Stabilire paternitate pe baza declaraţiilor de martori
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4100 din 23 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 15.12.2009, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti a fost admisă acţiunea civilă intentată de reclamanta B.A., pentru minora B.I.G., în contradictoriu cu pârâtul I.G., s-a stabilit că pârâtul este tatăl din afara căsătoriei al minorei B.I.G., născută la data de
11.07.2009 în localitatea Tîrgu Mureş, s-a încuviinţat ca minora să poarte numele pârâtului, acela de
I., a fost obligat pârâtul să plătească pe seama minorei pensie de întreţinere în cuantum de câte 150 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii iniţiale 02.09.2009 şi până la majorat sau noi dispoziţiuni şi de asemenea a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 909,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 81/A din
29.04.2010 pronunţat de Tribunalul Maramureş, prin care în temeiul art. 297 alin. 1 C.pr.civ. a fost desfiinţată sentinţa primei instanţei şi trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe,
Tribunalul a reţinut că judecata s-a făcut în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat, iar potrivit art. 85 din Cod procedură civilă judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune astfel.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr. .../224/2010, iar prin sentinţa civilă nr. 893 din
24.11.2010, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti a fost admisă acţiunea civilă intentată de reclamanta B.A., pentru minora B.I.G., în contradictoriu cu pârâtul I.G., s-a stabilit că pârâtul este tatăl din afara căsătoriei al minorei B.I.G., născută la data de 11.07.2009 în localitatea Tîrgu Mureş, s-a încuviinţat ca minora să poarte numele pârâtului, acela de I., a fost obligat pârâtul să plătească pe seama minorei pensie de întreţinere în cuantum de câte 100 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii iniţiale 02.09.2009 şi până la majorat sau noi dispoziţiuni şi de asemenea a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2309,3 lei cheltuieli de judecată.
Analizând probaţiunea, în rejudecare instanţa a reţinut că reclamanta l-a cunoscut pe pârât şi a avut o relaţie intimă cu aceasta probabil din 15.09.2008, data începerii anului şcolar, ambii fiind elevi la acelaşi liceu şi chiar colegi, împrejurare ce rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, în primul şi cel de-al doilea ciclu procesual. Iniţial pârâtul a fost citat cu menţiunea de a se înfăţişa personal la interogatoriu, însă nu s-a prezentat la termenele de judecată, fără a justifica vreun motiv temeinic pentru lipsa sa, împrejurare ce a determinat instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art.225 C.proc.civ., în sensul de a o socoti ca o mărturisire deplină, anume o recunoaştere de paternitate, întrucât se coroborează cu rezultatul celorlalte probe administrate.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că din declaraţia martorei G.L.A., colegă de cameră cu mama minorei, rezultă că pârâtul o vizita adeseori pe aceasta din urmă, rămânând peste noapte cu ea. De asemenea, releva martora că mama minorei nu a avut legături cu alte persoane de sex opus în timpul legal de concepţie, stabilit potrivit art. 61 C. Fam., în perioada cuprinsă între 14.09.200812.01.2009, reprezentând a treia suta şi a o sută optzecea zi înainte de data naşterii copilului, perioadă ce corespunde cu susţinerile pârâtei, precum şi cu datele privind durata sarcinii din fişa medicală depusă la dosarul cauzei.
Instanţa a mai avut în vedere depoziţia martorului M.G., cumnatul reclamantei, care a arătat că în perioada cât reclamanta a fost gravidă, ea împreună cu pârâtul i-au cerut să-i transporte pe amândoi la Târgu Mureş pentru a face o ecografie. Au apelat la cumnatul reclamantei pentru că nu voiau să afle persoane străine că ea este însărcinată. La întoarcere, pârâtul a recunoscut în faţa tuturor că este tatăl copilului, iar mama lui i-a reproşat faptul că a făcut această recunoaştere.
Au fost analizate şi depoziţiile martorilor propuşi de pârât, martorul S.C., care a fost coleg de liceu cu I.G., a declarat că nu cunoaşte nimic în legătură cu raporturile intime dintre cele două părţi, iar martora V.I., care a fost „prietenă foarte bună” cu pârâtul, precum şi colegi de clasă în cursul anului IV de Liceu a confirmat cele reţinute mai sus, declarând că „ulterior am auzit discutându-se de către diferiţi cetăţeni că între cei doi ar fi fost relaţii intime, în urma cărora s-a născut minora B.I.G. la data de 11 iunie 2009”.
În cel de-al doilea ciclu procesual instanţa a pus, din oficiu, în discuţia reprezentantului pârâtului administrarea probei cu expertiza ADN. Acesta a refuzat administrarea probei.
Instanţa a apreciat că în perioada legală de concepţie a minorei între cele două părţi au existat relaţii intime, iar rezultatul acestora a fost naşterea fetiţei, astfel că în temeiul art.56 C.fam. a admis acţiunea reclamantei şi a stabilit că pârâtul este tatăl minorei B.A. G., născută la 11.07.2009, pe cale de consecinţă, a dispus în temeiul art.80 din Legea nr.119/1996, înscrierea numelui pârâtului în actul de naştere al minorei la rubrica „date privind părinţii-tatăl”, iar în temeiul art.12 alin.1 Decret.nr.31/1954 coroborat cu art.64 alin.2 C.fam. a încuviinţat ca minora să poarte ca nume de familie al pârâtului, anume „I.”. Pârâtul a fost obligat, în temeiul art.86 C.Fam. coroborat cu art.42-44 şi art.94 din acelaşi Cod, la plata unei pensii de întreţinere, în cuantum de 150 lei/lună, in favoarea minorei, reprezentand V parte din salariul minim pe economie, conform H.G. nr.1051/2008. În temeiul art.274 C.proc.civ. pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 2309,30 lei, din care onorariu avocaţial în sumă de 900 lei din primul ciclu procesual şi apel, iar suma de 1.000 lei în prezenta cauză, precum şi suma de 100 lei pentru fiecare deplasare la instanţă.
Prin decizia civilă nr. 64/A/21.03.2013 a Tribunalului Maramureş a fost respins apelul declarat de apelantul I. G., în contradictoriu cu intimata B.A., împotriva sentinţei civile nr.893 din
24.11.2010, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, a fost admis apelul declarat de apelanta B.A.
împotriva sentinţei civile nr. 893 din 24.11.2010, care a fost schimbată în parte, în sensul că a obligat pe pârâtul I. G. să achite în favoarea minorei B.I.G., născută în data de 11.07.2009, suma de câte 150 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data introducerii acţiunii iniţiale, 02.09.2009 şi până la majorat sau noi dispoziţiuni şi l-a obligat pe apelantul I.G. să achite apelantei-intimate B.A. suma de 1514 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie tribunalul a reţinut că procedura de citare cu pârâtul a fost îndeplinită, fiind prezent reprezentantul pârâtului în şedinţa publică din 20.07.2010, în şedinţa din
13.10.2010, 3.11.2010 şi 24.11.2010, la ultimul termen de judecată punând şi concluzii pe fond,fiind incident art. 89 alin.2 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, acesta a indicat şi un domiciliu procesual ales în ţară, pentru comunicarea actelor de procedură.
Raportul de expertiză medico-legală privind cercetarea paternităţii, primul examen serologic nr.1830 din 04.01.2012 întocmit de IML Timişoara relevă că minora B.I.G. poate fi, în limita sistemelor serologice efectuate, fiica apelantului I.G.. Concluzii în sensul unui procent de probabilitate de 70% în limita sistemelor serologice efectuate a cuprins şi raportul de expertiză medico-legal privind cercetarea paternităţii examen serologic complex efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală ADN întocmit în cauză de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” au fost în sensul existenţei unei relaţii de înrudire biologică între I.G. şi minora B.I.G., acesta fiind tatăl biologic al minorei cu o probabilitate de 99,99999939%.
Probaţiunea de specialitate, expertizele de cercetare a filiaţiei se coroborează cu depoziţiile martorilor M.G., G.A.L., audiaţi în primul ciclu procesual.
Pe cale de consecinţă instanţa a constatat că în mod corect prima instanţă de fond a stabilit paternitatea din afara căsătoriei a pârâtului, în aplicarea dispoziţiilor art. 56 din Codul familiei, cu toate consecinţele juridice în ceea ce priveşte situaţia legală a minorei.
Raportat la aceste aspecte, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.
În considerarea prevederilor art. 296 teza a 2 a Cod procedură civilă tribunalul a admis apelul declarat de apelanta B.A., cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii apelate, conform celor solicitate prin cererea de apel.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere la determinarea cuantumului pensiei de întreţinere în favoarea minorei, nivelul venitului minim brut pe economia naţională.
Potrivit prevederilor H.G. nr. 1051/2008, în vigoare la data introducerii acţiunii, acest venit era de 600 lei. Minora B.I.G. este singurul copil al apelantului, astfel încât, prin aplicarea cotei legale de V conform art. 94 alin.3 din Codul Familiei şi a prezumţiei conform căreia pârâtul realizează venituri cel puţin la acest nivel (evocat implicit prin apelul declarat de reclamantă), tribunalul a schimbat în parte sentinţa, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 150 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, în aceleaşi condiţii.
Contrar susţinerilor apelantului I.G. (care nu a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva datei stabilite pentru debutul obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere), în cazul acţiunilor de stabilire a paternităţii, obligaţia de a plăti o pensie de întreţinere incumbă tatălui a cărui paternitate a fost lămurită retroactiv, începând cu data introducerii acţiunii, întreţinerea copilului minor având caracter continuu până la majorat, iar hotărârea, un caracter declarativ. În acest sens este de exemplu şi decizia de îndrumare nr. 19/1965 a fostului Plen al Tribunalului Suprem.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul prevederilor art. 298 raportat la art. 274 Cod procedură civilă, apelantul I.G. a fost obligat să achite apelantei-intimate B.A. suma de 1514 lei reprezentând onroariu avocat 1000 lei şi 514 lei cheltuieli de deplasare în vederea efectuării expertizelor medico-legale, alte cheltuieli, conform actelor justificative depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul I.G., solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în favoarea acesteia.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că, în al doilea ciclu procesual, precum şi în cererea de apel şi-a indicat adresa ca fiind în Italia, cu acte justificative, însă nu a fost citat de la această adresă, ci de la domiciliul ales, la cabinetul individual de avocat. Din acest motiv, recurentul a apreciat că procedura de citare nu a fost îndeplinită, atât la fond, cât şi în apel, în al doilea ciclu procesual.
În aceste circumstanţe, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au încălcat dispoziţiile art. 85, 87 pct. 81, alin. 1,2,3, art. 92 şi 93 Cod proc.civ.
Recurentul a învederat instanţei că nu a însărcinat cabinetul de avocatură şi nici persoana domnului avocat cu primirea actelor de procedură, aşa încât procedura de citare şi comunicarea actelor nu a fot legal îndeplinită, fiind incidente dispoziţiile art. 105 alin. 1 şi 2 teza II, precum şi art. 107 şi 108 Cod proc.civ.
S-a mai arătat că citarea era lovită de nulitate absolută, potrivit art. 88 alin. 1 pct. 6 şi alin. 2 Cod proc.civ., deoarece de pe aceasta lipsea parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.
Pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că ambele hotărâri sunt nelegale, întrucât instanţa de fond a respins probaţiunea testimonială, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, iar expertizele medico-legale suferă de serioase lacune, iar concluziile au o calitate ştiinţifică îndoielnică, motiv pentru care a solicitat avizarea acestora de către Comisia superioară de control a actelor medico-legale, însă solicitarea a fost respinsă.
În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, aceasta nu a fost solicitată prin acţiunea introductivă şi în mod greşit a fost stabilită de la data naşterii copilului, deşi hotărârea în stabilirea paternităţii are un efect declarativ de drepturi.
Cu privire la cheltuieli de judecată, pârâtul a apreciat că acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 514 lei sunt nejustificate şi nelegale, întrucât cheltuielile de deplasare ale reclamantei şi ale minorei la instituţiile medico-legale au fost achitate de către recurent.
Prin întâmpinare, intimata B.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţionând că nu solicită cheltuieli de judecată, considerând că decizia pronunţată în apel este legală şi temeinică.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Pârâtul recurent a criticat decizia în apel invocând faptul că nu a fost citat la domiciliul indicat, atât la fond cât şi în apel în al doilea ciclu procesual, iar pe fondul cauzei, a apreciat că hotărârea este nelegală, nefiind de acord cu expertizele medicale şi a criticat data de la care s-a stabilit pensia de întreţinere. De asemenea, a criticat şi modul în care s-a soluţionat petitul în care s-a soluţionat petitul de acordare a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul I.G., în al doilea ciclu procesual, curtea constată că această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea cu care reclamanta a investit instanţa în primul ciclu procesual, a indicat adresa pârâtului I.G. în comuna Strâmtura jud. Maramureş. Întrucât pârâtul nu locuia la această adresă, a fost admis apelul pârâtului, casată sentinţa nr. 1041/15.12.2009 şi trimisă cauza spre rejudecare. Pârâtul
I.G., în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1041/15.12.2009, şi-a indicat reşedinţa în Italia ..., ... şi domiciliul ales la sediul cabinetului avocaţial P.C.L. din municipiul Sighetu Marmaţiei, str. M. nr. 100.
După trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Dragomireşti pârâtul I.G. a fost reprezentat în continuare de dl. avocat P.C.L. şi a fost citat la această adresă, unde i s-a comunicat şi sentinţa, dată în rejudecare nr. 893/24.11.2010.
Nemulţumit de soluţia pronunţată de prima instanţă pârâtul a declarat apel, şi-a ales domiciliul la cabinetul avocaţial P.C.L., din municipiul Sighetu Marmaţiei, str. M. nr. 100 (f.2).
Din cele mai sus reţinute, curtea constată că citarea şi comunicarea tuturor actelor de procedură s-a făcut de către instanţă, în mod legal, la domiciliul ales de către pârât.
Din memoriul de recurs curtea constată că pârâtul nu a înţeles semnificaţia alegerii domiciliului, potrivit dispoziţiilor art. 93 Cod proc.civ., întrucât legiuitorul a prevăzut că în ipoteza alegerii domiciliului, partea trebuie să arate şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, situaţie în care comunicarea se va face la acea persoană.
În cazul de faţă, pârâtul a arătat expres în fiecare ciclu procesual că îşi alege domiciliul la cabinetul domnului avocat P.C.L., desemnând astfel persoana căreia urma să i se comunice toate actele de procedură, fiind astfel respectate dispoziţiile legale în materia citării şi comunicării actelor de procedură, prevăzute de art. 85 şi urm. Cod proc.civ.
Din memoriul de apel şi de recurs a rezultat că pe toată perioada desfăşurării prezentului litigiu, pârâtul a locuit în străinătate, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 1141 alin. 4 Cod proc.civ., avea chiar obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde să i se facă toate comunicările privind procesul. Evident, adresa şi persoana la care urma să i se facă toate comunicările pârâtului rămânea la
latitudinea acestuia şi din starea de fapt reţinută rezultă că recurentul a preferat să îşi aleagă domiciliul la reprezentantul pe care l-a desemnat să-l apere în prezenta cauză.
La fiecare termen de judecată a fost citat la domiciliul ales, procedura de citare fiind legal îndeplinită, situaţie în care curtea constată că este nefondată critica vizând neîndeplinirea procedurii de citare.
Nu este incident art. 87 pct. 81 alin. 1, 2, 3 Cod proc.civ. şi pârâtul nu trebuia citat în străinătate, deoarece acesta şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi desemna domiciliul în ţară potrivit dispoziţiilor art. 1141 alin. 4 Cod proc.civ. şi a fost citat la acest domiciliu.
Nu este fondată critica referitoare la faptul că procedura de citare este lovită de nulitate
absolută, întrucât de pe citaţie lipseşte parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului, întrucât, pe de o parte, pârâtul nu a făcut dovada vătămării produse prin faptul că lipseşte parafa şefului instanţei şi
semnătura grefierului, iar, pe de altă parte, înfăţişarea părţii în instanţă, prin persoană sau prin
mandatar se acoperă orice vicii de procedură, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. 2 Cod proc.civ.
În cazul de faţă, apărătorul pârâtului a fost prezent în faţa instanţei la toate termenele de judecată, situaţie în care orice viciu de procedură a fost acoperit şi nu mai poate fi invocat ulterior în calea de atac.
Critica referitoare la nelegalitatea deciziei pronunţate în apel, întrucât expertizele medico-legale de stabilire a filiaţiei au o calitate îndoielnică, nu poate fi primită de către curte. Prin expertiza serologică efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici s-a stabilit că tatăl copilului B.I.G. poate fi I.G. cu un procent de probabilitate de 70% (f. 98), iar pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la paternitate, instanţa de apel a dispus şi efectuarea unei expertize ADN a prezumtivului tată, a reclamantei şi a copilului şi s-a concluzionat că, numitul I.G. este tatăl biologic al minorei cu o probabilitate de 99,99 %.
Având în vedere că se coroborează concluziile celor două expertize medico-legale, nu era necesar avizul comisiei superioare de control a actelor medico-legale, care în mod corect a respins această cerere a pârâtului, aplicând dispoziţiile art. 167 Cod proc.civ. şi verificând pertinenţa şi utilitatea cererii în probaţiune.
În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, curtea constată că în mod corect s-a stabilit obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii acţiunii iniţiale de stabilire a paternităţii. Chiar dacă acţiunea în stabilirea paternităţii are caracter declarativ în ceea ce priveşte data de la care se stabileşte obligaţia tatălui la plata pensiei de întreţinere, atât doctrina cât şi practica judiciară au statuat că obligaţia de întreţinere se datorează de la data naşterii copilului, întrucât este o obligaţie de zi cu zi, pe care părintele trebuie să şi-o îndeplinească. Dacă paternitatea copilului s-a stabilit ulterior, obligaţia părintelui de întreţinere este identică cu obligaţia părintelui care îşi recunoaşte copilul la naştere.
Pe de altă parte,această critică este inadmisibilă,fiind formulată omisso medio, numai în recurs. Deşi pensia de întreţinere a fost stabilită de prima instanţă, curtea constată că recurentul nu a criticat sentinţa în apel, sub aspectul datei de la care s-a stabilit obligaţia de plată a pensiei.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, curtea constată că instanţa de apel a acordat cheltuielile dovedite de către intimată, situaţie în care dispoziţiile art. 274 Cod proc.civ., coroborate cu art. 1169 C.civil, au fost corect aplicate. Deşi recurentul a susţinut că a achitat toate cheltuielile de transport ale intimatei, nu a dovedit cele invocate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 Cod proc.civ., curtea, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
| ← Autoritate părintească. Exercitarea de către ambii părinţi | Acţiune în stabilirea paternităţii. Stabilire prin raport de... → |
|---|
