Acţiune în revendicare imobiliară. Compararea titlurilor. Imobil supus regulilor de publicitate imobiliară al cărţilor funciare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 648/A din data de 23.10.2014
Având în vedere că, în cauză, se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare, în analiza titlurilor părților trebuie să se dea eficiență principiilor și regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferință, utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.
Sistemul de publicitate al cărților funciare are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii (art. 17-18 din Decretul Lege nr. 115/1938), conform căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară și principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938), care instituie două prezumții relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în cartea funciară în favoarea unei persoane se prezumă că acesta există în folosul ei și dacă un drept s-a radiat din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului cu care deține bunul, reținând în acest sens, efectul constitutiv al înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară în anul 1968.
Nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, respectiv a titlului în baza căruia s-a înscris, aveau relevanță în situația în care petitul principal al acțiunii ar fi fost acțiunea în rectificare a cărții funciare, iar consecința rectificării ar fi fost revendicarea, însă, având în vedere precizările reclamantei în fața primei instanțe și în raport de care i-a fost analizată cererea, petitele acțiunii nu mai pot fi modificate în apel.
Codul de procedură civilă: art. 294;
Decretul lege nr. 115/1938: art. 17, 18 și 32.
Prin sentința civilă nr. 2173 din 29.10.2013 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 2648/289/2007* s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. G. - C. A. împotriva pârâților P. O. A. și Statul Român, prin M. F. P. și s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâta P. O. A. a sumei de 8655 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în privința obiectului cererii formulate de reclamantă, că după precizările făcute de aceasta, inclusiv după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța a fost sesizată cu soluționarea unei cereri în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Față de obiectul cauzei astfel stabilit de reclamantă, tribunalul a reținut că, în cauză, trebuie analizate condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare, pornind de la faptul că obiectul material al acțiunii în reprezintă un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare.
Astfel, instanța a constatat că proba dreptului de proprietate incumbă reclamantei, care se pretinde proprietar, pârâta posesoare opunându-i dreptul său de proprietate înscris în cartea funciară în anul 1968.
Față de principiile pe care se întemeiază sistemul de publicitate al cărților funciare, respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară și principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, tribunalul a constatat că eventualul drept anterior de proprietate al reclamantei (aceasta nefăcând dovada sa, CF nr. 78 Apalina fiind dispărută/distrusă și nereconstituită) a fost radiat odată cu înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. S-a reținut că valabilitatea trecerii imobilului revendicat de reclamantă în proprietatea statului nu face obiectul acțiunii, instanța nefiind sesizată cu o asemenea cerere, chiar dacă aceasta a fost susținută de reclamantă în câteva rânduri.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta P.G.-C.A. a declarat apel, solicitând rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul radierii din CF 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2 a dreptului de proprietate înscris pe numele P. O. A. și întabularea imobilului pe numele adevăratului proprietar, P. G. C. A.
În motivarea căii de atac promovate, apelanta a arătat că rectificarea cărții funciare se impune ca urmare a abrogării Decretului Lege nr. 358/1948 prin Decretul Lege nr. 126/1990. În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 3 din Decretul Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic, în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Apelanta a subliniat faptul că înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile, întrucât Decretul nr. 358/1948 contravine Constituției din 1948 și prevederilor art. 480 - 481 din Codul civil.
În memoriul de apel s-a mai arătat că, în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru prescripția achizitivă de 10 ani, iar prescripția de 3 ani nu operează, precizând totodată că s-a întrunit și comisia mixtă, însă nu s-a ajuns la nici un consens.
Apelanta a invocat faptul că efectul abrogării Decretului 358/1948 este dispariția valabilității titlului de proprietate al Statului Român și nulitatea titlului subdobânditorului, P. O. A., precizând că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu înscrisuri care atestă construirea casei parohiale și Școlii Confesionale Greco Catolice în anul 1912. În acest sens, s-a arătat că evidențierea clădirii Școlii Confesionale Greco - Catolice s-a făcut pe baza unor documente false între CAP și B. O. Apalina.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: Contract încheiat la data de 30 iunie 1912, adresa nr. 78/1912 a P. G. C. A., adresele nr. 127/1912, nr. 4326/1912, nr. 489/1912, nr. 75/1912 , nr. 48/1912, nr. 74/1912, nr. 63/1912, două protocoale.
Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, conform dispozițiilor art. 292, art. 295 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 847 din 10.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2648/289/2007 s-a admis recursul declarat de pârâta P. O. A. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 11.11.2010 a Curții de Apel Tg.-Mureș și s-a modificat decizia atacată, în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamanta P. G. C. A. împotriva sentinței civile nr. 1284 din 24.062010 a Tribunalului Mureș, s-a desființat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureș.
În decizia menționată Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, nu s-a lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, instanțele de fond neexaminând cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acțiune și nu au analizat în fond pretențiile reclamantei, așa cum au fost formulate.
S-a considerat că, examinând primul capăt de cerere ca fiind o cerere de revendicare prin comparare de titluri, instanța de apel a înlăturat în mod implicit și fără motivare incidența dispozițiilor în materie de carte funciară privitoare la puterea doveditoare a înscrierii în cartea funciară și prezumția existenței dreptului înscris, reguli care conferă o perspectivă diferită asupra probațiunii acțiunii în revendicare.
Pe de altă parte, dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acțiunii și față de motivarea sumară a acestora, instanța ar fi trebuit să lămurească natura și raporturile dintre ele. Astfel, s-a reținut că reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierea dreptului reclamantei însă nu rezultă cu claritate temeiul juridic al cererii de rectificare. Nu rezultă dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, caz în care acțiunea în rectificare are un caracter accesoriu față de cererea de revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilității sau ineficacității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, caz în care s-ar impune examinarea cu prioritate a acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a cererii de revendicare nu ar mai fi cauza ci consecința rectificării.
Conformându-se deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în rejudecarea cauzei, prima instanță a cerut reclamantei să precizeze în scris obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a lămuri aspectele reținute de Instanța Supremă.
Reclamanta a depus la fila 7 în dosarul Tribunalului Mureș un înscris, în finalul căruia și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând: să se constate că este proprietara imobilelor în suprafață de 2777 mp și 346 mp, pe care se află casă parohială și casă din cărămidă, să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa, în cotă de 1/1, să se dispună radierea din cartea funciară nr. 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2 a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P. O. R. din A. și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, la termenul de judecată din 12 martie 2013 instanța a pus în vedere reprezentantului reclamantei să își precizeze cererea de chemare în judecată în sensul indicării cadrului procesual și a obiectului cererii, astfel că la termenul de judecată din 9 aprilie 2013, acesta a depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat că solicită a se constata că P. G. C. A. este proprietara celor două suprafețe de teren, pe care se află 2 case, una parohială și una de locuit, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P. O. A. și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Față de cele reținute anterior, s-a constatat că prima instanță s-a conformat îndrumărilor din Decizia Înaltei Curți de casație și Justiție, lămurind obiectul cererii de chemare în judecată și reținând că a fost sesizată cu soluționarea unei cereri în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei. Prin urmare, în urma precizărilor reclamantei, s-a reținut că acțiunea în rectificare are un caracter accesoriu acțiunii în revendicare, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă analizând cererea acesteia prin raportare la obiectul cererii astfel precizat.
Analizând acțiunea în revendicare, instanța a constatat că, așa cum a subliniat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia sa, având în vedere că, în cauză, se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare, în analiza titlurilor părților trebuie să se dea eficiență principiilor și regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferință, utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.
În acest sens, instanța a constatat că în CF nr. 1391 Apalina asupra imobilului de sub nr. top. 129/2, 131/2 și 132 (transcris din CF nr. 78 Apalina) este înscris, în baza Încheierii nr. 124 din 29.01.1968, dreptul de proprietate al P. O. R. din A., în temeiul Decretului nr. 358/1948, a instrucțiunilor directoratului cultelor nr. 3811/1960, a instrucțiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal și a art. 45 din Decretul Lege nr. 115/1938.
CF nr. 78 Apalina, din care s-au transcris cele trei nr. top. în CF 1391 a fost sistată și, întrucât lipsește din inventarul biroului de carte funciară, s-a încercat reconstituirea acesteia, însă cererile au fost respinse din lipsa înscrisurilor necesare. Cu toate acestea, reclamanta a probat cu extrasul din fondul "Colecția de evidență cadastrală Mureș"; că în anul 1912 Eclejia Greco Catolică Apalina figura ca proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. top. 129, 130, 132, însă dreptul său a fost radiat la momentul întabulării dreptului de proprietate al pârâtei.
Prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de organizare a cultului greco-catolic și-au încetat existența, averea mobilă și imobilă a parohiilor greco-catolice fiind atribuită B. O. R..
P. G. C. A. a fost reînființată în anul 1991. Prin art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005, s-a stabilit că situația juridică a imobilelor ce au aparținut Bisericii Greco-catolice va fi reglementată de comun acord prin comisii mixte, alcătuite din reprezentanții celor două culte, iar în caz de neînțelegeri, partea interesată se poate adresa cu acțiune în justiție. În cauză a existat o astfel de întâlnire, în anul 1997 (fila 19), în urma căreia nu s-a ajuns la o înțelegere, fiind astfel îndeplinită procedura prevăzută de actul normativ menționat anterior, astfel că argumentele referitoare la prematuritatea acțiunii au fost în mod legal respinse.
Revenind la sistemul de publicitate al cărților funciare, instanța a reținut că acesta are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii (art. 17-18 din Decretul Lege nr. 115/1938), conform căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară și principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938), care instituie două prezumții relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în cartea funciară în favoarea unei persoane se prezumă că acesta există în folosul ei și dacă un drept s-a radiat din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.
În contextul celor reținute anterior, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului cu care deține bunul, reținând în acest sens, efectul constitutiv al înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară în anul 1968.
Argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituționalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport de Constituția din 1948 nu sunt relevante, în contextul precizării cererii de chemare în judecată ca fiind una în revendicare cu o rectificare de carte funciară accesorie, întrucât petitul principal fiind revendicarea, are prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nu a dovedit existența titlului său.
Nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, respectiv a titlului în baza căruia s-a înscris, aveau relevanță în situația în care petitul principal al acțiunii ar fi fost acțiunea în rectificare a cărții funciare, iar consecința rectificării ar fi fost revendicarea, însă, având în vedere precizările reclamantei în fața primei instanțe și în raport de care i-a fost analizată cererea, petitele acțiunii nu mai pot fi modificate în apel. De altfel, îndrumările clare ale instanței supreme au fost în sensul de a se lămuri dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, acțiunea în rectificare având caracter accesoriu sau, dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilității sau ineficacității actului ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, caz în care acțiunea în rectificare constituie petitul principal, iar admiterea acțiunii în revendicare ar fi consecința rectificării. Cum, în cunoștință de cauză, reclamanta a optat, în fața primei instanțe, pentru prima variantă, instanța nu mai poate analiza cererea acesteia din perspectiva celei de-a doua ipoteze expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de trimitere pentru rejudecare.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 294 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, or, opțiunea reclamantei pentru a doua variantă în apel nu poate fi primită, întrucât presupune nesocotirea textului legal menționat anterior, reținând în acest sens că inversarea celor două capete de cerere impun o analiză complet diferită a cererii de chemare în judecată și a probatoriului administrat, echivalând cu schimbarea obiectului cererii în apel.
Așa fiind, față de cadrul procesual stabilit și precizat de reclamantă cu ocazia rejudecării cauzei în fața tribunalului, instanța a constatat că acțiunea în revendicare formulată este nefondată, reclamanta nefăcând dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu. Ca o consecință, nu poate fi admis nici capătul de cerere subsidiar, având ca obiect rectificarea cărții funciare, tribunalul pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură civilă instanța a respins apelul reclamantei ca nefondat.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, apelanta urmează a fi obligată la plata către intimata P. O. A. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 000055 din 15.10.2014.
| ← Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Apel. Soluţii | Asistența juridică obligatorie a inculpatului în cursul... → |
|---|
