Acţiune în revendicare. Regula unanimităţii. Dreptul de acces la o instanţă de judecată
| Comentarii |
|
Regula unanimităţii în acţiunile în revendicare este o construcţie jurisprudenţială ce nu decurge dintr-o dispoziţie expresă a legii, fiind inspirată de particularităţile acţiunii în revendicare. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Lupaş c. România şi Descariu c. România) nu neagă această regulă, dar impune ca aplicarea ei să nu se facă rigid, ci în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. Revendicarea unei suprafeţe foarte mici de teren este o situaţie particulară, ce permite înfrângerea regulii unanimităţii. În condiţiile valorii reduse a acestei suprafeţe de teren, respingerea acţiunii ca inadmisibilă ar rupe justul echilibru între preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor coproprietarilor şi dreptul la acces în instanţă.În plus, acţiunea în revendicare, admisă printr-o hotărâre definitivă, ce are în această situaţie concretă mai mult caracterul unui act de conservare, decât de dispoziţie, profită tuturor coindivizarilor, deoarece bunul s-a întors în patrimoniul tuturor şi nu doar al reclamanţilor.
Secţia civilă, Decizia nr. 124 din 2 martie 2011
Prin sentința civilă nr. 2129/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Focșani s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T.G. și T.M., în contradictoriu cu pârâții B.Z. și B.D. și au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 2,65 mp teren. S-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 6-4-3-12-11-10-9 din schița anexă la raportul de expertiză și au mai fost obligați pârâții să întreprindă demersurile legale necesare pentru aprobarea tăierii crengilor unui nuc, iar în caz de refuz, au fost autorizați reclamanții să întreprindă aceste demersuri pe cheltuiala pârâților.
Din probele administrate instanța a reținut că proprietatea reclamanților se învecinează pe latura de vest cu proprietatea pârâților. Deși din raportul de expertiză a rezultat că reclamanții stăpânesc suprafața de 1.432 mp, în timp ce în actele de proprietate au suprafața de 1.400 mp, iar pârâții stăpânesc 514 mp, în timp ce în actele de proprietate au suprafața de 516 mp, din același raport de expertiză a rezultat că acestea sunt toleranțe admise și că pârâții au acaparat de la reclamanți suprafața de 2,65 mp, stabilind linia de hotar în funcție de această situație.
A fost înlăturată apărarea pârâților privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare care a fost formulată doar de o parte din coproprietari, cu motivarea că acțiunea formulată de reclamanți profită tuturor coproprietarilor.
S-a reținut din probele administrate că pârâții au plantat un nuc pe proprietatea lor fără să fie respectată distanța legală față de hotar și, având în vedere dispozițiile art. 23 lit. b) din Legea nr. 60/2007 pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003, care prevăd că tăierea nucilor se face pe baza autorizației model, instanța a obligat pe reclamanți să întreprindă demersuri pentru a obține aprobarea tăierii crengilor care atârnă în proprietatea reclamanților.
Prin decizia civilă nr. 161/05.10.2010 a Tribunalului Vrancea a fost admis apelul declarat de reclamanți numai cu privire la cheltuielile de judecată și a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâți.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Acțiunea reclamanților a avut trei capete de cerere: revendicare, grănițuire și obligație de a face, fiind admisă în totalitate, astfel că pârâții trebuiau obligați la cheltuieli de judecată efectuate de reclamanți și care totalizează suma de 1.091,86 lei, constând în onorariu avocat, onorariu expert, taxă de timbru și timbru judiciar.
Apelul declarat de pârâți nu este întemeiat.
Așa cum s-a statuat în practica recentă CEDO, regula unanimității aplicabilă acțiunii în revendicare poate fi uneori înlăturată în funcție de circumstanțele cauzei.
Dreptul de proprietate al reclamanților este format din două loturi de teren, unul de 731 mp pe care l-au dobândit în baza Legii nr. 18/1991 și pe care sunt proprietari doar soții T.G. și T.M. și unul de 669 mp dobândit prin uzucapiune împreună cu alte persoane și constatat prin sentința civilă nr. 2568/2002. Instanța a stabilit în acel dosar că suprafața de 669 mp teren face corp comun cu restul de 731 mp.
T.G. și T.M. au vândut fiului și nurorii T.L. și T.M.P., prin actul autentificat la nr. 1804/1999 suprafața de 502 mp teren și o casă neterminată. în act s-a precizat că terenul vândut face parte din suprafața de 731 mp dobândită în baza Ordinului nr. 59/1998.
Prin urmare, între membrii celor două familii T. nu există interese contrare, iar în ce-i privește pe ceilalți coindivizari, aceștia nu stăpânesc terenul în litigiu, singurii care dovedesc interes în promovarea prezentei acțiuni fiind reclamanții care stăpânesc terenul ce se învecinează cu pârâții.
Nu se poate pretinde ca acțiunea în grănițuire să fie promovată de toți coindivizarii câtă vreme se face dovada că doar reclamanții stăpânesc terenul și sunt direct interesați în stabilirea liniei de hotar.
Regula unanimității s-a impus ca o măsură de protecție a coindivizarilor, dar hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare nu constituie titlu de proprietate și în baza ei coindivizarul care a promovat acțiunea în revendicare nu poate pretinde un drept exclusiv asupra terenului revendicat. Bunul se întoarce tot în patrimoniul coindivizarilor și nu doar în patrimoniul reclamantului, acțiunea în revendicare neschimbând natura juridică a bunului.
Este legală și soluționarea capătului de cerere privind tăierea nucului.
Apelanții invocă dispozițiile art. 23 din Legea nr. 348/2003 care stabilesc condițiile în care se autorizează tăierea nucilor răzleți și pretind că nucul în cauză nu se încadrează în niciuna din cele trei situații reglementate.
Se observă însă că prin Legea nr. 60/2007 a fost modificat și art. 15 din Legea nr. 348/2003 și s-a prevăzut că nucii răzleți nu pot fi amplasați la mai puțin de 3 m de hotar, aceștia fiind pomi cu talie înaltă.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B.Z. și B.D. care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. susținând, în esență, următoarele:
Acțiunea este inadmisibilă, terenul revendicat face parte din suprafața de 669 mp dobândită prin sentința civilă nr. 2568/2002, iar acțiunea nu este promovată de toți coindivizarii. Au mai susținut că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 348/2003, modificată prin Legea nr. 60/2007 cultura nucului este supusă următoarelor prevederi speciale:
1. tăierea nucilor răzleți se face doar cu autorizarea ocolului silvic;
2. cererea de tăiere trebuie aprobată de specialiștii direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene;
3. nucii răzleți pot fi tăiați numai dacă: pomii sunt îmbătrâniți și prezintă ramuri uscate în proporție de 60% din coroană; pomii sunt amplasați într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes național sau de interes al comunităților locale; pomii sunt amplasați prin aliniamentele drumurilor naționale și se pune în pericol siguranța circulației rutiere.
Din raportul de expertiză rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Prin decizia civilă nr. 124/02.03.2011 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat recursul din următoarele considerente:
1. într-adevăr, ca principiu, promovarea acțiunii în revendicare presupune un drept exclusiv și absolut asupra bunului revendicat, motiv pentru care în cazul coproprietarilor practica și doctrina judiciară au impus regula unanimității.
în hotărârea Lupaș ș.a. c. România din 14.12.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că regula unanimității este o construcție jurisprudențială, care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind inspirată de particularitățile acțiunii în revendicare. Instanța europeană a admis că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române, regula unanimității este suficient de clară și accesibilă și urmărește un scop legitim, și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai bunului.
în același timp, Curtea europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele din dreptul intern legate de regula unanimității, a statuat că are competența de a analiza în ce măsură cerința obținerii acordului tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcină disproporționată, de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Analizând circumstanțele cauzei, Curtea europeană a constatat că respingerea acțiunii ca inadmisibilă, prin aplicarea strictă a regulii unanimității a reprezentat o încălcare a dreptului de acces la o instanță de judecată, în condițiile în care în cauză imposibilitatea de atragere în cadrul procesual a tuturor coproprietarilor avea cauze pur obiective, imposibilitatea de identificare a acestora sau refuzul nejustificat al unora de a lua parte la procedură.
în altă cauză, în schimb, Derscariu ș.a. c. România, prin hotărârea pronunțată la 26.08.2008, Curtea Europeană a constatat că respingerea unei acțiuni posesorii, cu motivarea că reclamantul are posibilitatea de a recurge la calea acțiunii în revendicare, cu respectarea regulii unanimității, nu reprezintă o încălcarea dreptului garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, deoarece nu sunt dificultăți în a identifica restul moștenitorilor și nu au existat motive a se crede că aceștia ar fi refuzat să se alăture reclamantului în acțiunea în revendicare.
Prin urmare, jurisprudența Curții Europene nu neagă regula unanimității, dar impune ca aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte.
în speță, instanța de apel a analizat regula unanimității în funcție de circumstanțele concrete, de situația de fapt, ajungând la concluzia că revendicarea unei suprafețe de numai 2,65 mp, pe care o stăpânesc în fapt doar reclamanții, care au interes în promovarea acțiunii, este o situație particulară, ce permite înfrângerea regulii unanimității. Curtea apreciază că în condițiile valorii reduse a acestei suprafețe de teren respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru că nu a fost promovată de toți coindivizarii ar rupe justul echilibru între preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor coproprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată. în plus, acțiunea în revendicare admisă definitiv, ce avea în această situație concretă mai mult caracterul unui act de conservare, profita tuturor coindivizarilor, deoarece bunul s-a întors în patrimoniul tuturor și nu doar al reclamanților.
Din aceste considerente, instanța apreciază că primul motiv de recurs este nefondat.
2. Cu privire la criticile ce vizează tăierea crengilor nucului, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 348/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 60/2007, „plantarea pomilor fructiferi din categoria pomi răzleți în grădini și curți, precum și în terenurile din extravilan se face respectându-se distanțele față de limita proprietății vecinilor, astfel: a) la 2 m de răzor sau gard, pomi cu talie mică; b) la cel puțin 3 m de răzor sau gard, pomi cu talie mare”.
Așa cum au reținut instanțele de fond, nucul nu respectă această distanță, iar coroana sa depășește linia de hotar.
Cum însă există dispoziții speciale, art. 23 lit. b), c) și d) din lege care impun obținerea aprobării specialiștilor direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală, instanța s-a limitat să oblige pe reclamant să facă demersuri pentru a obține aprobarea tăierii crengilor nucului, urmând ca această instituție să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 23 lit. d) pct. 1-3 din Legea nr. 60/2007.
| ← Societate de asigurare - regimul juridic al RCA şi CASCO.... | Accesiune imobiliară artificială. Distincţie faţă de... → |
|---|
