ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT ÎN BAZA DECRETULUI NR. 92/ 1950. IMPLICAŢIILE CARACTERULUI NEVALABIL AL NAŢIONALIZĂRII ASUPRA ÎNSTRĂINĂRII ULTERIOARE A IMOBILULUI ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 112/1995.

COMPARAREA TITLURILOR DE PROPRIETATE ÎN CADRUL ACŢIUNII ÎN REVENDICARE FORMULATE DE SUCCESORUL ADEVĂRATULUI PROPRIETAR ÎMPOTRIVA CHIRIAŞULUI-CUMPĂRĂTOR. ÎNTÂIETATEA RECUNOSCUTĂ TITLULUI INVOCAT DE RECLAMANT

Analizând ansamblul lucrărilor dosarului, instanţa reţine că este în situaţia de a compara cele două titluri de proprietate produse de părţi, care emană de la autori diferiţi.

Comparând cele două titluri, instanţa urmează să dea întâietate titlului reclamantului, reţinând că acesta este mai vechi şi provine de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul pârâtei provine de la stat, care nu a avut niciodată un titlu legal asupra imobilului, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 10895/ 18.09.1997.

(Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5702 din 22 mai 2001)

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.02.2001, reclamantul F.A. a chemat în judecată pe pârâta C.O., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie

obligată aceasta la a-i restitui în deplină proprietate' şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. C.P. nr. 8, ap. 4, sector 1, solicitând instanţei a proceda la compararea titlurilor şi a da preferinţă titlului său.

în motivarea acţiunii se arată că imobilul situat în str. C.P. nr. 8, sector 1, a fost dobândit în proprietate de soţii P.V. şi E., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 35869/1932, şi autorizaţie de construcţie nr. 2A din 25.04.1933. Imobilul a fost naţionalizat ilegal în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentinţa civilă nr. 10895 din 18.09.1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 în dosar 16719/1997, s-a dispus restituirea în proprietate lui F.N.L., constatându-se că imobilul a fost naţionalizat abuziv. în baza acestei sentinţe s-a emis dispoziţia 880/6.04.1998.

Se precizează că pârâta a dobândit în proprietate apartamentul 4 [...] mansardă din str.

C.P,. nr. 8 sector 1, prin contract de vânzare-cumpă-rare nr. 3989/30512/15.04.1997. Se menţionează că titlul său este valabil, cu dată mai veche decât titlul pârâtei, că el provine de la adevăraţii proprietari, faţă de titlul pârâtei, care provine de la un neproprietar.

Arată că este unicul moştenitor al lui F.N.L., conform certificatului de moştenitor nr. 3 din

3.01.1999.

în susţinerea acţiunii s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpă-rare nr. 3989/30512/15.04.1997; sentinţa civilă nr. 10895/18.09.1997; dispoziţie nr. 880 din 06.04.1998; certificat de moştenitor nr. 3 din 3.01.1999; act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35869/29 dec. 1932; autorizatie din 25.04.1933; certificat nr. 1063 din 13.01.1999; certificat de moştenitor nr. S 250 din 11.07.1966, nr. 1236/30.08.1985; declaraţie autentificată sub nr. 306 din 13.03.1987; certificat de naştere nr. 174741; certificat de deces nr. 395272; declaraţie autentificată la data de 08.11.1995; certificat de naştere nr. 175038, 145628; certificat de deces, legalizat sub nr. 108/1998; declaraţie autentificată sub nr. 1602/10.12.1997.

Pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat apărare în scris.

Analizând ansamblul lucrărilor dosarului, instanţa reţine că este în situaţia de a compara cele două titluri de proprietate produse de părţi, care emană de la autori diferiţi.

Titlul de proprietate al reclamantului a fost dovedit prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 35869 din 29.12.1932, autorizaţie de construire din 25.04.1933, sentinţa civilă nr. 10895 din 18.09.1997, poziţie nr. 880/06.04.1998, iar

pârâta a dovedit titlul său de proprietate cu contractul său de vânzare-cumpărare nr. 3989/ 30512/15.04.1997.

Se reţine că titlul de proprietate nu face dovada deplină a proprietăţii decât dacă emană de la adevăratul proprietar, iar în cazul comparării de titluri nu se poate limita a se dovedi că autorul imediat a fost adevăratul proprietar, ci trebuie să se facă dovada calităţii de proprietar a tuturor transmiţătorilor bunului.

Astfel, analizând titlul de proprietate al reclamantului, instanţa reţine că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35869/ 29.12.1932, autorul reclamantului, respectiv V.P., a cumpărat o suprafaţă de teren pe care ulterior, în baza autorizaţiei de construire din 25.04.1933, au edificat o construcţie formată din subsol, parter, etaj, mansardă, imobil care în întregime a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin sentinţa civilă nr. 10895/18.09.1997, s-a constatat că naţionalizarea s-a făcut în mod abuziv şi s-a dispus restituirea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în str. C.P. nr. 8, sector 1 (fostă C.N., fostă G.A., aşa cum rezultă din conţinutul sentinţei).

Reclamantul a făcut dovada calităţii procesuale active, prin certificatele de moştenitor nr. 3 din

3.01.1999, nr. S 250/11.07.1966, nr. 1236/ 30.08.1985.

Analizând titlul pârâtei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, instanţa reţine că acest imobil a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de la Primăria municipiului Bucureşti - S.C. H.N. S.A., fără a se face mai departe dovada dreptului de proprietate al statului asupra acestui imobil.

Comparând cele două titluri, instanţa urmează să dea întâietate titlului reclamantului, reţinând că acesta este mai vechi şi provine de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul pârâtei provine de la stat, care nu a avut niciodată un titlu legal asupra imobilului, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 10895/18.09.1997, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează ca, în baza art. 480 C. civ., să oblige pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în str. C.P. nr. 8, ap. 4, et. 2, sector 1.

Urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT ÎN BAZA DECRETULUI NR. 92/ 1950. IMPLICAŢIILE CARACTERULUI NEVALABIL AL NAŢIONALIZĂRII ASUPRA ÎNSTRĂINĂRII ULTERIOARE A IMOBILULUI ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 112/1995.