615/15.03.2011 recurenta a comunicat intimatei faptul că a achitat suma de 24.581 lei, din care taxe vamale 3.7119 lei; TVA 5.919 lei; accize 14.507 lei și accesorii 444 lei, precizând că suma reprezintă plata integrală a obligațiilor stabilite prin decizia pentru regularizare a situației nr. 19941/30.11.2010. Mai mult, intimata a achitat chiar în plus suma de 267 lei, față de titlu executoriu, aspect care rezultă din chitanțele depuse în copie certificată la dosar.
- nu au fost respectate dispozițiile legale privind termenele de la care se pot calcula accesorii în cazul obligațiilor fiscale stabilite suplimentar, dacă acestea nu ar fi fost achitate în termenul legal, și anume:
Dispozițiile art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată/ prevăd următoarele:
"(2) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile - fiscale accesorii,
stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare".
Din examinarea actului atacat (coloana reprezentând perioada pentru care s-a calculat
accesoriu), rezultă că data de la care recurenta a început calculul accesoriilor este data de
01.12.2010 iar din dovada de primire rezultă că titlul executoriu a fost primit în data de
02.12.2010, ceea ce demonstrează că actul este anulabil, întrucât a fost întocmit cu
nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate, obligațiile fiscale calculate (dobânzi și
penalități de întârziere) fiind nelegale.
Referitor la calculul penalităților de întârziere, dispozițiile art. 1201 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele:
"(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere
datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.
(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:
a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;
b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere
este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse;
c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalității de întârziere este de
15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse".
Din analiza datelor menționate în coloana reprezentând perioada pentru care s-a calculat accesoriu, din actul atacat, rezultă că penalitățile de întârziere au fost calculate pentru perioada 15.10.2010 - 20.01.2011 ori, așa cum intimata a demonstrat prin probele și temeiurile de drept sus-menționate și cum a confirmat chiar recurenta în decizia de soluționare a contestației, data scadenței la plată a obligațiilor principale a fost 05.01.2011, rezultând astfel că actul atacat a fost încheiat cu încălcarea normelor legale, ceea ce duce la anularea acestuia, întrucât au fost stabilite obligații fiscale (dobânzi și penalități de întârziere) neconforme cu dispozițiile legale.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 4647/CA/7 septembrie 2012 a Tribunalului Brașov este nefondat.
Curtea constată că sentința recurată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, dezvoltând pe larg motivele de fapt și de drept care au determinat pronunțarea soluției atacate.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a dispus anularea procesului verbal nr. 212/12.04.2010 prin care s-au calculat accesorii aferente obligațiilor fiscale suplimentare și deciziei nr. 8638/11.05.2010.
Procesul verbal nr. 212/12.04.2010 privind calculul accesoriilor (dobânzi și penalități de întârziere) aferente obligațiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei nu a fost motivat, fiind în fapt completat un formular tipizat, ce nu permite analizarea raționamentului avut în vedere de emitentul acestui act administrativ fiscal.
Ori, așa cum a reținut și instanța de fond exigența motivării măsurii luate printr-un act administrativ este necesară pentru a verifica legalitatea acestuia.
În speță se impunea indicarea debitului principal, a datei la care acesta a devenit scadent, a perioadei de întârziere în achitarea creanței principale, a modului de calcul al accesoriilor și a temeiului legal.
Mai mult, decizia de regularizare a situației nr. 19941/30.11.2010, invocată în procesul verbal contestat, i-a fost comunicată intimatei la data de 3.12.2010, termenul scadent pentru plata obligațiilor fiscale cuprinse în acest act administrativ fiscal fiind 5.01.2011, potrivit art. 111 din OG nr. 92/2003.
Susținerile recurentei potrivit cărora accesoriile se calculează de drept sunt neîntemeiate, contribuabilul având dreptul de a cunoaște debitul fiscal stabilit în sarcina sa și de a contesta acest debit în situația în care nu este de acord cu suma calculată.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor, reprezentată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B împotriva sentinței civile nr. 4647/CA/7 septembrie 2012 a Tribunalului Brașov.
Decizia nr. 1718/R/4 aprilie 2013, Dosar nr. 13918/62/2011, redactat judecător CEC
| ← Acţiune în instanţă pentru constatarea rezilierii unui... | Activitatea infracţională a inculpatului major care în baza... → |
|---|
