Acţiune pentru plata diferenţei de CASS pentru perioadă anterioară publicării deciziilor nr. 223 şi 224 ale CCR în Monitorul Oficial, sumă actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective. Efectele deciziilor CCR

Prin decizia nr. 223 din 13.03.2012 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 256/18.04.2012, s-a constatat că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai veniturilor din pensie care depăşesc 740 lei. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele naţionale de pensii, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Partea I, totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată, în această ultimă ipoteză decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă”. Curtea a subliniat că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. Reclamantul din speţă nu se află în niciuna din ipotezele specificate de instanţa de contencios constituţional prin decizia nr. 223/13.03.2012, cererea sa fiind înregistrată la Tribunalul Botoşani la scurt timp după publicarea celor două decizii în Monitorul Oficial, Partea I, respectiv la data de 23.04.2012 (data certă a intrării). Prin urmare, în considerarea efectului ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile acestora îi sunt aplicabile reclamantului de la data publicării lor, 18.04.2012. De asemenea, în raport de considerentele deciziei nr. 223/13.03.2012 a Curţii Constituţionale, general obligatorii, citate anterior, privind aplicarea acesteia doar pentru viitor, respectiv de la data de 18.04.2012, nu se poate reţine culpa pârâtei în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, dispoziţii care până la data sus-menţionată s-au bucurat de prezumţia de constituţionalitate. Împrejurarea că O.U.G. nr. 17/2012 nu conţine dispoziţii de natură a asigura repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului, cu referire la devalorizarea monedei naţionale în perioada dată, nu justifică obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Botoşani la acoperirea acestui prejudiciu, astfel cum a apreciat prima instanţă, pentru perioada anterioară publicării deciziilor Curţii Constituţionale, aspect prohibit prin efectul deciziei nr. 223/13.03.2012. Pentru perioada anterioară acestei date, Guvernul a intervenit pozitiv, dispunând prin O.U.G. nr. 17/2012 nu modificarea dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale, în sensul ca, de la 18.04.2012, procentul de 5,5 CAS să se aplice doar asupra diferenţei de pensie ce depăşeşte suma de 740 lei, în acord cu efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, ci repararea prejudiciului astfel cauzat pensionarilor, cu începere de la 1.01.2011.

Secţia I civilă, Decizia nr. 2220 din 17 octombrie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 3020/40/2012, reclamantul (…) a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 656 lei, reprezentând diferența de contribuții de asigurări sociale de sănătate reținută necuvenit timp de 16 luni, începând cu 1 ianuarie 2011, actualizată în funcție de indicii de inflație până la data plății efective.

în fapt, reclamantul a arătat că este pensionat din data de 1 iulie 1994, conform Deciziei nr. 076994/1994 și că, până în luna decembrie 2010, a primit pensie în cuantum de 1241 lei, din care se reținea CASS în cuantum de 13 lei și impozit de 36 lei. începând cu luna ianuarie 2011, pentru pensia majorată de 1375 lei, ca urmare a valorificării grupei a II-a de muncă, i s-a reținut CASS în sumă de 76 lei, fiind evident că procentul de 5,5% a fost calculat la cuantumul total al pensiei și nu la câtimea ce depășește 740 lei.

în acest fel au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 117/2010, care au modificat art. 2969 din Codul fiscal, care prevede în mod clar că baza lunară de calcul a CASS o reprezintă veniturile din pensii care depășesc 740 lei, iar contribuția lunară se datorează asupra acestor venituri.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. în apărare, a arătat că în urma adoptării O.U.G. nr. 107/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, pensionarii cu venituri ce depășesc 740 lei au devenit contribuabili ai sistemului de sănătate publică.

Potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr. 223 și nr. 224 din 13.03.2012, dispozițiile art. 259 alin. (2)din Legea nr. 95/2006 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensie ce depășesc 740 lei.

în motivarea Deciziei nr. 223 din 2012 s-a arătat că, întrucât efectele deciziei se produc pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin această decizie urmează a se aplica de către CNPP prin casele județene de pensii, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. De asemenea, că instanțele judecătorești vor aplica Decizia nr. 223/2012 numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ipoteză decizia CCR constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 C.proc.civ.

Mai mult, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 17/16.06.2012, sumele reținute de la data de 1.01.2011 până la data de 30.04.2012, reprezentând diferența între pensia netă rezultată din aplicarea procentului de CASS asupra întregului cuantum al pensiei și pensia netă rezultată din aplicare procentului de CASS asupra părții din pensie ce depășește nivelul de 740 lei, se restituie titularilor conform acestui act normativ, din oficiu, la termenele stabilite prin lege.

Pe cale de consecință, CNPP, prin CJP Botoșani, plătește în cuantum corect drepturile de pensie începând cu luna mai 2012, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 125 din 8 mai 2012, iar potrivit O.U.G. nr. 17/2012 vor fi plătite și diferențele aferente perioadei 1.01.2011 - 30.04.2012, în tranșele stabilite prin actul normativ.

Prin sentința civilă nr. 1230 din 13 iunie 2012, Tribunalul Botoșani a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumelor datorate cu titlu de diferență CASS pentru perioada 1.01.2011-30.04.2012, de la data scadenței până la data plății efective. în temeiul art. 246 C.proc.civ., a constatat renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect restituire diferența CASS.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din 13 iunie 2012, prin declarația verbală dată în fața primei instanțe, reclamantul (…) a arătat că renunță la judecata capătului de cerere privind diferența de CASS, întrucât a început să primească sume din această diferență în temeiul O.U.G. nr. 17/2012, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 246 alin. (1) C.proc.civ.

în ceea ce privește cererea de actualizare în funcție de indicii de inflație a diferenței de CASS cuvenită, instanța de fond a apreciat că este întemeiată în raport de dispozițiile art. 998- 999 C.civ. (1864) și art. 1.349 alin. (2) C.civ. (2009), având în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, precum și lipsa culpei reclamantului pentru reținerea necuvenită din pensie, O.U.G. nr. 17/2002 neasigurând repararea integrală a prejudiciului produs pensionarului.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.

în dezvoltarea motivelor a reiterat apărările de la prima instanță, făcând trimiteri la deciziile CCR nr. 223 și 224 din 13.03.2012 și la O.U.G. nr. 17/2012 și a arătat că în mod incorect și nelegal a fost obligată la plata către reclamant a sumelor reprezentând indicele de inflație pentru perioada 1.01.2011 - 30.04.2012. Textele legale reținute ca temei al acestei obligații - dispozițiile art. 998 - 999 din vechiul C.civ. și art. 1349 alin. (2) din Noul C.civ. fac trimitere la culpă, la o încălcare a regulilor de conduită cu privire la drepturile sau îndatoririle și interesele unor persoane. Or, în cauză este vorba de momentul când legiuitorul a dispus asupra restituirii sumelor reținute, respectiv după publicarea celor două decizii ale Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, iar ea și-a îndeplinit întocmai obligația ce îi revine față de reclamant, aplicând dispozițiile legale.

De asemenea, instanța nu a ținut cont de dispozițiile imperative și obligatorii ale celor două decizii ale Curții Constituționale, care prevăd expres și în detaliu că ele se aplică doar pentru viitor.

Legal citat, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că se opune recursului declarat de pârâtă, făcând referiri la lipsa culpei sale și la deprecierea monedei naționale în perioada dată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în raport și de dispozițiile art. 304 C.proc.civ., Curtea constată întemeiat recursul.

Astfel, prin decizia nr. 223 din 13.03.2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 256/18.04.2012, s-a constatat că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai veniturilor din pensie care depășesc 740 lei.

Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele județene de pensii și casele naționale de pensii, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Partea I, totodată, instanțele judecătorești vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă”.

Prin decizia nr. 224/18.04.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 256/18.04.2012, Curtea Constituțională a constatat, de asemenea, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în sensul arătat.

Curtea a subliniat că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Reclamantul din speță nu se află în niciuna din ipotezele specificate de instanța de contencios constituțional prin decizia nr. 223/13.03.2012, cererea sa fiind înregistrată la Tribunalul Botoșani la scurt timp după publicarea celor două decizii în Monitorul Oficial, Partea I, respectiv la data de 23.04.2012 (data certă a intrării).

Prin urmare, în considerarea efectului ex nunc al deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile acestora îi sunt aplicabile reclamantului de la data publicării lor, 18.04.2012.

Cu referire la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art. 147 din Constituție, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau, după caz, Guvernul, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

în acest caz, Guvernul României a intervenit legislativ prin O.U.G. nr. 17/16 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 336/18 mai 2012, stabilind modalitățile concrete de restituire a sumelor reținute de la data de 1.01.2011 până la data de 30.04.2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate, prin aplicarea procentului asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din acest act normativ, pentru sumele reținute în perioada ianuarie - martie 2011 restituirea se realizează în tranșe lunare egale, în perioada iunie - august 2012, iar pentru cele reținute în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013, în acest al doilea caz Guvernul având a aproba până la 25.08.2012, prin hotărâre, graficul și modalitatea de restituire a respectivelor sume.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4), restituirea sumelor se face, din oficiu, de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și cele aparținând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, plata efectuându-se împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.

în speță, Casa Județeană de Pensii Botoșani și-a îndeplinit întocmai până la această dată obligațiile ce-i revin din aceste dispoziții legale, aspect, de altfel, confirmat de reclamant, neputându-i-se reține vreo culpă sub acest aspect.

De asemenea, în raport de considerentele deciziei nr. 223/13.03.2012 a Curții Constituționale, general obligatorii, citate anterior, privind aplicarea acesteia doar pentru viitor, respectiv de la data de 18.04.2012, nu se poate reține culpa pârâtei în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, dispoziții care până la data sus-menționată s-au bucurat de prezumția de constituționalitate.

Dispozițiile din vechiul și noul C.civ. reținute de prima instanță drept temei al obligării pârâtei la plata către reclamant a sumelor rezultate din aplicarea indicelui de inflație, ca efect al deprecierii monedei naționale, pentru perioada 1.01.2011 - 30.04.2012, de la data scadenței acestor sume și până la plata lor efectivă, reglementează răspunderea civilă delictuală, având drept fundament ideea de culpă.

Or, față de considerentele expuse, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță. Deciziile Curții Constituționale îi sunt aplicabile reclamantului doar pentru viitor, cu începere de la data de 18.04.2012, nu și anterior acestei date. împrejurarea că O.U.G. nr. 17/2012 nu conține dispoziții de natură a asigura repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului, cu referire la devalorizarea monedei naționale în perioada dată, nu justifică obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Botoșani la acoperirea acestui prejudiciu, astfel cum a apreciat prima instanță, pentru perioada anterioară publicării deciziilor Curții Constituționale, aspect prohibit prin efectul deciziei nr. 223/13.03.2012.

Pentru perioada anterioară acestei date, Guvernul a intervenit pozitiv, dispunând prin O.U.G. nr. 17/2012 nu modificarea dispozițiilor legale declarate neconstituționale, în sensul ca, de la 18.04.2012, procentul de 5,5 CAS să se aplice doar asupra diferenței de pensie ce depășește suma de 740 lei, în acord cu efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale, ci repararea prejudiciului astfel cauzat pensionarilor, cu începere de la 1.01.2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune pentru plata diferenţei de CASS pentru perioadă anterioară publicării deciziilor nr. 223 şi 224 ale CCR în Monitorul Oficial, sumă actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective. Efectele deciziilor CCR