Dreptul copilului faţă de care s-a instituit măsura plasamentului de a beneficia de alocaţia prevăzută de art. 119 din Legea nr. 272/2004 şi de alocaţia de stat prevăzută de art. 1 din Legea nr. 62/1993

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este singura autoritate competentă să solicite instanţei de judecată instituirea unei măsuri de protecţie specială, iar monitorizarea aplicării acestor măsuri cade, de asemenea, în sarcina aceleiaşi instituţii, în interesul minorului fiind şi demersurile pentru obţinerea sumelor de care trebuie să beneficieze un copil lipsit temporar de îngrijirea părinţilor săi.

Secţia minori şi familie, Decizia nr. 68 din 25 iunie 2008

Prin cererea adresată Tribunalului Timiș la 17.01.2008, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.V., M.I. și Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Suceava menținerea măsurii de plasament a minorului M.M. la familia C.V. și V.I., unchiul și mătușa paternă, delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești față de minor în favoarea acestei familii și obligarea Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie Suceava la plata alocației de stat și a alocației de plasament.

Prin sentința civilă nr. 1641/28.03.2008 a Tribunalului Timiș s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1013/20.05.2008 a Tribunalului Suceava s-a admis cererea în parte, s-a menținut măsura de plasament a minorului M.M. la familia C.V. și V.I. și s-a delegat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana minorului, familiei respective, iar cele privind bunurile minorului Președintelui Consiliului Județean Suceava.

S-a respins cererea privind obligarea Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie Suceava la plata alocației de stat pentru minor și a alocației de plasament.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pentru minorul M.M. a fost stabilită măsura plasamentului la familia C.V. și V.I. prin Hotărârea nr. 919/19.07.2001 a Comisiei pentru Protecția Copilului Timiș. Deși se află în îngrijirea acestei familii de la vârsta de 6 luni, nu a fost vizitat niciodată de mamă. Tatăl ține legătura cu el, însă nu dispune de posibilități materiale de creștere și educare.

Referitor la cererea privind obligarea Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie Suceava la plata alocației de stat și a alocației de plasament, s-a reținut că aceasta nu este de competența instanței de judecată.

împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, criticând-o pe considerentul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind astfel întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

în motivare a arătat că cererea privind obligarea Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie Suceava la plata alocației de plasament și a alocației de stat are caracter accesoriu, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 17 C.proc.civ.

Recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a fost admis prin decizia civilă nr. 68/25.06.2008 a C.A. Suceava prin care s-a modificat în parte sentința nr. 1013/20.05.2008 a Tribunalului Suceava.

Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava a fost obligată să plătească familiei de plasament C.V. și V.I. pentru minorul M.M., născut la 6.09.1993, alocația de plasament și alocația de stat începând cu data de 20.05.2008.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

Potrivit art. 119 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pentru fiecare copil se acordă o alocație lunară de plasament, care se plătește persoanei sau reprezentantului familiei care a luat copilul în plasament sau tutorelui.

Același articol, în alin. (3), prevede că alocația de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 120 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora pentru copiii încredințați sau dați în plasament fondurile se gestionează de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin analogie pentru copilul aflat în plasament demersurile pentru obținerea alocației lunare de plasament cad în sarcina aceleiași instituții, care transmite către Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie actele necesare.

în ce privește alocația de stat de care potrivit art. 1 din Legea nr. 61/1993 beneficiază toți copiii în vârstă de până la 18 ani, fără discriminare, s-a reținut că art. 4 alin. (2) din același act normativ prevede că aceasta se plătește persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este, de altfel, singura autoritate competentă să solicite instanței de judecată instituirea unei măsuri de protecție specială, iar monitorizarea aplicării acestor măsuri cade, de asemenea, în sarcina aceleiași instituții, în interesul minorului fiind și demersurile pentru obținerea sumelor de care trebuie să beneficieze un copil lipsit temporar de îngrijirea părinților săi.

în altă ordine de idei, art. 124 din Legea nr. 272/2004 stabilește competența tribunalelor în ceea ce privește cauzele prevăzute de această lege referitoare la stabilirea măsurilor de protecție specială, iar cererea de acordare a alocației de plasament este o cerere accesorie cererii principale, fiind tot de competența tribunalelor de la domiciliul copilului.

Așa fiind, s-a apreciat întemeiat demersul reclamantei de a obține suma stabilită de art. 119 din Legea nr. 272/2004 în favoarea minorului M.M., instanța, în temeiul art. 312 C.proc.civ., admițând recursul și modificând în parte sentința tribunalului în sensul obligării Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie la plata către unchiul și mătușa paternă a alocației de plasament.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul copilului faţă de care s-a instituit măsura plasamentului de a beneficia de alocaţia prevăzută de art. 119 din Legea nr. 272/2004 şi de alocaţia de stat prevăzută de art. 1 din Legea nr. 62/1993