Acţiune în revendicare pe calea dreptului comun a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989. Inadmisibilitate. Prescripţia dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 condiţionează admisibilitatea acţiunii în revendicare a fostului proprietar de inexistenţa unor legi speciale de reparaţie. Prin urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 conţine norme de procedură specială, prin care sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu, acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibilă, iar dreptul la acţiune pentru constatarea nulităţii antecontractelor de vânzare-cumpărare este prescris.
Secţia civilă, Decizia nr. 1254 din 19 octombrie 2011
Prin Decizia civilă nr. 1254 din 19.10.2011, C.A.Timișoara a respins recursul declarat de reclamantul W.F. împotriva Deciziei civile nr. 41/28.01.2011 a Tribunalului Timiș.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.
în principal, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe art. 480 și 481 C. civ. și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, invocând în același timp și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și a solicitat compararea titlului său asupra imobilului în litigiu cu titlul pârâtelor S.M. și U.C.
în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, iar instanța de apel a menținut această soluție, însă excepția inadmisibilității a fost unită cu fondul cauzei și a fost analizată din această perspectivă.
După apariția Legii nr. 10/2001, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai poate constitui temei legal pentru verificarea legalității titlului statului și pentru revendicare.
Reclamantul a avut posibilitatea să recurgă la procedură specială a Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea imobilului, procedură care îi asigura și accesul la justiție în cazul în care nu era mulțumit de soluția dată cererii (notificării) pe cale administrativă. Nu a făcut însă nici un demers în baza acestei legi speciale.
La data promovării acțiunii de față reclamatul nu are un titlu asupra imobilului, care să poată fi analizat în comparație cu titlul pârâtelor S.M. și U.C. Acestea sunt proprietarele construcției în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu statul, care la data vânzării era proprietar. Terenul aferent construcției l-au obținut prin Hotărârea Consiliului Local Giarmata nr. 45/2003, în raport cu care s-a invocat excepția de nelegalitate, care însă a fost respinsă irevocabil prin Decizia cu nr. 1320/3.12.2008 a Curții de Apel Timișoara.
Nu se poate reține nici că reclamantul se poate prevala de existența unui bun în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Noțiunea de bun în sensul acestui text presupune existența unui bun actual sau cel puțin a unei speranțe legitime a reclamantului de a obține un bun.
în acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Gratsinger contra Republicii Cehe (2002).
Aceeași poziție a fost reluată de Curte și în hotărârea pilot Maria Atanasiu și alții c. României (2010).
Reclamantul nu se poate prevala de un bun în sensul Convenției atâta vreme cât nu deține un titlu asupra imobilului, titlu pe care l-ar fi putut dobândi dacă ar fi recurs la Legea specială nr. 10/2001.
Cele care dețin un titlu sunt pârâtele S.M. și U.C., iar art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție trebuie aplicat și respectat nu doar în raport cu foștii proprietari, ci și cu cei care au devenit ulterior proprietari, prin cumpărare de la stat.
Cele reținute anterior sunt în concordanță și cu decizia nr. 33/2008 dată în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat prioritate legii speciale în concursul cu legea generală.
Prin excepție, a statuat că se poate totuși recurge la o acțiune în revendicare în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenție (care în speță nici nu s-au invocat) și în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Tocmai acest aspect s-a analizat anterior.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauze precum Păduraru c. României sau Străin c. României, a arătat că trebuie evitată pe cât posibil insecuritatea juridică și că principiul securității reporturilor juridice trebuie respectat atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună-credință.
în subsidiar, în raport cu cererea principală de revendicare prin compararea titlurilor, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Instanța de apel, având în vedere faptul că imobilul se înscrie în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, a reținut în mod corect prescripția acestui capăt de cerere în raport cu termenul de prescripție special prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
| ← Motive de casare cu reţinere spre rejudecare | Despăgubiri materiale solicitate în baza Legii nr. 221/2009.... → |
|---|
