ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT ABUZIV DE STAT. INAPLICABILITATEA PROROGĂRII LEGALE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 17/1994 ŞI O.U.G. NR. 40/1999 LA CONTRACTELE DE ÎNCHIRIERE A SUPRAFEŢELOR CU DESTINAŢIE COMERCIALĂ.
| Comentarii |
|
INAPLICABILITATEA ART. 1441 C. CIV. LA IMOBILE ÎNCHIRIATE TERŢULUI DE CĂTRE UN NEPROPRIETAR ŞI ULTERIOR RESTITUITE ADEVĂRATULUI PROPRIETAR ÎN URMA ADMITERII ACŢIUNII ÎN REVENDICARE. CREANŢA CHIRIAŞULUI ÎMPOTRIVA PROPRIETARULUI AVÂND CA OBIECT DESPĂGUBIRI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIRILE ADUSE IMOBILULUI. DREPTUL INSTANŢEI DE FOND DE A APRECIA CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA RECUNOAŞTERII UNUI DREPT DE RETENŢIE PENTRU GARANTAREA ACESTEI CREANŢE. INADMISIBILITATEA STABILIRII PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ A UNEI CLAUZE DE NECONCURENŢĂ
Legea nr. 17/1994 privind prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere pentru suprafeţe locative şi O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţe nu sunt incidente în cauza de faţă, legislaţia locativă sus-menţionată fiind inaplicabilă în cazul unor suprafeţe locative cu alte destinaţii decât aceea de locuinţă.
în consecinţă, raporturile locative dintre reclamanţii-pârâţi şi pârâta-reclamantă urmează a fi apreciate în condiţiile dreptului comun şi anume Legea nr. 114/1996 republicată şi Codul civil.
Din interpretarea literală a art. 1441 C. civ. rezultă că acesta priveşte situaţiile în care imobilul a fost înstrăinat prin vânzare-cumpărare. Or, în cauza de faţă, imobilul a fost restituit în proprietatea reclamanţilor-pârâţi, desfiinţându-se titlul de proprietate al statului (al locatorului). în această situaţie, contractul de locaţiune încetează şi el, locatorul nemaifiind în măsură să asigure locatarului folosinţa lucrului.
Dispunându-se evacuarea pârătei-reclamante din imobil, urmează ca reclamanţii-pârâţi să beneficieze de toate îmbunătăţirile, ceea ce duce la mărirea patrimoniului acestora şi, în consecinţă, la diminuarea patrimoniului pârâtei-reclamante, fără a exista un temei legitim în acest sens, constituind deci o îmbogăţire fără justă cauză pentru reclamanţii-pârâţi.
în cauza de faţă, având în vedere cuantumul redus al contravalorii îmbunătăţirilor, ca şi numărul mare al reclamanţilor-pârâţi, instanţa a apreciat că nu se impune stabilirea unui drept de retenţie în favoarea pârâtei-reclamante asupra întregului parter al imobilului situat în str. E., nr. 3, sector 5, Bucureşti.
Pârâta-reclamantă a mai solicitat la capătul IV al cererii reconvenţionale obligarea reclamanţilor-pârâţi să nu efectueze timp de 3 ani acelaşi comerţ pe care l-a efectuat societatea pârâtă-reclamantă, deoarece pe cheltuiala acesteia s-a creat un vad permanent şi o clientelă stabilă.
Pârâta-reclamantă solicită deci instituirea în favoarea sa a unei clauze de neconcurenţă. Clauzele de neconcurenţă având natură convenţională (fiind deci stabilite prin acordul părţilor), instanţele judecătoreşti nu pot institui pe cale judiciară astfel de clauze.
(Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 13143 din 18 decembrie 2000)
Pe data de 12.11.1998 a fost primită la Judecătoria sector 5 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 12539/1998, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.V.M.D., M.C.E., V.N., G.D.A.B., C.D. şi G.OV. împotriva pârâtei S.C. A.S.N.S.B.P. S.R.L., prin care reclamanţii solicită instanţei să dispună evacuarea pârâtei de la parterul imobilului situat în Bucureşti, str. E. nr. 3, sector 5, pentru lipsă titlu.
în motivarea de fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că prin decizia civilă nr. 231/27.10.1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosar civil nr. 4548/ 1997 s-a dispus restituirea întregului imobil sus-menţionat în deplina lor proprietate şi liniştită posesie. Ulterior, punerea în posesia efectivă a fost efectuată în baza dispoziţiei de restituire nr. 411/
6.02.1998 emisă de P.G.M.B. şi procesului-verbal de predare-primire nr. 2852/14.04.1998.
0 dată cu rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti şi predarea-primirea imobilului, dreptul de proprietate al statului a încetat definitiv şi irevocabil, încetând de asemenea şi contractul de închiriere încheiat între pârâtă si S.C. C. S.A.
Cu toate acestea, pârâta continuă să ocupe spaţiul efectiv fără nici un titlu. Cu notificarea nr. 1074/28.05.1998, reclamanţii au încercat soluţionarea pe cale amiabilă, însă pârâţii au refuzat, prin notificarea de răspuns nr. 1290/
8.07.1998 oferind pentru spaţiul ocupat o chirie de maxim 300.000 de lei.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1438 C. civ., art. 21 şi urm. din Legea nr. 114/1996.
La data de 18.12.1998, prin serviciul de registratură, au fost depuse la dosar întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de intervenţie forţată, formulate de pârâta-reclamantă.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, întrucât spaţiul prin care se solicită evacuarea este prin destinaţie şi prin construcţie spaţiu comercial, astfel încât o instanţă de drept comun nu are competenţa de a dispune asupra unui litigiu care este în esenţă comercial.
A mai fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, învederându-se că acestora din urmă le-a fost restituit numai spaţiul cu destinaţie de locuinţă, iar nu şi spaţiul comercial, obiect al litigiului de faţă.
Tot pe cale de întâmpinare a fost ridicată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât procesul-verbal nr. 2852/8.04.1998, obligă reclamanţii la menţinerea drepturilor pârâtei, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 112/1995 faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, întrucât persoanele fizice şi persoanele juridice nu sunt tratate în mod egal, prin aceasta încălcându-se principiul constituţional al egalităţii în drepturi a persoanelor.
Pe cale de cerere reconvenţională, pârâ-ta-reclamantă a solicitat să se constate că reclamanţii-pârâţi nu au dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial situat la parter, constatarea lucrărilor de reparaţii şi amenajări efectuate de pârâta-reclamantă (evaluate provizoriu la 3.000.000 de lei), recunoaşterea unui drept de retenţie al pârâtei-reclamante asupra spaţiului comercial ocupat până la achitarea contravalorii îmbunătăţirilor şi obligarea reclamanţilor-pârâţi să nu efectueze timp de 3 ani acelaşi comerţ practicat de pârâta-reclamantă.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C. pr. civ., art. 119-120 C. pr. civ., art. 1441 C. civ. şi art. 7 al. 1 din Legea nr. 112/1995.
Prin cererea de intervenţie forţată, reclamanta-pârâtă a solicitat introducerea în cauză a intervenienţilor forţaţi municipiul Bucureşti - prin Primarul General şi DAFI - PMB, pentru ca hotărârea care se va pronunţa să le fie opozabilă acestora din urmă şi pentru a face dovada că nu s-au restituit în proprietate şi spaţiile comerciale.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 58 C. pr. civ.
La termenul de judecată din data de
29.03.1999, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi au depus la dosar răspuns la întâmpinarea şi
cererea reconvenţională, ridicând pe această cale excepţia inadmisibilităţii capătului IV al cererii reconvenţionale. De asemenea, s-au completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei-reclamante la desfiinţarea lucrărilor de îmbunătăţiri efectuate sau autorizarea de desfiinţare a acestor lucrări pe seama pârâ-tei-reclamante şi obligarea acesteia din urmă la plata chiriei datorate pe perioada cuprinsă între data primei notificări şi până în prezent.
La termenul de judecată din data de
29.03.1999, în şedinţă publică, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare, prin care a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că, în concepţia Codului comercial, litigiile imobiliare sunt civile, iar nu comerciale; pe de altă parte, obiectul cauzei de faţă nu priveşte desfăşurarea vreunei activităţi comerciale.
Instanţa a pus în discuţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi, invocată de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare, pe care a respins-o ca neîntemeiată întrucât hotărârea judecătorească prin care s-a dispus restituirea imobilului în proprietatea reclamanţilor-pârâţi priveşte întregul imobil şi a fost pusă în executare prin dispoziţia Primarului General cu privire la întregul imobil, fără a exista vreo opoziţie la punerea în posesie.
Instanţa a pus în discuţia părţilor şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 112/1995, faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, pe care a considerat-o admisibilă, astfel încât, în temeiul art. 23 pct. 4 din Legea nr. 47/1992, a trimis cauza la Curtea Constituţională, a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată după soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a suspendat cauza în baza art. 244 pct. 1 C. pr. civ. până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cu adresa nr. 1359/3.05.2000, Curtea Constituţională a restituit dosarul cauzei împreună cu copia deciziei nr. 35/29.02.2000, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din data de
29.05.2000, în şedinţă publică, instanţa a pus în discuţia părţilor şi a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare.
La acelaşi termen de judecată, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi, prin avocat, au solicitat, în dovedirea cererii de chemare în judecată, proba cu acte, interogatoriu şi expertiză contabilă, iar pârâta-reclamantă, prin avocat, a solicitat, în dovedirea cererii reconvenţionale şi, în apărare, pe cererea principală, proba cu acte, interogatoriu şi expertiză construcţii. Instanţa a încuviinţat pentru reclamanţii-pârâţi proba cu acte şi interogatoriu şi pentru pârâta-reclamantă proba cu acte, interogatoriu şi expertiză construcţii şi a prorogat discutarea efectuării expertizei contabile după administrarea probei cu expertiză construcţii.
La termenul de judecată din data de
26.02.2000, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi, prin avocat, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi, pe cererea reconvenţională, iar la termenul de judecată din data de 4.09.2000 au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lor, pe cererea reconvenţională.
La termenul de judecată din data de
20.11.2000, în şedinţă publică, instanţa a pus în discuţia părţilor discutarea excepţiilor sus-menţiona-te, a luat act că reclamanţii-pârâţi nu insistă în susţinerea excepţiei invocate la termenul de judecată din data de 26.06.2000 şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamanţilor-pârâţi, pe cererea reconvenţională.
La data de 31.08.2000, prin serviciul registratură, a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză construcţii.
La termenul de judecată din data de 4.09.2000, în şedinţă publică, a fost administrată proba cu interogatoriul reclamanţilor-pârâţi, răspunsurile fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 2.10.2000, în şedinţă publică, pârâta-reclamantă, prin avocat, a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză construcţii. Instanţa a admis pct. 3 al acestor obiecţiuni la termenul de judecată din data de
13.10.2000, după punerea în discuţia părţilor a obiecţiunilor. Reclamanţii-pârâţi, prin avocat, şi-au restrâns cererea de chemare în judecată, învederând că renunţă la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la desfiinţarea îmbunătăţirilor.
La termenul de judecată din data de
30.10.2000, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi
au învederat că renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata contravalorii chiriei.
La termenul de judecată din data de
20.11.2000, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi, prin avocat, au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei-pârâte cu privire la pct. 2 al cererii reconvenţionale (contravaloare îmbunătăţiri), având în vedere că acestea au fost efectuate în anul 1992. Instanţa a respins ca neîntemeiată această excepţie, având în vedere că cererea de evacuare a fost formulată de reclamanţii-pârâţi la data de 12.11.1998, când a început să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani, iar cererea reconvenţională privind restituirea contravalorii îmbunătăţirilor a fost formulată pe data de 18.12.1998 (în interiorul termenului de prescripţie sus-menţionat).
La acelaşi termen de judecată, în şedinţă publică, reclamanţii-pârâţi, prin avocat, au renunţat la administrarea probelor cu interogatoriul pârâtei-reclamante şi expertiză contabilă.
La data de 7.12.2000, prin serviciul registratură, a fost depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâta-reclamantă la raportul de expertiză construcţii.
. Au fost depuse la dosarul cauzei: copie xerox de pe decizia civilă nr. 2317/27.10.1997 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, copie xerox de pe dispoziţia de restituire emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti şi de pe procesul-verbal de punere în posesie, copie xerox de pe notificările adresate de către reclaman-ţii-pârâţi către pârâta-reclamantă, întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de intervenţie forţată, răspuns la întâmpinare şi cerere reconvenţională, copie xerox de pe decizia nr. 35/29.02.2000 a Curţii Constituţionale, raport de expertiză construcţii, răspuns la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, copie xerox de pe contractul de închiriere nr. 129/16.03.1992 şi de pe procesul-verbal de punere în posesie nr. 16/ 30.01.1992, răspunsul la interogatoriu din partea reclamanţilor-pârâţi.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 2317/27.10.1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul
civil nr. 4548/1997, s-a restituit în proprietatea reclamanţilor-pârâţi imobilul (construcţie şi teren) situat în Bucureşti, str. E. nr. 3, sector 5, Primarul General al municipiului Bucureşti emiţând în acest sens dispoziţia de restituire nr. 411/16.02.1998 (filele 5-7 dosar). Reclamanţii-pârâţi au fost puşi în posesie prin procesul-verbal de predare-primire nr. 2852/8.04.1998 (fila 8 dosar). Ca atare, în prezent, reclamanţii pârâţi sunt proprietarii întregului imobil situat în str. E. nr. 3, sector 5, dispozitivul deciziei sus-menţionate, dispoziţia de restituire şi procesul-verbal de predare-primire, precizând că se restituie întreg imobilul compus din construcţie (pivniţă, parter, etaj şi mansardă) şi terenul aferent în suprafaţă totală de 800 mp.
Pe baza ordinului de repartizare nr. 48/
17.02.1992 şi procesului-verbal de licitaţie nr. 16/
30.01.1992 (filele 88 şi 99 dosar), între S.C. C. S.A. şi pârâta-reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere nr. 129/16.03.1992 (fila 97 dosar) privind o suprafaţă de 40,98 mp situaţi la parterul imobilului din str. E. nr. 3, sector 5, Bucureşti. Acest contract s-a încheiat pe o perioadă de 3 ani în urma câştigării de către pârâta-reclamantă a licitaţiei organizate de Primăria municipiului Bucureşti privind închirierea şi locaţia de gestiune pentru suprafaţa sus-menţionată, câştigătorul licitaţiei obligându-se să desfăşoare în acest spaţiu o activitate de panificaţie.
Conform punctului 2 alin. 1 din contractul de închiriere sus-menţionat, durata locaţiunii a fost cuprinsă între 16.02.1992 - 16.03.1995, la expirarea termenului chiriaşa având drept la reînnoirea contractului de închiriere. în cauza de faţă, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada reînnoirii contractului de închiriere, la dosar nefiind depusă nici o dovadă în acest sens.
Pe de altă parte, Legea nr. 17/1994 privind prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere pentru suprafeţe locative şi O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţe, nu sunt incidente în cauza de faţă, legislaţia locativă sus-menţionată fiind inaplicabilă în cazul unor suprafeţe locative cu alte destinaţii decât aceea de locuinţă (or, aşa cum s-a arătat mai sus, spaţiul în litigiu are o destinaţie comercială).
în consecinţă, raporturile locative dintre reclamanţii-pârâţi şi pârâta-reclamantă urmează a
fi apreciate în condiţiile dreptului comun, şi anume Legea nr. 114/1996 republicată şi Codul civil.
Pârâta-reclamantă invocă în apărare dispoziţiile art. 1441 C. civ., învederând că reclamanţii-pârâţi aveau obligaţia să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare. Şi aceste dispoziţii legale sunt însă inaplicabile în cauză, din interpretarea literală a art. 1441 C. civ. rezultând că acesta priveşte situaţia în care imobilul a fost înstrăinat prin vânzare-cumpărare. Or, în cauza de faţă, imobilul a fost restituit în proprietatea reclamanţilor-pârâţi, desfiinţându-se titlul de proprietate al statului (al locatorului). în această situaţie, contractul de locaţiune încetează şi el, locatorul nemaifiind în măsură să asigure locatarului folosinţa lucrului.
Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezent pârâta-reclamantă nu mai are nici un titlu locativ opozabil reclamanţilor-pârâţi, instanţa a admis cererea de chemare în judecată restrânsă şi a dispus, în baza art. 25 din Legea nr. 114/1996 republicată, evacuarea pârâtei-reclamante de la parterul imobilului situat în Bucureşti, str. E, nr. 3, sector 5, pentru lipsă titlu locativ.
Pârâta-reclamantă a solicitat instanţei, la capătul I al cererii reconvenţionale, să constate că reclamanţii-pârâţi nu au dobândit dreptul de proprietate şi asupra spaţiului comercial situat la parter (în litigiu în cauza de faţă), acesta nefiind restituit. Aşa cum s-a arătat anterior, din dispozitivul deciziei civile nr. 2317/27.10.1997 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, în dosarul civil nr. 4548/1997 şi din dispoziţia de predare-primire emisă de Primarul General sub nr. 411/
16.07.1998, rezultă că reclamanţilor-pârâţi li s-a restituit în proprietate întreg imobilul situat în str. E. nr. 3, sector 5, Bucureşti. Pe de altă parte, în procesul-verbal de predare-primire se precizează clar că reclamanţii-pârâţi (în baza deciziei civile şi dispoziţiei de restituire sus-menţionate) au fost puşi în posesia întregului imobil, inclusiv a parterului în litigiu. Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul I al cererii reconvenţionale.
La capătul II al cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclaman-ţilor-pârâţi la restituirea contravalorii lucrărilor de îmbunătăţire efectuate, a căror valoare, conform răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză construcţii (fila 121 dosar) se ridică la suma de 368,50 USD (echivalent în lei).
Raportul de expertiză construcţii efectuat în cauză (filele 92-93 dosar) detaliază aceste lucrări de îmbunătăţiri cu privire la care instanţa a apreciat că au caracter de conservare şi întreţinere. Dispunându-se evacuarea pârâtei-reclamante din imobil, urmează ca reclamanţii-pârâţi să beneficieze de toate aceste îmbunătăţiri, ceea ce aduce la mărirea patrimoniului acestora şi, în consecinţă, la diminuarea patrimoniului pârâtei-reclamante, fără a exista un temei legitim în acest sens, constituind deci o îmbogăţire fără justă cauză pentru reclamanţii-pârâţi. Faţă de aceste considerente, instanţa a admis capătul II al cererii reconvenţionale şi i-a obligat pe reclamanţii-pârâţi la restituirea către pârâta-reclamantă a sumei de 368,50 USD (echivalent în lei la data plăţii).
Pârâta-reclamantă a solicitat, la capătul III al cererii reconvenţionale, recunoaşterea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra parterului imobilului până la achitarea contravalorii lucrărilor de îmbunătăţiri. Dreptul de retenţie (drept real de garanţie) constituie un mijloc de constrângere a celui ce trebuie să restituie cheltuielile în vederea executării obligaţiei de către acesta). în cauza de faţă, având în vedere cuantumul redus al contravalorii îmbunătăţirilor, ca şi numărul mare al reclamanţilor-pârâţi, instanţa a apreciat că nu se impune stabilirea unui drept de retenţie în favoarea pârâtei-reclamante asupra întregului parter al imobilului situat în str. E. nr. 3, sector 5, Bucureşti.
Pârâta-reclamantă a mai solicitat, la capătul IV al cererii reconvenţionale, obligarea reclamanţilor-pârâţi să nu efectueze timp de 3 ani acelaşi
comerţ pe care l-a efectuat societatea pârâtă-recla-mantă, deoarece pe cheltuiala acesteia s-a creat un vad permanent şi o clientelă stabilă.
Pârâta-reclamantă solicită deci instituirea în favoarea sa a unei clauze de neconcurenţă. Clauzele de neconcurenţă având natură convenţională (fiind deci stabilite prin acordul părţilor), instanţele judecătoreşti nu pot institui pe cale judiciară astfel de clauze, în ipoteza sesizării instanţele fiind competente să se pronunţe doar cu privire la faptele prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca inadmisibil acest capăt al cererii reconvenţionale.
în cauză a mai fost formulată, de către pârâta-reclamantă, o cerere de intervenţie forţată, în baza art. 58 C. pr. civ. Art. 58 C. pr. civ. este situat în cadrul secţiunii care reglementează chemarea în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul (ca formă a intervenţiei forţate). Cererea de intervenţie forţată, formulată de pârât, nu a fost însă motivată în fapt, iar pârâta-reclamantă nu a propus şi nu a administrat nici o probă în acest sens. Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie forţată.
în baza art. 276 C. pr. civ., instanţa a compensat în parte cheltuielile de judecată şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanţii-pârâţi a sumei de 1.868.000 de lei cheltuieli de judecată.
| ← ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT ÎN BAZA... | ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ. COMPARAREA TITLURILOR.... → |
|---|
