Bunuri comune. Împărţire în timpul căsătoriei. Tranzacţie judiciară încheiată în absenţa unor motive temeinice [în sensul art. 36 alin. (2) C. fam.] şi pentru realizarea unor scopuri ilicite. Nulitate
| Comentarii |
|
Contractul de tranzacţie având ca obiect împărţirea bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei, încheiat în absenţa unor motive temeinice [art. 36 alin. (2) C. fam.] cu fraudarea terţilor şi eludarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 312/2005 este lovit de nulitate.
Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 34 din 12 martie 2008
Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2006, reclamanții P.E. și P.C.M., în contradictoriu cu pârâții M.M.M.S. și M.A.M., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a tranzacției intervenită între părți.
De asemenea, s-a solicitat și citarea în cauză a Ministerului Public, prin reprezentantul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
în motivarea cererii reclamanții arată că sunt proprietarii terenului în suprafață de aproximativ 4.000 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. D.M., pct. „Cărbunari”, având printre vecini și pe pârâți, teren ce provine de la autoarea P.M.
în anul 2005 autoarea i-a acționat în judecată pe pârâți, pentru grănițuirea proprietății și demolarea gardului edificat în mod abuziv, precum și modificarea acoperișului imobilului acestora, acțiune care a fost admisă.
Reclamanții mai arată că în cursul procesului pârâții au încheiat un act juridic bilateral intitulat „Tranzacție”, prin care au înțeles să împartă bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.
Ca atare, în timp ce se aflau în litigiu cu privire la unul din terenurile proprietatea pârâtei, terenul a revenit pârâtului, care este cetățean străin și care prin încheierea acestei tranzacții a încălcat dispozițiile legale în materie, potrivit cărora cetățenii străini nu pot dobândi terenuri în proprietate pe teritoriul României, deci tranzacția este lovită de nulitate absolută.
La data de 14.11.2006, pârâții au formulat întâmpinare și au invocat excepția lipsei dreptului, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
în motivare, se arată că, în cauză, pentru exercitarea acțiunii civile trebuie îndeplinite trei condiții: existența unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat, un interes legitim și calitate procesuală activă.
în ceea ce privește condiția dreptului, reclamanții nu justifică existența unui drept subiectiv ce se cere a fi protejat, căci aceștia nu au nici un drept cu privire la imobile, drept care să fie încălcat prin încheierea unei tranzacții.
Prin sentința civilă nr. 1194/27.02.2007 a fost respinsă excepția lipsei dreptului, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâți prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați aceștia la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată față de pârâți.
împotriva sentinței judecătoriei au declarat apel reclamanții, susținând, în esență, că pe rolul instanței de judecată se află în derulare un proces de grănițuire și revendicare ce se poartă între părțile din prezenta cauză. Interesul reclamanților în a formula acțiunea de față este astfel evident, tranzacția referindu-se și la terenul ce se cere a fi grănițuit, respectiv suprafața de 868,81 mp în str. D.M., pct. „Cărbunari”.
S-a reținut că tranzacția este lovită de nulitate absolută, care poate fi invocată de către orice persoană interesată, întrucât M.M. are cetățenie germană și iraniană, nu și cetățenie română.
în aceste condiții, tranzacția încalcă dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție și Titlul X din Legea nr. 247/2005, ca și dispozițiile Legii nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine.
Potrivit reglementărilor de mai sus, dobândirea de terenuri de către cetățenii străini este supusă unor condiții restrictive, astfel că un cetățean aparținând unei țări membre a UE poate dobândi proprietatea asupra terenului după 7 ani de la aderarea statului respectiv la UE.
Dispozițiile încălcate de către pârâți sunt de ordine publică atât referitor la vânzarea terenului, cât și la partajarea bunurilor în timpul căsătoriei, iar interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni vizează o eventuală dezbatere a succesiunii mamei lor, folosul practic urmărit de către aceștia fiind punerea în executare a eventualei hotărâri în revendicare.
Prin decizia civilă nr. 320/A/MIF/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se că prima instanță a făcut corect interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, atât în materia partajării bunurilor comune între soți, cât și referitor la regimul înstrăinării terenurilor cetățenilor străini.
Astfel, au fost temeinic și legal soluționate excepțiile de fond invocate de către pârâți privind calitatea procesuală a părților și interesul în promovarea acțiunii de către reclamanți.
în ceea ce privește valabilitatea tranzacției prin care cei doi foști soți M. și-au împărțit bunurile comune, deși lapidar motivată, soluția de respingere a acțiunii în constatarea nulității acestui act a fost privită ca legală.
Potrivit art. 36 alin. (2) C. fam., este reglementată posibilitatea împărțirii bunurilor comune în întregime sau în parte, și în timpul căsătoriei, în cazul în care sunt motive temeinice care să justifice separarea patrimoniului. Codul familiei nu definește motivele temeinice cerute pentru împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, aprecierea acestora urmând a fi făcută de către instanța de judecată, în raport de particularitățile fiecărui caz.
în practică s-a decis că o convenție încheiată între soți nu are nimic ilicit dacă este făcută după introducerea acțiunii de divorț și este menită să producă efecte după divorț.
în cauză s-a constatat că acțiunea de divorț a fost introdusă la data de 23.02.2006, iar tranzacția soților s-a consfințit prin sentința nr. 1608/04.04.2006. Este adevărat că, acțiunea de divorț a fost perimată, însă intenția părților de a divorța a devenit evidentă prin reformularea unei acțiuni noi de desfacere a căsătoriei aflată în prezent pe rolul instanței de judecată, astfel cum susțin intimații fără a fi contraziși de către apelanți.
Cât privește temeinicia motivelor ce au determinat pe cei doi soți să procedeze la separarea patrimoniului, s-a reținut că, așa cum soții înșiși susțin, este vorba de o problemă de întreprindere familială, respectiv de înființarea unei societăți de către unul dintre soți care necesita separarea de patrimonii. Acest motiv nu poate fi caracterizat de reaua-credință la care se referă apelanții-reclamanți, de intenția de fraudare a legii de către pârâți privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini, în speță de către M.M. Așadar, nu poate fi privit ca un motiv ce are caracter ilicit. Tranzacția nu se raportează la valabilitatea actului de vânzare-cumpărare prin care M.A. a dobândit trenul de circa 870 mp din punctul „Cărbunari”, str. M., act care de altfel nu a fost atacat în justiție de către reclamanții în cauză.
De altfel, prin acțiunea de față nu se cere decât constatarea nulității tranzacției, motivat de împrejurarea că s-a încheiat în timpul căsătoriei, dar și de nevalabilitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între M.A. și autoarea reclamanților, asupra terenului de 870 mp, care prin tranzacție a revenit în proprietate soțului M.M., acesta din urmă nefiind în contextul cauzei un motiv propriu-zis de nulitate a tranzacției, primul motiv fiind neîntemeiat.
Prin urmare, nici nu se impune a se analiza legalitatea și temeinicia înstrăinării terenului de aproximativ 870 mp către M.A., de vreme ce instanța nu a fost investită cu o acțiune prin care actul respectiv să fie atacat conform legii. Pentru a se fi putut pronunța pe nulitatea tranzacției sub aspectul nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1085/20.08.2003, ca fiind încheiat prin fraudarea legii, instanța de judecată nu putea lua în considerare o eventuală nevalabilitate implicită a respectivului act, impunându-se o soluție expresă în acest sens, iar până atunci s-a constatat că tranzacția este una licită și neafectată de cauze de nulitate care să-i atingă valabilitatea, așa cum s-a arătat anterior. Contractul în discuție este aparent valid câtă vreme el nu a fost atacat pentru motive de nulitate ce ar putea fi invocate expres de către părțile interesate.
împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat recurs reclamanții, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.proc.civ. sub următoarele aspecte:
Tranzacția pârâților a urmărit în mod evident fraudarea legii, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 44 alin. (2) din Constituție privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridic străine.
Articolul 44 alin. (2) din Constituția României stabilește că cetățenii străini și apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică.
Dobândirea dreptului de proprietate de către cetățenii străini este supusă în continuare unor condiții restrictive.
în ceea ce privește al doilea motiv de recurs, referitor la încheierea tranzacției între pârâți și partajarea bunurilor în timpul căsătoriei, instanța de apel a aplicat greșit legea, concluzionând că pârâții se aflau într-unul din cazurile prevăzute de art. 36 alin. (2) C. fam.
Instanța investită cu protejarea bunurilor celor doi soți a luat act de o tranzacție fără să observe lipsa unei condiții esențiale prevăzute de lege pentru ca părțile să poată tranzacționa, și anume căsătoria să fie desfăcută prin divorț.
Analizând recursul în raport de critici, s-a constatat că este fondat.
în ceea ce privește motivul de nulitate absolută referitor la lipsa cetățeniei române a lui M.M. și implicit a interdicției legale de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul României, tranzacția părților a urmărit în mod evident ponderea legii, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 44 alin. (2) din Constituție, Titlul X din Legea nr. 247/2005, Legii nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine.
Articolul 44 alin. (2) din Constituția României stabilește că „cetățenii străini și apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică.
Instanța trebuia să analizeze condițiile speciale impuse de legea organică, respectiv Legea nr. 312/2005, act normativ care a intrat în vigoare în ianuarie 2007.
Dobândirea dreptului de proprietate de către cetățenii străini este supusă în continuare unor condiții restrictive: terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere pot fi dobândite în proprietate de cetățeanul unui stat membru al Uniunii la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană [art. 5 alin. (1)]; dreptul de proprietate asupra terenurilor poate fi dobândit de cetățeanul unui stat membru în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români.
în ceea ce privește al doilea motiv de nulitate absolută referitor la încheierea tranzacției între pârâți și protejarea bunurilor în timpul căsătoriei, instanța de apel a aplicat greșit legea, concluzionând că pârâții se aflau într-unul din cazurile prevăzute de art. 36 alin. (2) din C. fam.
Instanța a luat act de tranzacție fără să observe lipsa unei condiții esențiale prevăzută de lege și anume aceea că trebuie să fie desfăcută căsătoria prin divorț.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. fam., pentru motive temeinice, bunurile comune în întregime sau numai o parte din ele, se pot împărți prin hotărâre judecătorească și în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii.
Instanța nu a fost însă investită cu o acțiune în care să motiveze hotărârea judecătorească care a luat act de tranzacția celor doi soți.
La data încheierii tranzacției, posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor era un atribut exclusiv al calității de cetățean român.
Fiind încheiată cu scopul de a eluda legea, tranzacția este lovită de nulitate.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 (1) C.proc.civ., recursul a fost admis, modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului, a schimbării sentinței și pe fond a admiterii acțiunii, constatându-se nulitatea tranzacției juridice încheiate de părți.
în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.proc.civ., intimații-pârâți au fost obligați să plătească recurenților-reclamanți suma de 7.233 lei cheltuieli de judecată fond și recurs
| ← Zone naturale protejate. Teren proprietate privată. Regim... | Restrângerea dreptului minorului de a menţine relaţii... → |
|---|
