Acţiune în stabilirea paternităţii. Stabilire prin raport de expertiză ADN că pârâtul nu este tatăl minorului. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 3864 din 4 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă a Judecătoriei Gherla, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta C.O.A. împotriva pârâtului P.L.G., pentru stabilirea paternităţii.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului în sumă de 2350 lei, reprezentând onorariu avocaţial şi contravaloarea raportului de expertiză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit certificatului de naştere seria nu nr. ..., la data de 12.09.2007 s-a născut minorul C.L.I., având ca mamă pe reclamanta C.O.A. şi ca tată - necunoscut.
Prin acţiunea de faţă reclamanta a susţinut că ar fi avut o relaţie intimă discretă cu pârâtul, relaţie din care s-a născut minorul C.L.I. însă pârâtul a negat existenţa acestei relaţii cu reclamanta şi că astfel minorul nu este fiul său.
Pentru a se clarifica această situaţie instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale ADN la IML Mina Minovici Bucureşti, din care a rezultat că pârâtul P.L.G. nu este tatăl biologic al minorului C.L.I..
Acest raport de expertiză ADN a fost contestat de către reclamantă, solicitând o contraexpertiză, pe care instanţa a încuviinţat-o tot la IML Bucureşti.
Cu toate acestea, părţile deşi s-au deplasat la IML Bucureşti nu s-au prezentat la orele stabilite pentru prelevarea probelor în vederea efectuării contraexpertizei, invocând tot felul de motive, astfel că instanţa la data de 29.04.2009, le-a decăzut din proba contraexpertizei.
Pe lângă proba expertizei ADN au fost administrate ca probe interogatoriul părţilor şi audierea a doi martori, care coroborate cu proba tehnico-ştiinţifică de specialitate ADN, care de altfel este proba hotărâtoare în cauză, au infirmat alegaţiile reclamantei, în sensul că pârâtul nu este tatăl biologic al minorului C.L.I., ci a unui alt bărbat.
Prin decizia civilă nr. 292/A/5.06.2013 a Tribunalului Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.O.A. în nume propriu şi în calitate de reprezentantă legală a minorului C.L.I. împotriva Sentinţei civile nr. 1783 din 26.10.2011 a Judecătoriei Gherla, pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această deciziei, tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la critica vizând nulitatea hotărârii, pe motiv că instanţa nu a indicat că reclamanta a promovat acţiunea în calitate de reprezentantă a minorului, şi nu a indicat domiciliul părţilor, tribunalul a înlăturat-o ca nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art.261 alin. 1 pct.2 Cod de procedură civilă hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat, numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor.
În cuprinsul sentinţei atacate prima instanţă a făcut menţiunea numelui, însă nu a menţionat domiciliul acestora. Scopul menţionării domiciliului părţilor este acela de a identifica partea, pe de o parte, iar pe de altă parte de a se şti unde se comunică hotărârea pronunţată. Din copia scriptului depus la data de 3.06.2009 prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.208 lin.2
Cod proc, civilă şi a altora, reclamanta şi-a indicat domiciliul procesual ales la cab av. T.G.F., situat în Cluj -Napoca, str. ., jud. Cluj.
Din dovada de comunicare depusă la dosar, reiese că hotărârea atacată a fost comunicată la domiciliul procesual ales al reclamantei, unde avocatul a refuzat primirea, solicitând ca hotărârea să se comunice la domiciliul reclamantei, contrar dispoziţiilor art.93 Cod de procedură civilă. Cu toate acestea, prima instanţă a dispus comunicarea la domiciliul reclamantei, astfel că acesta nu a suferit nici o vătămare cu privire la lipsa menţionării adresei din cuprinsul hotărârii atacate. Nu corespunde realităţii, rămânând la nivel de simplă susţinere faptul că reclamanta a comunicat prin fax instanţei o cerere de comunicare a hotărârii la domiciliul său.
În ceea ce priveşte faptul că prima instanţă a indicat în hotărâre că acţiunea s-a formulat de către reclamantă doar în nume propriu nu şi în interesul minorului, nici acest aspect nu este de natură să atragă sancţiunea nulităţii sentinţei, fiind vorba de o simplă eroare materială, atâta timp cât acest aspect reiese din considerentele hotărârii.
În ceea ce priveşte lipsa de procedură cu reclamanta de la ultimul termen de judecată. Acest motiv este neîntemeiat, reclamanta fiind citată la domiciliul procesual ales la cabinet avocat, unde citaţia a fost semnată de un avocat. Nu rezultă din nici un act depus la dosar sau vreo solicitare reţinută în încheierea de şedinţă că pe parcursul procesului aceasta a solicitat să fie citată la domiciliul său. Potrivit dispoziţiilor art.98 Cod de procedură civilă schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar. În condiţiile în care o atare schimbare nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei, nu putea fi luată în considerare, procedura fiind legal îndeplinită.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, proba cu contraexpertiza a fost încuviinţată şi administrată de instanţa de apel. Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico legală - examen ADN, numitul P.L.G. nu este tatăl biologic al minorului C.L.I.. S-a menţionat că pentru fiecare din persoanele cărora li s-au prelevat prove, profilul ADN rezultat din prelucrarea probei biologice de sânge este perfecto concordant cu profilul ADN obţinut anterior prin testarea de probe din salivă. Raportul a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă IML Bucureşti.
Prin urmare, din probele administrate în cauză a reieşit cu certitudine că pârâtul nu este tatăl minorului. Deşi s-a invocat de către reprezentantul reclamantei faptul că anexa la raportul de expertiză nu poartă semnătura medicilor care au întocmit raportul, aceasta nu afectează în nici un fel concluziile, întrucât pe pagina a 3-a există menţiunea potrivit căreia anexa este parte integrantă a raportului, raport care poartă semnătura medicilor care au efectuat expertiza.
În altă ordine de idei raportul a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă IML Bucureşti ceea ce de natură să înlăture orice suspiciune în legătură cu legalitatea acestui raport .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.O.A., in numele si in interesul fiului său minor, cat si in nume personal, In contradictoriu cu intimatul-parat P.L.G., solicitând:casarea in întregime a deciziei civile nr. 292/a/2013, pronunţata de Tribunalul Cluj şi obligarea intimatului-parat la plata cheltuielilor de judecata, constând in onorar avocaţial.
În motivarea recursului reclamanta a invocat următoarele:
1. In mod prioritar, a invocat nulitatea deciziei atacate, pentru încălcarea prev. art. 261 alin. 1, pct. 2 din Codul de procedura civila, in sensul ca instanţa de apel nu a indicat in hotărârea atacata adresa pârtilor, ci doar numele reclamantei şi al intimatului-parat, ceea ce atrage casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.
Potrivit art 261, alin. i, pct 2 din Codul de procedura civila, instanţa trebuie sa menţioneze in hotărâre numele, domiciliul si calitatea pârtilor, ceea ce in cazul de fata nu s-a întâmplat, din dispozitivul deciziei lipsind numele si adresa intimatului-parat, împrejurare care atrage nulitatea hotărârii fiind încălcata dispoziţia imperativa a art. 261 alin. 1 din Codul de procedura civila care cuprinde expresia " hotărârea ... va cuprinde: "
Desi o astfel de critica a fost adusa in fata instanţei de apel in legătura cu sentinţa pronunţata de instanţa de fond, practic instanţa de apel a făcut acelaşi lucru.
Cu titlu de practica judiciara in care s-a dispus anularea unei sentinţe in acest sens, a anexat motivelor de apel, in extras, Decizia nr. 151/2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Drept consecinţa a constatării nulităţii hotărârii, apreciază ca se impune casarea in intregime a acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, potrivit art 304, pct 5 din Codul de procedura civila.
In mod greşit instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea contraexpertizei in cadrul unui laborator de medicina-legala, cel puţin egal in grad/ierarhie cu IML BUCUREŞTI, din una dintre tarile membre ale UE, fiind din nou incidente prev. art 304, pct 5 din Codul de procedura civila.
In fata instanţei de fond a fost efectuata o expertiza medico-legala ADN de către IML Bucureşti, potrivit căreia, intimatul-parat nu este tatăl biologic al copilului.
Expertiza a utilizat ca probe-martor saliva prevalată de la parti motiv pentru care a solicitat in termen legal o contraexpertiza care sa fie efectuata folosind ca probe-martor sânge recoltat de la parti.
Instanţa a încuviinţat efectuarea contraexpertizei, dar tot in cadrul IML Bucureşti, desi reclamanta a solicitat efectuarea unei astfel de expertize in cadrul IGPR -Institutului de Criminalistica sau in cadrul unui laborator privat din Bucureşti pentru a asigura obiectivitatea administrării probei.
Argumentele instanţei de fond pentru care a încuviinţat contraexpertiza in cadrul IML Bucureşti au fost intemeiate pe prev. art. 4 din OG nr. 1/2000 privind organizarea di funcţionarea institutelor de medicina legala, care prevede ca "institutele de medicina legala sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum si alte lucrări medico-legale ".
Fata de aceasta situaţie, in cauza a invocat excepţia de neconstitutionalitate a acestui articol, cauza fiind suspendata in acest sens, insa CCR a respins excepţia, apreciind ca prevederea nu restrânge dreptul la un proces echitabil si nu contravine Constituţiei României.
Contraexpertiza nu a mai fost administrata in fata instanţei de fond intrucat paratul nu a inteles sa se prezinte la IML Bucureşti, instanţa revenind asupra acestei probe, apreciind ca nu sunt mijloace juridice de constrângere a intimatului-parat pentru a se prezenta la IML Bucureşti, fara insa a aplica acestuia vreo sancţiune desi a cerut acest lucru, conform art. 108 lit. h ) din C.p.civ.
In fata instanţei de apel, a reiterat cererea de efectuare a contraexpertizei, pe care instanţa a incuviintat-o.
Odată încuviinţata aceasta proba a ridicat din nou problema imparţialităţii experţilor care vor efectua contraexpertiza, întrucât prima expertiza a fost efectuata de către sefa Laboratorului de genetica din cadrul IML Bucureşti "MINA MINOVICI", practic persoana care deţine cea mai inalta funcţie din tara pe linie de genetica.
Pentru acest considerent, a solicitat instanţei de apel sa dispună efectuarea expertizei in cadrul unui institut de medicina legala din una din tarile UE, cu precădere Germania sau Austria, insa implicarea instanţei de apel s-a limitat doar la a acorda un răgaz scurt de o aproximativ 3 săptămâni, reclamantei si intimatului pentru ca impreuna sa facă demersuri in vederea efectuării expertizei in afara tarii, in răgazul acordat, in cadrul unui laborator privat, in caz contrar dispunând ca expertiza sa se efectueze in cadrul IML Bucureşti.
In răgazul acordat, a avut loc o intalnire intre parti asistate de avocaţi in cadrul căreia s-a arătat disponibilitatea de a efectua demersuri in sensul arătat, de către ambele parti, dar au apărut divergente in ceea ce priveşte tara in care ar fi urmat sa se faca expertiza, respectiv reclamanta a dorit in Austria, iar intimatul in Germania fiindu-i mai convenabil in aceasta din urma tara pentru ca isi desfăşoară in mare parte activitatea in tara menţionata.
In răgazul acordat de instanţa, reclamanta a realizat ca pentru a avea valoare probatorie, contraxeprtiza trebuie efectuata doar in cadrul unui institut IML, cel mai inalt in ierarhie, din alta tara a UE, ceea ce nu se poate realiza decât la solicitarea instanţei de judecata, la fel ca si in România, iar efectuarea unei noi expertize in cadrul unui laborator privat nu are nicio forţa probatorie in raport cu expertiza efectuata in cadrul IML Bucureşti.
A invederat in scris acest lucru instanţei de judecata prin scriptul depus la data de 29.03.2013.
Faţă de dispoziţiile instanţei relative la faptul ca daca nu se va putea efectua contraexpertiza in afara tarii prin comun acord expertiza se va efectua la IML Bucureşti Mina Minovici, a dat curs dispoziţiilor instanţei.
In raport cu împrejurarea ca primul raport de expertiza in cauza a fost efectuat de către cel mai inalt institut din tara si de către persoana care deţine cea mai inalta funcţie pe aceasta linie, verificarea prin contraexpertiza in mod imparţial, nu se putea face de către subalterni ai acesteia, astfel ca, fata de particularitatea cauzei, consideră ca instanţa de judecata era ţinuta, in raport cu interesul superior al
minorului, in ciuda oricăror dificultăţi, sa dea curs solicitării de a pregăti si dispune efectuarea unei contraexpertize in sistemul medico-legal din alta tara a UE, fiind cetăţeni ai uniunii menţionate, ceea ce le conferă posibilitatea de a apela la serviciile medico-legale din alta tara membra atunci cand interesul cauzei il impune.
Fata de cele de mai sus, consideră ca in cauza sunt incidente prev. art. 304, pct 5 din Codul de procedura civila, astfel ca se impune casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. In mod greşit instanţa de apel si-a intemeiat hotărârea data pe concluziile raportului de expertiza si cel de contraexpertiza efectuate in cauza, atâta timp cat Anexa 1 la acestea nu sunt semnate către experţi, acestea fiind nule.
Nici Anexa nr.l la primul raport de expertiza si nici Anexa nr. 1 la raportul de contraexpertiza, nu sunt semnate de către experţi, desi in cele doua rapoarte se arata ca sunt parte integranta din acestea.
Anexele la care fac referire sunt rezultatele examinării probelor martor (saliva in cadrul primei expertize si, sânge, in cadrul contraexpertizei).
Concluziile rapoartelor de exeprtiza sunt bazate in mod exclusiv pe aceste anexe, care nu sunt insusite prin semnătura de către cei care au efectuat expertizele.
Faptul nu este intamplator. Cu siguranţa ca in raport cu datele menţionate in Anexa nr. 1 la cele doua rapoarte, concluziile rapoartelor de expertiza efectuate in cauza sunt corecte, insa niciunul dintre experţi nu isi asuma anexa, adică niciun expert nu isi asuma responsabilitatea ca anexele la care am făcut referire contin date reale, verificate de către ei, astfel ca nu este exclusa posiblitatea pe care o bănuieşte reclamanta referitoare la substituirea de probe in mod voluntar sau involuntar.
Potrivit art. 11 , alin. 3 din Ordinul 1134/C din 25.05.200 al ministrului de resort, raportul de expertiza se semnează de către toti experţii care au participat la efectuarea expertizei, ceea ce inseamna ca un act sau anexa care face parte integranta din expertiza, trebuie si el semnat.
De aceea consideră că, in mod greşit instanţa de apel a respins cererea sa de a solicita IML Bucureşti semnarea anexei, dar mai ales in mod greşit si-a intemeiat hotărârea pe un astfel de raport de exeprtiza.
Rezultatul contraexpertizei arata ca intimatul nu este tatăl biologic, la fel ca prima expertiza.
Acest rezulat este dezarmant si frapant pentru reclamantă întrucât, intimatul fiind singura persoana cu care a avut raporturi intime in perioada de concepţie a copilului, fapt recunoscut de acesta prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, tatăl copilului nu poate fi altcineva.
A pornit acţiunea in prezenta cauza in deplina cunoştinţa de cauza si s-a bazat pe expertiza AND care urma sa fie administrata in cauza, dar a constat ca ştiinţa bate realitatea, ceea ce nu poate fi admis.
De aceea, invederează ca fata de rezultatul celor doua expertize, urmează sa formuleze plângere penala fata de experţii implicaţi in efectuarea ei pentru substituirea de probe, astfel incat probele recoltate sa fie examinate in cadrul unei cercetări penale, in laboratoarele IGPR, pentru a se stabili daca ele aparţin intimatului parat.
4. Nu in ultimul rand, prin restrângerea legislativa impusa de art. 4 din OG nr. 1/2000 privind organizarea di funcţionarea intitutelor de medicina legala, care prevede ca "institutele de medicina legala sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum si alte lucrări medico-legale ", consideră că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat a de art. 6 alin. 1 din CEDO.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce priveşte prima critică vizând nulitatea deciziei pe considerentul că din conţinutul său lipseşte adresa părţilor, fiind dată astfel cu încălcarea art. 261 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., la fel ca şi instanţa de apel, cu ocazia analizării motivului similar referitor la hotărârea judecătoriei, curtea constată că acesta nu este fondat.
Prin lipsa menţionării domiciliului părţilor în dispozitivul deciziei pronunţate în apel, acestora nu li s-a produs nicio vătămare.
Decizia a fost comunicată la domiciliul acestora, dovada cea mai clară constituindu-o faptul că reclamanta a şi exercitat în termen legal prezentul recurs.
În ce priveşte motivul vizând respingerea de către instanţa de apel a solicitării încuviinţării unei expertize medico-legale în cadrul unui laborator de medicină legală egal în grad ierarhic cu IML Bucureşti, într-o ţară membră UE, curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Încă prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat efectuarea testului ADN, probă solicitată şi de către pârât şi încuviinţată de către prima instanţă la termenul de judecată din 16.04.2008 (f. 30).
Instanţa a pus în discuţie efectuarea expertizei la IML Bucureşti, niciuna dintre părţi neavând obiecţiuni de formulat în privinţa institutului la care urma să se efectueze expertiza.
Potrivit primei expertize ADN efectuate în cauză (f. 40-43), pârâtul nu este tatăl biologic al minorului C.L.I..
Reclamanta a solicitat încuviinţarea efectuării unei contraexpertize ADN, cu participarea unui expert asistent desemnat de către ea, suspicionând o înlocuire involuntară a probelor martor în baza cărora s-a efectuat lucrarea ştiinţifică.
Totodată reclamanta a solicitat ca efectuarea contraexpertizei să se facă la un alt institut medico-legal din ţară, sens în care instanţa a formulat adrese către IML Tg. Mureş, IML Craiova, IML Timişoara şi IML Cluj, solicitând să comunice dacă în cadrul acestor institute se efectuează expertize ADN.
IML Timişoara a confirmat că în cadrul acestui institut se efectuează expertize ADN (f. 95 dosar fond), precizând însă că având în vedere situaţia din speţă- că prima expertiză prin test ADN a fost efectuată - următoarea expertiză de cercetare a filiaţiei prin test ADN este considerată contraexpertiză şi nu poate fi efectuată în cadrul acestui institut. S-a menţionat totodată că pentru efectuarea contraexpertizei părţile trebuie să se adreseze INM Mina Minovici Bucureşti.
Reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din OG nr. 1/2000, care a fost respinsă prin decizia nr. 874/2011 a Curţii Constituţionale (f. 143-145).
De asemenea, la solicitarea adresată Laboratorului de Analize Genetice Judiciare din cadrul Poliţiei Române din cadrul Institutului de Criminalistică, în sensul dacă efectuează teste ADN pentru stabilirea paternităţii, această instituţie a răspuns că o astfel de lucrare nu intră în sfera sa de atribuţii (f. 87 dosar fond).
La ultimul termen de judecată din faţa primei instanţe, consecutiv comunicării deciziei nr. 874/2011 a Curţii Constituţionale, reclamanta şi reprezentantul său nu s-au prezentat, astfel încât instanţa a reţinut cauza în pronunţare.
În apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei prin care acţiunea a fost respinsă, instanţa a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize medico-legale ADN de stabilire a paternităţii, concretizată prin raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - din 22.05.2013, avizat de către Comisia de avizare şi control din cadrul IML Mina Minovici Bucureşti (f. 105-108 dosar apel).
În cadrul acestui ultim raport de expertiză se menţionează că pentru fiecare dintre persoanele menţionate - reclamanta , pârâtul şi copilul C.L.I. - profilul ADN rezultat prin prelucrarea probei biologice de sânge (folosită la efectuarea contraexpertizei), este perfect concordant cu profilul ADN obţinut anterior prin testarea de probe de salivă (folosite la efectuarea primei expertize ADN).
Totodată, IML Mina Minovici Bucureşti a trimis instanţei un înscris din care reiese că gradul de concludenţă al unei expertize ADN este acelaşi, indiferent de tipul probei biologice de la care se porneşte testarea, iar potrivit protocolului standard de lucru, expertizele medico-legale de filiaţie prin examen ADN se realizează pornind exclusiv de la probe de salivă, care reprezintă în prezent în toată lumea probele biologice de elecţie în ce priveşte stabilirea identităţii unei persoane.
Reiese aşadar că, efectuarea primei expertize ADN pe baza probelor de salivă, deşi contestată de către reclamantă, constituie procedura standard, uzitată în întreaga lume în efectuarea expertizelor ADN de stabilire a paternităţii.
În plus, potrivit menţiunii făcute de IML Mina Minovici Bucureşti, gradul de concludenţă al unei expertize ADN este acelaşi, indiferent de tipul probei biologice de la care se porneşte testarea, aspect care, cel puţin în prezenta cauză, este pe deplin confirmat, în condiţiile în care prima expertiză s-a făcut din probe de salivă, cea de-a doua din probe de sânge, concluzia este identică, iar potrivit menţiunii din cel de-al doilea raport de expertiză, profilul ADN rezultat în ambele rapoarte, întocmite din probe biologice diferite este perfect concordant.
Această menţiune, în opinia instanţei, înlătură orice dubiu asupra corectitudinii expertizelor efectuate în cauză, întrucât dacă ar exista o minimă posibilitate ca una din cele trei probe (prelevate de
la mamă, copil şi prezumtivul tată), să fi fost confundate cu ale unei alte persoane cu ocazia efectuării primei expertize, această împrejurare s-ar fi depistat cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize prin relevarea unei neconcordanţe cu profilul ADN obţinut anterior, în cadrul primei expertize.
În concluzie, în cauză s-au efectuat două expertize ADN, având la bază probe biologice diferite - salivă şi sânge - care au relevat nu doar acelaşi rezultat pertinent în speţă, în sensul că pârâtul nu este tatăl copilului, ci, mai mult, acelaşi profil ADN.
Raportat la dispoziţiile art. 6 din OG nr. 1/2000 şi la efectuarea a două expertize ADN, cu acelaşi rezultat, curtea constată că solicitarea reclamantei de efectuare a unei contraexpertize în cadrul unui laborator de medicină legală egal în grad ierarhic cu IML Bucureşti, formulată în recurs nu este fondată.
Activitatea de medicină legală prezintă o importanţă socială deosebită, fapt ce necesită ca aceasta să fie supusă controlului statului prin instituţiile sale, aspect reţinut în considerentele deciziei nr. 874/2011 a Curţii Constituţionale. O instanţă judecătorească română nu are autoritatea de a solicita unei instituţii medico-legale străine, egale în grad ierarhic cu IML Mina Minovici Bucureşti efectuarea unei expertize medico-legale, întrucât printr-o atare solicitare şi-ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.
Raportat la precizarea făcută de către reprezentantul reclamantei, în sensul că va formula plângere penală împotriva experţilor implicaţi în efectuarea expertizelor pentru substituire de probe, curtea constată că în ipoteza în care acest demers judiciar va fi făcut şi se va finaliza printr-o hotărâre de condamnare, reclamanta va avea la dispoziţie căile procedurale prevăzute de lege în astfel de situaţii.
Critica vizând nulitatea rapoartelor de expertiză pe motiv că anexa nr. 1 ce face parte atât din raportul efectuat în faţa primei instanţe, cât şi din cel efectuat în apel, nu este semnată de experţi, nu este fondată.
În conţinutul ambelor rapoarte de expertiză se menţionează explicit că anexa 1 face parte integrantă din raport, pe anexa 1 se menţionează proba şi numele persoanei de la care a fost prelevată, astfel încât experţii semnatari ai celor două rapoarte de expertiză, chiar dacă nu au semnat cele două anexe 1, şi-au însuşit conţinutul acestor anexe care fac parte din rapoartele de expertiză.
Prin urmare, lipsa semnării anexei 1 nu are ca şi consecinţă nulitatea raportului de expertiză.
Critica vizând faptul că prin restrângerea legislativă impusă de art. 4 din OG nr. 1/2000, reclamantei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din C.E.D.O., nu este fondată.
Chiar în cadrul prezentului litigiu, a fost supusă controlului de constituţionalitate dispoziţia legală incriminată, iar Curtea Constituţională a statuat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. De asemenea, chiar în conţinutul deciziei nr. 874/2011 s-a arătat de către Curtea Constituţională că art. 4 din OG nr. 1/2000 nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
| ← Stabilire paternitate pe baza declaraţiilor de martori | Prezumţia mandatului tacit reciproc între soţi operează... → |
|---|
