Acţiune având ca obiect desfiinţarea conductei de alimentare cu apă a oraşului. Existenţa dreptului de servitute în favoarea operatorului de apă şi canalizare. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4583 din 28 noiembrie 2013
Prin acţiunea înregistrată la data de 30.04.2009 pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia Comercială şi de contencios Administrativ, sub nr. xxx/63/2009, reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Craiova, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la desfiinţarea conductei de alimentare cu apă PREMO DN 1000 mm., ce traversează terenul proprietatea reclamantului, situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj; cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1122/04.06.2009, pronunţată în dosar nr. xxx/63/2009, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa de soluţionare a cauzei pendinte.
Pe rolul Judecătoriei Craiova cauza a fost înregistrată sub nr. xxx/215/2009.
După înregistrarea pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul şi-a precizat acţiunea la data de 08.10.2009 (f. 9, 10), solicitând instanţei ca în situaţia în care se va dovedi imposibilitatea desfiinţării conductei de alimentare cu apă, înţelege să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii terenului în ultimii trei ani şi pentru viitor, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv, obligarea pârâtului la plata unei chirii lunare pentru suprafaţa de teren afectată de existenţa conductei.
La termenul de judecată din data de 08.10.2009, reprezentanta reclamantului a arătat că înţelege să se judece cu titularul dreptului de proprietate publică asupra conductei în litigiu, respectiv, Consiliul Local Craiova şi administratorul acesteia, Municipiul Craiova prin Primar şi Compania de Apă.
Drept urmare, instanţa Judecătoriei Craiova a dispus introducerea în cauză a acestor pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 5551/23.03.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar civil nr. xxx/215/2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Craiova, cu consecinţa respingerii acţiuni faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acţiunea formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Craiova, Municipiul Craiova prin Primar, Compania de Apă O. S.A. şi, în consecinţă:
S-a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 171.211 lei, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 30.01.2008 - 30.01.2011, pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat de conducta PREMO DN 1000 mm.
S-a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.758 lei lunar, pe perioada cât conducta afectează terenul reclamantului.
S-a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.085 lei cheltuieli de judecată.
La pronunţarea acestei soluţii au fost avute în vedere prevederile art. 586 C.civ., ale art. 29 din Legea Apelor nr. 107/1996, republicată, şi ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006, coroborat cu art. 29 alin. 2 din Legea nr. 350/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pârâţi Consiliul Local al municipiului Craiova, Municipiul Craiova prin Primar şi Compania de Apă O. S.A., apelanţii solicitând, în esenţă, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătându-se că: acţiunea este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006; Municipiul Craiova, prin Primar, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998; Legea Apelor nr. 107/1996 nu este aplicabilă în cauză; S.C. Compania de Apă O. S.A. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 522/18.11.2011, pronunţată în dosar nr. xxx/215/2009, a admis apelurile pârâţilor, a desfiinţat în întregime sentinţa apelată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Craiova, reţinându-se în considerentele deciziei faptul că în cauză nu se aplică Legea Apelor nr. 107/1996, cum greşit a reţinut prima instanţă, ci Legea nr. 51/2006, coroborat cu Legea nr. 241/2006.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. xxx/215/2009*.
La data de 09.04.2012 reclamantul şi-a precizat din nou acţiunea, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 271.211 lei, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 30.09.2006 - 30.01.2011, dacă nu se poate realiza desfiinţarea conductelor de pe terenul său (f. 18).
Prin sentinţa civilă nr. 12074/17.09.2012, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr. xxx/215/2009*, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Compania de Apă O. S.A. Craiova şi a Municipiului Craiova prin Primar.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Craiova, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acest pârât.
S-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Craiova, Municipiul Craiova prin Primar şi Compania de Apă O. S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„Având în vedere cele stabilite de instanţa de control judiciar, instanţa de fond a luat act de completarea taxei de timbru de către reclamant, în raport de valoarea obiectului cererii.
Prin încheierea de şedinţă de la 09.04.2012 instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul Local Craiova, apreciind că pentru soluţionarea acesteia este necesară administrarea de dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii şi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie care vizează legislaţia ce reglementează natura pricinii, apreciind că în baza rolului activ prevăzut de art. 129 al. 4 C.P.CIV., instanţa de judecată este chemată în cadrul procesului civil să stabilească adevăratele raporturi dintre părţi, adevărul obiectiv, având îndatorirea ca fără a ştirbi dreptul de dispoziţie al părţilor, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului.
În speţă, temeiul de drept aplicabil, respectiv cadrul legal şi procesual în raport cu pretenţiile formulate de reclamant, au fost trasate de instanţa de control judiciar prin decizia de casare şi prin urmare, respingând ca inadmisibilă acţiunea, întrucât a fost eronat încadrată juridic, deşi ea este reglementată de dispoziţii legale, s-ar încălca principiul constituţional al liberului acces la justiţie precum şi art. 6 din CEDO.
Reclamantul a mai depus la dosar extras de carte funciară pentru informare, certificat de urbanism nr. 3018/05.09.2008, note de şedinţă şi a timbrat legal acţiunea.
În probatoriu, instanţa a solicitat Primăriei mun. Craiova să înainteze actele din care să rezulte data montării conductei de alimentare cu apă PREMO DN 1000 mm pe terenul proprietatea j reclamantului, situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, acte depuse la data de 28.05.2012.
Examinând cu precădere excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor Compania de Apă
O. SA Craiova şi a Municipiului Craiova prin Primar, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C.P.CIV., instanţa le-a respins din următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor corespunzătoare restrângerii dreptului său de proprietate asupra terenului subtraversat de conductele de aducţiune a apei potabile PREMO DN 1000 mm, sau la desfiinţarea acestei conducte.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, anexa pct. III, instalaţiile de tratare, reţelele de alimentare cu apa canalizare, termoficare, etc, fac parte din domeniul public a statului sau al unităţii administrativ teritoriale.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă ca terenul proprietatea reclamantului este afectat ele conducta de aducţiune; a apei potabile PREMO DN 1000 mm, scopul amplasării acesteia fiind de a asigura alimentarea cu apa a Municipiului Craiova.
Conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, acestei instalaţii fac parte clin domeniul public al Municipiului Craiova si se afla in administrarea pârâtei Compania de Apă O. SA Craiova.
Faţă de considerentele expuse, se reţine că alături de Compania de Apă O. S.A. ca şi administrator al acestor reţele, are calitate procesuală pasivă şi Municipiul Craiova prin Primar, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra bunurilor ce compun domeniului public al unităţii administrativ teritoriale .
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al mun. Craiova, instanţa o va admite şi va respinge acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinând că în calitate de organ deliberativ Consiliul Local Craiova nu justifică calitatea procesual pasivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa constată şi reţine următoarele :
Prin acţiunea formulată şi precizată reclamantul Stan cu Ionel a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, sa se admită cererea formulată si sa fie obligaţi pârâţii Municipiul Craiova prin Primar şi Compania de Apă O. SA la desfiinţarea conductei de alimentare cu apă PREMO DN 1000 mm, conductă ce se află amplasată pe proprietatea sa, respectiv terenul situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, iar în situaţia în care se va dovedi imposibilitatea desfiinţării acestei conducte, a solicitat despăgubiri corespunzătoare prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii terenului în ultimii 3 ani şi pentru viitor, începând cu data introducerii acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata unei chirii lunare pentru suprafaţa de teren afectată de existenţa conductei.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.241/2006, titularul dreptului de administrare, în speţă pârâta Compania de Apă O. S.A. poate să posede, să folosească şi să dispună de bun, în condiţiile actului prin care i-a fost dat drept de administrare, respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 457/2005.
Pârâta Compania de Apă O. S.A. în calitate de operator al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, are în administrare sistemul public de alimentare cu apă ax Municipiului Craiova, care potrivit Legii nr.241/2006 dispune de un drept de servitute asupra terenului cu titlu gratuit, care se exercită pe toată durata existenţei sistemului de alimentare cu apă, în baza contractului de delegare. Conform acestui contract de delegare, pârâtei Compania de Apă O. S.A. i se conferă dreptul exclusiv de a exploata, întreţine şi administra sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare şi orice răspundere care ar putea rezulta din furnizarea serviciilor sau care ar putea interveni în urma exploatării sau deţinerii bunurilor aferente serviciilor este transferă operatorului.
Potrivit dispoz. art. 26 alin 9. din Legea nr. 241/2006, dreptul de servitute se exercită pe toată
durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, cuantumul se stabileşte prin hotărâre judecătorească.
Prin urmare, dreptul de servitute cu titlu gratuit instituit asupra proprietăţilor afectate de sistemele de alimentare cu apa si canalizare reprezintă o limitare rezonabila a dreptului de proprietate
reglementată de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunităţii.
In acest context referitor la posibilitatea restrângerii exerciţiului unui drept fundamental, cum ar fi, dreptul de proprietate, in temeiul art. 53 din Constituţie, pot fi stabilite prin lege anumite limite,
îngrădiri fie in privinţa obiectului dreptului, fie in privinţa unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale si economice generale sau pentru apărarea drepturilor unor persoane.
Esenţial este ca, prin aceste restricţii stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate, ceea ce nu este cazul în speţă. Astfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proporţionalităţii înscris în art. 53 alin. 2 din Constituţie.
Mai mult, prin Decizia nr. 419/15.04.2010 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 241/2006, se constată ca aceste prevederi sunt constituţionale cu motivarea că vizează satisfacerea unui interes general al societăţii, in deplină concordanţă cu art. 44 din Constituţie.
S-a reţinut că în această problemă s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în sensul că „drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcţia lor în societate. Aceasta înseamnă că restricţiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă care ar aduce atingere însăşi substanţei dreptului garantat.
În speţă, se reţine că la data dobândirii terenului de către reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.975/24.02.1998 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/28.01.2009, terenuri alipite ce formează împreună imobilul proprietatea reclamantului, acesta era traversat pe direcţia nord - sud de o conductă de alimentare cu apă PREMO DN 1000 mm, de tip îngropat, fapt general cunoscut şi de părţile contractante, având în vedere că această conductă de alimentare cu apă potabilă este amplasată pe această locaţie din anul 1977.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să desfiinţeze conducta de alimentare cu apă, instanţa îl va respinge, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. D.D., conform căruia conducta nu poate fi desfiinţată deoarece prin această operaţiune s-ar întrerupe furnizarea apei potabile în zonă.
De asemenea, raportul de expertiză a stabilit că, conducta nu poate fi nici mutată pe domeniul public, fiind o conductă magistrală de apă potabilă de interes general, astfel că toate celelalte susţineri ale reclamantului, în sensul că nu a avut cunoştinţă de existenţa conductei şi că nu a avut cum să se informeze, sunt fără relevanţă juridică în speţa dedusă judecăţii.
În condiţiile legislaţiei aplicabile menţionate, conform căreia dreptul de servitute este instituit gratuit pe toată durata existenţei construcţiilor de utilitate publică, întrucât se urmăreşte satisfacerea unor interese generale ale societăţii, cerea reclamantului de a fi obligaţi pârâţii la desfiinţarea conductei de alimentare cu apă PREMO DN 1000 mm, conductă ce se află amplasată pe proprietatea sa, respectiv terenul situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, iar în situaţia în care se va dovedi imposibilitatea desfiinţării acestei conducte, a solicitat despăgubiri corespunzătoare prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii terenului în ultimii 3 ani şi pentru viitor, începând cu data introducerii acţiunii şi obligarea pârâţilor 1F. plata unei chirii lunare pentru suprafaţa de teren afectată de existenţa conductei, este nefondată şi contrară dispoziţiilor legale în vigoare, urmând a fi respinsă ca atare”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul S.I., solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată la data de 09.04.2012, cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, constând în taxele de timbru, timbrele judiciare, onorariu avocaţial şi onorariul pentru expertiză.
În motivarea apelului reclamantul apelant a invocat următoarele: dispoziţiile art. 261 pct. 5
C.pr.civ., arătând că hotărârea nu a fost motivată în fapt şi în drept, în condiţiile în care Judecătoria Craiova nu s-a pronunţat deloc cu privire la dispoziţiile Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 7/1996, precum şi cu privire la imposibilitatea aplicării unei legi civile din 2006 unui contract încheiat anterior acestui an; dispoziţiile Legii nr. 241/2006 şi ale Legii nr. 51/2006; ale art. 53 din Constituţia României, coroborat cu art. 44, art. 20 alin. 2 din Constituţie şi art. 240 C.civ.; calitatea sa de proprietar tabular al imobilului situat în Craiova, str. P., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/28.01.2009; dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O.; jurisprudenţa C.E.D.O. în materie.
Prin întâmpinarea formulată la apelul reclamantului, intimata S.C. Compania de Apă O. S.A., a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nelegal, pe motiv că: hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază; corect a reţinut instanţa de fond că potrivit Legii nr. 241/2006
intimata beneficiază de un drept de servitute, cu titlu gratuit, asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, pe toată durata existenţei acestora.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei o precizare la motivele de apel, pentru termenul de judecată din 08.02.2013, arătând că instanţa de fond nu a cercetat în mod corect fondul cauzei, câtă vreme, nu a cercetat dacă existenţei conductei aduce limitări şi nu a motivat de unde a tras concluzia că limitările dreptului de proprietate sunt rezonabile (f. 52-53).
Apelantul a mai invocat şi dispoziţiile art. 621 alin. 1 şi alin. 3NCC.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 137/22.03.2013, pronunţată în dosar nr. xxx/215/2009*, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentinţa nr. 12074/17.09.2012 a Judecătoriei Craiova, după cum urmează:
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Craiova prin Primar şi a respins acţiunea faţă de acest pârât.
A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâta Compania de Apă O. S.A.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 171.211 lei, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 30.01.2008 - 30.01.2011, pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat de conducta PREMO DN 1000 mm şi la plata unei sume de 4.758 lei lunar începând cu 31.01.2011, pe perioada cât conducta afectează terenul reclamantului.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.238 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale.
Motivând decizia pronunţată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele:
„Se retine in primul rând ca prin acţiunea dedusa judecaţii, aşa cum a fost precizata ulterior, reclamantul S.I. a solicitat obligarea paraţilor S.C. Compania de Apă O. S.A., Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar şi Municipiul Craiova, prin Primar la plata despăgubirilor în reprezentând lipsa de folosinţa pentru suprafaţa de 298 mp., pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, şi la plata unei despăgubiri lunare de 4758 lei, pentru suprafaţa de 298 mp începând cu data introducerii cererii, pe toată perioada existenţei conductei de apa care afectează terenul reclamantului, reclamantul invocând in fapt ca este proprietarul terenului situat în Craiova, strada P., in suprafaţa totala de 874 mp, conform contractelor de vânzare cumpărare autentice nr. 975/24.02.1998 si 86/28.01.2009 si din acest teren o suprafaţa de 298 mp este afectata de amplasarea conductelor subterane de apă, reclamantul neputând folosi aceasta suprafaţa potrivit destinaţiei terenului înscrisa in actele de dobândire - curţi construcţii intravilan, iar îndrept dispoz. art. 480 C.civ., art. 44 din Constituţie, art. 1 din Protocolul I CEDO.
Tribunalul constata ca din actele depuse la dosar rezulta ca reclamantul a făcut dovada situaţiei de fapt deduse judecaţii, in sensul ca prin actele de înstrăinare menţionate mai sus reclamantul S.I. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan .*r) suprafaţă de 874 mp. situat Craiova, strada P., iar acest teren este traversat de o conducta de apa subterana PROMO DN 1000 mm, de tip îngropat, afectând o suprafaţa de 289 mp, pe care nu se pot edifica construcţii si nici nu se pot face săpături, (V. rapoartele de expertiză tehnico-judiciară specialitatea topografie şi cadastru întocmite de experţii D.D. si I.I.).
Din actele depuse de paraţi la dosar 9 adresa nr. 7229/05.06.2012 si actele anexate (V. filele 3336 din dosarul de fond) rezulta in mod indubitabil ca respectiva conducta aparţine domeniului public al Mun. Craiova si se afla in administrarea Companiei de Apa O., astfel încât tribunalul constata ca fata de obiectul acţiunii deduse judecaţii, aşa cum a fost precizata ulterior, calitate procesual pasiva in privinţa capătului de cerere apelat - despăgubiri ca lipsa de folosinţa pentru terenul afectat de conducta de apa, are doar intimata Compania de Apa O., fiind întemeiata din acest punct de vedere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mun. Craiova prin Primar. Tribunalul are in vedere ca art. 36 lit. d din Legea 51/2006 privind serviciile publice de utilităţi publice prevede expres ca operatorii serviciilor de utilităţi publice au obligaţia sa plătească despăgubiri persoanelor fizice pentru restricţiile impuse deţinătorilor de terenuri in perimetrul zonelor de protecţie instituite, conform prevederilor legale.
In speţa, calitatea procesuala pasiva a Companiei de Apa O. este justificata si in raport de dispoziţiile art. 12 alin.3 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, potrivit cărora titularul dreptului de administrare, în speţă Compania de Apă O. S.A., poate să posede,
să folosească si să dispună de bun in condiţiile actului prin care i-a fost dat dreptul de administrare si dispoz. art. 12 alin 4 din acelaşi act normativ, potrivit cărora in litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestuia va sta in nume propriu.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Consiliului Local al Municipiului Craiova, tribunalul constata ca instanţa de fond a reţinut ca este întemeiata excepţia invocata de acest parat, si soluţia pronunţata cu privire la aceasta excepţie nu a făcut, obiectul criticilor din apel. Cu privire la fondul cauzei, tribunalul constata ca sunt întemeiate doar o parte dintre criticile formulate de apelantul reclamant.
Astfel, in ceea ce priveşte prima critica formulata de apelant in sensul ca motivarea instanţei de fond este insuficienta si inexacta, tribunalul constata ca sunt neîntemeiate susţinerile apelantului reclamant in sensul nerespectării dispoz. art. 261 pct. 5 C.pr.civ., întrucât instanţa de fond nu ar fi arătat motivele pentru care a fost înlăturat aspectele invocate de reclamant in privinţa incidenţei dispoz. Legii 51/2006 si ale Legea nr. 7/1996, precum si imposibilitatea aplicării unei legi civile din 2006 unui contract încheiat anterior acestui an. Aceasta întrucât din cuprinsul sentinţei apelate, tribunalul constata ca instanţa de fond a arătat motivele de fapt si de drept pentru care a respins acţiunea dedusa judecaţii, fiind respectate astfel dispoz. art. 261 C.pr.civ., cu privire la temeiurile juridice aplicabile spetei deduse judecaţii, instanţa de fond arătând ca sunt aplicabile dispoz. Legii 241/2006 si Legii 51/2006, iar nu Legea apelor nr. 107/1996, si ca o asemenea problema de drept privind temeiul de drept aplicabil a fost tranşat de decizia de casare nr. 522/18.11.2011. Sub acest aspect, tribunalul constat ca prin decizia nr. 522/18.11.2011 a Tribunalului Dolj s-a stabilit cu efect obligatoriu pentru instanţa de fond, in rejudecare, ca in speţa îşi au aplicarea dispoz. Legii 241/2006 si Legea nr. 51/2006, astfel încât nu pot fi reţinute criticile apelantului reclamant in sensul ca nu Legea apelor 241/2006 a apărut ulterior dobândirii terenului de către reclamant, astfel încât nu ii poate fi opozabila.
Tribunalul constata ca sunt întemeiate criticile formulate de reclamant privind greşita interpretare si aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, raportat la starea de fapt dedusa judecăţii si probele administrate in cauza. Astfel, in cauza s-a dovedit in mod indubitabil, prin rapoartele de expertiza întocmite in fata instanţei de fond, ca terenul in litigiu de 289 mp, proprietatea reclamantului nu poate fi folosit de reclamant potrivit destinaţiei sale - intravilan curţi construcţii, fiind afectat de conducta de apa in litigiu, astfel încât in condiţiile art. 480 Cehi, art. 44 alin 5 din Constituţie si art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamantul este îndreptăţit sa solicite si sa obţină despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a afectării atributelor dreptului sau de proprietate, potrivit destinaţiei bunului sau - cura construcţii.
In speţa, este evident ca lucrarea realizata pe terenul proprietatea reclamantului este una de interes public local - alimentarea cu apa a populaţiei din zona - dispoziţiile legale aplicabile fiind cele prevăzute de art. 44 alin. 5 din Constituţie, art. 586 Cod civil, art. 2 si art. 26 din Legea 241/2008.
Prin urmare, îngrădirea dreptului de proprietate privata în scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constituţie. Suntem astfel în fata unei limitări legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul străbătut de conducta magistrala de alimentare cu apa fiind afectat de o servitute legala, posibila potrivit art. 586 cod civil si art. 26 din Legea 241/2008, dar art. 26 alin. 2 din instituie o servitute legala gratuita doar pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii si exploatării sistemelor de alimentare cu apa.
In speţa insa obligaţia paratei de a acorda despăgubiri reclamantului deriva din caracterele dreptului de proprietate. în condiţiile art. 480 cod civil, reclamantul are dreptul de a dispune juridic de bunul lui si de a-l folosi potrivit destinaţiei sale. Orice atingere adusa acestui drept trebuie sa aducă în patrimoniul proprietarului o valoare economica proporţionala cu atingerea suferita. Art. 44 alin 5 din Constituţie stabileşte cu valoare de principiu acest drept, în ipoteza în care daunele sunt determinate de lucrările de interes general, obligaţia de dezdăunare aparţinând autorităţii publice.
În acest mod se interpretează si prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, care dau dreptul statului de a limita exerciţiul dreptului de proprietate privata atunci când limitarea este justificata de un interes general, dar cu condiţia acordării unei indemnizaţii pentru prejudiciul adus proprietarului, în scopul menţinerii unui just echilibru între interesul general si cel particular cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, hot. din 23 sept. 1982, cauza James c. Marii Britanii, hot. din 21.02.1986).
Reclamantul nu poate edifica nicio construcţie pe terenul in suprafaţă de 289 mp afectat zonei de protecţie a conductei de apa in litigiu, prin urmare atributul folosinţei bunului potrivit destinaţiei sale este afectat, atât timp cat terenul are regimul juridic intravilan curţi construcţii si se afla într-o zona construibila, reclamantul fiind obligat sa folosească terenul ca pe unul cu destinaţie agricola. Ca urmare, pentru acest motiv reclamantul poate pretinde plata unei despăgubiri.
Cuantumul despăgubirilor a fost calculat prin expertiza tehnica efectuata in dosarul de fond de către expertul I.I. (încuviinţata la cererea pârtilor parate, ca o contraexpertiză fata de expertiza întocmita de exp. D.D., pentru evaluarea lipsei de folosinţa a terenului afectat), in raport de valoarea de închiriere a terenului potrivit destinaţiei sale, dat fiind ca atributul din dreptul de proprietate care este afectat este cel al folosinţei terenului pentru construcţii, ţinându-se seama de amplasamentul terenului, utilităţile acestuia si ofertele de închiriere pentru terenuri similare (V. filele 94 si 123 din dosarul de fond).
Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează sa admită apelul formulat de reclamantul S.I. si sa schimbe în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Craiova prin Primar şi respinge acţiunea faţă de acest pârât si admite acţiunea precizată, dispunând obligarea pârâtei Compania de Apă O. SA să plătească reclamantului suma de 271.211 lei cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 30.01.2008-30.01.2011 pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat de conduct. PREMO DN 1000 mm şi la plata unei sume de 4758 lei lunar începând cu 31.01.2011, pe perioada cât conducta afectează terenul reclamantului.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate, care nu au fost criticate in apel (privind calitatea procesuala pasiva a Consiliului Local Craiova si respingerea capătului de cerere privind obligaţia de desfiinţare a conductei de apa).
In baza art. 274 C.pr.civ., va fi obligata pârâta către reclamant la plata sumei de 11.238 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale (taxe de timbru, onorarii expertiza si apărător)”.
Prin încheierea civilă din data de 29.04.2013, pronunţată în dosar nr. xxx/215/2009*, Tribunalul Dolj a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 137/22.03.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xxx/215/2009*, în sensul că se va trece corect suma de 271.211 lei, ca reprezentând despăgubiri aferente perioadei 30.01.2008 -
30.01.2011 pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantului, în loc de suma de 171.211 lei, cum din eroare s-a menţionat.
A menţinut restul dispoziţiilor deciziei.
La pronunţarea acestei încheieri de îndreptare din oficiu a erorii materiale, Tribunalul a reţinut următoarele:
„Instanţa, din oficiu, a sesizat ca în dispozitivul deciziei civile nr. 137/22.03.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xxx/215/2009*, din eroare s-a trecut suma de 171.211 lei, ca fiind suma ce trebuie plătită reclamantului de către pârâta Compania de Apă O. SA, în loc de suma de 271.211 lei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul I.I..
In speţă este vorba de o evidentă eroare materială cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.
Potrivit art. 281 alin. 1 C.pr.civ. „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri. In cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii".
Pentru aceste considerente, instanţa va dispune din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile 137/22.03.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xxx/215/2009* îh sensul că se va trece corect suma de suma de 271.211 lei, ca reprezentând despăgubiri aferente perioadei 30.01.2008 - 30.01.2011 pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantului, în loc de suma de 171.211 lei, cum din eroare s-a menţionat.
Va menţine restul dispoziţiilor deciziei”.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, reclamantul S.I., iar pe de altă parte, pârâta Compania de Apă O. S.A.
Prin propriul recurs, reclamantul recurent S.I. a solicitat admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, obligarea şi a pârâtului Municipiul Craiova, alături de Compania de Apă O. S.A., la plata despăgubirilor ce fac obiectul cauzei, stabilind obligaţia solidară în sarcina pârâţilor, cu cheltuieli de judecată (f. 2, 3).
În motivarea recursului s-a arătat că singurul motiv pentru care reclamantul înţelege să critice decizia recurată este acela al calităţii procesuale pasive a Municipiului Craiova, care, în virtutea calităţii sale de proprietar al conductei ce face obiectul cauzei, are calitate procesuală pasivă, impunându-se a fi obligat în solidar cu pârâta Compania de Apă O..
Din probatoriul adminsitrat în cauză rezultă că terenul reclamantului este traversat de această conductă de apă, împrejurare în raport de care reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri şi din partea proprietarului conductei, în mod greşit Tribunalul Dolj reţinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Craiova prin Primar, în raport de dispoziţiile art. 36 lit. d din Legea nr. 51/2006 şi art. 12 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul recurent a arătat că soluţia Tribunalului Dolj este legală şi temeinică în raport de dispoziţiile art. 44 alin. 5 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., art. 480 şi art. 586 C.civ., art. 2 şi art. 26 din Legea nr. 241/2008.
Prin propriul recurs, pârâta recurentă S.C. Compania de Apă O. S.A. a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Compania de Apă O. S.A., iar pe fond, respingerea acţiunii, motivat pe faptul că această pârâtă beneficiază de o servitute legală, cu titlu gratuit, instituită de legi speciale, respectiv, Legea nr. 241/2006 şi Legea nr. 51/2006, nu numai pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor de alimentare cu apă, aşa cum greşit a reţinut Tribunalul (f. 5-10).
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a cumpărat terenul în litigiu pe riscul său, declarând la data cumpărării că „cunosc situaţia de fapt şi de drept a terenului pe care îl cumpăr, ştiu că acesta a fost dobândit de vânzător în modul arătat mai sus, că nu e grevat de sarcini, nu a ieşit din circuitul civil şi nu a trecut în proprietatea statului, înţelegând să-l cumpăr pe riscul meu”.
Soluţia pronunţată de Tribunal e contrară textului de lege care guvernează materia specifică, respectiv, Legilor nr. 51/2006 şi nr. 241/2006, ambele legi prevăzând că se instituie o servitute cu titlu gratuit în favoarea operatorilor serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.
Singurele despăgubiri stabilite de cele două legi se referă la situaţia când, în urma unor avarii sau a unor lucrări de reparaţii sau retehnologizări, se creează pagube proprietarilor terenurilor afectate de utilităţi, situaţie care nu corespunde obiectului dosarului.
Dreptul de servitute legală asupra conductelor, născut potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 şi art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006, se exercită atâta timp cât există conductele, constituind o limitare a dreptului de proprietate, motiv pentru care reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la a solicita înlăturarea servituţii.
S-au mai invocat de către pârâta recurentă dispoziţiile art. 2 lit. i din Legea nr. 51/2006, ale art. 5 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006, ale Legii nr. 213/1998, precum şi ale art. 44 alin. 5 din Constituţia României, concluzionându-se în sensul că menţinerea servituţii este legală, deoarece reclamanţii au dobândit terenul deja grevat de servitute, singurul aspect relevant fiind anterioritatea construirii afecţiunii publice a conductei ce traversează terenul faţă de momentul dobândirii dreptului de către reclamant.
Obligaţia de despăgubire revine autorităţii publice, iar nu operatorului sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, cum greşit a interpretat Tribunalul Dolj.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care fapta de amplasare a conductei pe terenul reclamantului, anterior dobândirii terenului de către reclamant, de către autoritatea publică locală şi, mai apoi, darea în administrarea operatorului a acestei conducte, nu configurează o faptă ilicită, ci o servitute legală.
Greşit i-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru perioada 30.01.2008 - 30.01.2011, pentru lipsa de folosinţă a terenului, reclamantul putând solicita despăgubiri doar de la autoritatea publică, în raport de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, iar nu şi obligarea operatorului serviciului public la plată.
Operatorul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare poate răspunde faţă de proprietarul terenului numai pentru folosirea terenului în realizarea unor lucrări de reparaţie,
intervenţie, extindere şi revizii, sau pentru prejudiciile cauzate prin executarea acestor lucrări, în conformitate cu art. 37 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 şi art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006, ipoteze care nu sunt prezente în speţă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamantul S.I. a solicitat respingerea recursului pârâtei şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate, în raport de dispoziţiile art. 44 alin. 5 din Constituţie, art. 480 şi art. 586 C.civ., art. 2 şi art. 26 din Legea nr. 241/2008, art. 12 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., art. 36 lit. d din Legea nr. 51/2006 (f. 16, 17).
Pârâta Compania de Apă O. S.A. Craiova a formulat întâmpinare la recursul reclamantului (f. 24-26), solicitând admiterea în parte a recursului, în sensul reţinerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Craiova.
Prin aceeaşi întâmpinare pârâta Compania de Apă O. S.A. Craiova a invocat următoarele: excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi a Judecătoriei Craiova, pe motiv că litigiul este unul comercial, iar nu civil; inadmisibilitatea acţiunii decurgând din aceea că instanţele nu s-au pronunţat pe capătul principal de cerere, având ca obiect obligaţie de a face, ci doar asupra petitului privind despăgubirile; lipsa de obiect a acţiunii, decurgând din aceea că reclamantul avea posibilitatea legală de a solicita rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru vicii ascunse, conform garanţiei de evicţiune, având calea acţiunii în realizare şi putând solicita atât contravaloarea contractelor, cât şi daune; necesitatea anulări Încheierii de îndreptare a erorii materiale prin care instanţa de apel a modificat suma stabilită cu titlu de despăgubiri.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamantul a acţionat parşiv şi cu rea credinţă, ştiind la momentul cumpărării de existenţa conductei, ştiind că poate profita de acest fapt, cu atât mai mult cu cât ştia că această conductă nu poate fi mutată, fiind magistrala oraşului Craiova de alimentare cu apă.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat excepţia nulităţii motivelor de recurs formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 04.09.2013, nulitate întemeiată pe dispoziţiile art. 303 alin. 1 şi art. 306 alin. 2 C.pr.civ.; inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, precum şi tardivitatea acestuia; netemeinicia excepţia de necompetenţă materială, în condiţiile în care litigiul este unul civil, iar nu comercial (f. 42-45).
Prin Încheierea civilă nr. 4138/27.09.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenta Compania de Apă O. S.A. Craiova şi, în consecinţă, s-a dispus strămutarea dosarului nr. xxx/215/2009* al Curţii de Apel Craiova, de la această instanţă, la Curtea de Apel Cluj, cu păstrarea actelor de procedură (f. 84).
Prin Încheierea nr. 30/16.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. xxx/215/2009*, s-a dispus scoaterea de pe rolul Curţii de Apel Craiova a dosarului pendinte şi înaintarea acestuia la Curtea de Apel Cluj, ca urmare a admiterii cererii de strămutare.
Pe rolul Curţii de Apel Cluj cauza a fost înregistrată sub nr. xxx/215/2009*, la data de 07.11.2013.
Recursul reclamantului S.I. este nefondat iar recursul vârâtei S.C Compania de Apă O. S.A. Craiova este fondat în parte.
Cu privire la recursul reclamantului S.I..
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Craiova.
Unicul motiv de recurs, din recursul reclamantului, a vizat greşita soluţionare, de către Tribunalul Dolj, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Craiova.
Curtea constată că recursul reclamantului nu este fondat, pentru motivele ce urmează a fi
expuse:
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 51/2006 prevede că „serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi se înfiinţează, se organizează şi se gestionează potrivit hotărârilor adoptate de consiliile locale, de consiliile judeţene, de asociaţiile de dezvoltare comunitară sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în funcţie de gradul de urbanizare, de importanţa economico-socială a localităţilor, de mărimea şi de gradul de dezvoltare a acestora şi în raport cu infrastructura tehnico-edilitară existentă”.
În acelaşi timp, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, „autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, precum
şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilităţi publice”.
Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 241/2006 prevede că „serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare al localităţilor, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, se află sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii administraţiei publice locale,
care are drept scop asigurarea alimentării cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor”.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2006, „consiliile locale (...), au competenţa exclusivă în tot ceea ce priveşte:
a) aprobarea strategiilor locale de înfiinţare, organizare, gestiune şi funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;
b) aprobarea programelor de investiţii privind înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;
c) aprobarea regulamentelor şi a caietelor de sarcini ale serviciului;
d) adoptarea modalităţii de gestiune şi aprobarea documentaţiilor de organizare şi derulare a procedurilor de delegare a gestiunii;
e) aprobarea indicatorilor de performanţă ai serviciului”.
În sfârşit, în conformitate cu art. 17 alin. 1 din aceeaşi lege, „înfiinţarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea şi controlul la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi exploatarea şi asigurarea funcţionării sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare aferente acestora constituie atribuţii exclusive ale autorităţilor administraţiei publice locale, care se exercită în condiţiile legii”.
Prin urmare, întreaga economie, atât a Legii generale nr. 51/2006, cât şi a Legi speciale nr. 241/2006, conferă atribuţii exclusive în ceea ce priveşte conducerea, coordonarea, responsabilitatea, gestionarea, monitorizarea şi controlul serviciilor publice comunitare de alimentare cu apă şi de canalizare, la nivelul unei localităţi, autorităţii administraţiei publice locale a localităţii respective, adică, consiliului local.
Conform art. 23 alin. 1, Secţiunea a II-a, din Legea nr. 215/2001, „autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale”.
Aliniatul 2 al aceluiaşi art. 23 din Legea nr. 215/2001 prevede că „consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii”.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată, din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale mai sus invocate, că Municipiul Craiova nu justifică în cauză o calitate procesuală pasivă, aşa cum nefondat apreciază reclamantul, o atare calitate revenind Consiliului Local al municipiului Craiova.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Cu privire la recursul pârâtei S. C. Compania de Apă O. S.A. Craiova.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Compania de Apă O.
S.A., invocată prin recursul pârâtei.
Obiectul principal al cererii pendinte, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamant, îl constituie acordarea în favoarea reclamantului a unor despăgubiri „corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii terenului său în ultimii trei ani şi pentru viitor, începând cu data înregistrării acţiunii”, petitul având ca obiect obligaţie de a face, fiind unul subsidiar, întrucât scopul urmărit de reclamant prin acest demers judiciar este acela de a fi despăgubit prin limitările aduse dreptului său de proprietate asupra terenului situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj.
Starea de fapt reţinută în cauză de primele instanţe - stare de fapt care în recurs nu mai poate fi schimbată, întrucât în recurs nu se mai pot reaprecia probele şi reanaliza starea de fapt, dat fiind că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. au fost abrogate, astfel încât, în recurs nu se mai pot analiza
niciun fel de chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate -, relevă împrejurarea că reclamantul S.I. este proprietarul tabular al imobilului situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, aspect confirmat şi de cartea funciară nr. 207135, CF vechi nr. 43994, nr. cadastral 19602 (f. 13, din dosar nr. xxx/215/2009* al Judecătoriei Craiova).
Aceeaşi stare de fapt relevă împrejurarea că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului litigios prin două contracte de vânzare-cumpărare, după cum urmează:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 975/24.02.1998, de B.N.P. Găgeatu Ilie, reclamantul S.I., necăsătorit, a cumpărat de la numiţii Ciucă Constantin şi I.I., „terenul intravilan în suprafaţă de 827 mp, teren ce face parte dintr-o suprafaţă totală de 21800 mp, teren situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, tarlaua 16, parcela 1”, cu delimitările menţionate în contractul de vânzare-cumpărare, făcându-se menţiunea că acest teren a fost dobândit, în cotă de / de Ciucă Constantin, prin efectul Legii nr. 18/1991, în baza titlului de proprietate nr. 1237-48427/20.07.1994, iar în cotă de /-a parte de I.I., prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 9025/03.10.1996 de
B.N.P. G.C. şi transcris sub nr. 15589/1996 (f. 3 dosar nr. xxx/63/2009 al Tribunalului Dolj).
În contract s-a stipulat clauza conform, căruia cumpărătorul S.I. cunoaşte situaţia de drept şi de fapt a terenului pe care îl cumpără, ştie că acesta a fost dobândit de vânzător în modul arătat mai sus, că nu este grevat de sarcini, nu a ieşit din circuitul civil, şi nu e trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ, înţelegând să îl cumpere pe riscul său, fără ca prin aceasta să îi elibereze pe vânzători de evicţiunea prevăzută de art. 1337 C.civ.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/28.01.2009 de B.N.P. Asociaţi P.E. şi P.A.D., reclamantul a cumpărat de la D.V. şi D.C., terenul intravilan situat în Craiova, tarla 16, parcela 1, în suprafaţă totală de 48 mp, cu nr. cadastral provizoriu 11340 (f. 4, 5).
Nu se contestă în speţă faptul că o parte din terenul reclamantului, respectiv, suprafaţa de 298 mp teren, este afectată de conducta magistrală de apă care alimentează municipiul Craiova, conductă care nu poate fi mutată pe domeniul public şi care este înscrisă în H.C.L. Craiova nr. 457/2005 la poziţia 1834, fiind amplasată în acest loc din anul 1971 (f. 47-51 dosar nr. xxx/215/2009*, f. 6 dosar nr. xxx/215/2009), conducta făcând parte din sistemul public de alimentare cu apă al municipiului Craiova, conform Legii nr. 51/2006.
Aceeaşi stare de fapt a relevat împrejurarea că pârâta Compania de Apă O. S.A. este operator al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi are în administrare sistemul public de alimentare cu apă al municipiului Craiova, conform Legii nr. 241/2006, calitate în care pârâta are un drept de servitute asupra terenului, cu titlu gratuit, servitute care se exercită pe toată durata existenţei sistemului de alimentare cu apă, iar potrivit Legii nr. 213/1998, proprietarul reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare este Consiliul Local al municipiului Craiova, pârâta recurentă fiind doar administratorul acesteia.
Art. 12 alin. 3, 4 şi 5 din Legea nr. 213/1998, forma actualizată valabilă la data de 30 aprilie 2009 - data înregistrării acţiunii pendinte -, formă actualizată în vigoare de la 26 martie 2004 până la 12 iunie 2011, prevede următoarele:
„(3) Titularul dreptului de administrare poate sa posede, sa folosească bunul si sa dispună de acesta, in condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul in administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai daca titularul sau nu-si exercita drepturile si nu-si executa obligaţiile născute din actul de transmitere.
(4) In litigiile privitoare la dreptul de administrare, in instanţa titularul acestui drept va sta in nume propriu. In litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia sa arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedura civila. Titularul dreptului de administrare răspunde, in condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.
(5) In litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, in fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care sa-l reprezinte in fata instanţei”.
Legea nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, a intrat în vigoare la data de 21.03.2007, în forma sa iniţială, în timp ce forma republică a intrat în vigoare la data de 5 martie 2013.
Această lege, nr. 51/2006, este legea generală în materia reglementării serviciilor comunitare de utilităţi publice, în timp ce legea specială în domeniu este Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, această din urmă lege, în redactarea sa iniţială, intrând în vigoare la data de 21.03.2007, în timp ce forma republicată a acestei legi a intrat în vigoare la data de 08.02.2013.
Având în vedere că cererea introductivă de instanţă a fost înregistrată la data de 30.04.2009, deci anterior intrării în vigoare a formelor republicate ale celor două legi, este evident că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 51/2006 şi ale Legii nr. 241/2006 în redactarea în vigoare la data de 21 martie 2007, redactare care a rămas în vigoare până la data modificării acestor legi şi a republicării formelor modificate.
Legea generală nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, defineşte în art. 1 alin. 2 ce anume se înţelege prin servicii comunitare de utilităţi publice, precizând că „în înţelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor de utilitate şi interes public general, desfăşurate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul satisfacerii cerinţelor comunităţilor locale, prin care se asigură” utilităţile enumerate în acest act normativ.
Tot Legea nr. 51/2006 defineşte în art. 2 alin. 1 lit. g ce anume se înţelege prin operator al serviciilor comunitare de utilităţi publice, arătând că operator este „persoană juridică română sau străină care are competenţa şi capacitatea recunoscute prin licenţă de a furniza/presta, în condiţiile reglementărilor în vigoare, un serviciu de utilităţi publice şi care asigură nemijlocit administrarea şi exploatarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia. Operatori pot fi: autorităţile administraţiei publice locale sau o structură proprie a acestora cu personalitate juridică; asociaţiile de dezvoltare comunitară; societăţile comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale; societăţile comerciale cu capital social privat sau mixt”.
Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 51/2006 prevede că „au calitatea de operator furnizorii/ prestatorii de servicii de utilităţi publice care îşi desfăşoară activitatea pe baza licenţei eliberate în condiţiile art. 38 de autorităţile de reglementare competente”.
La rândul său, Legea specială nr. 241/2006 reglementează în art. 25 alin. 1 calitatea de operator al serviciilor comunitare de utilităţi publice, precizând că „au calitatea de operatori furnizorii/prestatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care asigură funcţionarea, gestionarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente serviciului şi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unei licenţe. Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt definiţi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006”.
Din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus citate rezultă în mod neîndoielnic că în speţă are calitatea de operator al serviciului comunitar de apă şi canalizare pârâta recurentă S.C. Compania de Apă O. S.A. Craiova, calitate în care, în mod evident, aceasta justifică în cauză calitatea procesuală pasivă.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs, din recursul pârâtei, este nefondat.
Cu privire la motivul de recurs, din recursul pârâtei, referitor la neîndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea introductivă de instanţă, din punct de vedere juridic, pe prevederile art. 480 C.civ., iar nu pe dispoziţiile art. 998 - art. 999 C.civ., texte care constituie sediul legal al răspunderii civile delictuale.
Considerentele pentru care reclamantul a solicitat despăgubiri, pentru lipsa de folosinţă a terenului afectat de conducta magistrală de apă care alimentează Municipiul Craiova, nu sunt dispoziţiile art. 998 - 999 C.civ., respectiv, repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin săvârşirea unei fapte ilicite, ci limitarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului afectat de traversarea acestei conducte.
Chiar dacă pârâta recurentă are dreptate atunci când susţine că în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită
cauzatoare de prejudiciu şi vinovăţia pârâtei recurente, totuşi, Curtea constată că aceste critici din recursul pârâtei reprezintă practic cereri noi formulate pentru prima dată în recurs, excedând obiectului cauzei, în condiţiile în care reclamantul nu şi-a întemeiat niciodată acţiunea pe dispoziţiile art. 998 -999 C.civ.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că aceste critici din recursul pârâtei exced obiectului
cauzei.
Cu privire la motivele de recurs prin care se critică fondul cauzei.
Art. 44 alin. 5 din Constituţie prevede că pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor, sau construcţiilor, precum şi alte daune imputabile autorităţii.
Curtea constată că, în speţă, nu este întrunită cerinţa impusă de acest text constituţional, respectiv, existenţa unor daune imputabile autorităţii, adică, culpa autorităţii.
Legea nr. 51/2006, legea generală în materia serviciilor comunitare de utilităţi publice, conţine reglementări de ordin general cu privire la modalitatea în care operatorii de servicii comunitare de utilităţi publice au drept de servitute legală asupra sistemelor de utilităţi publice, destinate acestor servicii, prevăzând în art. 5 alin. 2 că „operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilităţi publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau ţara de origine, au dreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilităţi publice destinate realizării serviciilor”.
Art. 36 alin. 1 lit. d din Legea nr. 51/2006 prevede că operatorii serviciilor de utilităţi publice au obligaţia „să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, inclusiv pentru restricţiile impuse deţinătorilor de terenuri în perimetrul zonelor de protecţie instituite, conform prevederilor legale”, zonă de protecţie care este definită în art. 4 alin. 3 din aceeaşi lege, ca reprezentând zona necesară „pentru asigurarea protecţiei şi funcţionării normale a sistemelor de utilităţi publice, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, se instituie zone de protecţie şi de siguranţă a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autorităţile competente”.
În acelaşi timp, art. 36 alin. 1 lit. f din aceeaşi lege prevede că operatorii serviciilor de utilităţi publice au obligaţia „să plătească chirii pentru folosirea temporară a terenurilor şi să aducă terenurile şi obiectivele afectate de lucrările de intervenţie sau de investiţii în starea anterioară începerii acestor lucrări”.
Art. 37 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 defineşte noţiunea de „ocupare temporară ” a unor terenuri pentru lucrări de intervenţie, precizând că „ocuparea temporară a unor terenuri pentru lucrări de intervenţie, înfiinţare, extindere, retehnologizare, reparaţii şi revizii planificate la sistemele de utilităţi publice, care se execută într-o perioadă mai mare de 72 de ore, se va face pe baza acordului prealabil al deţinătorilor de terenuri şi cu plata despăgubirilor cuvenite, stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare. Dacă cu ocazia executării lucrărilor se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de utilităţi publice, operatorii au obligaţia să plătească despăgubiri acestora, în condiţiile legii”.
Analiza coroborată a acestor dispoziţii legale, mai sus citate, confirmă concluzia potrivit căreia astfel de despăgubiri, despre care face vorbire art. 36 lit. d, respectiv, chiriile despre care face vorbire art. 36 lit. f, sunt datorate ca urmare a folosirii temporare a terenurilor, folosinţă temporară generată de efectuarea unor lucrări de intervenţie, dintre cele menţionate de art. 37 alin. 4, despăgubirile fiind datorate exclusiv pentru prejudiciile cauzate, în aceste ipoteze reglementate de art. 36 lit. d şi f din lege, din culpa operatorului serviciului de utilitate publică.
Or, în speţă, pe de o parte, nu se poate reţine existenţa vreunei culpe a pârâtei recurente, având în vedere că, la data la care reclamantul a cumpărat acest teren, magistrala de apă exista deja, iar reclamantul, aşa cum a menţionat prin contractul autentic de vânzare-cumpărare, a cumpărat pe riscul său, astfel încât acesta are la îndemână un demers judiciar nu împotriva pârâtei recurente, ci împotriva vânzătorilor, fie o acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, fie o acţiune în răspundere pentru evicţiune în condiţiile prevăzute de Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheieri contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, în cauza pendinte nu este întrunită condiţia despre care fac vorbire textele legale anterior invocate, respectiv, aceea a folosirii temporare a terenului.
Curtea constată, pe cale de consecinţă, că aceste dispoziţii legale, din Legea nr. 51/2006, nu pot fundamenta juridic pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant prin cererea pendinte.
Legea specială nr. 241/2006 nuanţează şi reglementează în concret condiţiile în care se exercită acest drept de servitute legală şi în ce ipoteze, strict prevăzute de această lege, pot fi acordate despăgubiri pentru proprietarii terenurilor afectate de serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 241/2006, „dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective.
Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia.
Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii.
Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate.
Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, cuantumul se stabileşte prin hotărâre judecătorească”.
Curtea constată că din analiza acestui text legal rezultă următoarele concluzii juridice:
Dreptul de servitute este unul legal şi cu titlu gratuit.
Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective.
Proprietarul terenului afectat de astfel de servituţi are dreptul la despăgubiri doar dacă „cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare”.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar provoca astfel de pagube, despăgubirile se vor stabili „în condiţiile legii”.
Cu alte cuvinte, exercitarea unor astfel de servituţi legale este gratuită, iar eventualele despăgubiri, care vor fi stabilite în condiţiile legii, sunt datorate doar pentru daunele produse cu ocazia intervenţiilor.
^ 9
În speţă, reclamantul nu solicită despăgubiri pentru daunele produse cu ocazia efectuării unor intervenţii la conducta de apă ce afectează parte din terenul său, ci solicită despăgubiri pentru faptul că dreptului său de proprietate i s-a adus o limitare.
Or, în condiţiile în care legea specială în materie, ca de altfel şi legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidenţei că o astfel de servitute legală va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală.
Singura posibilitate conferită proprietarilor unor astfel de terenuri afectate de servicii comunitare de utilităţi publice, este cea prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, ipoteză cu care instanţa nu a fost învestită în prezenta cauză.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptăţit, nici în temeiul Legii nr. 241/2006, la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului afectat de această conductă de apă, după cum nu este îndreptăţit la despăgubiri nici pentru faptul că aceasta servitute legală aduce o limitare, absolut legală, dreptului său de proprietate.
Aşa fiind, Curtea constată că, în aceste limite, recursul pârâtei este fondat, impunându-se a fi admis ca atare.
Cu privire la recursul promovat împotriva Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 29.04.2013.
Încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunţată de Tribunalul Dolj la data de 29.04.2013 i-a fost comunicată pârâtei recurente la data de 17 mai 2013, aspect confirmat de dovada de comunicare aflată la fila 90 din dosarul Tribunalului Dolj.
Potrivit art. 2813 teza I C.pr.civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 281 C.pr.civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale.
Prin urmare, Încheierea de îndreptare a erorii materiale din 29.04.2013 putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării, aşa cum prevede art. 301 C.pr.civ.
Or, această încheiere de îndreptare a erorii materiale a fost criticată de către pârâtă abia prin întâmpinarea înregistrată la Registratura Curţii de Apel Craiova la data de 03.09.2013, depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 04.09.2013.
Aşa fiind, în temeiul art. 2813 C.pr.civ., coroborat cu art. 301 C.pr.civ., Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă O. S.A. Craiova în contra Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 29.04.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. xxx/215/2009*.
Cu privire la celelalte motive de recurs invocate prin scriptul intitulat „întâmpinare”, înregistrat la Registratura Curţii de Apel Craiova la data de 03.09.2013, depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 04.09.2013 (f. 24), Curtea constată că acestea au fost formulate după împlinirea termenului legal de motivare a recursului, intrând astfel sub incidenţa excepţiei decăderii.
Potrivit art. 303 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în timp ce, conform alin. 2 al aceluiaşi articol, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Art. 3021 alin. 1 lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, evident, în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2 al art. 306 C. proc. civ., respectiv, atunci când motivele de recurs formulate peste termenul legal conţin motive de ordine publică.
În speţă, decizia recurată i-a fost comunicată pârâtei la data de 07.05.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 87 dosar Tribunal, astfel încât, termenul de 15 zile pentru motivarea recursului, prevăzut de art. 303 alin. 2, începe să curgă la data de 07 mai 2013.
Or, „întâmpinarea” prin care au fost invocate motive noi de recurs a fost înregistrată la Registratura Curţii de Apel Craiova la data de 03.09.2013, cu mult după împlinirea termenului legal de motivare a recursului.
De altfel, prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, reclamantul a invocat excepţia nulităţii acestor motive de recurs, formulate prin „întâmpinarea” depusă de pârâtă, pe motiv că prin aceasta pârâta a încălcat dispoziţiile art. 303 alin. 1 şi art. 306 C.pr.civ.
Art. 103 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea.
Drept urmare, Curtea constată că toate motivele de recurs invocate prin această „întâmpinare” intră sub incidenţa excepţiei decăderii recurentei din dreptul de a-şi mai preciza, completa ori dezvolta motivele de recurs, afară de eventualele motive de ordine publică.
Singurul motiv de recurs de ordine publică invocat prin această „întâmpinare”, este cel referitor la necompetenţa materială a Tribunalului Dolj şi a Judecătoriei Craiova, decurgând din aceea că litigiul ar fi unul comercial, iar nu civil.
Cu privire la motivul de recurs de ordine publică vizând necompetenţa Judecătoriei Craiova şi a Tribunalului Dolj, pe motiv că litigiul este unul comercial, iar nu unul civil.
Este indiscutabilă în speţă natura juridică a litigiului pendinte, acela de litigiu civil, având ca obiect o obligaţie de a face şi despăgubiri întemeiate pe art. 480 C.civ.
Însă, Curtea constată că împotriva sentinţei civile nr. 1122/04.06.2009 a Tribunalului Dolj -Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, cu consecinţa declinării competenţei în favoarea Judecătoriei Craiova, în temeiul art. 1 pct. 1 C.pr.civ., recurenta nu a exercitat calea de atac a recursului, declinarea de competenţă rămânând astfel irevocabilă.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, va admite în parte
recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 137/2013 a Tribunalului Dolj, conform dispozitivului prezentei decizii.
Este adevărat că modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Craiova şi a Municipiului Craiova, prin Primar, nu concordă cu opinia Curţii de Apel Cluj referitoare la temeinicia/netemeinicia acestor excepţii, dar nu este mai puţin adevărat că împotriva sentinţei civile nr. 12.074/17.09.2012 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosar civil nr. 21.204/215/2009*, a exercitat calea de atac a apelului doar reclamantul, nu şi pârâţii, iar reclamantului nu i se poate agrava situaţia în propria cale da atac.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., intimatul S.I. va fi obligat să îi plătească recurentei Compania de Apă O. S.A. suma de 2.520,61 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (f. 11).
| ← Grăniţuire. Stabilire pe baza semnelor de hotar | Declararea judecătorească a morţii. Lipsa dovezii privind... → |
|---|
