Acţiune pauliană. Condiţii. Dovedirea prejudiciului prin probarea stării de insolvabilitate. Excepţie
| Comentarii |
|
Există situaţii în care admiterea acţiunii este condiţionată de dovada prejudiciului suferit de creditor, dar existenţa acestei condiţii nu depinde de proba insolvabilităţii debitorului, deoarece existenţa prejudiciului suferit de creditor este independentă de starea de insolvabilitate a debitorului. Sunt ipoteze în care drepturile creditorilor se referă la anumite bunuri ale debitorului, a căror realizare nu necesită urmărirea întregului patrimoniu. În aceste cazuri, simplul fapt că debitorul a încheiat un act juridic cu o terţă persoană asupra unui asemenea bun, care îl împiedică pe creditor să obţină ceea ce i se datorează sau toate avantajele pe care i le conferă dreptul său asupra acelui bun, este de natură a-i cauza un prejudiciu. Pentru dovada prejudiciului în astfel de ipoteze nu estre necesară existenţa condiţiei insolvabilităţii debitorului.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie , Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1175 din 1 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. Jiu sub nr. 12066/3128/2008 reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâții C.M., C.G.C. și A.A., solicitând să se dispună revocarea desființarea actului adițional nr. 10051/27.05.2008 prin care pârâtul C.M., având calitatea de acționar la SC D.S. SA a cesionat un număr total de 14.565 de acțiuni către ceilalți doi pârâți.
în motivarea cererii a arătat că i-a împrumutat pârâtului C.M. o sumă de bani, acesta garantând împrumutul cu acțiunile deținute la diferite societăți comerciale, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a împrumutului și în același timp, a înstrăinat acțiunile către fiul și fiica sa, astfel că, în prezent, reclamantul se consideră păgubit în drepturile sale prin reaua-credință cu care au acționat pârâții.
Reclamantul a precizat că cesiunea este frauduloasă, pârâtul urmărind să devină insolvabil.
Prin întâmpinarea formulată pârâții au solicitat respingerea cererii, cu motivarea că titlul executoriu invocat de către reclamant îl reprezintă un contract de împrumut cu dată certă, deci neautentic, care nu a fost învestit de către instanța de judecată cu formulă executorie, că reclamantul nu a făcut dovada comunicării către pârât a somației în vederea executării silite, că nu a împrumutat, de altfel, nicio sumă de bani de la reclamant, actul invocat nefiind semnat de către pârât.
Prin sentința civilă nr. 2163/23.03.2010 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B.C. și obligat reclamantul la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părți a intervenit un contract de împrumut la data de 10.11.2006, autentificat sub nr. 2729/2006 la BNP T.I., prin care reclamantul acorda cu titlul de împrumut pârâtului suma de 57.000 lei, pe care acesta trebuia să o restituie până la data de 30.11.2006.
Contractul prevede și clauza potrivit căreia pârâtul consimte ca, în cazul nerestituirii sumei împrumutate, fără nicio altă procedură judiciară, reclamantul să intre în posesia bunurilor mobile și imobile ce aparțin pârâtului, respectiv a unor acțiuni la diferite societăți comerciale pe care pârâtul le deține, până la concurența sumei împrumutate.
Ulterior, între părți s-au ivit neînțelegeri, tergiversări ale restituirii sumei, pârâtul nemairecunoscând semnătura sa pe acest act și înstrăinând acțiunile deținute la SC D. SA potrivit actului adițional atacat, cedându-le celorlalți doi pârâți, fiul și fiica sa.
Cât privește valabilitatea contractului de împrumut, instanța a reținut că prin rezoluția dată de procuror în dosarul nr. 5593/P/2008 s-a soluționat plângerea persoanei vătămate C.M. care a sesizat săvârșirea de către numitul B.C. a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 290 și 291 C.pen., constând în aceea că a încheiat în fals actul de împrumut în lipsa sa, fără semnătura sa, folosindu-l la instanța de judecată. Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, reținând că cele sesizate nu se verifică, actul fiind încheiat în prezența și cu semnătura pârâtului C.M.
Instanța a respins însă acțiunea, reținând că pârâtul a garantat împrumutul cu toate bunurile sale mobile și imobile sau cu acțiunile pe care le deține la diferite societăți comerciale, reclamantul nefăcând dovada că pârâtul nu deține bunuri mobile sau imobile ori că singurele acțiuni din care s-ar fi putut despăgubi sunt cele cesionate prin actul atacat.
A motivat că pârâtul a vândut aceste acțiuni contra unor sume de bani ce pot fi, eventual, urmărite în contul datoriei, astfel că nu se impune anularea actului, iar reclamantul nu a dovedit dacă pârâtul mai deține sau nu alte acțiuni la alte societăți comerciale, așa cum reiese din contractul de împrumut și de ce nu s-a îndreptat să le urmărească, voința sa unidirecționată spre aceste acțiuni nefiind de natură să demonstreze reaua-credință a pârâtului în vânzarea acțiunilor deținute la o societate comercială.
împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant B.C., recalificat de tribunal ca apel în ședința din 22.06.2010.
A susținut în motivele de apel că situația reală a fost reținută greșit de instanța de fond, întrucât crearea insolvabilității pentru debitor este consecința directă a cesionării acțiunilor, tocmai în timpul executării silite, respectiv ulterior nașterii creanței, iar terții pârâți dobânditori ai acțiunilor nu au opus beneficiul de discuțiune și nu l-au invitat pe apelant să-și acopere creanța cu alte bunuri existente în patrimoniul debitorului, realitatea fiind că debitorul nu are niciun bun înregistrat pe numele său, altfel ar fi demonstrat în timpul judecății contrariul.
A mai susținut că debitorul nu a putut face dovada că a primit bani pentru acțiunile cedate chiar copiilor săi, iar instanța de fond nu a avut în vedere și complicitatea la fraudă a cumpărătorilor.
Prin decizia civilă nr. 237/22.06.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12066/318/2008 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Instanța de apel a motivat că soluția dată prin sentință este legală, în speță nefiind întrunite toate condițiile pentru intentarea acțiunii revocatorii, respectiv condiția referitoare la prejudiciul creat creditorului prin încheierea actului atacat.
A mai motivat instanța că revenea reclamantului sarcina de a dovedi insolvabilitatea pârâtului debitor și nu a probat-o.
în privința terților dobânditori ai acțiunilor cesionate, s-a arătat că din actul de cesiune nu rezultă că cedarea s-a făcut cu titlu oneros pentru a fi necesară și cealaltă condiție a intentării acțiunii revocatorii și anume complicitatea la fraudă a terților cesionari.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul pe care l-a întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și a solicitat modificarea deciziei și sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii, susținând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit condițiile legale de admisibilitatea a acțiunii pauliene.
A arătat recurentul că în speță există starea de insolvabilitate a debitorului C. consecință a actului fraudulos prin care acesta a cesionat acțiunile singurele bunuri ce se puteau urmări, după cum a constatat executorul judecătoresc.
A susținut recurentul că instanța trebuie să-și formeze convingerea în privința naturii frauduloase a actului pe prezumția relativă a creării stării de insolvență prin încheierea actului în timpul executării silite a acestor acțiuni.
în privința sarcinii ce-i incumba de a dovedi că nu existau alte bunuri urmăribile, recurentul a arătat că nu a putut obține alte date privitoare la bunurile ce aparțin debitorului, singura instituție ce i-a comunicat informațiile cerute fiind Registrul Comerțului.
A mai arătat că, deși la interogatoriul pe care i l-a luat, pârâtul debitor a afirmat că cesiunea a fost un act oneros, nu a depus la dosar chitanțe ori date privitoare la contul în care i s-au virat banii pentru a urmări sumele dobândite prin cesiune.
Recurentul a susținut că debitorul a menținut permanent starea de insolvabilitate, nu a mai dobândit alte bunuri întrucât dacă ar fi existat alte bunuri urmăribile terții dobânditori i-ar fi opus, în executarea silită, beneficiul de discuțiune.
în privința condiției fraudei, a criticat instanța pentru că nu a avut în vedere starea de spirit a debitorului la data încheierii actului acesta, prin vânzarea acțiunilor către fiul și fiica sa, urmărind în mod evident sustragerea bunurilor de la urmărire, reaua-credință a debitorului rezultând și din respingerea plângerii penale prin care a încercat să nu mai recunoască actul de împrumut ce constituie titlul executoriu.
Intimații pârâți au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, susținând, pe de o parte, că nu se invocă aspecte de nelegalitate, iar pe de altă parte, că nu există condiția prejudicierii creditorului prin crearea stării de insolvabilitate.
Au mai susținut că reclamantul nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât contractul de împrumut nu a fost învestit cu formulă executorie și că nu s-a făcut dovada complicității la fraudă a terților dobânditor.
Nu s-a reținut nulitatea recursului, respectiv că recursul nu vizează aspectele de nelegalitate circumscrise art. 304 pct. 9 C.proc.civ., de îndată ce motivele se referă la condițiile acțiunii pauliene care sunt reglementate prin dispoziții legale a căror interpretare și aplicare se pune în discuție.
Recursul este fondat.
Instanța de apel a reținut că în speță sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene, cu excepția celei privitoare la prejudiciul cauzat creditorului reclamant prin încheierea actului de cesiune acțiuni prejudiciul constând în crearea stării de insolvabilitate a debitorului său prin actul încheiat.
Instanța nu a avut însă în vedere că reclamantul creditor are o creanță specializată, întrucât prin contractul de împrumut s-a prevăzut în mod expres garantarea creanței sale cu acțiunile deținute de pârâtul debitor la societățile comerciale, ipoteză în care nu se mai cere condiția dovedirii insolvabilității pentru exercitarea acțiunii pauliene.
în principiu, acțiunea pauliană are caracter subsidiar, ea se justifică numai în ipoteza în care debitorul nu-și poate realiza creanța împotriva debitorului, întrucât acesta a devenit insolvabil.
în speță, după cum am arătat, există o asemenea ipoteză, în contractul de împrumut reclamantul și pârâtul debitor prevăzând expres că, în cazul nerestituirii sumei împrumutate la data prevăzută în contract, creditorul poate să intre în posesia acțiunilor pe care debitorul le deține la societățile comerciale în echivalentul sumei împrumutate, fără alte acțiuni judiciare.
Or, prin cesiunea acțiunilor (cu care debitorul a garantat împrumutul) către descendenții săi, în mod evident reclamantul creditor a fost prejudiciat, fiind împiedicat să obțină ceea ce i s-a promis sub aspectul garantării creanței sale. Prin încheierea actului de cesiune acțiuni s-a urmărit în mod evident fraudarea drepturilor creditorului, respectiv împiedicarea reclamantului de a obține echivalentul creanței sale prin însușirea bunurilor cu care s-a garantat împrumutul. Aceasta rezultă cu prisosință din faptul că cesiunea s-a făcut către fiul și fiica debitorului la scurt timp după ce s-a declanșat procedura urmăririi acțiunilor prin executorul judecătoresc, fără depunerea sumei ce reprezenta contravaloarea acțiunilor într-un cont al cedentului ori prin încasarea sumei de către acesta, în act nefiind făcută nicio mențiune despre natura oneroasă ori gratuită a actului de cesiune.
Astfel, la data de 14.05.2008, debitorul C.M. a fost somat de executorul judecătoresc să achite reclamantului suma împrumutată, avertizându-l că în caz contrar se va proceda la vânzarea acțiunilor pe care la deține la SC D.S. SA Tg. Cărbunești, iar prin notificarea comunicată Registrului Comerțului la data de 19.05.2008 s-a făcut cunoscută urmărirea silită a unui număr de 14.565 acțiuni pe care debitorul le deține la SC D.S. SA Tg. Cărbunești. Actul adițional de cesiune prin care debitorul a cesionat același număr de acțiuni descendenților săi s-a încheiat la data de 27.05.2008 deci ulterior începerii executării silite în scopul fraudării creditorului.
Frauda este o stare psihică a debitorului care nu poate fi dovedită prin probe directe.
Existența fraudei se deduce din împrejurările de fapt și din întregul comportament al părților.
Or, în cauză, reaua-credință a pârâților care au încheiat actul fraudulos rezultă nu numai din faptul că actul s-a încheiat între rude la câteva zile de la declanșarea executării silite asupra acțiunilor cu care s-a garantat creanța reclamantului, dar și din atitudinea debitorului care, contrar oricăror evidențe în privința valabilității creanței, a încercat să conteste încheierea actului de împrumut, semnătura sa de pe act iar cercetările penale efectuate au stabilit că actul a fost încheiat și semnat de pârâtul debitor.
Aceeași atitudine și-au menținut-o pârâții pe tot parcursul procesului, inclusiv prin concluziile scrise formulate în recurs, prin care invocă inexistența titlului executoriu.
Reclamantul dispune de un titlu executoriu de îndată ce a pornit executarea silită împotriva pârâtului debitor, iar debitorul poate formula eventual obiecții sub acest aspect pe calea contestației la executare.
Acțiunea pauliană nu este condiționată de existența unui titlu executoriu al reclamantului, întrucât nu este un act de executare, ci prin ea se urmărește revocarea unui act juridic prin care se fraudează dreptul creditorului la garantarea creanței sale.
Efectul admiterii acțiunii pauliene este inopozabilitatea actului fraudulos față de creditor.
Prin admiterea acțiunii, actul fraudulos devine inopozabil creditorului, ceea ce înseamnă că se consideră lipsit de efectele sale în raporturile dintre creditorul reclamant și terțul pârât. Creditorul se comportă ca și cum actul atacat nu s-ar fi încheiat de către debitorul său cu terțul dobânditor.
în speță, reclamantul poate considera că cesiunea de acțiuni nu a avut loc și, prin urmare, are dreptul să urmărească acțiunile ca și cum nu ar fi ieșit din patrimoniul debitorului.
Față de toate aceste considerente, soluția ce se impunea în cauză era de admitere a apelului, de schimbare a sentinței și de admitere pe fond a acțiunii, cu consecința constatării inopozabilității actului adițional de cesiune acțiuni nr. 10051/27.05.2008 față de reclamantul creditor în limita creanței de 57.000 lei din contractul de împrumut.
(Judecător Stela Popa)
| ← Vânzarea unui bun aflat în indiviziune doar de către unul din... | Partaj imobiliar. Apartament cumpărat în timpul căsătoriei,... → |
|---|
