Actiune in regres

Tribunalul OLT Decizie nr. 1087 din data de 13.12.2017

Prin sentința civilă nr. X din data de 13 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr. X/311/2017, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins cererea formulată de reclamantul B I, având ca obiect «Pretenții», în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială O prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă, ca rămasă fără obiect.

S-a admis în parte cererea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială O prin Primar, privind acordarea unor cheltuielile de judecată și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat (factura seria CM nr.X/10.03.2017 -f.41).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 19.01.2017, cu nr. X/311/2017, reclamantul B I în contradictoriu cu parata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ O - PRIN PRIMAR, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de :

-3786,66 lei - reprezentând contravaloarea culturilor agricole-nerealizate în ultimii 3 ani;

-9421,21 lei - reprezentând cheltuieli necesitate de reamenajarea culturilor agricole pe aceleași suprafețe de teren;

-2645 lei - cheltuieli de judecată, toate sumele conform sentințe civile nr. X/23.09.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, rămasa definitivă în dosarul nr. X/311/2014.

Total sume - 15,852,87 lei.

A solicitat cheltuieli de judecată.

In fapt, a arătat că prin sentința menționată a fost obligată Comisia Locală O de aplicare a Legilor Fondului Funciar la plata sumelor arătate mai sus, motivat faptul că din culpa Comisiei Locale reclamantul nu a putut folosi în calitate de proprietar suprafața de 1785 mp. teren livada pruni (T. 58, P. 68) și suprafața de 568 mp. teren viță de vie (T. 58, P. 67).

A arătat că a încercat să puna în executare sentința pentru a-i fi platit prejudiciul, însă mai mulți executori judecătorești i-au spus că parata COMISIA LOCALA O nu are fonduri proprii și personalitate juridica motiv pentru care hotărârea nu poate fi pusă în executare.

De asemenea, a notificat UAT O (Primăria O, Consiliul Local O) să-i achite sumele conform sentinței, însă nu i le-au achitat.

A solicitat instanței de judecată lămurirea dispozitivului cu privire la modalitatea de executare a sentinței, însă deși inițial prin încheierea din 29.06.2016, pronunțată în dosarul nr.X/311/2014, i-a fost admisa cererea și s-a dispus că sumele de bani urmează să fie achitate din bugetul local al U.A.T. COMUNA O, ulterior a fost admis apelul Comisiei locale și a fost schimbată încheierea în sensul respingerii cererii de lamurire.

In acest context, a apreciat întemeiată cererea sa întrucât în calitate de persoană juridică din cadrul căreia face parte Comisia Locală O, membrii acesteia fiind salariații UAT O, această instituție, respectiv UAT O este responsabilă pentru faptele angajaților săi să-i achite din bugetul său local prejudiciul creat de aceștia.

In dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri (hotărâri judecătorești și notificări),

In drept, a invocat dispoz.art. 1373 N.C.CIV. și următoarele.

A depus inscrisuri doveditoare: Sent.civ.nr. X/23.09.2015, încheierea din 29.06.2016, Decizia X/28.11.2016, Notificări.

Cererea a fost legal timbrata.

La data de 06.03.2017, parata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ O - PRIN PRIMAR, a depus intampinare (f.20), solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei de interes și excepția lipsei calitzății procesuale pasive.

Cu privire la prima, a arătat că, așa cum rezultă din acțiune, reclamantul este in posesia unui titlu executoriu, pe care însă nu înțelege să-l pună în executare, motivând că executorii judecătorești nu pun în executare titlul deoarece Comisia Locală Oporeiu nu are personalitate juridică și fonduri proprii. Nu face însă nicio dovadă că s-ar fi adresat executorului judecătoresc în condițiile dispoz. art- 662 - 665 C.pr.civ. sau că executorul Judecătoresc refuză să faca aceasta executare.

Cu referire la exceptia lipsei calității procesuale pasive, a arătat că între Comuna O și reclamant nu este stabilit niciun fel de raport juridic, raporturile juridice fiind stabilite intre reclamant si Comisia Locala O.

Desi reclamantul invoca ca temei de drept al actiunii dispoz. art.1373 din Codul Civil, ce reglementeaza raspunderea comitentilor pentru prepusii lor, la situatia de speta aceste conditii nu sunt indeplinite deoarece Comisia Locală de Fond Funciar nu este prepusul UNITAȚII ADMINSTRATIV TERITORIALĂ.

Comisia Locală prin ea însăși nu poate avea calitatea de prepus, fiind o persoană juridică de drept public cu capacitate civilă, având personalitate juridică și putând să stea în judecată în nume propriu. U.A.T. O nu exercită direcția, supravegherea și controlul Comisiei de Fond Funciar, Comisie ce nu îndeplinește funcții sau însărcinări în interesul UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALĂ.

Așa cum rezultă din disp. art. 12 din Legea nr. 18/1991, Comisia Locala funcționează sub îndrumarea Comisiei Județene. Aceleași dispoziții sunt cuprinse și în reglementarea art. 6 din HG nr. 890/2005, dat în executarea Legii nr. 18/1991.

Chiar dacă printre membrii Comisiei Locale sunt și prepuși ai U.A.T. O activitatea acestora în cadrul Comisiei nu se desfășoară în baza raporturilor de prepușenie cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ.

In plus, din Comisia Locală fac parte și alte persoane fizice care nu au nici legătură cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, situație ce rezultă din art. 2 al HG nr. 890/2005.

Față de cele mai sus arătate, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

La data de 29.03.2017, reclamantul B I, a depus raspuns la intampinare (f.24) și a arătat că îsi menține concluziile de admitere a cererii de chemare în judecată, iar referitor la excepțiile invocate prin întâmpinare, a solicitat respingerea lor, pentru următoarele:

Referitor la excepția lipsei de interes a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât în situația în care ar fi putut să puna în executare silită titlul executoriu prin intermediul unui executor judecătoresc, în mod evident nu ar mai fi formulat prezenta cerere.

Pentru a obține un răspuns de la executorul judecătoresc era nevoit să îi plăteasca mai întâi acestuia un onorariu, cheltuială inutilă în condițiile în care aceștia au fost de bună-credință și i-au explicat de la început că nu poate să execute silit Comisia Locală O.

Pe de altă parte, aceeași excepție a lipsei de interes a fost invocată de către intimată în dosarul având ca obiect lămurire dispozitiv (X/311/2014) excepție respinsă prin hotărâre definitivă nr. X/28.11.2016, prin care s-a admis apelul intimatei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, a arătat ca si aceasta este neintemeiata si a solicitat respingerea ei pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată, comisia locală neavând patrimoniu propriu, iar angajații acesteia fiind angajați ai Unității Administrativ Teritoriale O, aceasta fiind entitatea care în conformitate cu dispoz. legale raspunde din punct de vedere financiar pentru activitatea Comisiei Locale.

La data de 31.03.2017, reclamantul a formulat completare la răspuns la întâmpinare (f.30).

UAT O (Unitatea Administrativ Teritorială) arată că reclamantul are lipsă de interes în intentarea acțiunii. Cererea reclamantului nr. X/21.04.2016 face dovada că a adresat primarului solicitarea de a-i plăti suma de 16 milioane lei vechi (158) dându-i termen de 2 zile și nu a primit nici răspuns în cele 30 de zile și nici banii la un an de zile. Toți executorii judecătorești i-au spus că nu se pot angaja pentru executare, că nu se poate executa, Comisia neavând personalitate juridică și nici fonduri.

Comisia Locală are angajați plătiți de primăria fiind angajații UAT O și trebuie să răspundă la ceea ce fac din punct de vedere financiar.

Comisia Județeană nu răspunde de nelegiuirile făcute de Comisia Locală, nu a îndrumat-o să nu respecte hotărâri ale instanțelor definitive. UAT O este condusă de un primar și șef al Comisiei de aplicare a Legii 18/91.

A solicitat, întrucât UAT tergiversează în mod intenționat, așteptând devalorizarea leului, să plătească și penalități de întârziere, începând de la emiterea hotărârii definitive.

In cursul cercetării judecătorești a fost încuviințata si administrata de instanța proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de: 3786,66 lei - reprezentând contravaloarea culturilor agricole-nerealizate în ultimii 3 ani; 9421,21 lei - reprezentând cheltuieli necesitate de reamenajarea culturilor agricole pe aceleași suprafețe de teren; 2645 lei - cheltuieli de judecată, toate sumele conform sentințe civile nr. X/23.09,2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, rămasa definitivă în dosarul nr.X/311/2014.

S-a reținut că prin sentința civilă nr. X/23.09,2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, rămasa definitivă în dosarul nr.X/311/2014, Comisia Locală O de aplicare a Legilor Fondului Funciar a fost obligată la plata sumelor arătate mai sus, motivat de aspectul că din culpa Comisiei Locale reclamantul nu a putut folosi în calitate de proprietar suprafața de 1785 mp. teren livada pruni (T. 58, P. 68) și suprafața de 568 mp. teren viță de vie (T. 58, P. 67).

În drept, fiind ținută a se pronunța cu precădere asupra excepției lipsei calității procesuale pasive derivată din lipsa de interes, invocată de pârâta UAT O - prin Primar, instanța de fond a reținut că potrivit doctrinei și practicii judiciare condițiile de exercițiu a acțiunii sunt calitatea procesuală, afirmarea unui drept, justificarea unui interes și capacitatea procesuală, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, lipsa uneia dintre acestea ducând la respingerea demersului în justiție ca urmare a admiterii excepției corespunzătoare, excepție de fond absolută și peremptorie.

Calitatea procesuală pasivă se traduce prin îndreptățirea unei persoane a fi chemată în proces în calitate de pârât, îndreptățire care se identifică prin identitatea între persoana pârâtului și cel care are dreptul invocat în raportul juridic dedus judecății.

În materia legii speciale de reparație condiția de exercițiu a acțiunii, referitoare la interes, este circumscrisă conținutului noțiunii de calitate procesuală, legea condiționând imperativ legitimarea procesuală de justificarea interesului procesual.

Justifică un astfel de interes, și deci calitatea procesuală, acele persoane ale căror drepturi sau interese legitime și proprii, au fost prejudiciate urmare a actelor de reconstituire emise în beneficiul altor persoane.

Potrivit regulilor procesuale, reclamantului, conform art.249 C.proc.civ, îi revine sarcina probei existenței calității procesuale pasive pentru a solicita despăgubiri de la UAT O.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a avut în vedere faptul că astfel cum rezultă din analiza coroborată a probelor administrate respectiv înscrisuri (somația nr.X/06.06.2017 emisă de BEJ D D M în dosarul de executare nr.X/E/2017), până la data introducerii acțiunii, reclamantul nu a formulat o cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. X/23.09,2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, rămasa definitivă în dosarul nr.X/311/2014.

Așa cum rezultă din disp. art. 12 din Legea nr. 18/1991, Comisia Locala funcționează sub îndrumarea Comisiei Județene. Aceleași dispoziții sunt cuprinse și în reglementarea art. 6 din HG nr. 890/2005, dat în executarea Legii nr. 18/1991.

Desi reclamantul invocă drept temei de drept al acțiunii dispoz. art.1373 din Codul Civil, ce reglementeaza raspunderea comitentilor pentru prepusii lor, la situatia de speta aceste conditii nu sunt indeplinite deoarece Comisia Locală de Fond Funciar nu este prepusul unitații administrativ teritoriale.

Comisia Locală prin ea însăși nu poate avea calitatea de prepus, fiind o persoană juridică de drept public cu capacitate civilă, având personalitate juridică și putând să stea în judecată în nume propriu. U.A.T. O nu exercită direcția, supravegherea și controlul Comisiei de Fond Funciar, Comisie ce nu îndeplinește funcții sau însărcinări în interesul unității administrativ- teritoriale.

Chiar dacă printre membrii Comisiei Locale sunt și prepuși ai U.A.T. O activitatea acestora în cadrul Comisiei nu se desfășoară în baza raporturilor de prepușenie cu unitatea administrativ teritorială.

In plus, din Comisia Locală fac parte și alte persoane fizice care nu au nici legătură cu unitatea administrativ teritorială, situație ce rezultă din art. 2 al HG nr. 890/2005.

Instanța de fond a mai reținut că în promovarea acțiunii reclamantul își justifică legitimarea procesuala pasivă susținând (fără a depune dovezi în acest sens) că a încercat să pună în executare sentința ce constituie titlu executoriu, însă mai multi executori judecătorești i-au spus reclamantului că, Comisia Locală O de fond funciar nu are fonduri proprii și nici personalitate juridică.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și să respingă cererea de chemare în ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Având în vedere soluția față de excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă, ca rămasă fără obiect.

Întrucât cerere a fost soluționată la primul termen de judecată, instanța de fond, în baza art.453 C.pr.civ., a admis în parte cererea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială O prin Primar, privind acordarea unor cheltuielile de judecată și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat (factura seria CM nr.X/10.03.2017 -f.41).

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul B I, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivare, arată că a înțeles să se judece cu UAT O, care este titular al patrimoniului și gestionar administrator al fondurilor bănești, responsabil pecuniar pentru prejudiciile comisiei locale. Comisia locală nu are patrimoniul propriu, așa că reclamantul nu trebuia să depună dovezi pentru lipsa fondurilor proprii. Componența comisiei locale este din personalul UAT coordonate de primar, componența personalului este aceeași. Luând legătura cu executori, a apreciat că este mai puțin costisitor introducerea unei acțiuni în instanță și, întrucât comisia locală nu se poate executa, a chemat în judecată UAT O prin primar.

Trebuie reținut faptul că nu a fost formulată o cerere de executare silită întrucât nici un executor nu a primit cererea.

UAT este chiar comisia locală din cadrul primăriei și este condusă de către primar.

Arată apelantul că, în situația în care ar fi putut obține despăgubirile prin executare silită nu ar fi formulat cererea de chemare în judecată, fiind în posesia unui titlu executoriu.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. cod pr civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La data de 24 noiembrie 2017, reclamantul B I a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a întemeiat demersul său judiciar, prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumei totale de 15.852,87 lei, pe dispozițiile art. 1373 C.civ., care reglementează răspunderea comitenților pentru prepuși.

Potrivit acestui text legal, "Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.";

Tribunalul reține că principalul argument al reconstrucției răspunderii delictuale în ansamblul său, potrivit orientării dreptului european, pentru angajarea acestei răspunderi îl constituie desfășurarea unei activități sub îndrumarea, direcția și controlul altei persoane.

Astfel, între făptuitor, respectiv prepusul care a săvârșit o faptă prejudiciabilă și persoana responsabilă, comitentul, se stabilește o relație specială, denumită raport de prepușenie, în baza căruia este declanșat mecanismul răspunderii pentru prejudiciile care au fost produse în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

Se urmărește, astfel, corelarea riscurilor activităților desfășurate în societate, cu avantajele, dar și cu pericolele producerii unor consecințe păgubitoare pentru ceilalți membrii ai societății. Răspunderea comitentului este angajată independent de culpabilitatea sa, dacă victima dovedește existența unui prejudiciu cauzat de prepus, în legătură cu funcțiile care i-au fost încredințate, în toate situațiile, pe temei obiectiv, fiind eliminate discuțiile privind angajarea unei răspunderi subiective.

În cuprinsul dispozițiilor alin. 2 al art. 1373 C.civ. a fost definită noțiunea de comitent, prin care sunt, implicit, conturate principalele trăsături ale raportului de prepușenie, cu indicarea atribuțiilor care revin persoanei responsabile.

Cu referire la raportul de prepușenie, în unanimitate, doctrina juridică și jurisprudența au apreciat că existența acestui raport reprezintă principala condiție specială a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său.

Noțiunea de subordonare juridică a prepusului a fost considerată mult timp ca fiind unicul criteriu care poate defini un raport de prepușenie, în care unei autorități, de o parte, îi corespunde o subordonare corelativă, de cealaltă parte. Astfel, în baza acestor raporturi, comitenții au dreptul să dea ordine, dispoziții și instrucțiuni prepușilor în vederea îndeplinirii pentru ei a unor funcții sau activități pe care prepușii se obligă să le realizeze.

În prezent, potrivit orientării doctrinei europene contemporane, elementul esențial pentru definirea raportului de prepușenie îl reprezintă nu atât subordonarea prepusului, ci faptul că acesta a acționat sub autoritatea și în interesul comitentului, în beneficiul acestuia și cu mijloacele furnizate de el.

Noul Cod Civil, prin dispozițiile alin. 2 al art. 1373, stabilește următoarele elemente caracteristice ale raportului de prepușenie: este stabilit în virtutea unui contract sau în temeiul legii; activitatea comitentului constă în exercitarea direcției, supravegherii și controlului prepusului, el reprezentând autoritatea care a dat instrucțiuni, a îndrumat și verificat munca prepusului său, în exercitarea atribuțiilor pe care i le-a stabilit; prepusul îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Transpunând aceste chestiuni teoretice la speța de față, în acord cu prima instanță, tribunalul constată că Unitatea Administrativ Teritorială com. O nu are calitatea de comitent al comisiei locale de fond funciar, astfel că nu are calitate procesuală pasivă.

În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, "Comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat";.

De asemenea, potrivit art. 12 alin. 1, 2 și 3 din legea nr. 18/1991, în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți si eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului, o comisie condusă de primar, comisie care funcționează sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin ordinul prefectului si condusa de acesta.

Prin HG nr. 890/2005 s-a aprobat Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea in posesie a proprietarilor.

Conform art. 2 alin. 1 din HG nr. 890/2005, "Comisiile comunale, orășenești sau municipale se constituie prin ordin al prefectului și sunt formate din:

a) primar - președintele comisiei;

b) viceprimarul, iar în cazul municipiilor reședință de județ, viceprimarul desemnat de consiliul local;

c) secretarul unității administrativ-teritoriale - secretarul comisiei;

d) un specialist în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare sau un specialist în cadastru general, de regulă din cadrul serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură;

e) un inginer agronom sau horticol din cadrul centrului agricol, al oficiului de consultanță agricolă sau din aparatul de specialitate al consiliului local;

f) un jurist din sistemul de organizare a agriculturii și dezvoltării rurale sau din aparatul de specialitate al instituției prefectului ori al autorităților administrației publice locale;

g) șeful ocolului silvic ori împuternicitul acestuia;

h) 2 - 4 reprezentanți ai foștilor proprietari deposedați sau moștenitorii acestora care au solicitat terenuri în termenul legal, în funcție de mărimea comunei, orașului sau municipiului. Pentru alegerea reprezentanților proprietarilor în comisia locală, consiliul local convoacă o adunare a proprietarilor, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului Regulament sau de la vacantarea unei poziții în comisie, adunare care va fi legal constituită dacă este prezentă majoritatea din numărul acestora. Hotărârea privind alegerea reprezentanților proprietarilor în comisie se adoptă cu majoritatea simplă, jumătate plus unu, din numărul celor prezenți. Reprezentanții proprietarilor pot fi revocați cu respectarea procedurii de mai sus. Organizarea adunării pentru revocarea reprezentanților proprietarilor trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puțin 25% dintre proprietari.";.

Din conținutul textelor de lege expuse mai sus, tribunalul reține că unitatea administrativ teritorială nu are atribuțiuni în exercitarea direcției, supravegherii și controlului comisiei locale de fond funciar de pe raza comunei, nereprezentând autoritatea care a dat instrucțiuni, a îndrumat și verificat activitatea acesteia.

În aceste condiții, în mod legal prima instanță a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată, soluție ce se impune a fi păstrată de tribunal.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.

Data publicarii pe portal:05.04.2018

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in regres