Angajarea răspunderii administratorului drumului pentru prejudicii cauzate vehiculelor prin neîntreţinerea corespunzătoare a plantaţiilor aflate în zona de siguranţă a carosabilului

Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 1304 din data de 10.12.2015

Prin sentința civilă nr. 1010/03.03.2015 Judecătoria A a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârât.

A admis acțiunea astfel cum a fost majorată având ca obiect pretenții formulate de reclamanta AS în contradictoriu cu pârâtul CJT.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.800 lei reprezentând despăgubiri civile.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.304 leu cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1090/740/2014 la data de 12.03.2014, reclamanta AS a chemat în judecată pârâtul CJT, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.500,31 lei, reprezentând c/v reparației avariilor suferite de autospeciala marca "Renault Master" cu nr. de înmatriculare X, prejudiciu cauzat din culpa pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 12.09. 2013, în jurul orelor 20:30, în calitate de conducător auto se deplasa pe DJ 503 în direcția de mers V - DV, la volanul autospecialei "Renault Master" cu nr. de înmatriculare X, menționând că autovehiculul este bun aflat în folosința sa în calitate de comodatar în baza unui contract de folosință încheiat cu S.C.";GE" S.R.L. care este proprietarul acestuia. În baza contractului are obligația legală de pază și conservare cu prudență și diligența unui bun proprietar.

La data menționată, în mașină se mai aflau în calitate de pasageri numiții NDA și CPA. Pe porțiunea de drum dintre comunele M și B, pe sectorul de drum aflat în intravilanul din afara localităților, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic), un copac ce făcea parte din plantația rutieră a drumului a căzut pe autovehicul; urmare acestui eveniment a fost necesară intervenția unei echipe de descarcerare a Primăriei B, care a tăiat cu motoferăstraie copacul căzut pe mașină, întrucât acesta blocase autovehiculul și persoanele ocupante.

Urmare a accidentului, autovehiculul a suferit avarii importante ( parbriz spart, capotă îndoită, grilă spartă, stâlp îndoit etc.) iar cei doi pasageri au suferit traume fizice.

A mai arătat reclamanta că, la fața locului s-au deplasat și organele de poliție din cadrul Postului de Poliție B, care au constatat implicarea în accidentul de circulație și au eliberat autorizația de reparație seria CA nr. 0080524/ 12.09. 2013 și că nu au fost încălcări ale legislației privind circulația.

Întrucât în urma acestui accident, autovehiculul a devenit practic inutilizabil, reclamanta a fost nevoită să facă diligențele pentru reparațiile necesare la un service autorizat, sens în care S.C.";RES"; care a efectuat calculul reparațiilor conform devizului eliberat la data de 08.11.2013, costul total al reparației fiind de 7.500,31 lei. Întrucât administratorul DJ 503, unde s-a produs accidentul este pârâtul, reclamanta s-a adresat acestei instituții și a solicitat plata prejudiciului suferit din culpa sa.

Urmare a notificării reclamantei, pârâtul, prin adresa nr. 13872/29.11.2013 i-a comunicat faptul că în lipsa unei hotărâri judecătorești care să stabilească această culpă, nu există temei legal pentru plata sumei solicitate, condiții în care a fost nevoită să suporte contravaloarea reparațiilor.

Drumul județean 503, unde s-a produs accidentul este un drum de interes județean care asigură legătura între comunele M și B și face parte din proprietatea publică a județului T așa cum este prevăzut la art. 7 din O.G. 43/2007 actualizată, privind regimul drumurilor. Potrivit art. 14 din același act normativ, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție, iar art. 16 precizează că, zonele de siguranță sunt suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului.

Copacul care s-a prăbușit și a avariat autovehiculul se afla în zona de siguranță a drumului, aflându-se în zona de siguranță a acestuia.

A învederat reclamanta că, dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 43/2007 actualizată, prevăd că administrarea drumurilor județene se asigură de consiliile județene și în consecință, pârâtului îi revenea obligația să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, obligație prevăzută expres la art. 38 din aceeași lege.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1376, art. 377 Cod civil, O.G. nr. 43/2007 actualizată.

În susținere, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: proces verbal nr. 2/2013, autorizație de reparații seria CA nr. 0080524/2013, adresa nr. 13872/2013, notificare, calcul reparație, contract de comodat din 08.05. 2013.

La data de 18.07.2014, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că art. 38 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 a statuat că "Pe sectoarele de drumuri publice care traversează localitățile rurale, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea";.

Pe fond, pârâtul a arătat că reclamanta trebuie să facă dovada prin mijloace de probă așa cum statuează și literatura de specialitate, a îndeplinirii cumulative a condițiilor care angajează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Simpla referire a reclamantei potrivit căreia "CJT în calitate de administrator al drumului nu și-a îndeplinit obligația legală de întreținere a plantațiilor aflate în zona de siguranță a acestuia" nu poate constitui dovada săvârșirii faptei ilicite de către pârât, deoarece reclamanta nu a dovedit în mod concret prin mijloace de probă neîndeplinirea de către această instituție a obligației de întreținere a plantațiilor aflate în zona drumurilor publice, coroborat cu interpretarea art. 38 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997.

Astfel, afirmația reclamantei potrivit căreia "pe porțiunea de drum dintre comunele M și B pe sectorul de drum aflat în intravilanul localității, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic) un copac care făcea parte din plantația rutieră a drumului a căzut pe autovehiculul pe care îl conduceam";, în lipsa dovedirii prin mijloace de probă că evenimentul rutier s-a produs pe un sector de drum aflat în administrarea pârâtului, pentru care legiuitorul să stabilească obligații cu privire la plantațiile din zona drumurilor județene este lipsită de fundament legal, având în vedere că reclamanta a afirmat că presupusul incident s-ar fi întâmplat pe un sector de drum public aflat în interiorul unei localități iar conform art. 1 din O.G. nr. 43/1991, legiuitorul a statuat obligații în sarcina autorităților publice locale cu privire la întreținerea șanțurilor, podețelor, plantațiilor, aflate în zona drumurilor publice din intravilanul unei localități.

A mai arătat pârâtul că și în condițiile în care s-ar aprecia că obligațiile sunt în sarcina sa, deși reclamanta a susținut că evenimentul s-ar fi produs în intravilanul unei localități, simpla trimitere a acesteia la prevederile art. 22 din O.G. nr. 43/1997 pe care îl redă ad - literam, nun poate constitui dovada săvârșirii faptei ilicite. De asemenea, reclamanta nu a prezentat dovezi din care să reiasă exact locul unde s-a produs avarierea autoturismului, între ce km, neexistând nicio fotografie cu o bornă kilometrică care să ateste exact locul unde s-a produs accidentul pentru a putea stabili cărei autorități publice îi revin obligațiile legale în ceea ce privește administrarea plantațiilor din zona drumurilor publice , având în vedere art. 249 N. Cod procedură civilă stabilește că "Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească" cu atât mai mult, la fața locului nu a fost prezent nici un reprezentant al pârâtului să constate existența copacului rupt și implicit avarierea autovehiculului reclamantei, toate acestea constituind argumente din care rezultă că nu poate fi angajată răspunderea civilă a pârâtului pe temei delictual, având în vedere că fapta ilicită nu se prezumă ci trebuie dovedită.

Reclamanta nu a dovedit existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în sensul că, acea faptă a provocat acel prejudiciu, aceasta nedovedind faptul că accidentul rutier pe care susține că l-ar fi suferit ar fi fost cauzat de lovirea unui copac aflat în zona de siguranță a unui drum public, ce s-ar fi rupt din cauza vântului puternic, nedovedind nici că evenimentul rutier putea sau nu a fi evitat de un conducător auto diligent și care respectă normele legislației rutiere. În această situație, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a CJT.

Cu privire la cea de-a patra condiție, respectiv existența vinovăției persoanei care a săvârșit fapta ilicită, reclamanta nu a demonstrat prin argumente și considerente care să-și aibă corespondentul în conținutul unor mijloace de probă vinovăția pârâtului, actului emis de poliție, respectiv autorizația de reparație nereprezentând decât un document necesar reparării autoturismului, acesta neavând nicio valoare probantă cu privire la stabilirea vinovăției și a împrejurărilor producerii evenimentului rutier .

A învederat pârâtul că art. 96 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, reglementează la art. 1 printre obligațiile participanților la trafic, că "Participanții la trafic sunt obligați să anunțe administratorul drumului public ori cea mai apropiată unitate de poliție atunci când au cunoștință despre existența pe drum a unui obstacol sau a oricărei altei situații periculoase pentru fluența și siguranța circulației";. Ori, în situația de față nu există nicio înștiințare a vreunei persoane cu privire la un obstacol (copac) ce s-ar afla pe drumul pe care reclamanta susține că s-ar fi produs presupusa avariere.

Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, pârâtul a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că temeiul obligației de restituire a acestor cheltuieli o reprezintă culpa procesuală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 - 208 C.pr.civ., Noul Cod Civil, O.G. nr. 43/1997, O.U.G. nr. 195/2005 și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 31.07.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și admiterea acțiunii.

În motivare, a arătat că dintr-o eroare de dactilografiere a fost menționat în acțiune că evenimentul s-a produs intravilan, după cum în continuarea acțiunii a specificat că locul în care a căzut copacul peste vehicul se afla pe câmp, la câțiva km. între cele două sate. Acest fapt îl poate proba indubitabil atât cu cei doi martori specificați în cerere precum și cu adresa Postului de Poliție B.

Referitor la pct. 2 al întâmpinării, existența faptei ilicite, aceasta este probată prin însuși rezultatul faptei, pagubele suferite fiind urmarea inacțiunii, nepăsării de care a dat dovadă administratorul, care a încălcat obligația legală de a întreține corespunzător drumul, șanțurile, rigolele și tot ce este legat de acestea.

Prejudiciul a fost dovedit prin fotografiile din doar unde se văd avariile provocate, nota de constatare și devizul de plată emis de S.C.";RES" S.R.L., unitatea cea mai competentă în a stabili cuantumul pagubei.

Prin încheierea din data de 21.10.2014, au fost încuviințate probele solicitate de părți, respectiv pentru reclamantă probele cu înscrisuri și doi martori iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri și s-a constatat decăzută reclamanta din proba cu interogatoriu. A fost încuviințată și proba cu expertiză tehnică auto pentru a se evidenția împrejurările producerii accidentului, a se evalua reparațiile și a se preciza dacă sumele achitate de reclamantă corespund cu avariile din autorizația de reparație.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat și a reținut următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârât, instanța a reținut că potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar alin. (2) prevede că pot sta în judecată și asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Prin urmare, nu are relevanță faptul că pârâtul CJT nu este persoană juridică de drept public și nu are patrimoniu propriu, atâta vreme cât este constituit legal, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere adresa nr. 12795/10.11.2014 din care rezultă faptul că drumul județean DJ503, la km 48+800, locul producerii incidentului, se află în administrarea CJT și nu a autorităților administrației publice locale, cum în mod eronat s-a susținut prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, din materialul probator administrat, instanța a reținut faptul că la data de 12.09.2013, în jurul orelor 20,30, autospeciala marca Renault Master cu nr. de înmatriculare X, condusă de către reclamanta, în timp ce se deplasa pe drumul județean 503, a fost avariată prin căderea unui copac ce făcea parte din plantația rutieră a drumului. Conform declarațiilor martorilor audiați în cauză la solicitarea reclamantei, reiese faptul că la locul accidentului s-au deplasat organele de poliție, cât și un echipaj de descarcerare.

Locul producerii incidentului este poziționat în extravilanul comunei B, județul T, între aceasta si localitatea M, la km 48+800. În urma evenimentului, agentul constatator din cadrul Postului de Poliție B a eliberat, pentru autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare X, autorizația de reparații seria CA numărul 0080524/12.09.2013, în care s-a menționat faptul că: "Autovehiculul a fost implicat în accidentul de circulație din data de 12.09.2013 ora 20:30 locul DJ 503" și că acesta "poate intra în reparații cu următoarele avarii: parbriz spart, capotă motor îndoită, grilă radiator spartă, stâlp ușă dreapta față îndoite, plafon îndoit, lampă semnalizare stânga".

Situația de fapt astfel reținută este confirmată și prin adresa numărul 351827/31.07.2014, eliberată de către Postul de Poliție B, în care se precizează că: "... locul în care a fost avariată autoutilitara marca Renault Mașter cu numărul de înmatriculare X la data de 12.09.2013 ora 20:30 a avut loc pe DJ 503 la km 48 + 800 m, fiind situat în extravilanul comunei B între comunele B și M. Autoutilitara a fost avariată din cauza unui copac de pe marginea drumului care în urma furtunii a căzut peste aceasta producându-se distrugerea vehiculului".

În același sens, expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de către expert VF, evidențiază faptul că accidentul având ca urmare avariile autoutilitarei condusă de către reclamantă, se putea produce în condițiile descrise în cuprinsul acțiunii introductive, în zona respectivă neexistând stâlpi cu secțiune circulară care să fi putut provoca avariile identificate.

În drept, în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, dispozițiile Codului civil (2011) se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare (s.n. 01.10.2011), precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, astfel că, față de momentul săvârșirii faptei imputate pârâtului, respectiv 12.09.2013 instanța reține că în cauză, raportul juridic dintre părți este guvernat de dispozițiile noului Cod civil.

Astfel, art. 1357 noul Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

Din conținutul textelor normative se ajunge la concluzia că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel, răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulată a următoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Verificând în cauza de față, raportat la întregul material probator administrat, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.

Instanța a reținut că potrivit art. 38 alin. 1 din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor pe sectoarele de drumuri publice care traversează localități rurale, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, iar potrivit alin. (2) pe sectoarele de drum din afara localităților, obligațiile prevăzute la alin. (1) revin, după caz, administratorului drumului. De asemenea, conform art. 22 din același act normativ administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene.

Raportând textele de lege sus-menționate la situația de fapt reținută în cauză, instanța a constatat că pârâtului CJT îi revenea obligația legală de a întreține plantația aflată în zona de siguranță a drumului pe DJ 503 la km 48 + 800 m. Or, abținerea de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită, în cauza de față pârâtul nefăcând dovada că și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de întreținere a plantației pe sectorul de drum public aflat în administrarea acestuia.

Fapta ilicită este imputabilă pârâtului, fiind săvârșită cu vinovăție, iar ca urmare a acesteia i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu, fiind astfel îndeplinite și condițiile atragerii răspunderii civile delictuale cu privire la existența prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției.

Instanța a reținut că prin prejudiciu se înțelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind să fie unul cert, respectiv, existența lui să fie sigură, neîndoielnică și să poată fi evaluată în prezent.

Fiind îndeplinite toate condițiile de existență a răspunderii civile delictuale reparatorii, efectul principal constă în nașterea unui raport juridic de obligații între persoana chemată de lege să răspundă și persoana injust prejudiciată.

Conform art. 1381 alin. (1), "Orice prejudiciu dă dreptul la reparație";, iar potrivit art. 1385 alineatul 1 din Codul Civil, "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel";. Pentru ca reparația să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite sau împrejurării care le-a generat, în scopul repunerii victimei în situația anterioară (restitutio in integrum).

Contravaloarea reparației autovehiculului în urma accidentului, a făcut obiectivul raportului de expertiză judiciară, expertul desemnat concluzionând: "costul reparațiilor pentru autoutilitara Renault Mașter cu numărul de înmatriculare X, în urma accidentului, a fost de 7.809,33 lei inclusiv T.V. A.";

Prin urmare, având în vedere existența neîndoielnică a prejudiciului suferit de către reclamantă, precum și faptul că acesta a fost evaluat, fiind astfel stabilită cu certitudine întinderea acestuia, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost majorată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.800 lei reprezentând despăgubiri materiale, fiind astfel acoperit integral prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, instanța urmează a admite și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a obliga pârâtul la plata sumei totale de 1.304 lei, reprezentând onorariul expert în cuantum de 800 lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 504 lei.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel, apelantul-pârât CJT criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie apreciind că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile invocate . Totodată a arătat apelantul că pe fondul cauzei nu s-au făcut dovezi cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor care angajează răspunderea civilă. Analizând apelul din perspectiva dispozițiilor art.479 c.p.c Tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat. În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârât, având în vedere că potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar alin. (2) prevede că pot sta în judecată și asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Prin urmare, nu are relevanță faptul că pârâtul CJT nu este persoană juridică de drept public și nu are patrimoniu propriu, atâta vreme cât este constituit legal, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

De asemenea în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere adresa nr. 12795/10.11.2014 din care rezultă faptul că drumul județean DJ503, la km 48+800, locul producerii incidentului, se află în administrarea CJT și nu a autorităților administrației publice locale, cum în mod eronat s-a susținut prin întâmpinare.

Constată Tribunalul că instanța de fond a făcut o justă apreciere a probatoriilor administrate în cauză și a reținut corect situația de fapt constând în aceea că la data de 12.09.2013, în jurul orelor 20,30, autospeciala marca Renault Master cu nr. de înmatriculare X, condusă de către reclamanta, în timp ce se deplasa pe drumul județean 503, a fost avariată prin căderea unui copac ce făcea parte din plantația rutieră a drumului. Conform declarațiilor martorilor audiați în cauză la solicitarea reclamantei, reiese faptul că la locul accidentului s-au deplasat organele de poliție, cât și un echipaj de descarcerare.

Locul producerii incidentului este poziționat în extravilanul comunei B, județul T, între aceasta si localitatea M, la km 48+800. În urma evenimentului, agentul constatator din cadrul Postului de Poliție B a eliberat, pentru autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare X, autorizația de reparații seria CA numărul 0080524/12.09.2013, în care s-a menționat faptul că: "Autovehiculul a fost implicat în accidentul de circulație din data de 12.09.2013 ora 20:30 locul DJ 503" și că acesta "poate intra în reparații cu următoarele avarii: parbriz spart, capotă motor îndoită, grilă radiator spartă, stâlp ușă dreapta față îndoite, plafon îndoit, lampă semnalizare stânga".

În ceea ce privește încadrarea în drept a situației de fapt,în mod corect instanța de fond a reținut incidența art. 38 alin. 1 din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor pe sectoarele de drumuri publice care traversează localități rurale, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, iar potrivit alin. (2) pe sectoarele de drum din afara localităților, obligațiile prevăzute la alin. (1) revin, după caz, administratorului drumului. De asemenea, conform art. 22 din același act normativ administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene.

Raportând textele de lege sus-menționate la situația de fapt reținută în cauză, în acord cu instanța de fond,Tribunalul constată că pârâtului CJT îi revenea obligația legală de a întreține plantația aflată în zona de siguranță a drumului pe DJ 503 la km 48 + 800 m. Or, abținerea de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită, în cauza de față pârâtul nefăcând dovada că și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de întreținere a plantației pe sectorul de drum public aflat în administrarea acestuia.

Fapta ilicită este imputabilă apelantului, fiind săvârșită cu vinovăție, iar ca urmare a acesteia i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu, fiind astfel îndeplinite și condițiile atragerii răspunderii civile delictuale cu privire la existența prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției. Contravaloarea reparației autovehiculului în urma accidentului, a făcut obiectivul raportului de expertiză judiciară, expertul desemnat concluzionând: "costul reparațiilor pentru autoutilitara Renault Mașter cu numărul de înmatriculare X, în urma accidentului, a fost de 7.809,33 lei inclusiv T.V. A."; sumă la care a fost obligat apelantul,în just de către instanța de fond.

Pentru cele expuse,Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât CJT, împotriva sentinței civile nr. 1010 din 03 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Angajarea răspunderii administratorului drumului pentru prejudicii cauzate vehiculelor prin neîntreţinerea corespunzătoare a plantaţiilor aflate în zona de siguranţă a carosabilului