Adopţie. Încuviinţare fără citarea în proces a părinţilor fireşti şi fără luarea consimţământului acestora. Consecinţe

Judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea în proces a părinţilor fireşti ai minorului şi cu examinarea existenţei consimţământului acestora, cerinţe care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale pronunţate în speţă, rezultă din cuprinsul art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii.

Secţia civilă, completul specializat pentru cauze de familie şi minori, Decizia nr. 418 din 22 aprilie 2008

Prin sentința civilă nr. 37/PI/CC/04.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș în contradictoriu cu intimata C.L.C.; s-a încuviințat adopția internă a copilului B.A.M.M., născută la data de 25.11.1997 în Timișoara, județul Timiș, fiica lui Natural și B.C., de către adoptatoarea C.L.C.; s-a dispus Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, județul Timiș să facă cuvenitele mențiuni în certificatul de naștere al copilului B.A.M.M. ca urmare a încuviințării adopției interne a acesteia, respectiv să elibereze un nou certificat de naștere pe numele acesteia, în care la rubrica „date privind părinții” să figureze la rubrica „mamă” numele și prenumele adoptatoarei C.L.C., iar la rubrica „numele de familie” să fie menționat numele adoptatoarei, respectiv acela de „C”.

Tribunalul a reținut că petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a solicitat încuviințarea adopției copilului B.A.M.M., fiica lui Natural și B.C., născută la 25.11.1997, de către adoptatoarea C.L.C.

Petenta a arătat că minora nu este recunoscută de tată, că prin sentința civilă nr. 77/15.12.2006 Tribunalul Timiș a dispus deschiderea procedurii adopției interne pentru minoră, că prin hotărârea nr. 538/07.09.2006, Comisia pentru Protecția Copilului Timiș a revocat plasamentul minorei de la numita R. M. și a instituit plasamentul minorei la adoptatoare, care este atestată ca persoană aptă să adopte conform dispoziției petentei nr. 805/20.12.2006.

Petenta a susținut că minora a fost părăsită de mamă în maternitate, că a fost instituționalizată, iar apoi dată în plasament conform hotărârii nr. 1358/18.06.1998 a Comisiei pentru Protecția Copilului Timiș numitei R.M.

A mai susținut că numitul B.T. nu a dorit să recunoască paternitatea minorei, iar prin declarația înregistrată la petentă sub nr. 30311/26.09.2006, mama minorei și-a dat acordul pentru instituirea plasamentului la adoptatoare, care este nașa de botez a minorei, de care minora este atașată și care a participat la creșterea și educarea minorei.

De asemenea, a mai susținut că de la data instituirii plasamentului la adoptatoare, minora a beneficiat de îngrijiri corespunzătoare din partea acesteia, fiindu-i oferit un mediu familial afectiv și armonios.

în drept, a invocat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 273/2004 și art. 331-339 C.proc.civ.

Din analiza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, tribunalul a reținut că minora B.A.M.M. s-a născut la 25.11.2007 din relația de concubinaj a mamei sale B.C. cu numitul B.T., dar nu a recunoscut paternitatea.

A reținut apoi că minora a fost părăsită de mamă în maternitate, iar ca urmare a fost instituționalizată în Centrul de Plasament nr. 1 din Timișoara.

La solicitarea numitei R.M., presupusa bunică paternă a minorei, aceasta a fost dată în plasament prin hotărârea nr. 1358/18.06.1998 a Comisiei pentru Protecția Copilului Timiș.

Această măsură a fost revocată prin hotărârea nr. 538/07.09.2006 de către aceeași instituție, motivată de neglijența și abuzul emoțional asupra copilului, instituindu-se totodată plasamentul minorei la numita C.L.C.

Conform dispoziției nr. 805/20.12.2006, eliberată de petentă, adoptatoarea a fost atestată ca persoană aptă să adopte.

Instanța a mai reținut în fapt că de la data instituirii plasamentului la adoptatoare, minora a beneficiat de îngrijiri corespunzătoare, a făcut progrese în plan psiho-socio-afectiv și se simte bine și în siguranță alături de adoptatoare, care a reprezentat pentru minoră persoana de atașament.

Ca urmare, tribunalul a apreciat că interesul minorei este de a fi crescută în mediul familial oferit de adoptatoare.

în baza acestor considerente tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune încuviințarea adopției minorei de către adoptatoare, urmând ca, în baza art. 53 din Legea nr. 273/2004, minora să poarte în viitor numele de familie la adoptatoarei, acela de „C”.

Prin decizia civilă nr. 418/F/22.04.2008 C.A. Timișoara a admis recursul declarat de intimatul B.T.L. împotriva sentinței civile nr. 37/PI/CC/04.05.2007 pronunțate de Tribunalul Timiș și a casat sentința prin trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluția din recurs a fost argumentată în sensul că, în speță, prin decizia nr. 369/20.03.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. i) teza I și, prin extindere, a prevederilor art. 63 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, statuând că aceste prevederi contravin art. 20 din Constituție, raportat la art. 5 parag. 1 lit. a) și art. 9 parag. 1 din Convenția europeană în materia adopției de copii, în măsura în care nu prevăd luarea consimțământului părinților firești în fața instanței odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției și contravin, de asemenea, art. 26,art. 48-49 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ținând seama de efectul erga omnes al deciziei de neconstituționalitate și de împrejurarea că, în speță, la judecarea cererii de încuviințare a adopției părinții firești ai minorului nu au avut calitatea de părți și că existența consimțământului acestora nu a fost examinat, s-a reținut nulitatea sentinței recurate, cu consecința casării în întregime a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. S-a impus instanței de trimitere obligația de a ține seama de dispozițiile art. 331-339 C.proc.civ., referitoare la procedura necontencioasă, dispoziții la care trimite art. 61 alin. (4) din Legea nr. 273/2004, de a pune în discuție chemarea în judecată în calitate de intimați a părinților firești ai minorei de către petentă, de a examina dacă la data încuviințării adopției, părinți firești ai minorei și-au dat consimțământul în acest sens. Totodată, s-a impus instanței de trimitere să dea eficiență împrejurării că minora a împlinit vârsta de 10 ani.

(Judecător Adriana Corhan)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Adopţie. Încuviinţare fără citarea în proces a părinţilor fireşti şi fără luarea consimţământului acestora. Consecinţe