Răspunderea civilă delictuală pentru distrugerea operei de artă. Noţiunea de monument de for public

Comentarii

0

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public,”în condiţiile prezentei legi, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spaţii publice, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizaţii de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării; b) existenţa acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicaţii ştiinţifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidenţele autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice.” Potrivit art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Din aceste dispoziţii rezultă că prima condiţie pentru ca o operă de artă să fie considerată un monument de for public este amplasarea sa în spaţiu public, pe terenuri aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a legii (mai 2006), condiţie care nu este îndeplinită în cauză întrucât mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparţinând unei persoane juridice de drept privat. În ceea ce priveşte Legea nr. 8/1996, temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art. 10 lit. d) autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, dar nici acest act normativ nu instituie vreo obligaţie de protejare a operei în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale sau a direcţiei de cultură şi patrimoniu. Această obligaţie este stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996. Pentru a se reţine comiterea unei fapte ilicite de către pârâţi este necesar să stabilească mai întâi prevederile legale care i-ar fi obligat să acţioneze într-un anumit fel pentru protejarea operei de artă şi apoi faptul că aceştia nu le-au respectat. Or, prin nici o dispoziţie legală nu se instituie vreo obligaţie în sarcina pârâţilor pentru protejarea operei în cauză, nefiind întrunite în cauză cumulativ condiţiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a acestora.

Secţia I civilă, Decizia nr. 19 din 26 noiembrie 2012

Prin sentința civilă nr. 1232 din 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava,

- s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Municipiul Suceava și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- s-a admis excepția lipsei calității procesuale față de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Suceava și, în consecința, acțiunea fața de aceasta a fost respinsa pentru lipsa calității procesuale pasive.

împotriva sentinței a formulat apel reclamanta Societatea de gestiune colectiva a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, criticând-o pentru următoarele motive:

Deși motivarea în drept a acțiunii a fost făcută în baza art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, instanța și-a motivat soluția m mod exclusiv pe prevederile altor legi, respectiv Legea nr. 422/2001 și Legea nr. 120/2006, neapreciind corect existența calității procesuale pasive a celor două pârâte, îh aceste condiții.

Pârâtele au încălcat cu bună știință prevederile Legii nr. 8/1996 întrucât autoritatea locală a fost atenționată de presă prin articolele publicate în serial începând din luna august 2007 că mozaicul parietal se află sub protecția Legii nr. 8/1996. Au fost organizate simpozioane pe această temă, iar Primarul Municipiului și Prefectul de Suceava au fost atenționați cu privire la încălcarea legii protecției dreptului de autor.

Prin acțiunile sale, Municipiul Suceava a determinat și chiar a dispus distrugerea monumentului de artă. Opera de artă în cauză se afla în evidențele acestuia la monumentele de for public, figurând pe site-ul Direcției județene. Deși în considerentele hotărârii apelate instanța arată că prim - pârâta nu a depus întâmpinare, s-a reținut contractul de vânzare - cumpărare nr. 2120/21.05.2007, act ce apelantei nu i-a fost comunicat.

Prin decizia nr.114 din 7.10.2009 Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat reținând următoarele:

Prima instanță a avut în vedere temeiul legal al acțiunii formulate, respectiv dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, apreciind că, în lumina acestor prevederi este de netăgăduit existența unui prejudiciu moral suferit de autorul operei. Nu s-a contestat nici faptul distrugerii operei, de asemenea.

Ceea ce însă a apreciat tribunalul ca nefiind probată a fost una din condițiile esențiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C.civ., respectiv existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, aspecte ținând de dreptul material, drept care sta la baza răspunderii în cazul distrugerii unei opere, prevăzute în art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.

Nu se poate afirma, în acest context, că prima instanță a avut în vedere la motivarea soluției alte prevederi legale, străine de natura pricinii. Considerentele legate de Legea nr. 422/2001 și Legea nr. 120/2006 sunt pertinente cauzei, întrucât nu s-a făcut dovada de către reclamantă ca opera în cauză este pe lista monumentelor istorice sau a monumentelor de for public, doar în acest caz putând fi asigurată răspunderea celor două pârâte chemate îh judecată. Chiar dacă mozaicul parietal se afla evidențiat pe site-ul aflat la adresa de internet ,,http//www.suceava.djc.ro”, este de reținut că, atâta vreme cât acesta nu s-a aflat în administrarea autorităților-administrației publice locale, îh conformitate cu art. 10 din Legea nr. 120/2006, pârâtul Municipiul Suceava nu poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate.

Deși prima instanță a făcut referire în considerentele hotărârii la înscrisul depus odată cu concluziile scrise de către pârâtul Municipiul Suceava (contractul de vânzare-cumpărare f. 118 dosar), soluția acesteia este legala și temeinică, aceasta bazându-se, în principal, pe probele administrate în cauză până ia închiderea cercetării judecătorești

împotriva acestei decizii a declarat recurs Brădeau Traian prin Societatea de Gestiune Colectivă a drepturilor de Autor din domeniul Artelor Vizuale, criticând-o pentru următoarele motive:

Instanța de apel a apreciat că nefiind probată una din condițiile esențiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale prevăzut de art. 998-999 C.civ., respectiv existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, aspecte ținând de dreptul material.

Instanța a pronunțat o soluție greșită întrucât acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii 8/996 a dreptului de autor și nu pe dispozițiile Codului Civil-răspunderea civila delictuală.

încălcarea drepturilor morale de autor poate cauza și prejudicii materiale, situație în care autorul are posibilitatea de a introduce acțiune în răspundere civila delictuală potrivit art. 998 C.civ..

Instanța de apel și-a motivat soluția prin aceea că lucrarea,mozaic parietal, nu s-a aflat îh administrarea autorităților locale.

Dispozițiile legii dreptului de autor nu condiționează protecția operei de artă față de terți de înscrierea acesteia în patrimoniul acestora, opera bucurându-se de protecție prin însăși existența ei.

Municipiul Suceava avea obligația de a înștiința autoruloperei pentru a hotărî împreună asupra soluției ce urma sa o pronunțe la cererea prin care se solicita avizul de demolare a clădirii pe care se alia mozaicul. Autorul operei era singurul care putea decide dacă este de acord cu demolarea lucrării și condițiile în care își dă acordul sau se puteau stabili de comun acord modalități de salvare a operei prin demontarea, depozitarea și conservarea mozaicului până la identificarea unei suprafețe pe care lucrarea sa fie reamplasată.

încălcând cu bună-știință Legea nr. 8/1996, Municipiul Suceava a emis autorizația cu nr. 493/1.07.2007de desființare a clădirii pe peretele căreia se afla mozaicul.

Acesta a încălcat cu bună știință legea care apără opera de arta și pe artist, întrucât a fost atenționat de presă prin articole succesive, serialul începând din luna august 2007, asupra consecințelor la care se expune în cazul demolării mozaicului. Subiectul a fost pe larg dezbătut îh simpozioane și conferințe de presă, fiind atenționat de oamenii de cultură și de organizații ale societății civile.

Municipiul Suceava are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât există astfel identitate între persoana pârâtului și cel obligat la respectarea legii proprietății intelectuale.

Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu are calitate procesuală pasivă întrucât, contrar celor consemnate de instanța de apel în decizia recurată, lucrarea figurează în evidențele acesteia, pe site-ul său fiind scrisă - Monument parietal exterior IUPS - ca monument de for public, la poziția nr. 52.

Pârâta recunoaște prin întâmpinarea sa că « monumentul apare pe site-ul instituției noastre » și că « autorizația de demolare nu are acordul și semnătura noastră cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni».

Pârâta ar fi trebuit să se opună demolării mozaicului și să înștiințeze autorul operei cu privire la intenția autorităților locale de a da aviz de demolare.

Prin decizia nr.1132 din 11.02.2011, îCCJ a admis recursul declarat de reclamantul Brădean Traian prin Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de AUTOR în Domeniul Artelor Vizuale Visarta împotriva deciziei nr. 114 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava - Secția civilă și pentru cauze de minori și de familie, a modificat această decizie în sensul că:

A admis apelul declarat împotriva sentința nr.1232 din 26 mai 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă. A desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a hotărî astfel îCCJ a reținut că daunele morale solicitate prin acțiune au fost justificate ca fiind cuvenite artistului plastic Traian Brădean care, împreună cu pictorul Iacob Lazăr, au realizat un mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi șamotate și glazurate, desfășurată pe o suprafață de 456 m.p. și amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de Utilaje și Piese de Schimb Suceava, devenită ROMUPS.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, care recunoaște autorului dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei și a se opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa. Acest articol, prin el însuși, nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun, care impun stabilirea persoanei responsabile și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

în această materie există însă o particularitate în ceea ce privește prejudiciul, în sensul că încălcarea dreptului de autor este prin ea însăși apta să producă autorului un prejudiciu, a cărui existență nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu art. 1169 C.civ.. De altfel, în cauză, distrugerea operei și prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanțe.

în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Suceava s-a reținut că atât timp cât autorizația de desființare se referă la desființarea unor „ clădiri , hale, anexe și construcții speciale” iar pe unul din pereții clădirii se află opera, demolarea clădirii a atras inevitabil și distrugerea operei.

Ca emitent necontestat al autorizației de demolare a clădirii, pe care se fundamentează acțiunea reclamantului, pârâtul nu poate fi absolvit de calitate procesuală în prezentul litigiu, prin care se reclamă încălcarea dreptului la respectarea integrității operei, afectată în urma emiterii acesteia.

Constatând astfel că în mod greșit a fost soluționată cauza pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5), precum și art. 297 alin. (l) C.proc.civ., a admis recursul a modificat decizia, în sensul admiterii apelului și desființării sentinței primei instanțe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal - pentru a fi analizate toate aspectele relevante invocate sub acest aspect.

Aceeași soluție a fost dată și în ceea ce îl privește pe celălalt pârât, pentru care se arată că lucrarea figurează în evidențele acesteia - pe site-ul său fiind înscrisă lucrarea „Monument parietal exterior IUPS”, ca monument for public din județul Suceava.

în cererea de apel s-a menționat și s-a atașat la aceasta un extras de pe site-ul htp:\w.w.w.suceava.djc.ro în care la poziția 52 din lista cuprinzând „A Monumente de for din Județul Suceava - Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu” este menționat „Mozaicul parietal exterior (IUPS)n alături de autori, structură, suprafață și anul edificării - cu privire la această pârâtă făcându-se referiri la acest site.

Menționarea pe propriul site a acestei opere la categoria „monumente de for public” alături de apărarea în sensul ca nu a decis și nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizația de demolare nu are semnătura și acordul său, cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni - ambele arătate de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Suceava prin întâmpinarea depusă îh dosarul primei instanțe (fila nr.12), aspecte invocate și în apel, pun în discuție aspecte de temeinicie a acțiunii formulate împotriva acestei pârâte, respectiv de apreciere în cauză a obligațiilor sale legale în raport de dreptul imputat a fi încălcat de către reclamant.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava la data de 14.09.2011 fiind reînregistrat sub nr. 5219/1/2010 din aceeași dată.

Municipiul Suceava reprezentat prin Ion Lungu în calitate de Primar, a formulat întâmpinare.

în motivare au arătat că prin acțiunea formulată reclamanta arată că valoroasa creație are statutul de operă de artă, chiar daca nu a fost înregistrată în evidențele patrimoniale” în continuare menționându-se că această compoziție este înscrisă pe lista monumentelor de for public din județul Suceava fiind prezentată pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură Patrimoniu Suceava, la poziția nr.52.

Subliniază în primul rând că așa cum a arătat chiar reclamanta. creația pictorului Traian Brădean nu se află înregistrată în nicio evidență patrimonială, pe de altă parte această creație nu se află pe lista monumentelor de for public

Legea nr. 422/2001 reprezintă sediul - materiei care reglementează regimul juridic al monumentelor istorice. Astfel regimul de monument istoric, potrivit art. 1 alin. (3) din respectivul act normativ, este conferit prin clasarea bunurilor imobile, conform procedurii prevăzute de lege. Noțiunea de monument este data de art. 3 din Legea nr. 422/2001 potrivit căreia monumentul este o construcție sau o parte de construcție împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitai topografic, care constituie mărturii cultural istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic etnografic, religios social științific sau etnic.

Importante de remarcat sunt prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora monumentele istorice se clasează astfel;

a) în grupa A- monumentele istorice de valoarea națională și universală;

b) în grupa B- monumentele reprezentative pentru patrimoniul cultural local; iar potrivit alin. (2) f (clasarea monumentelor istorice pe grupe se face prin ordin al ministrului culturii și cultelor, la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege.

Trebuie reținute și prevederile art. 12 alin. (3) conform cărora „clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 8 și art. 13 potrivit căruia „procedura de clasare se declanșează de către direcțiile de cultură, culte și patrimoniu cultural național județene”.

Nu în ultimul rând menționează că trebuie reținut și art. 16 din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia: „ordinul de clasare sau declasare se publică, prin grija Ministerului Culturii și Cultelor. în Monitorul Oficial al României Partea l în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă.

Au făcut aceste ample referiri la conținutul Legii nr. 422/2001 pentru a sublinia faptul că legiuitorul a înțeles să definească noțiunea de monument și să reglementeze în mod amplu procedura de clasare a monumentelor, raportându-se prevederile legale mai sus amintite, șt la situația de fapt existentă se poate afirma că creația pictorului Trăiau Brădeanu nu intra în categoria monumentelor.

Potrivit Legii nr. 422/2001 clasarea este procedura care conferă regimul de monument unul bun imobil casare care se face printr-un ordin al Ministerului Culturii și Cultelor. Menționează faptul că prin Ordinul MC.C nr. 2314/2004 publicat m Monitorul Oficial al României nr. 646/2004 a fost aprobată lista monumentelor istorice care se află pe teritoriul municipiului Suceava, lista în care nu este cuprins si mozaicul parietal în discuție.

De asemenea, din adresa Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu Suceava nr. 1793 din 6.10.2011 rezultă cu claritate că mozaicul parietal ce a fost amplasat pe clădirea fostului ROMUPS Suceava nu făcea parte din categoria monumentelor clasate.

Legea nr.120/1996 reglementează cadrul juridic general al realizării, amplasării și administrării monumentelor de for public. Monumentele de for public fiind definite ca bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajării neutilitare având caracter decorativ comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al imitațiilor administrativ teritoriale (art. 2 din lege). Așadar, monumentele de for public sunt amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau unităților administrative, nu și pe domeniul privat al persoanelor fizice sau juridice. Ori mozaicul parietal nu era amplasat pe domeniul public sau privat al statului sau unității administrativ-teritoriale, ci pe un imobil care a fost dobândit de SC Office Development S.R L.

Atâta timp cât mozaicul parietal nu intra in categoria monumentelor istorice potrivit Legi nr. 422/2001, cu atât mai puțin poate fi catalogat drept monument de for public.

Având în vedere faptul că creația în discuție nu făcea parte din categoria monumentelor, potrivit legii, consideră că în mod corect a fost eliberată Autorizația de demolare nr. 493/2007, fără a se solicita avizul Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu Suceava. Deși nu ne aflăm într-o acțiune în contencios administrativ pentru a analiza legalitatea acestei autorizații, precizează că în mod eronat copârâta afirmă în cuprinsul întâmpinării depuse pentru termenul din 13.01.2009 că „autorizația de demolare nu are semnătura și acordul nostru, cum ar fi fost de altfel necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni”. Tot odată precizează că procedura de avizare a documentației de demolare se face în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 și se referă la monumentele istorice, astfel așa cum au arătat că sunt definite. Ori, dacă această creație nu face parte din categoria monumentelor nu este necesară avizarea documentației de demolare.

Mozaicul parietal se află amplasat pe peretele exterior al unei hale care a fost dobândită prin vânzare/cumpărate de către SC Office Development SRL, menționându-se în mod eronat în cuprinsul concluziilor depuse la data de 18.05.2009 că acest monument s-ar afla cuprins la fila 3 din contractul autentificat sub nr. 2120/2007, la pct. nr. 2, cu o suprafață de 9,98 mp. Mozaicul parietal nu a avut o suprafață de 9,98 mp, ci mult mai mare și nu avea nr. cadastral 1678, un perete exterior neputând avea un număr cadastral.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.proc.civ.

Pârâtul Municipiul Suceava a formulat cerere de chemare în garanție a SC Office Developement SRL, București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în cazul admiterii cererii principale să fie admisă și cererea de chemare în garanție.

în motivare a arătat că SC Office Developement SRL. București a dobândit prin încheierea contratului de vânzare cumpărare nr. 2120/2007, mai multe clădiri și construcții speciale.

SC Office Developement SRL. București a solicitat Primarului municipiului Suceava, prin cererea nr. 20031/23.05.2077 eliberarea unei autorizații de demolare a construcțiilor aflate în proprietatea acesteia situate pe str. Calea Unirii. în urma acestei cereri a fost eliberată Autorizația de Desființare nr. 493/2007 care are ca obiect desființarea unor « clădiri, hale anexe și construcții speciale ».

Nicăieri în cuprinsul autorizației de desființare nu se autorizează demolarea vreunui monument. O autorizație care ar fi permis desființarea monumentului trebuia să cuprindă în mod expres această acțiune, desființarea sa implicită fiind posibilă. Primarul municipiului Suceava prin eliberarea autorizației de desființare nr. 493/2007 nu a autorizat demolarea nici unui mozaic parietal.

Mozaicul parietal se afla situat pe peretele exterior al unei hale ce a fost dobândită de către SC Ofice Developement SRL București, astfel încât se poate afirma că lucrarea artistică se afla în proprietatea privata a unei persoane juridice.

Lucrarea artistică nefiind clasată monument istoric conform Legii nr. 422/2001 sau monument de for public potrivii Legii nr. 120/2006, municipalitatea nu avea vreo obligație cu privire la protejarea ei.

Prin emiterea actului administrativ de autoritate s-a autorizat desființarea unor , clădiri și construcții speciale nu și a lucrării aparținând pictorului Traian Brădean, astfel încât proprietara SC Office Developement SRL București a produs demolarea acesteia pe propria răspunde.

în situația în care s-a produs o daună autorului lucrării apreciază că, culpa revine în totalitate proprietarului care deținea lucrarea, respectiv SC Office Developement SRL București, care a produs desființarea acesteia.

în drept, a invocat dispozițiile art. 60 C.proc.civ.

La rândul său, SC Office Development SRL a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție solicitând în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată de Municipiul Suceava împotriva sa iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri și admiterea cererii de chemare în garanție a autorului lor, respectiv IMOTUR SRL.

în motivare au arătat că la data de 3.09.2010 a fost deschisă proceduriide insolvență împotriva SC Office Developement SRL prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 9737/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare extrajudiciare sau masurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin urmare, orice pretenții ar exista împotriva societății Office Development SRL în insolvență, acestea nu pot fi valorificate decât în cadrul procedurii, prevăzute-de Legea nr. 85/2006.

In aceste condiții, solicită respingerea ca inadmisibilă cererea de chemare în. garanție formulată de Municipiul Suceava.

Autorizația de desființare nr. 493/10.07.2007 a fost eliberată pentru desființarea mai multor clădiri pe care le dețineau în municipiul Suceava. De asemenea, pentru eliberarea ei au fost îndeplinite toate condițiile legale și au fost obținute toate documentele necesare, în niciun document emis/comunicat Office Development SRL nu s-a menționat faptul că pe peretele exterior al unei hale deținute de aceasta s-ar afla un mozaic parietal astfel că Office Development SRL nu a avut cunoștință de existența unei astfel de lucrări și nici în cadrul acestui dosar nu ni li s-au comunicat documente sau alte probe din care să rezulte unde era localizat acest mozaic

în cazul în care mozaicul parietal la care se face referire în cuprinsul cererii de chemare în garanție s-a aflat pe proprietatea societății, învederează faptul că nu au fost informați niciodată de existența lui, așa cum rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare prin care Office Development SRL, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Suceava, Calea Unirii nr. 28 Județul Suceava.

Municipiul Suceava, prin Primar - ca și emitent a Certificatului de Urbanism pentru desființare clădiri nr. 12 din data 16 ianuarie 2006 și a autorizației de desființare 493 din 10.07.2007, trebuia în cazul în care într-adevăr pe imobilul deținut de ei,exista o opera de artă, să refuze eliberarea autorizațiilor de desființare sau să-i informeze cu privire la acest lucru,

Atâta timp cat prin contractul de vânzare-cumpărare, prin certificatul de urbanism pentru desființare și autorizația de desființare nu li s-a adus la cunoștință existența lucrării executate de către pictorul Traian Brădean, nu li se poate imputa nimic.

Ei au respectat toate prevederile legale, iar pentru lucrările de demolare/desființare au solicitat si au obținut autorizații emise de autoritățile competente, iar în cazul în care autorizația de desființare, era emisa cu încălcarea prevederilor legale, aceasta putea fi anulată de către instanța de contencios administrativ, sau de către Prefect art. 12 - (1) Legea nr. 50/1991. De asemenea, menționează că, în cazul în care ar fi fost introdusă acțiunea de desființare a autorizației, instanța putea solicita suspendarea autorizației de desființare și oprirea executării lucrărilor până la soluționata pe fond a cauzei - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.

Au fost de bună credință și nu au avut niciodată cunoștință de existența unei opere de arta pe proprietatea lor.

De asemenea, în cazul în care, într-adevăr, pe proprietatea Office Developement SRL . ar existat, o asemenea lucrare, acest lucru ar fi trebuit menționat obligatoriu în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului deținut de subscrisa în municipiul Suceava, contract autentificat de V.B. din 24 noiembrie 2006.

Dimpotrivă, conform art. 3.1.1 Declarații și Garanții ale Vânzătorului din contractul de vânzare - cumpărare, autorul lor IMOTUR SRL trebuie să fie cel chemat în garanție:

Art. 3.1.1 lit. (a) Imobilul care face obiectul prezentului contract este proprietatea exclusivă a vânzătorului pe care acesta o deține în proprietate ca bun propriu

Art. 3.1.1 lit. (e) în cazul in care după data autentificării contractului de vânzare cumpărare orice terț ar avea vreo pretenție, in cadrul unui litigiu sau în orice altă modalitate, cu privire la imobilul-obiect al prezentului contract promitentul-cumpărător nu va fi ținut răspunzător în nici un fel, singurul responsabil pentru orice pretenție izvorâtă dintr-un raport juridic anterior prezentului contract fiind Vânzătorul. Dacă cumpărătorul va fi acționat in justiție, după data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, de către orice persoană fizică/juridică pentru valorificarea unui drept sau a unei pretenții în legătură cu imobilul care face obiectul prezentului contract, cumpărătorul va chema în garanție pe vânzător și vânzătorul va fi singurul care va putea fi obligat la plata vreunei sume de bani care ar fi stabilită de instanță ca obligație pentru cumpărători

De asemenea la art. 1.1 lit. (i) se menționează: Imobilul nu a fost naționalizat, trecut în patrimoniul statului ori al vreunei persoane fizice sau juridice prin efectul vreunui act normativ sau juridic” lit. (l) „Vânzătorul declară că terenul și construcțiile nu fac obiectul nici unui contract privind transmiterea oricăror interese patrimoniale sau drepturi asupra acestora către vreun terț”, obligațiile părților - b) sa îndeplinească orice aci sau fapt ar fi necesar în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract potrivit legii.

De vreme ce prin contractul încheiat cu IMOTUR SRL . nu au fost înștiințați de existența vreunei lucrări de artă și, conform declarațiilor și garanțiilor vânzătorului din cadrul contractului de vânzare cumpărare, Office Developement SRL nu a fost informată de existența opere de artă pe proprietate, în temeiul art. 60 și următoarele Cod de procedură civilă, cheamă în garanție pe IMOTUR SRL.

Direcția pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural National Suceava a depus la dosar precizările acțiune considerând că în mod corect Tribunalul Suceava a reținut in sentința civila număr 1232 din 26.05.2009 lipsa calității procesuale pasive a Direcției Pentru Cultura Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Suceava, întemeiat pe argumentul ca ei au atribuții si competențe privind protejarea si punerea în valoare a monumentelor istorice clasate, definite prin art. 3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din Legea nr. 422/2001, iar reclamanta nu a dovedit ca lucrarea in cauza ar face parte din această categorie.

înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia 1132 din 11.02.2011 a reținut ca unic argument al respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, faptul ca pe site-ul instituției figurează înscrisă lucrarea « Monument parietal exterior IUPS » ca - monument de for public in județul Suceava, ori monumentul de for public este definit de dispozițiile legii nr. 120/2006 care la art. 10 prevede că, „Autoritățile administrației publice au obligația sa asigure protejarea si punerea in valoare a monumentelor de for public aflate in administrarea lor”.

Tot potrivit dispozițiilor aceleiași legi, „autoritățile publice locale vor identifica construcțiile sau amenajările având caracteristicile monumentelor de for public”.

Pe site-ul Direcției (serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii) s-a publicat, pentru o perioadă o listă cu o parte din monumentele de for public din județul Suceava (inventariate parțial, pe cont propriu) fără ca faptul să se facă în cadrul sarcinilor de serviciu si fără ca această listă să aibă altă semnificație decât aceea de a atrage atenția asupra existenței acestor lucrări. Acțiunea este voluntară are caracter civic și s-a făcut în următoarele condiții care au generat-o:

atașamentul profesional și moral al salariaților față de aceste lucrări;

constatarea pericolului ignorării și chiar al distrugerii acestor lucrări;

nerespectarea de către primării a obligației (potrivit Legii nr. 120/2006) de a se J| inventaria monumentele de for public si de a se depune la Direcție un exemplar al acestui inventar;

informațiile despre iminența demolării mozaicului în discuție și despre pericolul în care se află alte lucrări din aceeași categorie etc.

Publicarea voluntară, din rațiuni de implicare civică în apărarea unor lucrări de artă, a numitei liste pe site-ul instituției nu implică automat faptul că lucrarea Monument parietal exterior IUPS s-a aflat în evidențele instituției ca obiect al competenței și atribuțiilor acesteia, ci doar că unii dintre salariați, cunoscând din experiența profesională domeniul, au putut să se facă utili unei atitudini pozitivei responsabile a societății civile,

In absenta atribuțiilor si competențelor legale ale instituției în legătură cu lucrarea in discuție, invocarea desemnării din respectiva listă, ca monument de for public aflat la poziția 52 nu poate avea relevanța care i s-a atribuit pentru a se constata calitatea procesuală pasivă a instituției.

Ei au doar atribuții si competente privind protejarea si punerea in valoare a monumentelor istorice clasate, definite prin art. 3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din Legea nr. 422/2001.

Mozaicul in cauza nu intră sub incidența atribuțiilor și competențelor legale ale Direcției pentru Cultură, întrucât nu este monument istoric clasat în înțelesul Legii nr. 422/2001.

Zona în care a existat mozaicul nu este cunoscută ca sit arheologic si nu este nici zonă de protecție a unui monument istoric-situații în care Primăria trebuie să solicite avizul Direcției în prealabilitatea eliberării autorizației de construire/demolare; un comportament precaut însă, deopotrivă cu mozaicul si cu locul in care el s-a aflat amplasat ar fi trebuit să implice punctul de vedere al Direcției ca instituție specializată;

Societatea Colectivă a Drepturilor de autor în Domeniul Artelor Vizuale - Visarta a depus la dosar note de concluzii prin care a arătat că excepțiile invocate de SC Imotur SRL pot fi admise de instanță întrucât:

SC Office Developement SRL se află în insolvență astfel că, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 nu poate sta în judecată și nici nu poate chema în garanție alte entități.

Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC Imotur SRL a vândut clădirile achiziționate de la întreprinderea ROMUPS către SC Office Developement SRL fără a cunoaște intenția cumpărătorului de a le demola și fără a fi avizată că pe peretele exterior al halei se afla un monument parietal.

De asemenea, nu a avut cunoștință de eliberarea autorizației de demolare a clădirii la cererea S.C. Office Developement SRL de către prim pârâtă.

Subscrie la susținerea chematei în garanție că admiterea cererii formulată de SC Developement SRL ar echivala cu transferul răspunderii față de alte persoane decât cele care au demolat clădirea.

în ceea ce privește excepția anulării cererii de chemare în judecată consideră că aceasta nu poate fi admisă de instanță întrucât în calitate de membru al societății Visarta, Maestrul Traian Brădean a împuternicit-o să obțină, prin hotărâre judecătorească, daunele morale ce i se cuvin conform art. 10 din Legea nr. 8/1996-precizată și completată prin obligarea la plată a celor vinovați de distrugerea lucrării sale - mozaic parietal, lucrare de mari proporții și valoare artistică.

A fost depusă la dosar Procura judiciară - autentificată sub nr. 111/21.01.2009.

Soluționând recursul declarat de ei împotriva Deciziei nr. 114/7.X.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus „corectarea citativului în sensul că recurent-reclamant este Traian Brădean reprezentat de Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale - Visarta, în calitate de mandatar conform procurii judiciare de la fila 22 din dosarul de fond

în cazul în care normele Procedurii Civile referitoare la reprezentare ar fi fost încălcate, înalta Curte de Casație și Justiție ar fi dispus în consecință. Apreciază că Decizia de casare nr. 1132/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi pusă în discuție la rejudecarea cauzei de societatea chemată în garanție de către o altă societate chemată la rândul său în garanție de prim pârâtă.

SC Imotur SRL se apără susținând că cererea de chemare în garanție este nefondată întrucât a cumpărat imobilele de la SC ROMPUS - aflată în faliment și că lucrarea - mozaic parietal nu a fost identificată în cadrul respectivei proceduri, neștiind de existența acesteia, vânzătorul transmițându-i dreptul de proprietate asupra imobilelor liber de orice sarcină.

în deplin acord cu chemata în garanție, consideră că această societate nu are nicio legătură cu demolarea imobilelor pe care se afla amplasată opera de artă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Brădean Traian invocată de chemata în garanție cu motivarea că nu a făcut dovada că este unicul autor al lucrării și titular al drepturilor de autor, solicită respingerea acesteia, întrucât SC Imotur SRL se află în confuzie gravă în ceea ce privește modul de interpretare al art. 5 din Legea nr. 8/1996 - modificată și completată.

într-adevăr, mozaicul parietal a fost realizat de maestrul Traian Brădean ajutat în faza de finalizare a lucrării de pictorul Iacob Lazăr, dar obiectul acțiunii nu îl constituie obligarea persoanelor vinovate de distrugerea operei de artă la plata drepturilor patrimoniale de autor pe care le pot cere doar împreună, ci la plata de drepturi morale, astfel că Maestrul Traian Brădean considerându-se grav prejudiciat prin distrugerea uneia dintre cele mai importante lucrări ale sale, a solicitat daune morale, în mod independent de colaboratorul său, legea permițând acest fapt.

Susține chemata în garanție că reclamantul (Maestrul Traian Brădean) nu a făcut dovada calității de titular al dreptului de autor conform prevederilor legale incidente creării operei.

Nici acest argument nu poate fi primit de instanță întrucât, potrivit art. 4 alin. (l) din Legea nr. 8/1996 „se prezumă a fi autor până la proba contrarie persoana sub numele căreia a fost adusă la cunoștința publică opera, pentru prima oară” - text pus de acord cu Convenția de la Berna art. 15. Pentru recunoașterea calității de autor nu se cere nicio condiție deoarece aceasta izvorăște din simplul fapt al creării operei. Urmare a creării unei opere de artă autorul dobândește în puterea legii și calitatea de titular al dreptului de autor. Din întregul material probator al dosarului rezultă că Maestrul Traian Brădean este autorul monumentului parietal, iar negarea acestui adevăr poate atrage consecințe dăunătoare și chiar periculoase atâta timp cât opera a fost adusă la cunoștință în mod public sub numele creatorului acesteia, purtând și semnătura sa, fapt de notorietate locală și națională.

Societatea Visarta a inclus această lucrare în repertoriul său - dovadă stând mandatul de gestiune acordat de Maestrul Traian Brădean societății și indicarea în lista de repertoriu a operei - monument parietal.

învederează instanței că Legea nr. 8/1996 modificată și completată nu prevede perfectarea vreunui contract între organismul de gestiune și membrii săi, dobândirea calității de membru și obținerea protecției operei se face prin semnarea mandatului de gestiune și aprobarea acordării acestei calități de către organismul de conducere, urmare analizării documentelor doveditoare, depuse conform legii și Statutului societății.

Deși drepturile morale ale autorului sunt strâns legate de persoana autorului, acestea au un caracter perpetuu deoarece opera supraviețuiește autorului, iar după ce opera dispare, acestea vor aparține pentru totdeauna autorului ei. în acest sens, invocă art. 6 bis din Convenția de la Berna care confirmă caracterul perpetuu al paternității operei chiar după distrugerea operei.

Cu referire la motivele invocate de chemata în garanție SC Imotur SRL pentru respingerea cauzei pe fond, întrucât autorul operei nu a intervenit prin mijloacele prevăzute de lege pentru evitarea demolării mozaicului, precizează că societatea în calitatea conferită de lege a intervenit la pârâte în luna septembrie 2008 cu notificare în legătură cu obligația ce le revenea de a înștiința și solicita acordul autorului cu privire la intenția de demolare a halei industriale, intervenția fiind făcută imediat ce am fost sesizați despre această fărădelege dar, din răspunsul primit, a rezultat că lucrarea fusese distrusă anterior luării la cunoștință a acestui fapt. Obligația de a cere acordul autorului cu privire la orice formă de intervenție asupra operei sale este impusă de Legea nr. 8/1996 ori prim-pârâta a emis autorizația de desființare fără a înștiința autorul. Nici Maestrul Traian Brădean și nici societatea VISARTA nu au cunoscut la timpul potrivit hotărârea luată de distrugere a monumentului și în orice caz posibilitatea de a-și apăra lucrarea ar fi revenit autorului numai în cazul în care ar fi fost avizat că soarta lucrării sale se află în discuția pârâtelor.

Societatea chemată în garanție își ia libertatea de a acuza autorul de rea credință, de preconstruire de probe pentru chemarea în judecată a pârâtelor, ba mai mult, insinuează că a fost demolată clădirea pe care se pretinde că a fost amplasată lucrarea (ca și cum acest element ar fi putut fi inventat și nu este cert).

Consideră că depășirea limitelor unei argumentații civilizate nu profită chematei în garanție întrucât aceasta nu poate fi obligată direct față de reclamantul pe care societatea noastră îl reprezintă, neexistând niciun raport procesual direct între reclamant și SC Imotur SRL. Separat de aceasta argumentele invocate în întâmpinare de către chemata în garanție, care se doresc a fi sprijinite pe legea drepturilor de autor (pe care o interpretează greșit) nu servesc și nu profită nici măcar pârâtelor pentru simplul motiv că numita societate, necunoscând legea, stăruie în confuzii dăunătoare, în partea finală a întâmpinării, chemata în garanție își arată întreaga măsură a cunoașterii legii proferând acuze deosebit de grave. Făcând abstracție de susținerile absolut greșite cum că nu s-a făcut dovada prejudiciului adus onoarei și reputației autorului (dovadă ce nu trebuie făcută, aflându-ne în domeniul daunelor morale) SC Imotur SRL acuză direct pe reprezentantul Societății Visarta că se folosește de numele autorului Traian Brădean - octogenar - pentru a obține sume de bani nemeritați pentru societate. Apreciem că o astfel de acuză va aduce consecințe pe măsură chematei în garanție deoarece, în accepțiune liberă, înseamnă că Societatea Visarta, prin reprezentant, și-a propus să înșele un octogenar pentru a își însuși sume de bani.

Trecând peste acuzații, acest fapt nu este posibil întrucât:daunele morale acordate de instanță revin integral autorului, societatea VISARTA neputând reține nici un leu, nici pentru sine nici ca obligații către stat, organismul de gestiune colectivă are ca obiect de activitate colectarea sumelor reprezentând drepturi de autor și repartizarea acestora către titularii de drepturi iar Societatea Visarta este o asociație non-profit fără scop patrimonial care funcționează cu avizul ORDA, organ subordonat Guvernului României, care îi controlează permanent activitatea.

Maestrul Traian Brădean - care este tratat de către chemata în garanție ca fiind un vârstnic bun de înșelat - este cunoscut ca fiind o figură notorie și proeminentă a picturii autohtone și nu numai, apreciat ca fiind cel mai important pictor român în viață, aflându-se printre cei mai cotați artiști pe piața de artă.

Pentru cele învederate solicită a se respinge cererea de chemare în garanție a SC Imotur SRL.

Prin decizia civilă nr. 584 din 13 martie 2012 Tribunalul Suceava a hotărât următoarele:

A respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității de reprezentant /mandatar a Societății de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul Artelor Vizuale - Visarta;

A respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității juridice procesuale active a reclamantului Brădean Traian;

A respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava;

A respins ca neîntemeiată excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a SC Imotur SRL Suceava;

A admis excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a chematei în garanție SC Imotur SRL Suceava;

A admis acțiunea civilă având ca obiect „alte cereri”, formulată de reclamantul Brădean Traian prin mandatar de Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul Artelor Vizuale - Visarta în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava-prin primar și Direcția pentru Cultură Culte și patrimoniu Cultural Național, chemați în garanție fiind SC „Ofice Developement” SRL și SC „Imotur” SRL Suceava;

A obligat pârâții Municipiul Suceava prin primar și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava să plătească reclamantului Brădean Traian suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi și șamote glazurate, amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de Utilaje și Piese de Schimb Suceava, devenită Romups;

A obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2996 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, cheltuieli de transport și cazare;

A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a SC Office Developement SRL, formulată de pârâtul Municipiul Suceava;

A respins cererea de chemare în garanție a SC Imotur SRL Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:

Excepția privind nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant /mandatar în cauză a Societății de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, nu este întemeiată, urmând a fi respinse ca atare față de dispozițiile art. 67 alin. (1) C.proc.civ. care prevăd că „Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar” și de dispozițiile art. 68 alin. (1) C.proc.civ. care prevăd că „ Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată…”.

în speță, Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, a făcut dovada calității sale de reprezentant judiciar al reclamantului Brădean Traian cu procura autentificată sub nr.111/21.01.2009, prin care pictor Brădean Traian a împuternicit Societatea Visarta să îl reprezinte în acțiunea civilă pentru despăgubiri decurgând din dreptul de autor în dosar nr. 8010/86/2008 al Tribunalului Suceava în fața oricăror instanțe judecătorești competente de orice grad (f. 22 dosar nr. 8010/86/2008 al Tribunalului Suceava).

Acțiunea fiind introdusă prin mandatar, fapt specificat în cererea de chemare în judecată la care s-a alăturat procura judiciară de reprezentare mai sus menționată, semnătura reclamantului Brădean Traian pe cererea de chemare în judecată nu este obligatorie și necesară, astfel că cererea nu ar putea fi anulată pentru lipsa semnăturii acestuia.

Nici excepția privind lipsa calității juridice procesuale active a reclamantului Brădean Traiana în susținerea căreia s-a invocat faptul că reclamantul nu este unicul autor al lucrării mozaic parietal, nu poate fi reținută, în condițiile în care pretenția formulată vizează plata drepturilor morale (nu materiale pentru opera distrusă, iar reparația de ordin moral poate fi solicitată independent, fără a fi condiționată de inițierea unui demers similar din partea pictorului Iacob Lazăr care a participat la finalizarea lucrării.

Excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei Direcția Județeană pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Suceava a fost respinsă ca nefondată prin decizia de casare nr. 1132/11.02.2011 a îCCJ astfel că nu mai poate fi repusă în discuție întrucât se opune autoritatea de lucru judecat.

Instanța apreciază că nici excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a SC Imotur SRL nu poate fi reținută deoarece, în speță ar echivala cu negarea dreptului la acțiune, fapt de natură a aduce atingere dreptului de acces la justiție ce reprezintă un aspect al dreptului general de petiționare, consacrat prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cât privește excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a chematei în garanție SC Imotur SRL Suceava, aceasta urmează a fi analizată odată cu fondu cauzei.

Examinând pe fond acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a probelor administrate, tribunalul a reținut următoarele :

Pictorul Brădean Traian împreună cu pictorul Iacob Lazăr au realizat lucrarea mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi șamotate și glazurate, desfășurată pe o suprafață de 456 mp și amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de Utilaje și Piese de Schimb Suceava, devenită ROMUPS.

în anul 2005 SC Imotur SRL a cumpărat o parte din imobilele fostei întreprinderi ROMUPS iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2120/21.05.2007 încheiat între SC Imotur SRL în calitate de vânzător și SC Avrig 35 SRL în calitate de cedent și SC Ofice Developement SRL în calitate de „cumpărător-cesionar”, clădirea pe care se afla mozaicul parietal situat pe peretele exterior a unei hale a devenit proprietatea SC Ofice Developement SRL București (f. 40-50 dosar nr. 5219/1/2010 al Tribunalului Suceava).

în anul 2007 SC Ofice Developement a solicitat eliberarea autorizației pentru demolarea clădiri cumpărate iar în baza autorizației de desființare nr. 493/10.07.2007 emisă de primăria Municipiului Suceava, clădirea a fost demolată iar lucrarea artistică mozaic parietal a fost distrusă.

Autorizația de desființare a avut ca obiect desființarea unor „clădiri, hale, anexe și construcții speciale” iar pe unul din pereții clădirii se afla opera, demolarea clădirii atrăgând inevitabil și distrugerea operei.

Prin urmare apărarea prim pârâtului în sensul că a autorizat numai demolarea clădirii nu și a operei mozaic parietal , nu poate fi reținută.

Lucrarea artistică mozaic parietal realizată de pictor Brădean Traian are statutul juridic de monument de for public, în înțelesul dispozițiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006 a monumentelor de for public care prevăd că în condițiile prezentei legi sunt sau dobândesc statutul de monument de for public ( alături de alte bunuri), bunurile imobile a căror existență este consemnată sau atestată ca notorie până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicații științifice, ghiduri turistice, sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidențele autorităților, instituțiilor și serviciilor publice.

Lucrarea mozaic parietal s-a bucurat încă de la inaugurarea ei realizată în anul 1973 și până la distrugerea ei în anul 2008, de statutul unei opere de artă de notorietate publică, cel puțin în plan local, dovadă în acest sens fiind faptul că anterior distrugerii, opera a făcut obiectul unei ample dezbateri publice tocmai datorită faptului că intrase în cunoștința publică ca o lucrare artistică ce se impunea a fi conservată și nu distrusă (a se vedea articolele din presa locală din perioada octombrie 2007, care titrau „Aviz amatorilor! Distrugerea acestei lucrări reprezintă o infracțiune și se pedepsește cu închisoarea” sau „ Demolare penală la fostul ROMUPS”, depuse la fila 5-56 dosar nr.8010/86/2008 al Tribunalului Suceava).

Că lucrarea are statutul juridic de monument de for public rezultă și din extrasul de pe site-ul htp://w.w.w. suceava.djc.ro în care la poziția 52 din lista cuprinzând „A. Monumente de for din județul Suceava - Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu” este menționat „mozaicul parietal exterior(IUPS)” alături de autori, structură, suprafață și anul edificării (f. 8 ds. 8010/86/2008 a Curții de Apel Suceava).

Pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu a susținut că menționarea pe propriul site a acestei opere la categoria monumente de for public s-a făcut în afara sarcinilor de serviciu datorită atașamentului profesional și moral al salariaților față de această lucrare, apărare ce nu poate fi reținută, fiind evident că informația în format electronic a fost preluată prin conversia de pe hârtie, înscris pe care pârâta nu are interes să-l prezinte în cauză.

Prin urmare, opera mozaic parietal, realizată de pictor Brădean Traian care din neglijență sau lipsă de intere din partea pârâților nu apare înregistrată în evidențele acestora, se bucură d protecția legii prin însăși existența ei în conformitate cu dispoziție art. 1 și 2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care prevăd că:

(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial.

(2) Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr.8/1996 care recunoaște autorului, dreptul moral de a pretinde respectarea integralității operei și a se opune oricărei distrugeri aduse operei dacă prejudiciază onorarea sau reputația sa.

în această materie există însă o particularitate în ceea ce privește prejudiciul, în sensul că încălcarea dreptului de autor este prin ea însăși aptă să producă autorului un prejudiciu, a cărui existență nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ..

De altfel, în cauză, distrugerea operei și existența prejudiciului nu a fost contestată de pârâți.

Pârâtul Municipiul Suceava a emis autorizația de demolare a clădirii în deplină cunoștință de cauză anume că pe unul din pereții clădirii era încorporată opera de artă, astfel că este direct responsabil de încălcarea dreptului pictorului Brădean Traian la respectarea integralității operei sale, mai ales că așa cum s-a arătat deja distrugerea clădirii și implicit a operei a făcut subiectul unei ample dezbateri publice reflectată în numeroasele articole din presa locală depuse la fila 49-50 dosar.

Faptul că lucrarea mozaic parietal a pictorului Brădean Traian nu a fost înregistrată în evidențele patrimoniale ale Municipiului Suceava se datorează culpei și neglijenței sale.

Fiind sesizat cu o cerere de demolare a construcțiilor de către proprietarul acestora , Municipiul Suceava avea obligația de a înștiința autorul operei pentru a hotărî împreună asupra soluției ce urma să fie luată pentru salvarea operei. Potrivit legii, autorul operei era singurul care putea să deicidă dacă este de acord cu demolarea lucrării sau de a stabilii de comun acord modalități de salvare a operei prin demontarea, depozitarea și conservarea mozaicului până la identificarea unei suprafețe pe care lucrarea să fie reamplasată.

Este dovedit în cauză că lucrarea mozaic parietal a pictorului Brădean Traian figurează pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu și că anterior demolării clădirii ROMUPS a existat o amplă campanie de presă împotriva distrugerii operei , tocmai în considerarea valorii sale artistice și a notorietății de care s-a bucurat de -a lungul timpul , fără ca pârâta să întreprindă vreun demers pentru a împiedica emiterea autorizației de demolare de către pârâtul Municipiul Suceava și implicit distrugerea operei.

Chiar dacă nu i s-a solicitat avizul pentru emiterea autorizației de demolare a clădirii , pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu avea posibilitatea să înștiințeze pârâtul Municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma a fi distrusă odată cu demolarea clădirii și că se opune autorizației de demolare a clădirii, fără ca autorul operei să fie înștiințat despre acest fapt.

în lipsa oricărui demers în sensul mai sus arătat, culpa pârâtei Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu urmează a fi reținută prin această omisiune.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 8 lit.”d” din legea nr.8/1996 raportat la art998 și art. 999 C.civ., va admite acțiunea și va obliga pârâții Municipiul Suceava prin primar și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava să plătească reclamantului Brădean Traian suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal , compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi și șamote glazurate, amplasată pe peretele exterior al halei principale a fosei întreprinderi de Utilaje și Piese de Schimb Suceava, devenită Romups, apreciind această sumă ca suficientă pentru prejudiciul moral încercat de pictor Brădean Traian, având în vedere valoarea artistică necontestată a operei sale și a prestigiului pe care autorul îl are în lumea artiștilor plastici.

Cu referire la cererea de chemare în garanție a SC Ofice Developement formulată de pârâtul Municipiul Suceava, se apreciază că aceasta justifică calitatea juridică procesuală pasivă în cauză prin aceea că era proprietara clădirii la data demolării însă, pe fond cererea va fi respinsă întrucât pe de o parte nu s-a făcut dovada că această societate ar fi avut cunoștință de existența operei încorporată pe unul din pereții construcției cumpărate, iar pe de altă parte pârâtul Municipiul Suceava este unica autoritate administrativă abilitată potrivit legii să emită autorizație de demolare și în această calitate răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate prin emiterea actului administrativ, răspundere ce nu poate fi transferată în nici un caz în sarcina unui terț cum este societatea chemată în garanție.

în ceea ce privește chemata în garanție SC Imotur RL se reține că aceasta nu era proprietara construcției la data demolării, că nu are nici o legătură cu distrugerea operei pictorului Brădean Traian, cu dreptul pretins de acesta și cu litigiul dedus judecății , și în aceste circumstanțe, nu justifică calitate juridică procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care cererea de chemare în garanție a acestei societăți va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.proc.civ., pârâții vor fi obligați să plătească reclamantului suma de 2996 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 80 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar(f.2,14,15 dosar), suma de 738 lei pentru 6 nopți de cazare conform facturilor depuse la filele 150,151, 155, 156, 157, 178, 179, 180, 181 dosar, și suma de 2178 lei reprezentând cheltuieli de transport ale reprezentantului reclamantului la instanță la termenele de judecată din 13.01.2009, 12.03.2009, 12.05.2009, 11.10.2011, 20.12.2011 și 28.02.2011, fiind de notorietate că un drum dus-întors cu autoturismul pe ruta București-Suceava costă în medie 363 lei.

împotriva deciziei tribunalului au formulat apel reclamantul Brădean Traian - prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, pârâtul Municipiul Suceava prin Primar și pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului Suceava.

Prin motivele de apel formulate, reclamantul Brădean Traian - prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, a arătat următoarele:

în considerentele hotărârii, prima instanță înscrie faptul că în conformitate cu Legea nr. 8/1996 dreptul de autor asupra unei opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat, opera fiind protejata prin simplul fapt al realizării ei.

Pârâtele se află în culpă pentru distrugerea mozaicului și potrivit art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 răspunde de prejudiciul moral produs autorului. Prejudiciul moral suferit de autor prin distrugerea operei sale a fost recunoscut în mod constant, de ambele pârâte.

în materia daunelor morale, prejudiciul nu trebuie dovedit cu probe - încălcarea dreptului de autor fiind prin ea însăși aptă să producă autorului un prejudiciu. Numai instanța de judecată poate decide asupra valorii despăgubirilor, întrucât legea nu oferă criterii pentru stabilirea.

Consideră că suma acordată de instanța de fond drept daune morale nu este corect stabilită, având în vedere: persoana autorului și valoarea operei distruse.

Dreptul moral al autorului nu este decât un aspect al dreptului la integritatea persoanei pe care orice om îl poate pretinde, deci lovind în operă, autorul este grav și direct vătămat.

Creatorul mozaicului parietal. Maestrul Traian Brădean este unul dintre cei mai mari artiști români în viață, fost elev al maestrului Alexandru Ciucurencu, având expoziții personale în țară și expoziții internaționale, deținător a numeroase premii, distincții și decorații.

Până in anul 1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice București transferând din arta sa învățăminte multor generații de studenți. Deține lucrări în muzee și colecții particulare din Statele Unite, Australia, Canada și toate țările continentului European - Moscova. Muzeul Tretiakov.

Dintre premiile cu care a fost distins, amintim Premiul Național U.AP (1974), Ordinul Meritul Cultural (1976), Premiul Academiei Române (1978), Premiul Ralaef - Italia (1983), Meritul Cultural în grad de comandor (2004).

Maestrul Brădean a ilustrat cărți de literatură - la care la loc de cinste se află poeziile lui Mihai Eminescu. a făcut proiectul pentru decorarea murală a Teatrului Național.

Lucrări ale maestrului au fost donate de Guvernul României Consiliului Europei, fapt consemnat de presa vremii (2001). Lucrările Maestrului se vând la licitații, acesta având una din cele mai importante cote de piață pentru artiștii în viață.

Lucrarea Mozaic Parietal distrusă cu brutalitate și răutate, fiind catalogată de reprezentanții organelor locale din Suceava, ca „operă comunistă” reprezintă o creație importantă a Maestrului Traian Brădean, una din cele mai importante, o lucrare executată de artist în plină maturitate creatoare. Așa cum a fost apreciată de specialiști, fiecare aspect lucrat din opera întinsă pe aproape 500 de metri pătrați, constituie o nestemată valoare care trebuia ocrotită și respectată, obligație ce nu este impusă numai de lege ci și de simțul civic și estetic, care din păcate a lipsit cu desăvârșire reprezentanților pârâtelor-intimate.

S-a apreciat că o lucrare ca cea distrusă ar putea fi realizată în prezent cu costuri deosebit de importante. Astfel, un pictor profesionist a furnizat o ofertă pentru realizarea unei asemenea lucrări solicitând 1250 euro7metru pătrat.

Prin motivele de apel formulate, pârâtul Municipiul Suceava prin Primar, a arătat următoarele:

Prin sentința pronunțată instanța judecătorească a obligat municipalitatea ca împreună cu Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava, să plătească reclamantului suma de 100.000 de lei cu titlul de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal. Apreciază că instanța judecătorească a obligat municipalitatea în mod eronat la plata sumei menționate, fără a exista o deplină motivare în fapt și în drept a hotărârii în această privință. Consideră că instanța judecătorească își întemeiază motivarea pe articole din presa locală sau extrase din tot felul de materiale publicistice care nu exprimă un punct de vedere oficial. Pe de altă parte instanța judecătorească a consemnat apărările formulate de către Municipiul Suceava, dar cu ocazia motivării, în mod unilateral a avut în vedere doar susținerile reclamantei. Instanța judecătorească nu a avut în vedere legislația incidență în materie (Legea nr. 422/2001, Legea nr. 120/1996) și nu a analizat pricina dedusă judecății prin prisma dispozițiilor aplicabile, mărginindu-se la a oferii o motivare descriptivă lipsită de temei legal.

Instanța judecătorească a reținut ca municipiul Suceava, „fiind sesizat cu o cerere de demolare a construcțiilor de către proprietarul acestora avea obligația de a înștiința autorul operei pentru a hotărî împreună asupra soluției ce urma să fie luată pentru salvarea operei”. Arată faptul că aflându-ne pe tărâmul Legii nr. 50/1991 privind autorizare în construcții, nu există instituită o astfel de obligație în sarcina emitentului autorizației de demolare, mai mult decât atât trebuie subliniat faptul ca ne aflăm în prezența unei proprietăți private, iar autoritatea publică nu poate altera dreptul de a dispune asupra bunului care aparține exclusiv proprietarului. Așa cum s-a arătat lucrarea nu era nicăieri inventariată (și asta nu datorită unei pretinse culpe), iar municipalitatea nu era proprietara clădirii și nu-și putea aroga calitatea de mediator între proprietar și artist și nici nu putea impune o anumită atitudine în sarcina primului. Informarea artistului nu intră în sfera obligațională, poate doar că municipalitatea trebuia să fie mai diligentă, însă impunerea unei sancțiuni pecuniare în cuantumul prevăzut apare ca fiind una extrem de excesivă.

Subliniază că așa cum arată chiar reclamanta, creația pictorului Trăian Brădean nu se află înregistrată în nicio evidentă patrimonială, pe de altă parte această creație nu se află pe lista monumentelor de for public.

Legea nr. 422/2001 reprezintă sediul materiei care reglementează regimul juridic al monumentelor istorice. Astfel, regimul de monument istoric, potrivit art. 1 alin. (3) din respectivul act normativ, este conferit prin clasarea bunurilor imobile, conform procedurii prevăzute de lege. Noțiunea de monument este dată de art. 3 din Legea nr. 422/2001 potrivit căreia: „monumentul este o construcție sau o parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice, semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic etnografic, religios social, științific sau etnic.”

Foarte important de remarcat sunt prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora „monumentele istorice se clasează astfel: în grupa A- monumentele istorice de valoarea națională și universală; în grupa B- monumentele reprezentative pentru patrimoniul cultural local”; iar potrivit alin. (2) „clasarea monumentelor istorice pe grupe se face prin ordin al ministrului culturii și cultelor, la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege”.

Referindu-se la Legea nr. 422/2001 trebuie reținute și prevederile art. 12 alin. (3) conform cărora „clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 8” și art. 13 potrivit căruia „procedura de clasare se declanșează de către direcțiile de cultură, culte și patrimoniu cultural național județene...”

Menționează și conținutul art. 16 din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia: „ordinul de clasare sau declasare se publică, prin grija Ministerului Culturii și Cultelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă.”

Prin aceste precizări dorește a sublinia faptul că legiuitorul a înțeles să definească noțiunea de monument și să reglementeze în mod amplu procedura de clasare a monumentelor. Raportându-se la prevederile legale mai sus amintite, și la situația de fapt existentă afirma că creația pictorului Trăian Brădean nu intra în categoria monumentelor.

Potrivit Legii nr. 422/2001, clasarea este procedura care conferă regimul de monument unui bun imobil, casare care se face printr-un ordin al Ministerului Culturii și Cultelor. Menționează faptul că prin Ordinul M.C.C. nr. 2314/2004 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 646/2004 a fost aprobată lista monumentelor istorice care se află pe teritoriului municipiului Suceava, listă în care nu este cuprins și mozaicul parietal în discuție.

De asemenea, din adresa Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu Suceava nr. 1793 din 6.10.2011 rezultă cu claritate că mozaicul parietal ce a fost amplasat pe clădirea fostului ROMUPS.

Monumentele de for public fiind definite ca fiind bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unitațiilor administrativ-teritoriale (art. 2 din lege). Așadar, monumentele de for public sunt amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau unităților administrative, nu și pe domeniul privat al persoanelor fizice sau juridice. Ori mozaicul parietal nu era amplasat pe domeniul public sau privat al statului sau unității administrativ-teritoriale, ci pe un imobil care a fost dobândit de către SC Office Development SRL.

Atâta timp cât mozaicul parietal nu intra în categoria monumentelor istorice, potrivit Legii nr. 422/2001, cu atât mai puțin poate fi catalogat drept un monument de for public.

Având în vedere faptul că creația în discuție nu făcea parte din categoria monumentelor, potrivit legii, consideră că în mod corect a fost eliberată Autorizația de Demolare nr. 493/2007, fără a se solicita avizul Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu Suceava. Deși în speță nu este o acțiune în contencios administrativ pentru a analiza legalitatea acestei autorizații face precizarea că în mod eronat copârâta afirmă în cuprinsul întâmpinării depuse pentru termenul din 13.01.2009 că „autorizația de demolare nu are semnătura și acordul nostru, cum ar fi fost de altfel necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni”. Se face precizarea că procedura de avizare documentației de demolare se face în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 și se referă la monumentele istorice, astfel cum a arătat că sunt definite. Ori, dacă această creație nu face parte din categoria monumentelor nu este necesară avizarea documentației de demolare.

SC Office Developement SRL București a dobândit prin încheierea contratului de vânzare cumpărare nr. 2120/2007, mai multe clădiri și construcții speciale. SC Office Developement SRL București a solicitat Primarului municipiului Suceava, prin cererea nr. 20031/23.05.2077 eliberarea unei autorizații de demolare a construcțiilor aflate în proprietatea acesteia situate pe str. Calea Unirii. în urma acestei cereri a fost eliberată Autorizația de Desființare nr. 493/2007 care are ca obiect desființarea unor «clădiri, hale anexe și construcții speciale». Nicăieri în cuprinsul autorizației de desființare nu se autorizează demolarea vreunui monument. O autorizație care ar fi permis desființarea monumentului trebuia să cuprindă în mod expres această mențiune, desființarea sa implicită nefiind posibilă. Primarul municipiului Suceava, prin eliberarea Autorizației de Desființare nr. 493/2007 nu a autorizat demolarea nici unui mozaic parietal.

Mozaicul parietal se afla situat pe peretele exterior al unei hale ce a fost dobândită de către SC Office Developement SRL București, astfel încât se poate afirma că lucrarea artistică se afla în proprietatea privată a unei persoane juridice.

Lucrarea artistică nefiind clasată monument istoric conform Legii nr. 422/2001 sau monument de for public potrivit Legii nr. 120/2006, municipalitatea nu avea vreo obligație cu privire la protejarea monumentelor istorice.

Prin emiterea actului administrativ de autoritate s-a autorizat desființarea unor hale, clădiri și construcții speciale nu și a lucrării aparținând pictorului Traian Brădean, astfel încât proprietara SC Office Developement SRL București a produs demolarea acesteia pe propria răspundere.

în situația în care s-a produs o daună autorului lucrării apreciază că culpa revine în totalitate proprietarului care deținea lucrarea, respectiv SC Office Developement SRL București, care a produs desființarea acesteia.

Prin motivele de apel formulate, pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului Suceava, a arătat următoarele:

Nu se poate reține o culpă în ceea ce privește Direcția pentruCultură si Patrimoniu Național Suceava.

în fapt, în baza unei autorizații emise de Primăria Suceava s-a demolat o clădire aparținând firmei Office Development SRL, ce conținea mozaicul parietal realizat de artistul Traian Bradean.

Acest mozaic, deși ocrotit de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, nu a fost inventariat ca monument de for public de către Primăria Suceava conform prevederilor Legii monumentelor de for public (Legea nr. 120/2006).

Chiar dacă ar fi fost inventariat ca monument de for public, Direcția pentru Cultura si Patrimoniu Național Suceava nu ar fi avut atribuții și competente legale în ceea ce privește protejarea acestei opere de artă.

Suntem de acord ca s-a distrus o opera de artă si in acest sens, angajați ai instituției noastre, ca persoane private, au tras câteva semnale de alarma încă de la momentul anterior demolării mozaicului. A avut loc atunci vizita reprezentantului Ministerului Culturii la Suceava, am lansat semnale de alarma în presa, alături de alți apărători ai valorilor culturale, cu privire la aceasta opera de arta, însa nu am avut si nu aveam o pârghie legala de intervenție asupra lucrărilor, dat fiind faptul ca singura lege care ocrotea acea opera de arta era Legea drepturilor de autor, in baza căreia putea acționa doar artistul creator sau un reprezentant al acestuia.

De altfel, nici reclamantul nu a adus vreun argument care sa indice o culpa manifestata intr-o acțiune sau inacțiune a instituției noastre.

Instituția Direcția pentru Cultura si Patrimoniu Național Suceava areatribuții si competente legale numai in ceea ce privește monumentele clasate.

Astfel, aceasta opera de arta chiar daca ar fi fost înregistrata ca monument de for public, ea tot nu intra in aria atribuțiilor instituției noastre.

Monumentele clasate sunt definite prin art. 3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din Legea nr. 422/2001 ;(vorbim despre monumente istorice atunci când ne referim la mănăstiri, cetăți, case memoriale, situri arheologice etc.) în timp ce - Monumentul de for public se definește potrivit prevederilor Legii nr. 120/2006(orbim despre monumente de for public atunci când ne referim la statui, mozaicuri parietale, etc.).

Așadar, chiar daca aceasta opera de arta ar fi fost ocrotita prin Legea nr. 120/2006, tot nu ar fi intrat in competenta si sub ocrotirea Direcției pentru Cultura si Patrimoniu National Suceava.

Mozaicul in cauza nu intră sub incidența atribuțiilor și competențelor legale ale Direcției pentru Cultură, întrucât nu este monument clasat în înțelesul Legii nr. 422/2001 (există însă si monumente de for public clasate ca monumente istorice, dar nu este cazul aici!)

Zona în care a existat mozaicul nu este cunoscută ca sit arheologic si nu este nici zonă de protecție a unui monument istoric - situații în care Primăria trebuie să solicite avizul Direcției în prealabilitatea eliberării autorizației de construire/demolare; este adevărat însa ca un comportament precaut, deopotrivă cu mozaicul si cu locul in care el s-a aflat amplasat (dată fiind condiția de perimetru de mare interes arheologic și istoric a municipiului Suceava, precum și inexistența, la data respectivă, unui PUG care să conțină un studiu istorico-arheologic pentru respectiva zonă) ar fi trebuit să implice punctul de vedere al Direcției ca instituție specializată;

înalta Curte de Casație si Justiție retine ca unic argument al calității procesuale pasive a subscrisei faptul ca „lucrarea figurează in evidentele sale pe site-ul sau fiind scrisa lucrarea - Monument Parietal exterior IUPS- ca monument de for public la poziția 52”. Față de aceasta reținere arătă ca orice persoana fizica sau juridica ar putea deține un blog sau site, pe care sa enumere opere de arta, asta nu înseamnă automat că acea persoana trebuie sau poate sa asigure protecția juridica a operei respective. Pe situl Direcției (serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii) s-a publicat pentru o perioadă o listă cu o parte din monumentele de for public din județul Suceava (inventariate parțial, pe cont propriu) fără ca faptul să se facă în cadrul sarcinilor de serviciu si fără ca această listă să aibă altă semnificație decât aceea de a atrage atenția asupra existenței acestor lucrări. Publicarea voluntară, din rațiuni de implicare civică în apărarea unor lucrări de artă, a numitei liste pe situl instituției nu implică automat faptul că lucrarea „Monument parietal exterior IUPS” s-a aflat în evidențele instituției ca obiect al competenței și atribuțiilor acesteia, ci doar că, unii dintre salariați, cunoscând din experiența profesională domeniul, au putut să se facă utili unei atitudini pozitive, responsabile a societății civile. Astfel prin această acțiune a adus un serviciu inclusiv artistului creator al mozaicului ce face obiectul acestui dosar. în absența atribuțiilor și competentelor legale ale instituției în legătură cu lucrarea in discuție, invocarea desemnării din respectiva listă, ca „monument de for public”, aflat la ..poziția 52”. nu poate avea relevanta care i s-a atribuit pentru a se constata calitatea procesuală pasivă a instituției.

Mai precizează înalta Curte ca parata (Direcția pentru Cultura) ar fi trebuit sa se opună demolării mozaicului si să înștiințeze autorul operei cu privire la intenția autorităților locale de a aviza demolarea. Arătă ca instituția nu are nici competenta de a se opune demolării și nici atribuții precum aceea de a-1 înștiința pe autor despre demolare, pentru că instituția nu poate cunoaște decât acele intenții ale autorităților publice locale care îi sunt aduse la cunoștință în condițiile legii și în relație strictă cu atribuțiile și competențele instituționale legale. Mai mult, toate acțiunile din presa au avut loc la inițiativa sa ori a anumitor angajați ai săi. Unii salariați ai instituției au participat nemijlocit la acțiunile menite să atragă atenția asupra faptului că mozaicul în cauză trebuie conservat - dar au făcut-o în nume privat și ca specialiști în domeniu (în aceeași calitate, salariați ai instituției s-au opus distrugerii altor lucrări de același fel din Suceava - spre exemplu, mozaicurile de pe blocuri - cu succes, spre deosebire de cazul mozaicului in discuție); a fost împotriva demolării zidului ce conținea lucrarea, poziție pe care a și făcut-o publica in presa.

A mai reținut de asemeni înalta Curte de Casație si Justiție în decizia 1132 din 11.02.2011, ca subscrisa a formulat apărări de fond - or, ea a arătat că nu a decis si nici nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era incorporata lucrarea de mozaic parietal, iar autorizația de demolare nu are semnătura si acordul său (cum ar fi fost necesar, pentru efectuarea unei astfel de operațiuni, numai daca lucrarea in cauza ar fi fost monument istoric clasat în înțelesul Legii nr. 422/2001), nefiind nici deținătoarea, nici utilizatoarea si nici administratora lucrării in discuție.

Astfel, nu înțelege ce culpă poate fi reținută în sarcina sa având în vedere toate precizările de mai sus, și cum anume ar putea să fie obligată la plata unor daune în solidar cu cei care au acționat in sensul demolării mozaicului ce face obiectul acestui dosar.

în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul intimatei apelante Direcția Județeană pentru cultură și Patrimoniul Național Suceava, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național București, pentru următoarele motive:

în fapt, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a formulat prezenta cerere de intervenție accesorie pentru a veni în sprijinul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava pentru a se respinge acțiunea reclamantului, ca fiind nelegală și neîntemeiată.

Potrivit cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca pârâții Municipiului Suceava - prin Primar și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava să fie obligați la plata sumei de 10.800.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată, pentru încălcarea dreptului de autor reglementat de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Sentința nr. 684/13.03.2012 Tribunalul Suceava - Secția Civilă a admis acțiunea civilă având ca obiect „alte cereri” formulată de reclamant, a obligat pârâții Mun. Suceava prin Primar si Direcția Județeană pentru Cultură si Patrimoniul National Suceava să plătească reclamantului suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal precum si cheltuieli de judecată în sumă de 2.996 lei.

Solicită pronunțarea unei hotărâri favorabilă părții pe care o susținem în proces și pentru care am intervenit, și anume, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. f1) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările și completările ulterioare, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ si de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările și completările ulterioare, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spatii publice, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizații de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării:

b) existenta acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicații științifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidentele autorităților, instituțiilor si serviciilor publice.

Conform actelor și dovezilor aflate la dosar lucrarea în referința, identificată cadastral sub nr. 1678 din Cartea Funciară nr. 1005 era proprietatea privată a unei persoane juridice, SC Ofice Developement SRL, astfel că nu ne aflăm în ipoteza distrugerii unui monument de for public, calitatea de monument de for public fiind dată numai acelor lucrări amplasate în spații publice. într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Consideră că simpla postare a unor informații pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava nu poate avea valoarea unui fapt juridic și implicit nu poate atrage răspunderea acestei instituții, postarea fiind mai degrabă o opinie personală, nesusținută de vreun document, lucrarea nefiind înscrisă în lista monumentelor de for public si cu atât mai mult în Lista monumentelor istorice,

Mai mult, consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată fără exercitarea rolului său activ, lămurirea acestor aspecte (dacă lucrarea este monument de for public sau monument istoric) putându-se realiza prin solicitarea unor puncte de vedere oficiale de la instituțiile abilitate.

Complet greșit instanța de fond a reținut că statutul lucrării în cauză este de monument de for public, această lucrare nefiind înscrisă în nicio evidență de acest fel, potrivit evidențelor Compartimentului Monumente de For Public și Arhitectură Contemporană din cadrul Ministerului Culturii și patrimoniului Național.

în lipsa acestor informații, instanța de fond s-a mulțumit să considere lucrarea ca fiind monument de for public, atrăgând astfel în mod artificial incidența prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a dovedi contrariul celor reținute de instanța de fond, depune Punctul de vedere înregistrat cu nr. 248/9.07.2012 emis de Compartimentul de For Public și Arhitectură Contemporană din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național potrivit căruia „ întrucât lucrarea de artă la care se face referire este amplasată pe un imobil proprietate privată a unei persoane juridice, aceasta nu face parte din categoria monumentelor de for public reglementate de Legea nr. 120/2006. De asemenea, această lucrare nu figurează în lista monumentelor de for public, aflată în curs de realizare, precum nici în Lista monumentelor istorice. (...) obligația de administrare și protejare a lucrării de artă monumentală care face obiectul dosarului în cauză revine proprietarului imobilului pe care este amplasată lucrarea respectivă,,.

Față de acestea, dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, se poate opune numai SC Ofice Developement SRL , fiind singura în măsură să răspundă pentru distrugerea lucrării, parte integrantă din imobilul - clădire demolat în baza Autorizației de desființare nr. 493/10.01.2007, emisă de Primăria Municipiului Suceava.

în raport de acestea, este evident eronată susținerea instanței de fond potrivit căreia „Lucrarea artistică mozaic parietal realizată de pictor Brădean Traian are statutul juridic de monument de for public în sensul dispozițiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările si completările ulterioare,, nefiind susținută de nicio probă de la dosarul cauzei, simpla postare a acestei informații pe portalul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava neavând forța juridică a unui act administrativ și nici susținere sau temei legal.

Mai mult, apreciază că reclamantul pentru a opri demersul SC Ofice Developement SRL avea deschisă calea solicitării anulării Autorizației de desființare nr. 493/10.01.2007 emisă de Primăria Municipiului Suceava, anularea autorizației urmând să aibă în subsidiar o cerere de despăgubiri morale, instanța urmând să stabilească dacă actul administrativ emis (Autorizația de desființare nr. 493/10.01.2007) are caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

în acest caz, numai în situația în care instanța ar fi stabilit că actul administrativ este nelegal și de natură a vătăma un drept recunoscut de lege reclamantului, se poate antrena și răspunderea pentru daunele morale.

în ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a cererii de chemare în judecată privind plata daunelor morale, se constată că aceasta este fondată, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.

Astfel, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale si sănătății, cinstei, demnității si onoarei. prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.

Cum, în speță aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează să fie admis apelului Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava, în sensul respingerii cererii reclamantului de a obliga pârâtul la plata daunelor morale.

Chiar și în cazul în care lucrarea autorului ar fi avut calitatea de monument de for public, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările și completările ulterioare „Autoritățile administrației publice au obligația să asigure protejarea și punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor”.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările și completările ulterioare „Distrugerea sau degradarea monumentelor de for public se sancționează potrivit prevederilor Codului penal.

Având în vedere prevederile art. 23 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, proprietarul sau posesorul unei opere (în speța de față SC Ofice Developement SRL) are următoarele obligații:

„(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei prețul de cost al materialului.

Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

în cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor”.

Potrivit art. 17 alin. (1) si alin. (2) din H.G., nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare, direcțiile județene pentru cultură și patrimoniul național:

a) îndeplinesc atribuțiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural național (lucrarea din prezentului dosar nu face parte din patrimoniul cultural național!!);

b)colaborează cu autoritățile publice și cu instituțiile specializate pentru protejarea și punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural național și aplică în acest sens prevederile legale în domeniu;

c) participă, la cererea autorităților abilitate și împreună cu acestea, la acțiuni de control al respectării legislației privind dreptul de autor și drepturile conexe;

d) solicită și primesc, în condițiile legii, în nume propriu sau în numele și pentru Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, de la autorități ale administrației publice, de la instituții publice și de la persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor și informării publice, date și informații necesare pentru exercitarea atribuțiilor ce le revin;

e)controlează respectarea îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor la Fondul Cultural Național, în condițiile și la termenele stabilite prin lege;

f)îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de ministrul culturii și patrimoniului național, potrivit legii.

(2) Organizarea și funcționarea direcțiilor județene pentru cultură și patrimoniul național, respectiv a municipiului București, precum și atribuțiile acestora, altele decât cele prevăzute la alin. (1). se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii si patrimoniului național.

în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Regulamentul de organizare și Funcționare a Direcțiilor Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național, aprobat prin Ordinul ministrului culturii și patrimoniului național nr. 2080/27.02.2012, D.J.C.P.N. Suceava nu are atribuții de protejare a lucrărilor aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice, astfel că nu se poate reține o legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta de demolare.

Conform acestor atribuții, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava nu avea obligația protejării lucrării în speță, aflată în proprietatea SC Ofice Developement SRL motiv pentru care obligația de plată a daunelor morale reținute în sarcina sa apare ca nelegală și vădit neîntemeiată.

Potrivit art. 998 C.civ., „orice faptă a omului care cauzează (Direcția Județeană pentru Cultură Suceava nu a întreprins nicio faptă și nici nu avea pârghiile legale să o facă - fapta poate fi reținută numai în sarcina pârâtei SC Ofice Developement SRL) altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală a ocazionat a-l repara”. Regulile de bază ce guvernează răspunderea civilă sunt principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii în situația anterioară, conform principiului de drept restitutio in integrum.

în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional.

Potrivit art. 1169 C civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform principiului de drept „actori incumbit probation”. Potrivit regulilor de drept comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârșită de acesta cu vinovăție si a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv si fapta pârâtului.

în raport de aceste prevederi se poate observa că reclamantul nu motivează cererea de daune morale, afirmațiile acestuia din cuprinsul acțiunii urmând a fi înlăturate.

în consecință, aplicarea unui act (Autorizația de desființare nr. 493/10.01.2007) nu constituie temei pentru existența prejudiciului moral, nu acreditează ideea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în mod cumulativ.

în aceste condiții, nu poate constitui temei pentru îndeplinirea cumulativă a condițiilor existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârșită de acesta cu vinovăție, și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului.

De la faptul că „pârâta Direcția Județeană pentru Cultură si Patrimoniul Național Suceava avea posibilitatea să înștiințeze pârâtul Municipiul Suceava,, la a reține o culpă clară în sarcina primului pârât, reținând un raport de cauzalitate între prejudiciu și faptă, fără niciun temei legal, fără să existe vreo obligație rezultată ca urmare a aplicării legii în acest sens, este mai mult decât nelegal, sentința apărând ca lipsită de temei legal, fiind dată cu greșita interpretare a legii.

în drept, și-a întemeiat cererea de intervenție pe dispozițiile art. 51-56 C.proc.civ.

Cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național București, în sprijinul pârâtei apelante Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava, după punerea în discuția părților, conform dispozițiilor art. 52 C.proc.civ., a fost încuviințată, în principiu, prin încheierea ședinței de judecată din data de 23 octombrie 2012.

Analizând apelurile declarate în cauză și cererea de intervenție accesorie, Curtea constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâților la plata daunelor morale către reclamant pentru prejudiciul produs prin distrugerea operei de artă realizată de acesta,un mozaic parietal amplasat pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de Utilaje și Piese de Schimb Suceava, inaugurată în 1983, dobândită de intimata SC Office Development SRL București prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2120/21.05.2007, temeiul de drept invocat fiind art. 10 din Legea nr. 8/1996. Opera de artă a fost distrusă ca urmare a demolării construcției pe care era amplasată în temeiul autorizației de desființare nr. 493/10.07.2007 eliberată SC Office Development SRL București de Primarul municipiului Suceava.

Astfel cum s-a reținut și în motivarea Deciziei nr. 1132/1/2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 10 lit. d din Legea nr. 8/1996 prin el însuși nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, existența prejudiciului moral prin distrugerea operei nefiind necesar să fie dovedită, prin urmare cauza trebuie analizată și prin prisma aplicării în cauză a dispozițiilor art. 998,999 C.civ. (forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte ilicite și a prejudiciului). Prin aceeași decizie irevocabilă s-a stabilit că ambii pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză și sub aceste aspecte hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului (prima instanță și apel), în temeiul art. 315 alin. (1) C.proc.civ. în consecință, motivul de apel al pârâtei Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava prin care aceasta reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este fondat.

în ceea ce privește întrunirea în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților, spre deosebire de prima instanță, instanța de apel apreciază că nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite a acestora.

Fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau unor interese legitime. Fapta poate consta într-o acțiune (o manifestare exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a unei persoane) sau într-o inacțiune (ori de câte ori o normă legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală ce nu a fost respectată).

Prima instanță a reținut că lucrarea artistică mozaic parietal realizată de reclamant este un monument de for public conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006 , fapta ilicită a pârâtului municipiul Suceava constând în emiterea autorizației de demolare a construcției pe care era realizată opera, din culpa sa neînregistrând lucrarea în evidențele sale, iar a pârâtei Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava în faptul că nu a înștiințat pârâtul municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma să fie distrusă și că se opune autorizației de demolare fără ca autorul operei să fie înștiințat.

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public,”în condițiile prezentei legi, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spații publice, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizații de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării;

b) existența acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicații științifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidențele autorităților, instituțiilor și serviciilor publice.” Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Din aceste dispoziții rezultă că prima condiție pentru ca o operă de artă să fie considerată un monument de for public este amplasarea sa în spațiu public, pe terenuri aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a legii (mai 2006), condiție care nu este îndeplinită în cauză întrucât mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparținând unei persoane juridice de drept privat (SC Imotur SRL Suceava și apoi SC Office Development SRL București). în ceea ce privește calificarea operei în cauză ca monument de for public nu are relevanță faptul că pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură si Patrimoniul Național Suceava este astfel menționată ci instanța trebuia să stabilească acest lucru în raport de dispozițiile Legii nr. 120/2006 citate mai sus. în aceste condiții, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 120/2006 potrivit cărora autoritățile administrației publice au obligația să asigure protejarea și punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor, nu sunt incidente în cauză, prin urmare nu se poate imputa pârâtului municipiul Suceava neîndeplinirea obligației prevăzută de acest act normativ. De asemenea, nici în cazul pârâtei Direcția Județeană pentru Cultură si Patrimoniul Național Suceava acest act normativ nu instituia o obligație de protejare a monumentelor de for public, prin urmare obligația de înștiințare reținută de prima instanță în sarcina pârâtei nu exista.

în ceea ce privește Legea nr. 8/1996, temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art. 10 lit. d) autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, dar nici acest act normativ nu instituie vreo obligație de protejare a operei în sarcina autorităților administrației publice locale sau a direcției de cultură și patrimoniu. Această obligație este stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996 care prevede:” (1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la prețul de cost al materialului.

(2) Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

(3) în cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor.”

Cum nici unul din pârâți nu era proprietarul operei la data distrugerii acesteia, nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului reclamantului la a pretinde respectarea integrității operei sale.

în ceea ce privește emiterea autorizației de demolare de către primarul municipiului Suceava, față de faptul că opera realizată de reclamant nu poate fi calificată ca monument de for public sau monument istoric, nu se poate reține nici încălcarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, care în art. 8 reglementează emiterea autorizației de desființare, și nici nu s-a invocat de către reclamant acest lucru.

Pentru a se reține comiterea unei fapte ilicite de către pârâți este necesar să stabilească mai întâi prevederile legale care i-ar fi obligat să acționeze într-un anumit fel pentru protejarea operei de artă și apoi faptul că aceștia nu le-au respectat. Or, după cum s-a arătat mai sus, prin nici o dispoziție legală nu se instituie vreo obligație în sarcina pârâților pentru protejarea operei în cauză și nici nu se poate imputa comiterea unei fapte ilicite pârâtului municipiul Suceava prin faptul că a emis autorizației de demolare a halei pe care era amplasată opera atât timp cât nu a încălcat nicio dispoziție legală. Obligații înainte de distrugerea operei erau instituite în sarcina proprietarului acesteia, după cum s-a arătat mai sus.

în consecință, constând că nu sunt întrunite în cauză cumulativ condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâților, lipsind fapta ilicită a acestora, Curtea constată că aceștia nu sunt obligați să repare prejudiciul moral suferit de reclamant prin distrugerea operei sale, prima instanță făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Față de cele reținute, în temeiul art. 296 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Brădean Traian - prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA (apel care viza cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță or, instanța de apel reține că pârâții nu aveau obligația plății acestor daune), va admite apelurile declarate de Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Județului Suceava și Municipiul Suceava prin primar și, în consecință, va schimba în parte sentința civilă nr. 584/13.03.2012 a Tribunalului Suceava, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava prin Primar și Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Județului Suceava ca nefondată. în consecință, va fi înlăturată și dispoziția de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, nefiind părți căzute în pretenții pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 274 C.proc.civ. Din moment ce apelul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava va fi admis, se impune admiterea și a cererii de intervenție formulată în sprijinul său de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

în ceea ce privește cererea reclamantului apelant de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată din apel, aceasta este nefondată, având în vedere că apelul acestora a fost admis iar acțiunea respinsă, apelul său fiind respins ca nefondat, deci el este parte căzută în pretenții.

← Rectificarea înscrierii în cartea funciară cu privire la...		Termenele de 1 an sau 2 ani prevăzute de Legea nr. 290/2003... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Acţiune pentru plata diferenţei de CASS pentru perioadă anterioară publicării deciziilor nr. 223 şi 224 ale CCR în Monitorul Oficial, sumă actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective. Efectele deciziilor CCR Contestaţie în anulare îndreptată atât împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, cât şi împotriva unei decizii dată într-o contestaţie în anulare privind aceeaşi decizie de recurs. Inadmisibilitate Rectificarea înscrierii în cartea funciară cu privire la titularul dreptului de proprietate. Dispoziţii legale aplicabile. Interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 Termenele de 1 an sau 2 ani prevăzute de Legea nr. 290/2003 pentru plata despăgubirilor băneşti prevăzute de acest act normativ nu este influenţat de existenţa disponibilităţilor băneşti ori de aprobarea sumelor în bugetul de stat cu această destinaţie Competenţa materială de soluţionare a cererii de înfiinţare poprire, după recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor pronunţate în alte state revine judecătoriei, iar nu tribunalului