Declararea judecătorească a morţii. Lipsa dovezii privind încetarea din viaţă a presupusului defunct. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4270 din 31 octombrie 2013
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2012, reclamanta T.M.M. l-a chemat în judecată pe pârâtul T.L., solicitând instanţei să dispună declararea morţii prezumate a acestuia.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 15.560/06 septembrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Considerente
Prin Sentinţa civilă nr. 19.196/06.12.2011 ... s-a admis cererea formulată de petenta T.M.M. şi a fost declarată dispariţia numitului T.L., născut la data de ., cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, ., jud. Cluj.
Faţă de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, dispoziţiile art. 49 din noul cod civil modifică doar intervalul de timp ce trebuie să treacă de la ultimele ştiri şi după care se poate solicita declararea judecătorească a morţii (de la 4 ani la 2 ani).
În conformitate cu art. 3 din Legea nr.71/2011 , „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 49 Cod civil, însă, faţă de decesul pârâtului ce se susţine că ar fi avut loc în anul 2009, instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 31/1954.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, cel declarat dispărut „poate fi declarat mort, de asemenea prin hotărâre judecătorească, dacă de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă au trecut patru ani. Declararea morţii nu poate fi însă, hotărâtă mai înainte de împlinirea unui termen de şase luni de la data afişărilor şi publicării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariţia”.
În conformitate cu prevederile art. 40 raportat art. 37 din Decretul nr. 32/1954 s-au efectuat cercetări în evidenţele organelor de Poliţie, şi în evidenţele Consiliului local cu privire la persoanele cu privire la care se solicită declararea judecătorească a morţii şi s-au făcut publicaţii despre cerere într-un ziar, la sediul Consiliului local şi s-a dispus citarea prin afişare la ultimul domiciliu a pârâţilor.
De la data acestor publicaţii au trecut mai mult de 30 de zile după cum prevede art. 38 din Decretul nr. 32/1954.
Raportat la dispoziţiile legale înainte enunţate, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale.
Pe de o parte, nu au trecut 4 ani de la data ultimelor ştiri despre pârât, respectiv septembrie 2009, aşa cum prevede art. 16 din Decretul Lege nr. 31/1954.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că din probele de la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi încetat din viaţă, iar faptul că s-a declarat dispariţia nu echivalează cu prezumţia morţii acestuia.
Din declaraţia testimonială a rezultat că pârâtul nu a mai fost văzut la domiciliu şi că familia acestuia „presupune că pârâtul este decedat”. În contextul în care din ancheta socială rezultă că societatea comercială la care pârâtul este asociat a acumulat datorii în urma unui credit garantat cu ipoteca pe apartamentul pârâtului (împrejurare susţinută de altfel şi de martor), absenţa pârâtului duce la presupunerea rezonabilă că acesta s-ar sustrage de la executare silită şi nu la concluzia că nu mai este în viaţă.
Instanţa a apreciat că, în lipsa unor indicii din care să rezulte că motivul dispariţiei pârâtului ar fi decesul, nu s-a putut dispune declararea judecătorească a morţii.
Instanţa a constatat prin urmare că dispoziţiile prevăzute de lege nu au fost întrunite, astfel că, în baza art. 16 şi urm. din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art.40 din Decretul nr. 32/1954 instanţa a respins cererea de formulată de reclamantă.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 159 din 28 martie 2013 a Tribunalului Cluj apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Considerente
Întrucât cererea vizează capacitatea civilă a persoanei, speţei de faţă, i se aplică noile dispoziţii legale instituite o dată cu intrarea în vigoare a noului cod civil, temeiul juridic fiind art. 6 al.6 care stipulează în mod expres faptul că „ dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”.
Procedura de urmat, aşa cum corect, a arătat şi apelanta, este cea instituită de disp. art. 49 şi urm. din noul cod civil. Ceea ce se ignoră de către apelantă este însă, neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale pentru declararea judecătorească a morţii intimatului.
Potrivit art. 49 al. 1 din noul cod civil “ în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că a încetat din în viaţă.“
Din interpretarea acestor dispoziţii legale două sunt condiţiile care trebuie a fi îndeplinite şi anume trecerea unui interval de timp de 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii şi existenţa unor indicii că a încetat din viaţă.
Dacă prima condiţie este îndeplinită, în sensul că din luna septembrie 2009, când a fost sesizată de către apelantă dispariţia soţului său T.L., nu s-au primit nici un fel de informaţii cu privire la acesta, nu acelaşi lucru se poate spune despre cea de-a doua condiţie, neexistând indicii că acesta a încetat din viaţă.
Din probele administrate atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, rezultă că, din luna septembrie 2009, acesta nu a mai fost văzut nici de vecini şi nici de alte cunoştinţe, că nu a mai luat legătura cu apropiaţii săi, orice demers întreprins de rude în sensul descoperirii vreunei informaţii despre el rămânând fără rezultat concret, fapt confirmat de martorii C.N.C., C.I.D. şi M.F.D..
Ceea ce s-a conturat este împrejurarea că de mai bine de 2 ani nu s-a mai primit nicio ştire sau informaţie de la numitul T.L., dar nu s-a reliefat, din probele administrate, nici un semn, sau dovadă că acesta ar fi încetat din viaţă. Simpla presupunere a membrilor familiei că este decedat, dedusă din împrejurarea că nu l-au mai văzut, fără alte probe( o scrisoare, un eventual accident, sau o implicare într-o altercaţie violentă, un document de la o unitate spitalicească, etc.)din care să se deducă ideea că ar fi posibil să fi încetat din viaţă nu poate justifica cererea de declarare a morţii.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii.
În motivarea recursului, au fost invocate motive ce ţin de reaprecierea probelor, solicitându-se instanţei de recurs să stabilească o altă stare de fapt pe baza probelor administrate în faţa instanţelor de fond.
Un astfel de motiv de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 Cod proc. civ.
Neexistând motive de recurs de ordine publică pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 306 alin. 2 Cod proc. civ., în temeiul art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., raportat la art. 306 alin. 1 şi 3 Cod proc. civ., curtea va admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu.
| ← Acţiune având ca obiect desfiinţarea conductei de alimentare... | Autoritate părintească. Exercitarea de către ambii părinţi → |
|---|
